Capitolul 14
Zorii zilei următoare s-au ivit aducând cu ei o
senzaie ciudată de suprarealism. Am ajuns la slujbă
şi mi-am petrecut toată dimineaa într-un fel de cea-
ă îngheată. Nu puteam deloc să mă încălzesc, deşi
purtam un cardigan peste bluză şi o eşarfă care nu se
potrivea cu nimic. Nu reuşeam să îneleg ce mi se ce-
rea decât după câteva minute şi nu puteam să alung o
senzaie de groază.
Gideon n-a făcut nici o încercare să ia legătura cu
mine. După mesajul de noaptea trecută, nu mai aveam
nimic în telefon sau în e-mail. Nici măcar un bileel
trimis de sus.
Tăcerea asta mă omora, mai ales când mi-a intrat
şi alerta zilnică în e-mail şi am văzut fotografi ile şi
fi lmările cu telefonul în care apăream eu cu Gideon
în parcul Bryant. Am avut o senzaie dulce-amară vă-
zând cum arătam împreună, văzând pasiunea şi dorin-
a, tânjirea dureroasă de pe chipurile noastre, precum
şi recunoştina şi împăcarea.
272 Sylvia Day
Durerea îmi sfâşia pieptul. Gideon!
Dacă n-o să putem trece de hopul ăsta, oare o să pot
înceta vreodată să mă gândesc la el şi să-mi doresc s-o
fi putut face?
M-am străduit însă din greu să-mi revin. Mark avea
să se întâlnească în aceea zi cu Gideon. Poate de aceea
nu simise nevoia să ia legătura cu mine. Sau poate
era pur şi simplu cu adevărat ocupat. Ştiam că probabil
aşa şi era, dacă mă gândeam la calendarul afacerilor lui.
Şi, din câte ştiam, planul să mergem la sală după lucru
rămăsese valabil. Am scos un oftat adânc şi mi-am spus
că lucrurile vor reveni până la urmă la normal. Pur şi
simplu trebuiau să-şi revină.
La douăsprezece fără un sfert, telefonul de pe biroul
meu a început să sune. Am văzut pe ecran că eram cău-
tată de la recepie, aşa că am suspinat, dezamăgită, şi
am răspuns.
– Bună, Eva, am auzit vocea veselă a lui Megumi.
A venit o doamnă, Magdalene Perez, care doreşte să
te vadă.
– Serios?
M-am holbat la monitorul meu, confuză şi iritată.
Oare fotografi ile din parcul Bryant o ademeniseră pe
Magdalene să iasă din ascunzişul ei de sub cine ştie ce
piatră pe care-l numea casă?
Indiferent care ar fi fost motivul, n-aveam nici un
interes să vorbesc cu ea.
– Te rog s-o rogi să mă aştepte puin! Trebuie să mă
ocup neapărat de ceva mai întâi.
– Nici o problemă! O s-o rog să ia loc.
Am închis, după care mi-am luat mobilul şi am
căutat în lista de contacte numărul de la biroul lui
Gideon. Am format numărul şi am răsufl at uşurată,
auzind vocea lui Scott.
– Bună, Scott! Sunt Eva Tramell.
– Bună, Eva! Vrei să vorbeşti cu domnul Cross?
În momentul ăsta are o şedină, dar pot să-l anun.
– Nu, te rog, nu-l deranja!
– Am ordin s-o fac. N-o să se supere.
Mă uşura enorm să afl u asta.
– Îmi pare nespus de rău că-i arunc ie pisica, dar
am o rugăminte la tine.
– Orice vrei. Şi ăsta este tot un ordin pe care mi
l-a dat.
Amuzamentul care se ghicea în vocea lui m-a rela-
xat şi mai mult.
– Magdalene Perez a venit aici, la etajul douăzeci.
Sincer, singurul lucru pe care-l am eu în comun cu ea
e Gideon, iar ăsta nu-i un lucru bun. Dacă ea are ceva
de spus, trebuie să discute cu şeful tău. Poi, te rog, să
trimii pe cineva s-o ducă până sus?
– Absolut. Mă ocup imediat de asta.
– Mulumesc, Scott, îi rămân datoare.
– Plăcerea e de partea mea, Eva.
Am închis telefonul şi m-am lăsat pe spate în sca-
un, simindu-mă deja mai bine şi mândră de mine
că nu mă lăsasem târâtă de gelozie. Deşi încă uram
cu adevărat ideea că ea va avea fi e şi o părticică din
timpul lui Gideon, nu minisem când îi spusesem că
am încredere în el. Chiar credeam că sentimentele
lui pentru mine sunt puternice şi profunde. Numai că
nu ştiam dacă sunt de ajuns ca să-i anuleze instinctul
de supravieuire.
Megumi m-a sunat din nou.
274 Sylvia Day
– O, Doamne, mi-a spus ea, râzând. Trebuia să-i fi
văzut faa când a venit tipul ăla s-o ia.
– Bine, am rânjit eu. Îmi închipui că nu i-a folosit la
nimic. Asta înseamnă că a plecat?
– Da.
– Mulumesc.
Am luat-o apoi pe holul îngust către uşa lui Mark şi
mi-am băgat capul înăuntru ca să-l întreb dacă vrea să-i
aduc ceva pentru prânz.
El s-a încruntat, gânditor.
– Nu, mersi. O să fi u prea agitat ca să pot băga ceva
în gură până după prezentarea cu Cross. Şi până atunci,
indiferent ce-ai lua, o să se învechească.
– Atunci ce zici de-o băutură energizantă cu prote-
ine? O să-i mai dea un pic de energie, până o să poi
să mănânci.
– Ar fi perfect, zâmbi el, iar ochii negri începură
să-i strălucească. Ceva ce merge bine cu votcă, aşa, ca
să-mi intru în mână.
– E ceva ce nu-i place? Ai vreo alergie la ceva?
– Nici vorbă.
– Bine. Ne vedem peste o oră.
Ştiam perfect unde vreau să mă duc. Magazinul
de delicatese la care mă gândeam era la câteva străzi
depărtare. Găseai acolo băuturi energizante, salate şi
o întreagă gamă de panini făcute la comandă, cu ser-
vire rapidă.
M-am îndreptat spre parter, încercând să nu mă
gândesc la tăcerea lui Gideon. Mă aşteptasem totuşi
să aud ceva după incidentul cu Magdalene. Faptul că
nu avusese nici o reacie mă făcuse să mă îngrijorez iar.
Am ieşit în stradă pe uşa turnantă, aproape fără să-l
văd pe bărbatul care ieşea dintr-o maşină parcată lângă
trotuar, până când acesta m-a strigat pe nume.
M-am întors şi m-am trezit faă în faă cu Christo -
pher Vidal.
– O... bună! l-am salutat. Ce mai faci?
– Mai bine, acum, că te-am văzut. Arăi fantastic.
– Mulumesc. La fel se poate spune şi despre tine.
Chiar dacă era foarte diferit de Gideon, şi el era
foarte frumos în felul său, cu ochii de un verde cenuşiu,
cu irizări de mahon şi zâmbetul fermecător. Purta nişte
blugi largi şi un pulover crem cu decolteu în V, arătând
foarte sexy.
– Ai venit să-l vezi pe fratele tău? l-am întrebat.
– Da, şi pe tine.
– Pe mine?
– Mergi să iei prânzul? Vin şi eu şi-i explic.
Mi-am amintit deodată de avertismentul pe care
mi-l dăduse Gideon, să nu mă apropii de fratele lui,
însă mi-am închipuit că cel puin de acum încolo avea
încredere în mine. Mai ales din moment ce era vorba
de fratele lui.
– Mă duc la un magazin de delicatese, mai sus pe
stradă, i-am zis. Dacă vrei să vii.
– Evident!
Şi ne-am îndreptat pe jos într-acolo.
– Pentru ce voiai să mă vezi? l-am întrebat, mult
prea curioasă ca să pot aştepta.
El şi-a băgat mâna într-unul dintre buzunarele blu-
gilor largi şi a scos de acolo o invitaie formală, într-un
plic de pergament.
– Am venit să vă invit la o petrecere în grădină
pe care o dăm duminică acasă la părinii mei. O com-
binaie de afaceri şi distracie. O să vină muli dintre
276 Sylvia Day
artiştii care au contracte cu Vidal Records. Mă gân-
deam şi că ar fi excelent pentru colegul tău de apar-
tament să-şi facă nişte legături; are o înfăişare foarte
potrivită pentru videoclipuri.
Ochii mi s-au luminat.
– Ar fi minunat!
Christopher zâmbi şi-mi întinse invitaia.
– O să vă distrai amândoi. Nimeni nu se pricepe
mai bine ca mama la organizarea petrecerilor.
Am aruncat o privire furişă la plicul pe care-l i-
neam în mână. Oare de ce nu scosese Gideon o vorbă
despre evenimentul ăsta?
– Dacă te întrebi de ce nu i-a zis nimic Gideon
despre asta, continuă Christopher, parcă citindu-mi
gândurile, atunci să ştii că e din cauză că nu vine. Nici-
odată nu vine. Chiar dacă el este acionarul majoritar
al companiei, cred că industria muzicală şi muzicienii
i se par mult prea imprevizibili pentru gusturile lui.
De-acum, îl cunoşti şi tu.
Întunecat şi intens. De un magnetism puternic şi
cât se poate de sexual. Da, ştiam cum e. Şi prefera să
ştie ce avea să primească pentru cât plătea. I-am arătat
magazinul de delicatese, căci tocmai ajunsesem, am in-
trat şi ne-am aşezat la coadă.
– Miroase bestial aici, zise Christopher, cu ochii în
telefon, căci tocmai scria un mesaj.
– Şi se şi mănâncă la fel de bine, îi garantez, poi să
ai încredere în mine.
El îmi adresă un zâmbet de ştrengar absolut fer-
mecător, despre care eram sigură că dădea pe spate
multe femei.
– Părinii mei abia aşteaptă să te cunoască, Eva.
– Da?
– A fost o mare surpriză pentru ei când au văzut săp-
tămâna trecută fotografi ile cu tine şi cu Gideon. O sur-
priză plăcută, preciză el repede, văzându-mă că tresar.
E prima dată când îl vedem că se implică într-o relaie
cu o persoană cu care se întâlneşte.
Am oftat, gândindu-mă că acum nu mai era aşa de
prins de mine. Nu cumva făcusem o greşeală îngrozi-
toare când îl lăsasem singur noaptea trecută?
Când am ajuns în faă, am comandat legume la
grătar, panini cu brânză şi două băuturi energizante cu
rodii, cerându-le să-mi ină la frigider o jumătate de oră
una dintre cele două băuturi, până o să termin de mân-
cat. Christopher a comandat acelaşi lucru ca mine şi
am găsit cu greu o masă în localul plin de lume.
Am vorbit despre slujbă, amuzându-se pe seama
unei gafe dintr-o reclamă la mâncare pentru bebeluşi
care se răspândise cu rapiditate şi povestind anecdote
de culise pe seama unor roluri la care lucrase Christo-
pher. Timpul a trecut repede şi când ne-am despărit,
la intrarea clădirii Crossfi re, mi-am luat rămas-bun pli-
nă de afeciune.
M-am întors la etaj şi l-am găsit pe Mark tot la
biroul lui. El mi-a zâmbit, în ciuda aerului preocupat.
– Dacă nu ai deloc nevoie de mine, i-am spus, cred
că ar fi bine pentru mine să nu vin la prezentarea asta.
Cu toate că a încercat s-o ascundă, nu mi-a scăpat
luminia de bucurie din ochii lui. Nu m-am supărat.
Stresul era stres, şi Mark nu avea nevoie să se încarce
cu gândul la relaia mea volatilă cu Gideon în clipa în
care lucra la un cont important.
– Eşti de aur, Eva. Ştiai?
I-am zâmbit, punându-i pe masă băutura.
278 Sylvia Day
– Bea-i energizantul! E foarte bun şi proteinele o
să-i taie foamea un timp. Sunt la biroul meu dacă ai
nevoie de mine.
Chiar înainte să-mi pun geanta în sertar, i-am dat
un mesaj lui Cary să-l întreb dacă are planuri pentru
duminică sau dacă vrea să meargă la o petrecere la
Vidal Records. După aceea m-am întors la lucru. Înce-
pusem să-i organizez fi şierele lui Mark în server, denu-
mindu-le şi aranjându-le în directoare, ca să-i fi e mai
uşor să creeze repede portofolii.
Când Mark a plecat la întâlnirea cu Gideon,
pulsul mi s-a accelerat şi un nod de nerăbdare mi s-a
pus în stomac. Nu-mi venea să cred cât sunt de emo-
ionată numai pentru că ştiam ce face Gideon în mo-
mentul acela şi pentru că sigur se gândise la mine în
clipa în care îl văzuse pe Mark. Speram să primesc veşti
despre el după aceea şi numai la gândul ăsta mi-a reve-
nit buna-dispoziie.
Toată ora m-am foit neliniştită, aşteptând să aud
cum se petrecuseră lucrurile. Când Mark s-a întors, cu
un zâmbet larg pe faă şi pasul vioi, m-am ridicat în
picioare şi l-am aplaudat.
El a făcut o plecăciune galantă, exagerată.
– Vă mulumesc, domnişoară Tramell!
– Mă bucur aşa de mult pentru tine!
– Cross m-a rugat să-i dau asta, zise el, înmânân-
du-mi un plic sigilat. Vino la mine în birou şi-i dau
toate detaliile.
Plicul era destul de greu şi zăngănea. După cum
arăta, încă dinainte să-l deschid mi-am dat seama ce
aveam să găsesc în el, dar, cu toate acestea, vederea
cheilor mele care mi s-au rostogolit în palmă m-a ră-
nit profund. Gemând la durerea mai intensă decât îmi
aminteam să fi simit vreodată, am citit biletul care
le însoea.
Îi mulumesc, Eva. Pentru tot.
Al tău, G.
O despărire categorică, din seria „Dragă Jane“.
Asta era. Altfel, mi-ar fi înapoiat cheile după program,
în drum spre sala de fi tness.
Un muget surd îmi răsuna în urechi. Mă simeam
ameită. Dezorientată. Eram înspăimântată şi chinuită.
Şi furioasă.
Şi mai eram şi la serviciu.
Am închis ochii şi mi-am încleştat pumnii; mi-am
revenit cât de cât, rezistând cu greu ispitei de a urca la
Gideon şi a-i arunca în faă că e un laş. Probabil că mă
considera o ameninare, mă vedea ca pe o fi ină care
apăruse neinvitată şi nedorită şi dăduse peste cap uni-
versul lui ordonat. Cineva care voia mai mult de la el
decât trupul lui sexy şi contul gras din bancă.
Mi-am încătuşat emoiile în spatele unui perete de
sticlă, unde le puteam vedea cum aşteaptă, înghesuite,
dar nu mă împiedicau să-mi duc ziua la capăt. La ora
la care mi-am închis computerul şi am pornit spre
ieşire, încă nu aveam nici o veste de la Gideon. Eram
în asemenea hal la momentul acela, încât la ieşirea din
din clădirea Crossfi re n-am simit decât junghiul acut
al disperării.
M-am dus la sală. Mi-am pus creierul la hiberna-
re şi am alergat cu viteză maximă pe bandă, fugind de
durerea care avea să se năpustească asupra mea cât
de curând. Am alergat până când sudoarea a început
280 Sylvia Day
să-mi curgă şiroaie pe faă şi pe corp, iar picioarele gre-
le m-au obligat să mă opresc.
M-am dus la duşuri murdară şi epuizată. Pe urmă am
sunat-o pe mama şi am rugat-o să-l trimită pe Clancy
la sală ca să mă ducă la întâlnirea cu doctorul Petersen.
În timp ce mă îmbrăcam, mi-am adunat ultimele fore
ca să fac faă celei din urmă îndatoriri a zilei, înainte să
ajung acasă şi să mă prăbuşesc în pat.
Am aşteptat în stradă maşina, simindu-mă ruptă
cu totul de oraşul care trepida în jurul meu. Clancy a
parcat şi a ieşit ca să-mi deschidă portiera, iar eu am vă-
zut-o, surprinsă, înăuntru pe mama. Era încă devreme.
Crezusem c-o să fi u dusă singură la apartamentul unde
locuiau ea şi Stanton şi c-o s-o aştept vreo douăzeci de
minute. Aşa se întâmpla de obicei.
– Bună, mamă! am salutat-o cu glas sfârşit, în timp
ce luam loc lângă ea pe banchetă.
– Cum ai putut, Eva? De ce?
Îşi ştergea ochii cu o batistă cu monogramă; chipul
îi rămânea frumos chiar şi aşa, înroşit şi ud de lacrimi.
Smulsă din chinul meu de nefericirea ei, m-am încrun-
tat, întrebând:
– Acum ce-am mai făcut?
Noul meu mobil, în caz că afl ase de el, n-ar fi creat
atâta tragedie. Şi era mult prea devreme ca ea să fi afl at
deja că mă despărisem de Gideon.
– I-ai spus lui Gideon Cross ce... ce i s-a întâmplat,
mă lămuri. Buza de jos îi tremura de supărare.
Din cauza şocului, capul începuse să mi se învârtă.
De unde ştia ea: Dumn... Oare îmi plantase microfoane
în casă? În geantă...?
– Ce?
– Nu te face că nu ştii!
– De unde ştii că i-am spus? Glasul meu se transfor-
mase într-o şoaptă. Abia azi-noapte am vorbit cu el.
– A venit astăzi să stea de vorbă cu Richard despre
subiectul ăsta.
Am încercat să-mi imaginez faa lui Stanton în tim-
pul respectivei conversaii. Nu prea-mi venea să cred
că tatălui meu vitreg îi căzuse prea bine.
– De ce a făcut-o?
– Voia să ştie ce s-a făcut ca să se prevină scurgerea
de informaii. Şi voia să afl e unde se afl ă Nathan... sus-
pină ea. Voia să ştie totul.
Nu mai respiram, ci şuieram de-a dreptul printre
dini. Nu-mi dădeam seama care erau motivele lui
Gideon, însă probabilitatea că se descotorosise de
mi ne după ce afl ase de Nathan şi că făcea acum tot
posibilul să scape de scandal mă lovea mai rău decât
orice altceva. M-am scuturat, pradă durerii, îndepăr-
tându-mi spatele de spătar. Crezusem că trecutul lui
pune un gard între noi, dar acum părea că era vorba
de al meu.
Pentru prima dată în viaă, eram bucuroasă că
mama este preocupată doar de propria-i persoană,
pentru că în felul ăsta nu-şi putea da seama în ce hal
eram de devastată.
– Avea dreptul să ştie, i-am explicat, cu un glas atât
de răguşit, încât nici nu mai părea al meu. Şi are drep-
tul să încerce să se apere de orice lovitură pe la spate.
– N-ai vorbit despre asta cu nici unul dintre foştii
tăi prieteni.
– Dar nici n-am avut până acum un iubit al cărui
strănut reprezintă o ştire naională.
Îmi fi xasem ochii pe fereastră, urmărind trafi cul.
282 Sylvia Day
– Mamă, Gideon Cross şi Cross Industries sunt
subiect de ştire în toată lumea. El e la ani-lumină dis-
tană de tipii cu care am fost în timpul facultăii.
Ea continuă să vorbească, dar n-o mai auzeam. Îmi
închisesem auzul, ca să mă apăr, tăindu-mi legăturile
cu realitatea care devenise brusc mult prea dureroasă
ca s-o pot suporta.
Biroul doctorului Petersen arăta exact aşa cum mi-l
aminteam. Decorat în tonuri neutre, liniştitoare, ară-
ta în acelaşi timp profesional şi confortabil. Şi docto-
rul Petersen era neschimbat. Un bărbat arătos, cu păr
grizonant şi ochi albaştri în care se citeau bunătatea şi
inteligena.
Ne întâmpină cu un zâmbet larg, făcând o apre-
ciere despre cât de bine arăta mama şi cât de mult
îi semăn. Mi-a spus că se bucură că mă revede şi că
arăt bine, dar îmi dădeam seama că vorbeşte ca s-o
liniştească pe mama. Era un observator mult prea
abil ca să nu-şi dea seama că îmi înăbuşeam nişte emo-
ii devastatoare.
– Aşa, începu el, aşezându-se în faa canapelei pe
care stăteam împreună cu mama. Ce vânt vă aduce azi
pe-aici?
I-am vorbit despre felul în care mama îmi urmărea
mişcările cu ajutorul telefonului mobil şi despre cât
de violată îmi simeam intimitatea. Mama i-a vor-
bit despre interesul meu pentru Krav Maga şi despre
faptul că ea îl luase drept un semn că nu mă simt
în sigurană. Eu i-am vorbit despre felul în care pre-
luaseră practic sala lui Parker, ceea ce mă făcuse să
mă simt su focată şi claustrofobică. Ea i-a spus că-i
trădasem încrederea pe care o avea în mine prin
faptul că mărturisisem străinilor lucruri foarte per-
sonale, care o făceau să se simtă dezgolită şi expusă
într-un mod dureros.
În tot acest timp, doctorul Petersen ne-a ascultat cu
atenie, şi-a luat notie şi nu a vorbit decât foarte rar,
până când noi am spus tot ce ne preocupa. În clipa în
care am tăcut, el a întrebat:
– Monica, de ce nu mi-ai spus că-i urmăreşti Evei
telefonul mobil?
Ea îşi încleştă maxilarul, într-o postură defensivă pe
care o cunoşteam bine.
– Nu mi s-a părut că e ceva rău în asta. Muli părini
îşi urmăresc copiii cu ajutorul telefoanelor celulare.
– Copiii minori, am replicat eu. Eu sunt adultă. Asta
îmi spune exact timpul meu personal.
– Monica, dacă te-ai pune în locul ei, interveni doc-
torul Petersen, ar fi posibil să simi la fel cum simte ea?
Cum ar fi dacă ai descoperi că cineva îi monitorizează
mişcările fără cunoştina sau permisiunea ta?
– N-ar fi o problemă dacă aş şti că e vorba de mama
şi că asta o linişteşte, răspunse ea.
– Dar te-ai gândit la felul cum afectează aciunile
tale liniştea Evei? se interesă el cu blândee. Nevoia
ta de a o apăra este de îneles, dar ar trebui să discui
deschis cu ea paşii pe care vrei să-i faci. E important
să-i dai toate informaiile necesare şi să te aştepi să
coopereze numai dacă alege să facă acest lucru. Trebuie
să-i respeci dreptul de a pune limite care s-ar putea să
nu fi e atât de largi pe cât le doreşti tu.
Mama se foi, indignată.
– Eva are nevoie să aibă granie proprii, continuă
el, şi să-şi poată controla propria viaă. Lucrul acesta
i-a fost mult timp refuzat, şi noi trebuie să-i respectăm
284 Sylvia Day
dreptul de a-şi stabili acum granie în felul care este cel
mai potrivit pentru ea.
– Oh! Mama îşi frământa batista în mâini. Nu m-am
gândit aşa la asta.
Când am văzut că buza de jos începe să-i tremure cu
putere, i-am luat mâna într-a mea.
– Nimic nu mă putea opri să-i vorbesc lui Gideon
despre trecutul meu. Însă aş fi putut să te previn di-
nainte. Îmi pare rău că nu m-am gândit la asta.
– Tu eşti mult mai puternică decât am fost eu vreo-
dată, îmi spuse mama, dar nu mă pot împiedica să-mi
fac griji.
– Sugestia mea, interveni doctorul Petersen, ar fi
să-i acorzi ceva timp, Monica, şi să te gândeşti profund
la ce fel de evenimente şi situaii îi provoacă anxie-
tatea, după care să le notezi.
Mama dădu din cap aprobator.
– Şi când vei avea, nu o listă exclusivă, evident,
ci un început serios, continuă el, poi să te întâlneşti
cu Eva şi să discutai despre strategiile prin care să vă
împărtăşii aceste griji, strategii pe care putei să le ac-
ceptai cu uşurină. De exemplu, dacă faptul că n-ai
veşti de la ea timp de câteva zile te tulbură, poate că un
SMS sau un e-mail poate rezolva problema.
– Bine.
– Dacă doreşti, putem să ne uităm împreună pe
lista asta.
Acest du-te-vino dintre cei doi mă făcea să-mi vină
să ip. Era o insultă la adresa rănilor mele. Nu mă aş-
teptasem ca doctorul Petersen să inducă un oarecare
bun-sim în mama, dar aş fi sperat măcar să adopte o
conduită mai autoritară, căci mama avea mare nevoie
de cineva care să facă asta, de cineva a cărui autoritate
s-o respecte.
Când consultaia a luat sfârşit şi am ieşit, am ru-
gat-o pe mama să aştepte o clipă, deoarece voiam să-i
pun doctorului Petersen o ultimă întrebare, personală.
El rămase în picioare în faa mea, cu un aer foarte
răbdător şi înelept.
– Da, Eva?
– Mă întrebam... Am făcut o pauză, căci aveam un
nod în gât. Este oare posibil ca două persoane care
au supravieuit unor abuzuri să aibă o relaie amoroasă
funcională?
– Absolut.
Răspunsul lui imediat, care nu lăsa loc de interpre-
tări, mi-a redat puterea să respir. Şi i-am strâns mâna.
– Mulumesc.
Când am ajuns acasă, am descuiat uşa cu cheile pe
care mi le înapoiase Gideon şi m-am dus direct în ca-
mera mea, salutându-l cu un semn din mână pe Cary,
care făcea yoga în living, uitându-se la un DVD.
Am început să-mi dau jos hainele încă de la intra-
rea în dormitor şi m-am prăbuşit, în sfârşit, în pat, după
ce am rămas doar în lenjeria de corp. Am înşfăcat în
brae o pernă şi am închis ochii, atât de obosită şi de
secătuită, că nu mai puteam face nimic altceva.
În spatele meu uşa s-a deschis şi Cary s-a aşezat lân-
gă mine, dându-mi la o parte părul de pe faa scăldată
în lacrimi.
– Ce s-a întâmplat, fetio?
– Azi mi-a dat papucii, printr-un bileel afurisit.
El oftă.
286 Sylvia Day
– Ştii mişcarea, Eva. O să te tot dea la o parte, pen-
tru că se aşteaptă să-l laşi baltă, aşa cum au făcut toi.
– Şi mă descurc de minune cu asta.
M-am recunoscut pe mine în descrierea pe care
tocmai o făcuse Cary. O luasem la fugă când lucrurile
începuseră să se complice, pentru că eram sigură că to-
tul avea să se termine rău. Singurul fel în care puteam
să dein controlul era să fi u eu cea care părăseşte, nu
cea abandonată.
– Pentru că, de fapt, te zbai să-i aperi echilibrul pe
care l-ai regăsit.
El se întinse lângă mine, cuprinzându-mă strâns cu
un bra musculos şi trăgându-mă cu spatele spre el.
M-am cuibărit în el, dându-mi seama că aveam ne-
voie de afeciune fi zică.
– Poate că mi-a dat cu piciorul din cauza trecutului
meu, nu al lui.
– Dacă e aşa, bine că s-a terminat. Dar eu cred că
voi doi o să vă regăsii în cele din urmă. Sau cel puin
aşa sper, oftă Cary, încălzindu-mi gâtul cu şoapta lui.
Vreau ca voi doi să fi i un model de „au trăit fericii
până la adânci bătrânei“ pentru toi nefericiii lumii.
Arată-mi calea, Eva! Fă-mă să cred.
Capitolul 15
Vineri dimineaă am luat micul dejun împreună
cu Cary şi cu Trey, care rămăsese la el peste noapte.
În timp ce sorbeam din prima ceaşcă de cafea a zilei, mă
uitam la felul în care comunicau, plină de o încântare
sinceră la vederea zâmbetelor intime şi a mângâierilor
pe furiş pe care şi le împărtăşeau.
Avusesem şi eu astfel de relaii fără complicaii,
dar nu le apreciasem la vremea aceea. Fuseseră con-
for tabile, fără probleme, dar fuseseră şi cât se poate
de superfi ciale.
Cât de profundă poate să devină o poveste de dra-
goste dacă nu cunoşti genunile întunecate din sufl etul
celui pe care-l iubeşti? Aceasta era dilema pe care o
aveam în privina lui Gideon.
Ziua A Doua După Gideon începuse. Mi-am dat sea-
ma că tânjeam să mă duc la el şi să-mi cer iertare pen-
tru că fugisem iar. Voiam să-i spun că sunt acolo pentru
el, că sunt gata să-l ascult sau doar să-i ofer alinare în
tăcere. Numai că eram mult prea implicată emoional.
288 Sylvia Day
Prea repede mă simeam rănită. Mi-era mult prea tea-
mă de respingere. Şi faptul că ştiam că el n-are să mă
lase să mă apropii prea mult de el nu făcea decât să-mi
mărească spaima. Chiar dacă am fi găsit o cale să rezol-
văm lucrurile, eu aş fi fost de-a dreptul distrusă dacă ar
fi trebuit să mă mulumesc doar cu fi rimiturile pe care
ar fi hotărât el să le împartă cu mine.
Măcar bine că la serviciu totul era în regulă. Prânzul
de sărbătorire pe care şefi i l-au dat în cinstea faptului
că agenia primise reclama la Kingsman m-a bucurat
sincer. Mă simeam de-a dreptul binecuvântată că lu-
crez într-un mediu atât de plăcut. Însă când am afl at că
Gideon fusese şi el invitat – deşi nimeni nu se aştepta
să vină –, m-am întors tăcută la biroul meu şi tot res-
tul după-amiezii m-am concentrat pe ceea ce aveam
de lucru.
Înainte să ajung acasă, m-am dus la sală, după care
am făcut câteva cumpărături ca să gătesc pentru cină
fettuccini Alfredo şi cremă de zahăr ars, adică mâncare
de alinare a sufl etului, menită să mă înece în carbo-
hidrai. Speram ca somnul, eventual până la sfârşitul
dimineii de sâmbătă, să mă ajute să scap de vârtejul de
„dar dacă“ ce-mi chinuia fără contenire gândurile.
Am mâncat împreună cu Cary în living, folo-
sindu-ne de beişoare; asta fusese ideea lui, ca să mă
înveselească. Mi-a declarat că mâncarea a fost foarte
bună, însă eu nu-mi dădeam seama. Am tresărit când
el a tăcut şi abia atunci am realizat că eram la mii de
ani-lumină depărtare.
– Unde o să fi e fi lmate reclamele din campania pen-
tru Grey Isles? l-am întrebat.
– Nu prea ştiu, dar fi i atentă..., rânji el. Ştii cum
e treaba cu modelele bărbai; suntem aruncai de colo,
colo, ca prezervativele la o orgie. E greu să ieşi din plu-
ton dacă nu te cuplezi cu vreo celebritate. Şi se pare că
tocmai am reuşit asta, de când fotografi ile alea cu mine
şi cu tine au apărut peste tot. Eu sunt piesa de schimb
în relaia ta cu Gideon Cross. Ai făcut minuni, trans-
formându-mă într-o marfă căutată.
– N-aveai nevoie de mine pentru asta, am început
eu să râd.
– Ei, oricum, nici n-a stricat. În orice caz, m-au su-
nat din nou pentru încă vreo două şedine foto. Cred că
s-ar putea să mă folosească mai mult de cinci minute.
– Atunci trebuie să sărbătorim, l-am tachinat.
– Fără îndoială! Când o să ai chef.
Am lenevit amândoi până la sfârşitul serii, uitân-
du-ne la varianta originală de la Tron. Trecuseră vreo
douăzeci de minute de când începuse fi lmul, când i-a
sunat mobilul şi l-am auzit cum vorbea cu cei de la
agenia lui.
– Cum să nu! Vin într-un sfert de oră; la patru ace.
Sun când ajung.
– Ai primit vreun job? l-am întrebat imediat după
ce a închis.
– Da. Un manechin a apărut într-un hal de nede-
scris pentru o şedină de noapte, că nu e bun de nimic.
Îmi aruncă o privire atentă. Vrei să vii cu mine?
Mi-am întins picioarele pe canapea.
– Nu. Mă simt bine aici.
– Eşti sigură că o să-i fi e bine?
– N-am nevoie decât de distracie care să-mi spele
creierul. Numai la gândul că ar trebui să mă îmbrac din
nou şi mă cuprinde epuizarea.
Aş fi fost încântată să nu ies tot weekendul din pan-
talonii vechi de pijama din fl anel şi din tricoul găurit.
290 Sylvia Day
Oricât aş fi fost de rănită pe dinăuntru, confortul total
pe dinafară era pentru mine o adevărată necesitate.
– Nu-i face griji pentru mine! Ştiu că am fost praf şi
pulbere, dar îmi revin eu. Du-te şi distrează-te!
După ce Cary a plecat în grabă, am oprit fi lmul şi
m-am dus în bucătărie să-mi torn nişte vin. M-am oprit
lângă masa pentru micul dejun mângâind uşor trandafi -
rii pe care mi-i trimisese Gideon la sfârşitul săptămânii
trecute. Petalele lor cădeau pe blat ca lacrimile. Mi-a
trecut prin minte să le tai codiele şi să le pun îngrăşă-
mântul pentru fl ori care fusese livrat odată cu buchetul,
însă n-avea nici un rost să mă agă de ei. Mâine o să
arunc aranjamentul, ultima amintire a relaiei mele, şi
ea sortită pieirii.
Într-o singură săptămână, ajunsesem mai departe cu
Gideon decât se întâmplase cu relaii care duraseră doi
ani. O să-l iubesc veşnic pentru asta. Poate că o să-l
iubesc veşnic şi punct. Şi poate că într-o zi n-o să mă
mai doară aşa de rău.
– Trezeşte-te şi străluceşte, somnoroaso! cânta Cary,
trăgând cuvertura de pe mine.
– Uf, pleacă de-aici!
– Ai cinci minute la dispoziie să-i mişti fundul la
duş, altfel vine duşul la tine.
Am deschis un ochi şi m-am chiorât la el. Era fără
tricou şi purta nişte pantaloni cu tur jos care abia dacă
i se ineau pe şolduri. După cum mă striga să mă scol,
era plin de energie.
– De ce trebuie să mă scol?
– Pentru că dacă zaci pe spate nu eşti în picioare.
– Ei da, adânc gândit, Cary Taylor!
El şi-a încrucişat braele şi a ridicat o sprânceană.
– Trebuie să mergem la cumpărături.
Mi-am îngropat faa în pernă.
– Nu.
– Ba da. Se pare că trebuie să-i amintesc că ai pus
în aceeaşi propoziie o „petrecere în grădină duminică“
şi „adunare de staruri“. Ce dracu’ ar trebui să port eu la
aşa ceva?
– A, da. Bună întrebare!
– Tu cu ce te îmbraci?
– Eu... habar n-am. Mă gândisem la o inută potri-
vită pentru un ceai englezesc, ceva cu pălărie, dar acum
nu mai sunt sigură.
El dădu scurt din cap.
– Clar. Hai să mergem prin magazine şi să căutăm
ceva sexy, de clasă şi la modă.
Protestând de formă, m-am rostogolit din pat şi
m-am târât către baie. Mi-era imposibil să fac duş fără
să mă gândesc la Gideon, fără să-mi apară în faa ochi-
lor trupul lui perfect şi să-mi amintesc sunetele dispera-
te pe care le scotea când îşi dădea drumul în gura mea.
Oriunde m-aş fi uitat, îl vedeam numai pe Gideon.
Începusem chiar să halucinez că văd Bentley-ul lui
negru prin tot oraşul. Aveam impresia că văd unul ori-
unde m-aş fi dus.
Am luat prânzul împreună cu Cary, după care am
plecat să colindăm prin oraş. Am scotocit prin cele mai
bune magazine cu preuri mici din Upper East Side şi
prin buticurile de pe Madison Avenue, după care am
luat un taxi până în SoHo. În drum, pe Cary îl opriseră
două puştoaice ca să-i ceară un autograf, fapt care cred
că m-a bucurat mai mult pe mine decât pe el.
– i-am spus, a croncănit el.
– Ce mi-ai spus?
292 Sylvia Day
– M-au recunoscut dintr-un blog de ştiri despre
VIP-uri. Dintr-una dintre postările despre tine şi Cross.
– Mă bucur că viaa mea amoroasă serveşte cuiva la
ceva, am pufnit eu.
La ora trei, Cary trebuia să fi e la alt job şi m-am
dus şi eu cu el; am petrecut astfel câteva ore în stu-
dioul unui fotograf gălăgios şi lăudăros. Aducându-mi
aminte că e sâmbătă, mi-am găsit un colişor mai în-
depărtat şi l-am sunat pe tata pentru convorbirea noas-
tră săptămânală.
– Tot îi mai place la New York? m-a întrebat el,
vorbind peste zgomotul de fundal al dispeceratului care
se auzea din maşina de poliie în care se afl a.
– Până acum, totul merge bine.
Era o minciună, însă adevărul nu i-ar fi servit
nimănui la nimic.
Partenerul lui a spus ceva ce n-am auzit. Tata a puf-
nit şi a continuat:
– Uite, Chris insistă că te-a văzut la televizor acum
câteva zile, pe nu ştiu ce canal de cablu, la o bârfă des-
pre celebrităi. Băieii mă tot bat la cap cu asta.
Eu am oftat.
– Spune-le că nu le face bine la neuroni să se uite
la prostii.
– Deci nu te-ai cuplat cu unul dintre cei mai bogai
bărbai din America?
– Nu. Dar tu cum o mai duci cu dragostea? am repli-
cat eu, ca să deviez discuia. i-ai găsit pe cineva?
– Nimic serios. Aşteaptă puin! Răspunse la un apel
radio, după care mi se adresă: Îmi pare rău, draga mea,
trebuie să fug. Te iubesc şi mi-e tare dor de tine.
– Şi mie mi-e dor de tine, tati. Ai grijă!
– Întotdeauna. La revedere!
Am închis şi m-am întors la locul meu, aşteptându-l
pe Cary să-şi ia lucrurile. Şi, cum nu-i dădeam nimic de
făcut, mintea mea a început să mă chinuiască. Unde
era acum Gideon? Ce făcea?
Oare ziua de luni avea să-mi umple e-mailul de
fotografi i ale lui cu altă femeie?
Duminică după-amiază l-am împrumutat pe Clancy
şi una dintre limuzinele lui Stanton ca să mergem la
proprietatea Vidal din Dutchess County. Sprijinită de
spătar, mă uitam pe fereastră, admirând absentă pri-
veliştea liniştită a pajiştilor şi a pădurilor verzi care se
întindeau până departe la orizont. Mi-am dat seama
că ajunsesem în Ziua A Patra După Gideon. Dure-
rea pe care o simisem în primele zile se transformase
într-un zvâcnet surd, care mă făcea să mă simt aproape
ca şi cum aş fi avut gripă. Fiecare părticică a corpului
mă durea, de parcă trupul meu ar fi început să se auto-
distrugă, iar gâtul îmi era ars de lacrimile pe care nu
le vărsasem.
– Eşti emoionată? m-a întrebat Cary.
I-am aruncat o privire scurtă.
– Nu chiar. Gideon n-o să fi e acolo.
– Eşti sigură?
– Nu m-aş fi dus dacă aş fi crezut altceva. Să ştii că
mi-a mai rămas şi mie ceva mândrie.
M-am uitat la el, în timp ce bătea darabana cu dege-
tele pe braul canapelei afl at între noi. După cât ne fâ-
âisem prin magazine cu o zi în urmă, el cumpărase un
singur lucru: o cravată neagră de piele. Îl luasem în râs
fără milă pentru asta, pentru că tocmai el, cu simul lui
perfect în ale modei, merge la o petrecere cu aşa ceva.
Cary mi-a surprins privirea.
294 Sylvia Day
– Ce e? Tot nu-i place cravata mea? Eu cred că vine
perfect cu blugii emo şi cu sacoul cu model şopârlă.
– Cary, mi-am ascuns un zâmbet, ie îi stă bine
cu orice.
Şi chiar aşa şi era. Putea să-şi pună orice pe el, da-
torită corpului perfect sculptat şi chipului care le-ar fi
stors lacrimi până şi îngerilor. Mi-am pus mâna peste
degetele lui neliniştite.
– Tu ai emoii?
– Trey nu m-a sunat aseară, a mormăit el. A spus c-o
să mă sune.
I-am strâns mâna, ca să-l liniştesc.
– O fi uitat doar să te sune, Cary. Sunt sigură că n-a
vrut să sugereze nimic serios.
– Ar fi putut să mă sune azi-dimineaă, replică el.
Trey nu e un tip superfi cial, ca ceilali cu care am fost.
N-ar fi uitat să sune, iar asta înseamnă că pur şi simplu
n-a vrut.
– Ticălosul! O să am grijă să-i fac o mulime de fo-
tografi i în timp ce te distrezi de minune, arătând sexy,
elegant, la modă, şi o să-l chinuieşti luni cu ele.
El a zâmbit cu colul gurii:
– O, viclenia minii femeieşti! Păcat că n-o să te
vadă Cross azi. Cred că mi s-a sculat pe jumătate când
ai ieşit din cameră în rochia asta.
– Bleah!
L-am pocnit în umăr şi m-am prefăcut că mă uit
urât la el când a izbucnit în râs.
Rochia ni se păruse la amândoi perfectă când am
găsit-o. Tăietura era clasică pentru o petrecere în gră-
dină: corsaj strâmt şi fustă până la genunchi, care se
evaza din talie. Era albă, cu fl ori. Însă aici se termina şi
cu stilul „ceai-cu-biscuii“.
Nota sexy se datora faptului că nu avea bretele, că
avea jupoane alternative din satin negru şi stacojiu
care îi dădeau volum şi că fl orile erau de piele neargă,
arătând ca nişte mici morişti. Cary alesese din garde-
roba mea pantofi i roşii Jimmy Choo decupai la vârf
şi cerceii cu rubine în formă de lacrimă, ca să dea tuşa
fi nală ansamblului. Hotărâserăm că trebuie să-mi las
părul liber pe umeri, dacă am fi afl at, când ajungeam,
că inuta cerea pălărie. Până la urmă, mă simeam dră-
guă şi încrezătoare.
Clancy intră pe nişte pori impunătoare, aciona-
te de la distană, şi o luă pe o alee circulară, urmând
instruciunile unui valet. Eu şi Cary ne-am dat jos la
intrare, iar el mă luă de bra, căci tocurile mi se afun-
dau în pietrişul cenuşiu-albăstrui de pe aleea ce ducea
spre casă.
La intrarea în enormul conac în stil Tudor al fami-
liei Vidal, am fost întâmpinai cu căldură de familia lui
Gideon, aşezai cu toii într-o linie de primire: mama
lui, tatăl vitreg, Christopher şi sora lor.
I-am admirat pe toi, gândindu-mă că familia Vidal
n-ar fi arătat mai bine decât dacă şi Gideon ar fi fost
printre ei. Mama şi sora lui aveau acelaşi colorit ca şi
el, ambele femei având acelaşi păr lucios, ca de obsi-
dian, şi ochi albaştri cu gene negre. Amândouă erau
frumoase, într-un mod foarte elegant şi rafi nat.
– Eva! Mama lui Gideon mă trase spre ea şi mă
sărută uşor pe amândoi obrajii. Mă bucur enorm că te
întâlnesc, în sfârşit. Eşti o fată tare frumoasă! Şi-mi
place grozav rochia ta.
– Mulumesc.
M-a mângâiat pe păr şi mi-a luat faa în mâini,
după care mi-a mângâiat braele. Mie îmi venea greu
296 Sylvia Day
să în dur asta, căci atingerile altora îmi provocau uneori
anxietate dacă era vorba de străini.
– Părul tău e blond natural?
– Da, am răspuns, surprinsă şi uluită de această în-
trebare. Cine îi pune asemenea întrebări unui străin?
– Ce fascinant! Ei, bine ai venit! Sper să te distrezi
pe cinste. Ne bucurăm foarte mult că ai venit.
Mă simeam ciudat de tulburată şi m-am bucurat
când şi-a îndreptat atenia către Cary şi a rămas cu gura
căscată.
– Tu trebuie să fi i Cary, a ciripit ea. Până în clipa
asta, fusesem sigură că băieii mei sunt cei mai frumoşi
din lume, dar văd că m-am înşelat. Tinere, eşti de-a
dreptul divin.
Cary i-a adresat zâmbetul lui de un megawatt.
– O, cred că m-am îndrăgostit, doamnă Vidal.
Ea râse, chicotind încântată.
– Te rog, spune-mi Elizabeth! Sau Lizzie, dacă ai
destul curaj.
Mi-am mutat privirea de la ei şi Christopher Vidal
senior mi-a strâns mâna. În multe privine, îmi amin-
tea de fi ul său, cu zâmbetul ştrengăresc şi ochii verzi.
În altele însă, reprezenta o surpriză plăcută. Purta pan-
taloni sport, pantofi comozi din piele întoarsă şi un
cardigan de caşmir, având mai degrabă aerul unui
profesor de la universitate decât al unui director de
companie muzicală.
– Eva! Pot să-i spun Eva?
– Chiar vă rog!
– Spune-mi Chris! Aşa o să faci mai uşor deosebi-
rea între mine şi Christopher. Şi şi-a lăsat capul într-o
parte, contemplându-mă prin ochelarii cu rame de ala-
mă. Îmi dau seama de ce e Gideon aşa de atras de tine.
Ai ochi cenuşii şi plini de pasiune, dar limpezi, şi pri-
virea directă. Cei mai frumoşi ochi pe care i-am văzut
vreodată, în afară de cei ai soiei mele.
I-am mulumit îmbujorată.
– Vine şi Gideon?
– Nu, din câte ştiu eu.
De ce nu cunoşteau părinii lui răspunsul la această
întrebare?
– Noi nu ne pierdem niciodată sperana. Îmi făcu
apoi semn către un chelner. Te rog să mergi în grădină,
simte-te ca acasă!
Christopher mă salută îmbrăişându-mă şi sărutân-
du-mă pe obraz, în timp ce Ireland, sora lui Gideon, mă
măsură cu o privire întunecată pe care numai adoles-
centele sunt în stare s-o afi şeze.
– Eşti blondă, spuse ea.
– Şi tu eşti o brunetă absolut încântătoare.
Doamne! Să fi fost preferina lui Gideon pentru
brunete un fel de lege sau ce? Cary mi-a oferit braul şi
eu i l-am luat, recunoscătoare. În timp ce ne îndepăr-
tam, mă întrebă încet:
– Sunt aşa cum te-ai aşteptat?
– Mama lui, poate. Tatăl, însă, nu.
Am aruncat o privire peste umăr, observând elegan-
ta rochie lungă crem, pe corp, care venea ca turnată pe
trupul zvelt al lui Elizabeth Vidal. Mă gândeam că ştiu
foarte puine lucruri despre familia lui Gideon.
– Cum ajunge un băiat om de afaceri care să preia
afacerea de familie a tatălui său vitreg?
– Cross are aciuni la Vidal Records?
– Da, aciuni majoritare.
298 Sylvia Day
– Hmm! O fi fost vreun colac de salvare? presupuse
Cary. I-o fi dat vreo mână de ajutor într-un moment
difi cil pentru industria muzicii?
– De ce să nu-i fi dat bani? m-am întrebat eu.
– Pentru că e un om de afaceri abil?
Am oftat cu putere, alungând întrebarea cu un
semn din mână, şi mi-am pus ordine în gânduri. Ve-
nisem la petrecere pentru Cary, nu pentru Gideon, şi
ăsta avea să fi e gândul meu cel mai important, primul
în mintea mea.
Când am ajuns afară, am găsit în grădina din spate
un cort mare, foarte elegant decorat. Deşi ziua era des-
tul de frumoasă ca să se poată sta la soare, m-am aşezat
totuşi înăuntru la o masă rotundă, acoperită cu o faă
de masă de damasc.
Cary m-a bătut uşor pe umăr.
– Relaxează-te! Eu o să circul pe-aici.
– Cucereşte-i pe toi!
Se îndepărtă, decis să socializeze. Eu am băut şam-
panie şi am stat de vorbă cu oricine se oprea lângă mine
ca să înceapă o conversaie. La petrecere se afl au muli
artişti a căror muzică o ascultasem şi îi studiam în se-
cret, destul de impresionată. În ciuda eleganei locului
şi a numărului nesfârşit de servitori, atmosfera generală
era una informală şi relaxată.
Începeam să mă simt şi eu bine, când dinspre casă
a venit către terasă o persoană pe care sperasem să n-o
mai văd vreodată: Magdalene Perez, arătând fenome-
nal într-o rochie de şifon trandafi rie şi vaporoasă, care
îi ajungea până la genunchi.
Chiar atunci, o mână m-a strâns de umăr, făcân -
du-mi inima să mi-o ia nebuneşte din loc, pentru că
mi-a amintit de noaptea în care eu şi Cary ne duseserăm
la clubul lui Gideon. Dar cel care venise acum lângă
mine era Christopher.
– Bună, Eva! Se aşeză pe scaunul alăturat, aple-
cându-se spre mine, cu coatele sprijinite pe genunchi.
Te distrezi? Văd că nu prea socializezi.
– Mă distrez foarte bine.
Cel puin aşa fusese până atunci.
– Mulumesc că m-ai invitat.
– Îi mulumim că ai venit. Părinii mei sunt încân-
tai de tine. Şi eu la fel, evident.
Zâmbetul lui larg mă făcu şi pe mine să zâmbesc, ca
şi cravata lui, cu model de discuri de vinil.
– i-e foame? Chifteluele de crab sunt divine. Ia-i
şi tu când apare vreun platou în preajmă.
– Aşa o să fac.
– Spune-mi dacă ai nevoie de ceva şi păstrează un
dans şi pentru mine.
După care, făcându-mi cu ochiul, se ridică şi plecă.
În locul lui se aşeză Ireland, cu graia căutată a
unei fete pe cale să termine liceul. Părul liber îi ajun-
gea până în talie şi ochii ei albaştri mă priveau direct,
într-un mod care-mi plăcea. Părea să aibă mai mult de-
cât doar şaptesprezece ani.
– Bună!
– Salut!
– Unde e Gideon?
Am ridicat din umeri, auzind întrebarea aşa de
directă.
– Nu prea ştiu.
Ea încuviină din cap, atotştiutoare.
– Se pricepe tare bine să fi e un singuratic.
– Aşa a fost mereu?
300 Sylvia Day
– Cred că da. A plecat de acasă când eu eram mică.
Îl iubeşti?
O clipă mi s-a oprit respiraia, după care am răspuns
simplu:
– Da.
– Aşa am zis şi eu când am văzut fi lmările cu voi în
parcul Bryant. Apoi îşi muşcă buza de jos. E amuzant?
Ştii tu... să fi i cu el?
– O! păi... Doamne! Oare îl cunoştea cineva pe
Gideon? N-aş spune că e o persoană amuzantă, dar nu
te plictiseşti niciodată cu el.
Formaia începuse să cânte I’ve Got You Under
My Skin şi Cary s-a ivit ca prin farmec lângă mine.
– E timpul să mă faci să arăt bine, Ginger!
– O să-mi dau toată silina, Fred! I-am zâmbit lui
Ireland. Te rog să mă scuzi un minut!
– Trei minute şi patruzeci de secunde, m-a corectat
ea, afi şând ceva din cunoaşterea în ale muzicii tipică
pentru familia ei.
Cary mă conduse pe ringul de dans care era gol şi
începu să mă învârtă într-un foxtrot rapid. Mi-a trebuit
un minut ca să mă pliez în ritmul lui, căci de zile întregi
mă simeam înepenită şi inundată de nefericire. După
aceea însă, sinergia unui partener pe care-l cunoşteam
de mult şi-a spus cuvântul şi am început să alunecăm
pe ring cu paşi energici.
Când vocea solistului s-a stins, odată cu muzica,
ne-am oprit şi noi, fără sufl are, şi am fost plăcut sur-
prinşi de aplauze. Cary s-a înclinat elegant, iar eu l-am
inut de mână, ca să nu-mi pierd echilibrul, în timp ce
făceam o reverenă.
Apoi m-am ridicat încet, am înălat capul şi atunci
l-am văzut. Gideon se afl a în faa mea. Am tresărit
şi m-am dat un pas înapoi. Era îmbrăcat cât se poate de
nepotrivit cu petrecerea. Purta nişte blugi şi o cămaşă
albă peste pantaloni, deschisă la guler şi cu mânecile
sufl ecate, însă îi stătea atât de bine, că tot îi punea în
umbră pe toi bărbaii de acolo.
Dorul îngrozitor pe care l-am simit la vederea lui
m-a copleşit de-a dreptul. Vedeam ca din depărta-
re cum solistul formaiei îl ia deoparte pe Cary, însă
nu-mi puteam smulge privirea de la Gideon, ai cărui
ochi de un albastru sălbatic mă sfredeleau.
– Ce faci aici? mârâi el, încruntat.
Lipsa lui de politee m-a făcut să tresar.
– Poftim?
– N-ar trebui să fi i aici. Nu te vreau aici.
M-a prins astfel de cot şi a început să mă tragă
spre casă.
Dacă m-ar fi scuipat în faă, şi tot nu m-ar fi dis-
trus în asemenea hal. Mi-am eliberat braul şi m-am
îndreptat iute spre casă, cu capul sus, rugându-mă să
pot ajunge la adăpostul maşinii şi sub braul protector
al lui Clancy înainte să încep să plâng.
În spatele meu, am auzit o voce de femeie care îl
striga pe Gideon şi m-am rugat la toi sfi nii ca femeia
aceea să-l reină destul de mult încât să am timp să
ajung în maşină fără alte confruntări. Când am ajuns
în casa elegantă, am crezut că am reuşit.
– Eva, aşteaptă!
La auzul glasului lui Gideon, mi s-au curbat umerii;
am refuzat să mă uit la el.
– Dispari! Pot să ies şi singură.
– N-am terminat...
– Eu da! M-am răsucit spre el. Să nu îndrăzneşti să
vorbeşti aşa cu mine. Cine te crezi? Crezi că am venit
302 Sylvia Day
pentru tine? Că speram să te văd şi să-mi arunci un
os... că o să binevoieşti să mă bagi în seamă? Că poate o
să te hăruiesc până o să te atrag la una mică şi mur-
dară într-un col, pe undeva, într-un efort amărât de a
te recâştiga?
– Taci, Eva! îmi ceru el, pârjolindu-mă cu privirea,
cu maxilarele încleştate. Ascultă-mă...
– Am venit numai pentru că mi s-a spus că n-o să fi i
şi tu. Am venit aici pentru Cary şi cariera lui. Aşa că
poi să te întorci la petrecere şi să uii iar de existena
mea. Şi poi să fi i sigur că atunci când o să ies pe uşă
o să fac şi eu acelaşi lucru.
El mă strânse însă de cot, zgâlâindu-mă aşa de tare,
că-mi clănăneau dinii.
– Tacă-i gura aia odată! Taci şi lasă-mă să vorbesc,
te rog!
I-am dat o palmă atât de tare, că i-am întors capul.
– Nu mă atinge!
Cu un mârâit sălbatic, Gideon mă trase spre el,
sărutându-mă atât de tare, că mă dureau buzele. Îşi
băgase mâna în părul meu, trăgându-mă cu foră şi
intuin du-mă locului, ca să nu mă pot întoarce. I-am
muşcat limba când mi-a băgat-o în gură, l-am muşcat
de buza de jos de i-a dat sângele, dar el tot nu s-a oprit.
M-am împins cu toată puterea în umerii lui, dar nu
l-am putut clinti.
Afurisit să fi i tu, Stanton! Dacă n-ar fi fost el şi ne-
buna de maică-mea, până acum aş fi avut câteva lecii
de Krav Maga în mânecă...
Gideon mă săruta de parcă era lihnit să-mi simtă
gustul şi rezistena mea începu să slăbească. Mirosea
atât de bine, atât de cunoscut... Îi simeam trupul
atât de bine potrivit pe mine. Sfârcurile m-au trădat,
întărindu-se, iar lăuntrurile au început să mi se to-
pească încet într-un val fi erbinte de excitare. Inima
îmi bubuia în piept.
Dumnezeule, cât de mult îl doream! Pofta de el nu
dispăruse nici măcar o clipă.
El mă ridică în brae. Eram prizonieră în strânsoarea
lui, nu puteam să respir şi capul începuse să mi se în-
vârtească. Iar când a intrat pe o uşă cu mine-n brae şi
i-a dat un picior ca s-o-nchidă, n-am mai putut să scot
decât un scâncet slab, în semn de protest.
Eram strivită de cealaltă parte a unei uşi de sti-
clă, într-o bibliotecă, iar trupul solid şi puternic al lui
Gideon era deasupra mea. A început să coboare mâna
cu care mă inuse de mijloc, scotocind prin jupoanele
mele până mi-a găsit fesele, ieşind din chiloeii de dan-
telă pe care îi purtam. Mi-a smucit şoldurile, lipindu-le
de ale lui, făcându-mă să simt cât era de tare, cât de
excitat. Sexul meu tremura de dorină, dureros de golit
fără el.
În clipa aceea am renunat defi nitiv la luptă. Bra-
ele mi-au căzut şi palmele mi s-au sprijinit de sticlă.
Simeam cum tensiunea imensă în care se afl ase se do-
molea în timp ce eu mă înmuiam, învinsă; presiunea
gurii lui slăbise şi ea, iar sărutul lui s-a transformat în-
tr-o ademenire plină de patimă.
– Eva, şopti el cu glas răguşit. Nu te lupta cu mine!
Nu pot să suport.
Eu am închis ochii.
– Dă-mi drumul, Gideon!
El îşi frecă obrazul de al meu, pârjolindu-mi urechea
cu sufl area-i arzătoare.
– Nu pot. Ştiu că eşti dezgustată de ceea ce ai văzut
în noaptea aceea... de ceea ce îmi făceam...
304 Sylvia Day
– Gideon, nu!
Doamne! Crezuse că am plecat din cauza asta?
– Nu de asta...
– Îmi pierd minile fără tine.
Buzele lui îmi dezmierdau gâtul, iar limba lui îmi
mângâia venele care se zbăteau nebuneşte. Îmi sugea
uşor pielea, înecându-mă în valuri imense de plăcere.
– Nu pot să gândesc. Nu pot să muncesc, nu pot să
dorm. Trupul meu tânjeşte după tine. Pot să te fac
să mă doreşti din nou. Lasă-mă să încerc!
În clipa aceea, lacrimile mi-au inundat faa, căzând
pe partea de sus a sânilor, iar el le-a lins cu voluptate.
Cum aveam să-mi revin dacă avea să facă din nou
dragoste cu mine? Cum aveam să supravieuiesc dacă
n-o va face?
– N-am încetat niciodată să te doresc, am şoptit.
Nu mă pot opri. Dar m-ai rănit, Gideon. Ai puterea să
mă răneşti ca nimeni altcineva.
El mă fi xă cu privirea, dezolat şi confuz.
– Eu te-am rănit? Cum?
– M-ai minit. M-ai dat la o parte. I-am cuprins faa
în palme, simind nevoia să-l fac să îneleagă acest lu-
cru, fără să mai fi e nevoie de alte explicaii. Trecutul
tău nu mă poate face să fug. Numai tu poi să faci asta
şi ai şi făcut-o.
– N-am ştiut ce să fac, spuse el, scrâşnind din dini.
N-am vrut să mă vezi aşa vreodată...
– Asta-i problema, Gideon. Vreau să ştiu cine eşti
tu, cu pări bune şi cu rele, în timp ce tu vrei să as-
cunzi de mine pări din tine. Dacă n-o să te deschizi
spre mine, o să ne pierdem pe drum şi eu n-o să mai
fi u în stare să-mi revin vreodată. Nici nu ştiu cum
am supravieuit până acum. În ultimele patru zile
m-am târât. Dar o săptămână, o lună... Dacă o să mă
despart de tine, o să fi u distrusă.
– Pot să te las să mă cunoşti, Eva. Mă străduiesc. Dar
prima ta reacie, atunci când o dau în bară, este s-o iei
la fugă. Mereu faci aşa, şi nu mai suport să simt că în
clipa în care o să fac sau o să spun ceva greşit tu o să-i
iei tălpăşia.
Gura îi era din nou plină de blândee; îmi mângâ-
ia buzele cu buzele lui, iar şi iar. N-am replicat nimic.
Cum aş fi putut, din moment ce avea dreptate?
– Am sperat că te vei întoarce singură, şopti el, dar
nu mai îndur să stau departe de tine. O să te iau în bra-
e de aici dacă e nevoie. O să fac tot ce trebuie ca să te
aduc înapoi în aceeaşi cameră cu mine, în afară de asta
în care suntem.
Mie-mi stătuse inima în loc.
– Sperai să mă întorc? Am crezut... mi-ai dat cheile
înapoi. Am crezut că s-a terminat între noi.
El se dădu înapoi, cu o expresie sălbatică.
– N-o să terminăm niciodată, Eva.
M-am uitat la el. Mă durea inima ca o rană deschisă
văzându-l cât era de frumos, cât era de distrus şi de chi-
nuit, iar chinul ăsta şi eu îl provocasem într-o oarecare
măsură. M-am ridicat pe vârfuri şi am sărutat urma ro-
şie pe care i-o lăsase palma mea pe obraz, vârându-mi
degetele în părul lui des şi mătăsos.
Gideon se lăsă în genunchi, lipindu-se de mine, res-
pirând agitat, fără să se poată controla.
– O să fac tot ce vrei, tot ce ai nevoie. Orice. Numai
primeşte-mă înapoi!
Poate c-ar fi trebuit să mă simt speriată de profun-
zimea dorinei lui, însă şi eu simeam aceeaşi dorină
nebunească de a fi cu el.
306 Sylvia Day
L-am mângâiat uşor pe spate, ca să-l fac să se opreas-
că din tremurat, şi i-am spus adevărul dureros.
– Se pare că nu putem să ne stăpânim şi să nu ne
provocăm nefericire unul altuia. Eu nu mai pot să-i
fac una ca asta şi nici nu mai pot suporta să trec prin
suişurile şi coborâşurile astea nebuneşti. Avem nevoie
de ajutor, Gideon. Suntem foarte defeci.
– Am fost vineri la doctorul Petersen. O să mă ia ca
pacient şi, dacă şi tu eşti de acord, o să facă terapie de
cuplu cu amândoi. M-am gândit că dacă tu ai încredere
în el, atunci şi eu pot să încerc.
– Doctorul Petersen?
Mi-am adus aminte că-mi sărise inima din loc la ve-
derea unui SUV Bentley negru când Clancy pleca de la
cabinetul doctorului. În momentul acela, îmi spusesem
că îmi imaginez eu. La urma urmelor, în New York erau
nenumărate SUV-uri negre.
– Ai pus să fi u urmărită.
El oftă adânc, fără să nege.
Mi-am înghiit furia. Nu puteam decât să-mi închi-
pui cât de groaznic trebuia să se simtă, fi ind atât de
dependent de ceva – de cineva – pe care nu-l poate
controla. Ceea ce conta cel mai mult în acel moment
erau dorina lui de a încerca şi faptul că nu erau doar
vorbe goale. Chiar făcuse ceva paşi pe acest drum.
– O să avem foarte mult de lucru, Gideon, l-am
prevenit.
– Nu mă tem de muncă. Singurul lucru de care mi-e
teamă e să nu te pierd, spuse el, în timp ce mă mân -
gâia fără contenire, trecându-şi mâinile peste coapsele şi
fesele mele, de parcă atingerea pielii mele îi era la fel
de necesară ca aerul.
Mi-am lipit obrazul de al lui. Ne completam unul pe
altul. Iar acum, când mâinile îi hoinăreau posesive
pe trupul meu, am simit că se dezgheaă ceva în sufl e-
tul meu, am simit uşurarea disperată la gândul că sunt,
în sfârşit, inută în brae de bărbatul care îmi înele-
gea şi îmi satis făcea dorinele cele mai profunde, cele
mai intime.
– Am nevoie de tine, şopti el, plimbându-şi gura
peste obrajii mei, coborând pe gât. Am nevoie să intru
în tine...
– Nu. Dumnezeule, nu aici!
Însă protestele mele erau anemice chiar şi din punc-
tul meu de vedere. Îl voiam oriunde, în orice clipă, în
orice fel...
– Trebuie să fi e aici, murmură el, căzând în ge -
nun chi. Trebuie să fi e acum.
Îmi făcu pielea să se înfi oare, sfâşiindu-mi dante-
la chiloeilor. După aceea îmi ridică fustele şi începu
să mă lingă, despărindu-mi labiile cu limba ca să ajun-
gă la clitorisul care zvâcnea.
Am icnit, încercând să mă retrag, dar n-aveam
unde să mă duc. Eram intuită între uşa din spatele
meu şi Gideon, încruntat, afl at în faa mea; mă intuia
cu o mână, în timp ce cu cealaltă îmi ridică piciorul
stâng pe umărul lui, deschizându-mă ca să-i primesc
gura arzătoare.
Capul mi s-a lovit de sticlă, iar prin vine începuse
să-mi curgă foc, nu sânge, căci limba lui mă înnebunea
de-a dreptul. Mi-am încolăcit piciorul pe spatele lui,
trăgându-l mai aproape, şi i-am prins capul în mâini,
obligân du-l să rămână nemişcat, iar eu am început
să-mi rotesc şoldurile. Faptul că-i simeam şuviele de
satin ale părului pe partea interioară a coapselor era
308 Sylvia Day
o provocare în sine, care mă făcea să-mi dau şi mai bine
seama de tot ceea ce era în jurul meu.
Ne afl am în casa părinilor lui Gideon, în mijlocul
unei petreceri la care participau foarte multe celebri-
tăi, iar el stătea în genunchi, mormăind înfometat
în timp ce-mi lingea şi sugea păsărica alunecoasă,
disperată după el. Ştia prea bine cum să mă ia, ştia
ce-mi plăcea, ce aveam nevoie. Avea o înelegere a fe-
lului meu de a fi care-i depăşea cu mult incredibilele
aptitudini orale. Iar combinaia era devastatoare şi cre-
ase dependenă.
Trupul meu se cutremura, iar pleoapele îmi erau
grele de plăcerea ilicită.
– Gideon... mă faci să am un orgasm nebunesc...
Limba lui îmi mângâia neîncetat poarta strâmtă a
trupului, gâdilându-mă, făcându-mă să mă frec fără ru-
şine de gura lui neobosită. Mâinile lui îmi strângeau
fesele goale, frământându-le, făcându-mă să mă duc
spre limba pe care şi-o înfi gea în mine. Era un fel de
veneraie în foamea cu care se bucura de mine; sim-
eam fără putină de tăgadă că-mi venerează trupul, că
a-i da plăcere şi a-şi lua plăcerea din el era la fel de vital
pentru el ca sângele care-i curgea în vene.
– Da, am şuierat, simind apropierea orgasmului.
Eram ameită de şampanie şi de parfumul excitant
al pielii lui Gideon, amestecat cu propria-mi excitare.
Sânii îmi palpitau, încorsetai în graniele prea strâmte
ale sutienului fără barete, iar corpul îmi tresălta, atât de
aproape de orgasmul dorit cu disperare.
– Sunt atât de aproape!
În clipa aceea, o mişcare în capătul celălalt al încă-
perii m-a făcut să în ghe, căci mi-am încrucişat privirea
cu a Magdalenei Perez. Era în picioare în pragul uşii,
încremenită chiar în timp ce voia să intre, holbându-se
cu ochi mari şi cu gura deschisă la ceafa lui Gideon,
care se mişca neîncetat.
El însă fi e uitase de toate, fi e era mult prea plin de
patimă ca să-i pese. Mă sugea ritmic, masându-mi cu
vârful limbii ghemul hipersensibil.
Totul începuse să se pulseze cu sălbăticie, după care
mă eliberă, într-un val de plăcere nebună. Orgasmul
se revărsase în mine într-un puhoi pustiitor. Am ipat,
împingându-mi fără să mă gândesc şoldurile în gura lui,
pierdută în legătura primară care era între noi. Gideon
mă susinu, căci mi se tăiaseră genunchii, lingându-mi
carnea zvâcnindă până când se stinse şi ultimul fi or.
Când am deschis ochii, am văzut că spectatoarea
noastră dispăruse. Gideon se ridică grăbit, mă luă în
brae şi mă duse spre canapea. Acolo mă întinse pe per-
ne, după care îmi ridică şoldurile pe braul canapelei,
făcându-mă să-mi arcuiesc spinarea.
L-am intuit cu ochii de jos. De ce nu mă aşezase
invers ca să mi-o tragă pe la spate?
Dar Gideon îşi desfăcu nasturii de la blugi şi îşi eli-
beră mădularul mare şi frumos, iar mie nu mi-a mai
păsat cum mă ia, numai s-o facă. Am scos un scâncet
când a intrat în mine, trupul meu străduindu-se să
primească măreia minunată după care tânjise atât.
Prinzându-mă de şolduri ca să-şi susină izbiturile
puternice, mi-a inundat sexul moale cu coloana lui
groasă de carne tare, cu privirea rigidă şi posesivă,
mormăind sălbatic de fi ecare dată când mă lovea până
în străfunduri.
Mi-a scăpat un geamăt cutremurat, căci mişcări-
le lui îmi aâaseră dorina niciodată potolită ca el să
mi-o tragă fără oprire. El şi numai el.
310 Sylvia Day
După câteva izbituri, îşi lăsă capul pe spate, în timp
ce îmi murmura numele, rotindu-şi şoldurile şi aducân-
du-mă la nebunie.
– Strânge-mă, Eva! Strânge-mi-o!
M-am supus de îndată, iar sunetul pe care l-a scos
era atât de plin de erotism, că sexul mi s-a înfi orat
de plăcere.
– Da, îngeraş... chiar aşa.
M-am strâns în jurul lui, făcându-l să-i scape o
înjurătură. Privirea lui s-a încrucişat cu a mea; ochii
uluitor de albaştri îi erau înceoşai de euforia sexuală.
Un tremur convulsiv îi zgudui trupul puternic, urmat
de un geamăt agonizant de extaz. Penisul îi zvâcni în
mine, o dată, de două ori, după care îşi dădu drumul
îndelung şi cu putere, împroşcând stropi fi erbini în
adâncurile primitoare ale trupului meu.
Nu avusesem timp să ajung iar pe culmile plăcerii,
dar n-avea importană. Îl priveam plină de veneraie şi
de pur triumf feminin. Eu îi puteam face asta. În clipele
de orgasm, el era al meu la fel de complet pe cât eram
şi eu a lui.
Zorii zilei următoare s-au ivit aducând cu ei o
senzaie ciudată de suprarealism. Am ajuns la slujbă
şi mi-am petrecut toată dimineaa într-un fel de cea-
ă îngheată. Nu puteam deloc să mă încălzesc, deşi
purtam un cardigan peste bluză şi o eşarfă care nu se
potrivea cu nimic. Nu reuşeam să îneleg ce mi se ce-
rea decât după câteva minute şi nu puteam să alung o
senzaie de groază.
Gideon n-a făcut nici o încercare să ia legătura cu
mine. După mesajul de noaptea trecută, nu mai aveam
nimic în telefon sau în e-mail. Nici măcar un bileel
trimis de sus.
Tăcerea asta mă omora, mai ales când mi-a intrat
şi alerta zilnică în e-mail şi am văzut fotografi ile şi
fi lmările cu telefonul în care apăream eu cu Gideon
în parcul Bryant. Am avut o senzaie dulce-amară vă-
zând cum arătam împreună, văzând pasiunea şi dorin-
a, tânjirea dureroasă de pe chipurile noastre, precum
şi recunoştina şi împăcarea.
272 Sylvia Day
Durerea îmi sfâşia pieptul. Gideon!
Dacă n-o să putem trece de hopul ăsta, oare o să pot
înceta vreodată să mă gândesc la el şi să-mi doresc s-o
fi putut face?
M-am străduit însă din greu să-mi revin. Mark avea
să se întâlnească în aceea zi cu Gideon. Poate de aceea
nu simise nevoia să ia legătura cu mine. Sau poate
era pur şi simplu cu adevărat ocupat. Ştiam că probabil
aşa şi era, dacă mă gândeam la calendarul afacerilor lui.
Şi, din câte ştiam, planul să mergem la sală după lucru
rămăsese valabil. Am scos un oftat adânc şi mi-am spus
că lucrurile vor reveni până la urmă la normal. Pur şi
simplu trebuiau să-şi revină.
La douăsprezece fără un sfert, telefonul de pe biroul
meu a început să sune. Am văzut pe ecran că eram cău-
tată de la recepie, aşa că am suspinat, dezamăgită, şi
am răspuns.
– Bună, Eva, am auzit vocea veselă a lui Megumi.
A venit o doamnă, Magdalene Perez, care doreşte să
te vadă.
– Serios?
M-am holbat la monitorul meu, confuză şi iritată.
Oare fotografi ile din parcul Bryant o ademeniseră pe
Magdalene să iasă din ascunzişul ei de sub cine ştie ce
piatră pe care-l numea casă?
Indiferent care ar fi fost motivul, n-aveam nici un
interes să vorbesc cu ea.
– Te rog s-o rogi să mă aştepte puin! Trebuie să mă
ocup neapărat de ceva mai întâi.
– Nici o problemă! O s-o rog să ia loc.
Am închis, după care mi-am luat mobilul şi am
căutat în lista de contacte numărul de la biroul lui
Gideon. Am format numărul şi am răsufl at uşurată,
auzind vocea lui Scott.
– Bună, Scott! Sunt Eva Tramell.
– Bună, Eva! Vrei să vorbeşti cu domnul Cross?
În momentul ăsta are o şedină, dar pot să-l anun.
– Nu, te rog, nu-l deranja!
– Am ordin s-o fac. N-o să se supere.
Mă uşura enorm să afl u asta.
– Îmi pare nespus de rău că-i arunc ie pisica, dar
am o rugăminte la tine.
– Orice vrei. Şi ăsta este tot un ordin pe care mi
l-a dat.
Amuzamentul care se ghicea în vocea lui m-a rela-
xat şi mai mult.
– Magdalene Perez a venit aici, la etajul douăzeci.
Sincer, singurul lucru pe care-l am eu în comun cu ea
e Gideon, iar ăsta nu-i un lucru bun. Dacă ea are ceva
de spus, trebuie să discute cu şeful tău. Poi, te rog, să
trimii pe cineva s-o ducă până sus?
– Absolut. Mă ocup imediat de asta.
– Mulumesc, Scott, îi rămân datoare.
– Plăcerea e de partea mea, Eva.
Am închis telefonul şi m-am lăsat pe spate în sca-
un, simindu-mă deja mai bine şi mândră de mine
că nu mă lăsasem târâtă de gelozie. Deşi încă uram
cu adevărat ideea că ea va avea fi e şi o părticică din
timpul lui Gideon, nu minisem când îi spusesem că
am încredere în el. Chiar credeam că sentimentele
lui pentru mine sunt puternice şi profunde. Numai că
nu ştiam dacă sunt de ajuns ca să-i anuleze instinctul
de supravieuire.
Megumi m-a sunat din nou.
274 Sylvia Day
– O, Doamne, mi-a spus ea, râzând. Trebuia să-i fi
văzut faa când a venit tipul ăla s-o ia.
– Bine, am rânjit eu. Îmi închipui că nu i-a folosit la
nimic. Asta înseamnă că a plecat?
– Da.
– Mulumesc.
Am luat-o apoi pe holul îngust către uşa lui Mark şi
mi-am băgat capul înăuntru ca să-l întreb dacă vrea să-i
aduc ceva pentru prânz.
El s-a încruntat, gânditor.
– Nu, mersi. O să fi u prea agitat ca să pot băga ceva
în gură până după prezentarea cu Cross. Şi până atunci,
indiferent ce-ai lua, o să se învechească.
– Atunci ce zici de-o băutură energizantă cu prote-
ine? O să-i mai dea un pic de energie, până o să poi
să mănânci.
– Ar fi perfect, zâmbi el, iar ochii negri începură
să-i strălucească. Ceva ce merge bine cu votcă, aşa, ca
să-mi intru în mână.
– E ceva ce nu-i place? Ai vreo alergie la ceva?
– Nici vorbă.
– Bine. Ne vedem peste o oră.
Ştiam perfect unde vreau să mă duc. Magazinul
de delicatese la care mă gândeam era la câteva străzi
depărtare. Găseai acolo băuturi energizante, salate şi
o întreagă gamă de panini făcute la comandă, cu ser-
vire rapidă.
M-am îndreptat spre parter, încercând să nu mă
gândesc la tăcerea lui Gideon. Mă aşteptasem totuşi
să aud ceva după incidentul cu Magdalene. Faptul că
nu avusese nici o reacie mă făcuse să mă îngrijorez iar.
Am ieşit în stradă pe uşa turnantă, aproape fără să-l
văd pe bărbatul care ieşea dintr-o maşină parcată lângă
trotuar, până când acesta m-a strigat pe nume.
M-am întors şi m-am trezit faă în faă cu Christo -
pher Vidal.
– O... bună! l-am salutat. Ce mai faci?
– Mai bine, acum, că te-am văzut. Arăi fantastic.
– Mulumesc. La fel se poate spune şi despre tine.
Chiar dacă era foarte diferit de Gideon, şi el era
foarte frumos în felul său, cu ochii de un verde cenuşiu,
cu irizări de mahon şi zâmbetul fermecător. Purta nişte
blugi largi şi un pulover crem cu decolteu în V, arătând
foarte sexy.
– Ai venit să-l vezi pe fratele tău? l-am întrebat.
– Da, şi pe tine.
– Pe mine?
– Mergi să iei prânzul? Vin şi eu şi-i explic.
Mi-am amintit deodată de avertismentul pe care
mi-l dăduse Gideon, să nu mă apropii de fratele lui,
însă mi-am închipuit că cel puin de acum încolo avea
încredere în mine. Mai ales din moment ce era vorba
de fratele lui.
– Mă duc la un magazin de delicatese, mai sus pe
stradă, i-am zis. Dacă vrei să vii.
– Evident!
Şi ne-am îndreptat pe jos într-acolo.
– Pentru ce voiai să mă vezi? l-am întrebat, mult
prea curioasă ca să pot aştepta.
El şi-a băgat mâna într-unul dintre buzunarele blu-
gilor largi şi a scos de acolo o invitaie formală, într-un
plic de pergament.
– Am venit să vă invit la o petrecere în grădină
pe care o dăm duminică acasă la părinii mei. O com-
binaie de afaceri şi distracie. O să vină muli dintre
276 Sylvia Day
artiştii care au contracte cu Vidal Records. Mă gân-
deam şi că ar fi excelent pentru colegul tău de apar-
tament să-şi facă nişte legături; are o înfăişare foarte
potrivită pentru videoclipuri.
Ochii mi s-au luminat.
– Ar fi minunat!
Christopher zâmbi şi-mi întinse invitaia.
– O să vă distrai amândoi. Nimeni nu se pricepe
mai bine ca mama la organizarea petrecerilor.
Am aruncat o privire furişă la plicul pe care-l i-
neam în mână. Oare de ce nu scosese Gideon o vorbă
despre evenimentul ăsta?
– Dacă te întrebi de ce nu i-a zis nimic Gideon
despre asta, continuă Christopher, parcă citindu-mi
gândurile, atunci să ştii că e din cauză că nu vine. Nici-
odată nu vine. Chiar dacă el este acionarul majoritar
al companiei, cred că industria muzicală şi muzicienii
i se par mult prea imprevizibili pentru gusturile lui.
De-acum, îl cunoşti şi tu.
Întunecat şi intens. De un magnetism puternic şi
cât se poate de sexual. Da, ştiam cum e. Şi prefera să
ştie ce avea să primească pentru cât plătea. I-am arătat
magazinul de delicatese, căci tocmai ajunsesem, am in-
trat şi ne-am aşezat la coadă.
– Miroase bestial aici, zise Christopher, cu ochii în
telefon, căci tocmai scria un mesaj.
– Şi se şi mănâncă la fel de bine, îi garantez, poi să
ai încredere în mine.
El îmi adresă un zâmbet de ştrengar absolut fer-
mecător, despre care eram sigură că dădea pe spate
multe femei.
– Părinii mei abia aşteaptă să te cunoască, Eva.
– Da?
– A fost o mare surpriză pentru ei când au văzut săp-
tămâna trecută fotografi ile cu tine şi cu Gideon. O sur-
priză plăcută, preciză el repede, văzându-mă că tresar.
E prima dată când îl vedem că se implică într-o relaie
cu o persoană cu care se întâlneşte.
Am oftat, gândindu-mă că acum nu mai era aşa de
prins de mine. Nu cumva făcusem o greşeală îngrozi-
toare când îl lăsasem singur noaptea trecută?
Când am ajuns în faă, am comandat legume la
grătar, panini cu brânză şi două băuturi energizante cu
rodii, cerându-le să-mi ină la frigider o jumătate de oră
una dintre cele două băuturi, până o să termin de mân-
cat. Christopher a comandat acelaşi lucru ca mine şi
am găsit cu greu o masă în localul plin de lume.
Am vorbit despre slujbă, amuzându-se pe seama
unei gafe dintr-o reclamă la mâncare pentru bebeluşi
care se răspândise cu rapiditate şi povestind anecdote
de culise pe seama unor roluri la care lucrase Christo-
pher. Timpul a trecut repede şi când ne-am despărit,
la intrarea clădirii Crossfi re, mi-am luat rămas-bun pli-
nă de afeciune.
M-am întors la etaj şi l-am găsit pe Mark tot la
biroul lui. El mi-a zâmbit, în ciuda aerului preocupat.
– Dacă nu ai deloc nevoie de mine, i-am spus, cred
că ar fi bine pentru mine să nu vin la prezentarea asta.
Cu toate că a încercat s-o ascundă, nu mi-a scăpat
luminia de bucurie din ochii lui. Nu m-am supărat.
Stresul era stres, şi Mark nu avea nevoie să se încarce
cu gândul la relaia mea volatilă cu Gideon în clipa în
care lucra la un cont important.
– Eşti de aur, Eva. Ştiai?
I-am zâmbit, punându-i pe masă băutura.
278 Sylvia Day
– Bea-i energizantul! E foarte bun şi proteinele o
să-i taie foamea un timp. Sunt la biroul meu dacă ai
nevoie de mine.
Chiar înainte să-mi pun geanta în sertar, i-am dat
un mesaj lui Cary să-l întreb dacă are planuri pentru
duminică sau dacă vrea să meargă la o petrecere la
Vidal Records. După aceea m-am întors la lucru. Înce-
pusem să-i organizez fi şierele lui Mark în server, denu-
mindu-le şi aranjându-le în directoare, ca să-i fi e mai
uşor să creeze repede portofolii.
Când Mark a plecat la întâlnirea cu Gideon,
pulsul mi s-a accelerat şi un nod de nerăbdare mi s-a
pus în stomac. Nu-mi venea să cred cât sunt de emo-
ionată numai pentru că ştiam ce face Gideon în mo-
mentul acela şi pentru că sigur se gândise la mine în
clipa în care îl văzuse pe Mark. Speram să primesc veşti
despre el după aceea şi numai la gândul ăsta mi-a reve-
nit buna-dispoziie.
Toată ora m-am foit neliniştită, aşteptând să aud
cum se petrecuseră lucrurile. Când Mark s-a întors, cu
un zâmbet larg pe faă şi pasul vioi, m-am ridicat în
picioare şi l-am aplaudat.
El a făcut o plecăciune galantă, exagerată.
– Vă mulumesc, domnişoară Tramell!
– Mă bucur aşa de mult pentru tine!
– Cross m-a rugat să-i dau asta, zise el, înmânân-
du-mi un plic sigilat. Vino la mine în birou şi-i dau
toate detaliile.
Plicul era destul de greu şi zăngănea. După cum
arăta, încă dinainte să-l deschid mi-am dat seama ce
aveam să găsesc în el, dar, cu toate acestea, vederea
cheilor mele care mi s-au rostogolit în palmă m-a ră-
nit profund. Gemând la durerea mai intensă decât îmi
aminteam să fi simit vreodată, am citit biletul care
le însoea.
Îi mulumesc, Eva. Pentru tot.
Al tău, G.
O despărire categorică, din seria „Dragă Jane“.
Asta era. Altfel, mi-ar fi înapoiat cheile după program,
în drum spre sala de fi tness.
Un muget surd îmi răsuna în urechi. Mă simeam
ameită. Dezorientată. Eram înspăimântată şi chinuită.
Şi furioasă.
Şi mai eram şi la serviciu.
Am închis ochii şi mi-am încleştat pumnii; mi-am
revenit cât de cât, rezistând cu greu ispitei de a urca la
Gideon şi a-i arunca în faă că e un laş. Probabil că mă
considera o ameninare, mă vedea ca pe o fi ină care
apăruse neinvitată şi nedorită şi dăduse peste cap uni-
versul lui ordonat. Cineva care voia mai mult de la el
decât trupul lui sexy şi contul gras din bancă.
Mi-am încătuşat emoiile în spatele unui perete de
sticlă, unde le puteam vedea cum aşteaptă, înghesuite,
dar nu mă împiedicau să-mi duc ziua la capăt. La ora
la care mi-am închis computerul şi am pornit spre
ieşire, încă nu aveam nici o veste de la Gideon. Eram
în asemenea hal la momentul acela, încât la ieşirea din
din clădirea Crossfi re n-am simit decât junghiul acut
al disperării.
M-am dus la sală. Mi-am pus creierul la hiberna-
re şi am alergat cu viteză maximă pe bandă, fugind de
durerea care avea să se năpustească asupra mea cât
de curând. Am alergat până când sudoarea a început
280 Sylvia Day
să-mi curgă şiroaie pe faă şi pe corp, iar picioarele gre-
le m-au obligat să mă opresc.
M-am dus la duşuri murdară şi epuizată. Pe urmă am
sunat-o pe mama şi am rugat-o să-l trimită pe Clancy
la sală ca să mă ducă la întâlnirea cu doctorul Petersen.
În timp ce mă îmbrăcam, mi-am adunat ultimele fore
ca să fac faă celei din urmă îndatoriri a zilei, înainte să
ajung acasă şi să mă prăbuşesc în pat.
Am aşteptat în stradă maşina, simindu-mă ruptă
cu totul de oraşul care trepida în jurul meu. Clancy a
parcat şi a ieşit ca să-mi deschidă portiera, iar eu am vă-
zut-o, surprinsă, înăuntru pe mama. Era încă devreme.
Crezusem c-o să fi u dusă singură la apartamentul unde
locuiau ea şi Stanton şi c-o s-o aştept vreo douăzeci de
minute. Aşa se întâmpla de obicei.
– Bună, mamă! am salutat-o cu glas sfârşit, în timp
ce luam loc lângă ea pe banchetă.
– Cum ai putut, Eva? De ce?
Îşi ştergea ochii cu o batistă cu monogramă; chipul
îi rămânea frumos chiar şi aşa, înroşit şi ud de lacrimi.
Smulsă din chinul meu de nefericirea ei, m-am încrun-
tat, întrebând:
– Acum ce-am mai făcut?
Noul meu mobil, în caz că afl ase de el, n-ar fi creat
atâta tragedie. Şi era mult prea devreme ca ea să fi afl at
deja că mă despărisem de Gideon.
– I-ai spus lui Gideon Cross ce... ce i s-a întâmplat,
mă lămuri. Buza de jos îi tremura de supărare.
Din cauza şocului, capul începuse să mi se învârtă.
De unde ştia ea: Dumn... Oare îmi plantase microfoane
în casă? În geantă...?
– Ce?
– Nu te face că nu ştii!
– De unde ştii că i-am spus? Glasul meu se transfor-
mase într-o şoaptă. Abia azi-noapte am vorbit cu el.
– A venit astăzi să stea de vorbă cu Richard despre
subiectul ăsta.
Am încercat să-mi imaginez faa lui Stanton în tim-
pul respectivei conversaii. Nu prea-mi venea să cred
că tatălui meu vitreg îi căzuse prea bine.
– De ce a făcut-o?
– Voia să ştie ce s-a făcut ca să se prevină scurgerea
de informaii. Şi voia să afl e unde se afl ă Nathan... sus-
pină ea. Voia să ştie totul.
Nu mai respiram, ci şuieram de-a dreptul printre
dini. Nu-mi dădeam seama care erau motivele lui
Gideon, însă probabilitatea că se descotorosise de
mi ne după ce afl ase de Nathan şi că făcea acum tot
posibilul să scape de scandal mă lovea mai rău decât
orice altceva. M-am scuturat, pradă durerii, îndepăr-
tându-mi spatele de spătar. Crezusem că trecutul lui
pune un gard între noi, dar acum părea că era vorba
de al meu.
Pentru prima dată în viaă, eram bucuroasă că
mama este preocupată doar de propria-i persoană,
pentru că în felul ăsta nu-şi putea da seama în ce hal
eram de devastată.
– Avea dreptul să ştie, i-am explicat, cu un glas atât
de răguşit, încât nici nu mai părea al meu. Şi are drep-
tul să încerce să se apere de orice lovitură pe la spate.
– N-ai vorbit despre asta cu nici unul dintre foştii
tăi prieteni.
– Dar nici n-am avut până acum un iubit al cărui
strănut reprezintă o ştire naională.
Îmi fi xasem ochii pe fereastră, urmărind trafi cul.
282 Sylvia Day
– Mamă, Gideon Cross şi Cross Industries sunt
subiect de ştire în toată lumea. El e la ani-lumină dis-
tană de tipii cu care am fost în timpul facultăii.
Ea continuă să vorbească, dar n-o mai auzeam. Îmi
închisesem auzul, ca să mă apăr, tăindu-mi legăturile
cu realitatea care devenise brusc mult prea dureroasă
ca s-o pot suporta.
Biroul doctorului Petersen arăta exact aşa cum mi-l
aminteam. Decorat în tonuri neutre, liniştitoare, ară-
ta în acelaşi timp profesional şi confortabil. Şi docto-
rul Petersen era neschimbat. Un bărbat arătos, cu păr
grizonant şi ochi albaştri în care se citeau bunătatea şi
inteligena.
Ne întâmpină cu un zâmbet larg, făcând o apre-
ciere despre cât de bine arăta mama şi cât de mult
îi semăn. Mi-a spus că se bucură că mă revede şi că
arăt bine, dar îmi dădeam seama că vorbeşte ca s-o
liniştească pe mama. Era un observator mult prea
abil ca să nu-şi dea seama că îmi înăbuşeam nişte emo-
ii devastatoare.
– Aşa, începu el, aşezându-se în faa canapelei pe
care stăteam împreună cu mama. Ce vânt vă aduce azi
pe-aici?
I-am vorbit despre felul în care mama îmi urmărea
mişcările cu ajutorul telefonului mobil şi despre cât
de violată îmi simeam intimitatea. Mama i-a vor-
bit despre interesul meu pentru Krav Maga şi despre
faptul că ea îl luase drept un semn că nu mă simt
în sigurană. Eu i-am vorbit despre felul în care pre-
luaseră practic sala lui Parker, ceea ce mă făcuse să
mă simt su focată şi claustrofobică. Ea i-a spus că-i
trădasem încrederea pe care o avea în mine prin
faptul că mărturisisem străinilor lucruri foarte per-
sonale, care o făceau să se simtă dezgolită şi expusă
într-un mod dureros.
În tot acest timp, doctorul Petersen ne-a ascultat cu
atenie, şi-a luat notie şi nu a vorbit decât foarte rar,
până când noi am spus tot ce ne preocupa. În clipa în
care am tăcut, el a întrebat:
– Monica, de ce nu mi-ai spus că-i urmăreşti Evei
telefonul mobil?
Ea îşi încleştă maxilarul, într-o postură defensivă pe
care o cunoşteam bine.
– Nu mi s-a părut că e ceva rău în asta. Muli părini
îşi urmăresc copiii cu ajutorul telefoanelor celulare.
– Copiii minori, am replicat eu. Eu sunt adultă. Asta
îmi spune exact timpul meu personal.
– Monica, dacă te-ai pune în locul ei, interveni doc-
torul Petersen, ar fi posibil să simi la fel cum simte ea?
Cum ar fi dacă ai descoperi că cineva îi monitorizează
mişcările fără cunoştina sau permisiunea ta?
– N-ar fi o problemă dacă aş şti că e vorba de mama
şi că asta o linişteşte, răspunse ea.
– Dar te-ai gândit la felul cum afectează aciunile
tale liniştea Evei? se interesă el cu blândee. Nevoia
ta de a o apăra este de îneles, dar ar trebui să discui
deschis cu ea paşii pe care vrei să-i faci. E important
să-i dai toate informaiile necesare şi să te aştepi să
coopereze numai dacă alege să facă acest lucru. Trebuie
să-i respeci dreptul de a pune limite care s-ar putea să
nu fi e atât de largi pe cât le doreşti tu.
Mama se foi, indignată.
– Eva are nevoie să aibă granie proprii, continuă
el, şi să-şi poată controla propria viaă. Lucrul acesta
i-a fost mult timp refuzat, şi noi trebuie să-i respectăm
284 Sylvia Day
dreptul de a-şi stabili acum granie în felul care este cel
mai potrivit pentru ea.
– Oh! Mama îşi frământa batista în mâini. Nu m-am
gândit aşa la asta.
Când am văzut că buza de jos începe să-i tremure cu
putere, i-am luat mâna într-a mea.
– Nimic nu mă putea opri să-i vorbesc lui Gideon
despre trecutul meu. Însă aş fi putut să te previn di-
nainte. Îmi pare rău că nu m-am gândit la asta.
– Tu eşti mult mai puternică decât am fost eu vreo-
dată, îmi spuse mama, dar nu mă pot împiedica să-mi
fac griji.
– Sugestia mea, interveni doctorul Petersen, ar fi
să-i acorzi ceva timp, Monica, şi să te gândeşti profund
la ce fel de evenimente şi situaii îi provoacă anxie-
tatea, după care să le notezi.
Mama dădu din cap aprobator.
– Şi când vei avea, nu o listă exclusivă, evident,
ci un început serios, continuă el, poi să te întâlneşti
cu Eva şi să discutai despre strategiile prin care să vă
împărtăşii aceste griji, strategii pe care putei să le ac-
ceptai cu uşurină. De exemplu, dacă faptul că n-ai
veşti de la ea timp de câteva zile te tulbură, poate că un
SMS sau un e-mail poate rezolva problema.
– Bine.
– Dacă doreşti, putem să ne uităm împreună pe
lista asta.
Acest du-te-vino dintre cei doi mă făcea să-mi vină
să ip. Era o insultă la adresa rănilor mele. Nu mă aş-
teptasem ca doctorul Petersen să inducă un oarecare
bun-sim în mama, dar aş fi sperat măcar să adopte o
conduită mai autoritară, căci mama avea mare nevoie
de cineva care să facă asta, de cineva a cărui autoritate
s-o respecte.
Când consultaia a luat sfârşit şi am ieşit, am ru-
gat-o pe mama să aştepte o clipă, deoarece voiam să-i
pun doctorului Petersen o ultimă întrebare, personală.
El rămase în picioare în faa mea, cu un aer foarte
răbdător şi înelept.
– Da, Eva?
– Mă întrebam... Am făcut o pauză, căci aveam un
nod în gât. Este oare posibil ca două persoane care
au supravieuit unor abuzuri să aibă o relaie amoroasă
funcională?
– Absolut.
Răspunsul lui imediat, care nu lăsa loc de interpre-
tări, mi-a redat puterea să respir. Şi i-am strâns mâna.
– Mulumesc.
Când am ajuns acasă, am descuiat uşa cu cheile pe
care mi le înapoiase Gideon şi m-am dus direct în ca-
mera mea, salutându-l cu un semn din mână pe Cary,
care făcea yoga în living, uitându-se la un DVD.
Am început să-mi dau jos hainele încă de la intra-
rea în dormitor şi m-am prăbuşit, în sfârşit, în pat, după
ce am rămas doar în lenjeria de corp. Am înşfăcat în
brae o pernă şi am închis ochii, atât de obosită şi de
secătuită, că nu mai puteam face nimic altceva.
În spatele meu uşa s-a deschis şi Cary s-a aşezat lân-
gă mine, dându-mi la o parte părul de pe faa scăldată
în lacrimi.
– Ce s-a întâmplat, fetio?
– Azi mi-a dat papucii, printr-un bileel afurisit.
El oftă.
286 Sylvia Day
– Ştii mişcarea, Eva. O să te tot dea la o parte, pen-
tru că se aşteaptă să-l laşi baltă, aşa cum au făcut toi.
– Şi mă descurc de minune cu asta.
M-am recunoscut pe mine în descrierea pe care
tocmai o făcuse Cary. O luasem la fugă când lucrurile
începuseră să se complice, pentru că eram sigură că to-
tul avea să se termine rău. Singurul fel în care puteam
să dein controlul era să fi u eu cea care părăseşte, nu
cea abandonată.
– Pentru că, de fapt, te zbai să-i aperi echilibrul pe
care l-ai regăsit.
El se întinse lângă mine, cuprinzându-mă strâns cu
un bra musculos şi trăgându-mă cu spatele spre el.
M-am cuibărit în el, dându-mi seama că aveam ne-
voie de afeciune fi zică.
– Poate că mi-a dat cu piciorul din cauza trecutului
meu, nu al lui.
– Dacă e aşa, bine că s-a terminat. Dar eu cred că
voi doi o să vă regăsii în cele din urmă. Sau cel puin
aşa sper, oftă Cary, încălzindu-mi gâtul cu şoapta lui.
Vreau ca voi doi să fi i un model de „au trăit fericii
până la adânci bătrânei“ pentru toi nefericiii lumii.
Arată-mi calea, Eva! Fă-mă să cred.
Capitolul 15
Vineri dimineaă am luat micul dejun împreună
cu Cary şi cu Trey, care rămăsese la el peste noapte.
În timp ce sorbeam din prima ceaşcă de cafea a zilei, mă
uitam la felul în care comunicau, plină de o încântare
sinceră la vederea zâmbetelor intime şi a mângâierilor
pe furiş pe care şi le împărtăşeau.
Avusesem şi eu astfel de relaii fără complicaii,
dar nu le apreciasem la vremea aceea. Fuseseră con-
for tabile, fără probleme, dar fuseseră şi cât se poate
de superfi ciale.
Cât de profundă poate să devină o poveste de dra-
goste dacă nu cunoşti genunile întunecate din sufl etul
celui pe care-l iubeşti? Aceasta era dilema pe care o
aveam în privina lui Gideon.
Ziua A Doua După Gideon începuse. Mi-am dat sea-
ma că tânjeam să mă duc la el şi să-mi cer iertare pen-
tru că fugisem iar. Voiam să-i spun că sunt acolo pentru
el, că sunt gata să-l ascult sau doar să-i ofer alinare în
tăcere. Numai că eram mult prea implicată emoional.
288 Sylvia Day
Prea repede mă simeam rănită. Mi-era mult prea tea-
mă de respingere. Şi faptul că ştiam că el n-are să mă
lase să mă apropii prea mult de el nu făcea decât să-mi
mărească spaima. Chiar dacă am fi găsit o cale să rezol-
văm lucrurile, eu aş fi fost de-a dreptul distrusă dacă ar
fi trebuit să mă mulumesc doar cu fi rimiturile pe care
ar fi hotărât el să le împartă cu mine.
Măcar bine că la serviciu totul era în regulă. Prânzul
de sărbătorire pe care şefi i l-au dat în cinstea faptului
că agenia primise reclama la Kingsman m-a bucurat
sincer. Mă simeam de-a dreptul binecuvântată că lu-
crez într-un mediu atât de plăcut. Însă când am afl at că
Gideon fusese şi el invitat – deşi nimeni nu se aştepta
să vină –, m-am întors tăcută la biroul meu şi tot res-
tul după-amiezii m-am concentrat pe ceea ce aveam
de lucru.
Înainte să ajung acasă, m-am dus la sală, după care
am făcut câteva cumpărături ca să gătesc pentru cină
fettuccini Alfredo şi cremă de zahăr ars, adică mâncare
de alinare a sufl etului, menită să mă înece în carbo-
hidrai. Speram ca somnul, eventual până la sfârşitul
dimineii de sâmbătă, să mă ajute să scap de vârtejul de
„dar dacă“ ce-mi chinuia fără contenire gândurile.
Am mâncat împreună cu Cary în living, folo-
sindu-ne de beişoare; asta fusese ideea lui, ca să mă
înveselească. Mi-a declarat că mâncarea a fost foarte
bună, însă eu nu-mi dădeam seama. Am tresărit când
el a tăcut şi abia atunci am realizat că eram la mii de
ani-lumină depărtare.
– Unde o să fi e fi lmate reclamele din campania pen-
tru Grey Isles? l-am întrebat.
– Nu prea ştiu, dar fi i atentă..., rânji el. Ştii cum
e treaba cu modelele bărbai; suntem aruncai de colo,
colo, ca prezervativele la o orgie. E greu să ieşi din plu-
ton dacă nu te cuplezi cu vreo celebritate. Şi se pare că
tocmai am reuşit asta, de când fotografi ile alea cu mine
şi cu tine au apărut peste tot. Eu sunt piesa de schimb
în relaia ta cu Gideon Cross. Ai făcut minuni, trans-
formându-mă într-o marfă căutată.
– N-aveai nevoie de mine pentru asta, am început
eu să râd.
– Ei, oricum, nici n-a stricat. În orice caz, m-au su-
nat din nou pentru încă vreo două şedine foto. Cred că
s-ar putea să mă folosească mai mult de cinci minute.
– Atunci trebuie să sărbătorim, l-am tachinat.
– Fără îndoială! Când o să ai chef.
Am lenevit amândoi până la sfârşitul serii, uitân-
du-ne la varianta originală de la Tron. Trecuseră vreo
douăzeci de minute de când începuse fi lmul, când i-a
sunat mobilul şi l-am auzit cum vorbea cu cei de la
agenia lui.
– Cum să nu! Vin într-un sfert de oră; la patru ace.
Sun când ajung.
– Ai primit vreun job? l-am întrebat imediat după
ce a închis.
– Da. Un manechin a apărut într-un hal de nede-
scris pentru o şedină de noapte, că nu e bun de nimic.
Îmi aruncă o privire atentă. Vrei să vii cu mine?
Mi-am întins picioarele pe canapea.
– Nu. Mă simt bine aici.
– Eşti sigură că o să-i fi e bine?
– N-am nevoie decât de distracie care să-mi spele
creierul. Numai la gândul că ar trebui să mă îmbrac din
nou şi mă cuprinde epuizarea.
Aş fi fost încântată să nu ies tot weekendul din pan-
talonii vechi de pijama din fl anel şi din tricoul găurit.
290 Sylvia Day
Oricât aş fi fost de rănită pe dinăuntru, confortul total
pe dinafară era pentru mine o adevărată necesitate.
– Nu-i face griji pentru mine! Ştiu că am fost praf şi
pulbere, dar îmi revin eu. Du-te şi distrează-te!
După ce Cary a plecat în grabă, am oprit fi lmul şi
m-am dus în bucătărie să-mi torn nişte vin. M-am oprit
lângă masa pentru micul dejun mângâind uşor trandafi -
rii pe care mi-i trimisese Gideon la sfârşitul săptămânii
trecute. Petalele lor cădeau pe blat ca lacrimile. Mi-a
trecut prin minte să le tai codiele şi să le pun îngrăşă-
mântul pentru fl ori care fusese livrat odată cu buchetul,
însă n-avea nici un rost să mă agă de ei. Mâine o să
arunc aranjamentul, ultima amintire a relaiei mele, şi
ea sortită pieirii.
Într-o singură săptămână, ajunsesem mai departe cu
Gideon decât se întâmplase cu relaii care duraseră doi
ani. O să-l iubesc veşnic pentru asta. Poate că o să-l
iubesc veşnic şi punct. Şi poate că într-o zi n-o să mă
mai doară aşa de rău.
– Trezeşte-te şi străluceşte, somnoroaso! cânta Cary,
trăgând cuvertura de pe mine.
– Uf, pleacă de-aici!
– Ai cinci minute la dispoziie să-i mişti fundul la
duş, altfel vine duşul la tine.
Am deschis un ochi şi m-am chiorât la el. Era fără
tricou şi purta nişte pantaloni cu tur jos care abia dacă
i se ineau pe şolduri. După cum mă striga să mă scol,
era plin de energie.
– De ce trebuie să mă scol?
– Pentru că dacă zaci pe spate nu eşti în picioare.
– Ei da, adânc gândit, Cary Taylor!
El şi-a încrucişat braele şi a ridicat o sprânceană.
– Trebuie să mergem la cumpărături.
Mi-am îngropat faa în pernă.
– Nu.
– Ba da. Se pare că trebuie să-i amintesc că ai pus
în aceeaşi propoziie o „petrecere în grădină duminică“
şi „adunare de staruri“. Ce dracu’ ar trebui să port eu la
aşa ceva?
– A, da. Bună întrebare!
– Tu cu ce te îmbraci?
– Eu... habar n-am. Mă gândisem la o inută potri-
vită pentru un ceai englezesc, ceva cu pălărie, dar acum
nu mai sunt sigură.
El dădu scurt din cap.
– Clar. Hai să mergem prin magazine şi să căutăm
ceva sexy, de clasă şi la modă.
Protestând de formă, m-am rostogolit din pat şi
m-am târât către baie. Mi-era imposibil să fac duş fără
să mă gândesc la Gideon, fără să-mi apară în faa ochi-
lor trupul lui perfect şi să-mi amintesc sunetele dispera-
te pe care le scotea când îşi dădea drumul în gura mea.
Oriunde m-aş fi uitat, îl vedeam numai pe Gideon.
Începusem chiar să halucinez că văd Bentley-ul lui
negru prin tot oraşul. Aveam impresia că văd unul ori-
unde m-aş fi dus.
Am luat prânzul împreună cu Cary, după care am
plecat să colindăm prin oraş. Am scotocit prin cele mai
bune magazine cu preuri mici din Upper East Side şi
prin buticurile de pe Madison Avenue, după care am
luat un taxi până în SoHo. În drum, pe Cary îl opriseră
două puştoaice ca să-i ceară un autograf, fapt care cred
că m-a bucurat mai mult pe mine decât pe el.
– i-am spus, a croncănit el.
– Ce mi-ai spus?
292 Sylvia Day
– M-au recunoscut dintr-un blog de ştiri despre
VIP-uri. Dintr-una dintre postările despre tine şi Cross.
– Mă bucur că viaa mea amoroasă serveşte cuiva la
ceva, am pufnit eu.
La ora trei, Cary trebuia să fi e la alt job şi m-am
dus şi eu cu el; am petrecut astfel câteva ore în stu-
dioul unui fotograf gălăgios şi lăudăros. Aducându-mi
aminte că e sâmbătă, mi-am găsit un colişor mai în-
depărtat şi l-am sunat pe tata pentru convorbirea noas-
tră săptămânală.
– Tot îi mai place la New York? m-a întrebat el,
vorbind peste zgomotul de fundal al dispeceratului care
se auzea din maşina de poliie în care se afl a.
– Până acum, totul merge bine.
Era o minciună, însă adevărul nu i-ar fi servit
nimănui la nimic.
Partenerul lui a spus ceva ce n-am auzit. Tata a puf-
nit şi a continuat:
– Uite, Chris insistă că te-a văzut la televizor acum
câteva zile, pe nu ştiu ce canal de cablu, la o bârfă des-
pre celebrităi. Băieii mă tot bat la cap cu asta.
Eu am oftat.
– Spune-le că nu le face bine la neuroni să se uite
la prostii.
– Deci nu te-ai cuplat cu unul dintre cei mai bogai
bărbai din America?
– Nu. Dar tu cum o mai duci cu dragostea? am repli-
cat eu, ca să deviez discuia. i-ai găsit pe cineva?
– Nimic serios. Aşteaptă puin! Răspunse la un apel
radio, după care mi se adresă: Îmi pare rău, draga mea,
trebuie să fug. Te iubesc şi mi-e tare dor de tine.
– Şi mie mi-e dor de tine, tati. Ai grijă!
– Întotdeauna. La revedere!
Am închis şi m-am întors la locul meu, aşteptându-l
pe Cary să-şi ia lucrurile. Şi, cum nu-i dădeam nimic de
făcut, mintea mea a început să mă chinuiască. Unde
era acum Gideon? Ce făcea?
Oare ziua de luni avea să-mi umple e-mailul de
fotografi i ale lui cu altă femeie?
Duminică după-amiază l-am împrumutat pe Clancy
şi una dintre limuzinele lui Stanton ca să mergem la
proprietatea Vidal din Dutchess County. Sprijinită de
spătar, mă uitam pe fereastră, admirând absentă pri-
veliştea liniştită a pajiştilor şi a pădurilor verzi care se
întindeau până departe la orizont. Mi-am dat seama
că ajunsesem în Ziua A Patra După Gideon. Dure-
rea pe care o simisem în primele zile se transformase
într-un zvâcnet surd, care mă făcea să mă simt aproape
ca şi cum aş fi avut gripă. Fiecare părticică a corpului
mă durea, de parcă trupul meu ar fi început să se auto-
distrugă, iar gâtul îmi era ars de lacrimile pe care nu
le vărsasem.
– Eşti emoionată? m-a întrebat Cary.
I-am aruncat o privire scurtă.
– Nu chiar. Gideon n-o să fi e acolo.
– Eşti sigură?
– Nu m-aş fi dus dacă aş fi crezut altceva. Să ştii că
mi-a mai rămas şi mie ceva mândrie.
M-am uitat la el, în timp ce bătea darabana cu dege-
tele pe braul canapelei afl at între noi. După cât ne fâ-
âisem prin magazine cu o zi în urmă, el cumpărase un
singur lucru: o cravată neagră de piele. Îl luasem în râs
fără milă pentru asta, pentru că tocmai el, cu simul lui
perfect în ale modei, merge la o petrecere cu aşa ceva.
Cary mi-a surprins privirea.
294 Sylvia Day
– Ce e? Tot nu-i place cravata mea? Eu cred că vine
perfect cu blugii emo şi cu sacoul cu model şopârlă.
– Cary, mi-am ascuns un zâmbet, ie îi stă bine
cu orice.
Şi chiar aşa şi era. Putea să-şi pună orice pe el, da-
torită corpului perfect sculptat şi chipului care le-ar fi
stors lacrimi până şi îngerilor. Mi-am pus mâna peste
degetele lui neliniştite.
– Tu ai emoii?
– Trey nu m-a sunat aseară, a mormăit el. A spus c-o
să mă sune.
I-am strâns mâna, ca să-l liniştesc.
– O fi uitat doar să te sune, Cary. Sunt sigură că n-a
vrut să sugereze nimic serios.
– Ar fi putut să mă sune azi-dimineaă, replică el.
Trey nu e un tip superfi cial, ca ceilali cu care am fost.
N-ar fi uitat să sune, iar asta înseamnă că pur şi simplu
n-a vrut.
– Ticălosul! O să am grijă să-i fac o mulime de fo-
tografi i în timp ce te distrezi de minune, arătând sexy,
elegant, la modă, şi o să-l chinuieşti luni cu ele.
El a zâmbit cu colul gurii:
– O, viclenia minii femeieşti! Păcat că n-o să te
vadă Cross azi. Cred că mi s-a sculat pe jumătate când
ai ieşit din cameră în rochia asta.
– Bleah!
L-am pocnit în umăr şi m-am prefăcut că mă uit
urât la el când a izbucnit în râs.
Rochia ni se păruse la amândoi perfectă când am
găsit-o. Tăietura era clasică pentru o petrecere în gră-
dină: corsaj strâmt şi fustă până la genunchi, care se
evaza din talie. Era albă, cu fl ori. Însă aici se termina şi
cu stilul „ceai-cu-biscuii“.
Nota sexy se datora faptului că nu avea bretele, că
avea jupoane alternative din satin negru şi stacojiu
care îi dădeau volum şi că fl orile erau de piele neargă,
arătând ca nişte mici morişti. Cary alesese din garde-
roba mea pantofi i roşii Jimmy Choo decupai la vârf
şi cerceii cu rubine în formă de lacrimă, ca să dea tuşa
fi nală ansamblului. Hotărâserăm că trebuie să-mi las
părul liber pe umeri, dacă am fi afl at, când ajungeam,
că inuta cerea pălărie. Până la urmă, mă simeam dră-
guă şi încrezătoare.
Clancy intră pe nişte pori impunătoare, aciona-
te de la distană, şi o luă pe o alee circulară, urmând
instruciunile unui valet. Eu şi Cary ne-am dat jos la
intrare, iar el mă luă de bra, căci tocurile mi se afun-
dau în pietrişul cenuşiu-albăstrui de pe aleea ce ducea
spre casă.
La intrarea în enormul conac în stil Tudor al fami-
liei Vidal, am fost întâmpinai cu căldură de familia lui
Gideon, aşezai cu toii într-o linie de primire: mama
lui, tatăl vitreg, Christopher şi sora lor.
I-am admirat pe toi, gândindu-mă că familia Vidal
n-ar fi arătat mai bine decât dacă şi Gideon ar fi fost
printre ei. Mama şi sora lui aveau acelaşi colorit ca şi
el, ambele femei având acelaşi păr lucios, ca de obsi-
dian, şi ochi albaştri cu gene negre. Amândouă erau
frumoase, într-un mod foarte elegant şi rafi nat.
– Eva! Mama lui Gideon mă trase spre ea şi mă
sărută uşor pe amândoi obrajii. Mă bucur enorm că te
întâlnesc, în sfârşit. Eşti o fată tare frumoasă! Şi-mi
place grozav rochia ta.
– Mulumesc.
M-a mângâiat pe păr şi mi-a luat faa în mâini,
după care mi-a mângâiat braele. Mie îmi venea greu
296 Sylvia Day
să în dur asta, căci atingerile altora îmi provocau uneori
anxietate dacă era vorba de străini.
– Părul tău e blond natural?
– Da, am răspuns, surprinsă şi uluită de această în-
trebare. Cine îi pune asemenea întrebări unui străin?
– Ce fascinant! Ei, bine ai venit! Sper să te distrezi
pe cinste. Ne bucurăm foarte mult că ai venit.
Mă simeam ciudat de tulburată şi m-am bucurat
când şi-a îndreptat atenia către Cary şi a rămas cu gura
căscată.
– Tu trebuie să fi i Cary, a ciripit ea. Până în clipa
asta, fusesem sigură că băieii mei sunt cei mai frumoşi
din lume, dar văd că m-am înşelat. Tinere, eşti de-a
dreptul divin.
Cary i-a adresat zâmbetul lui de un megawatt.
– O, cred că m-am îndrăgostit, doamnă Vidal.
Ea râse, chicotind încântată.
– Te rog, spune-mi Elizabeth! Sau Lizzie, dacă ai
destul curaj.
Mi-am mutat privirea de la ei şi Christopher Vidal
senior mi-a strâns mâna. În multe privine, îmi amin-
tea de fi ul său, cu zâmbetul ştrengăresc şi ochii verzi.
În altele însă, reprezenta o surpriză plăcută. Purta pan-
taloni sport, pantofi comozi din piele întoarsă şi un
cardigan de caşmir, având mai degrabă aerul unui
profesor de la universitate decât al unui director de
companie muzicală.
– Eva! Pot să-i spun Eva?
– Chiar vă rog!
– Spune-mi Chris! Aşa o să faci mai uşor deosebi-
rea între mine şi Christopher. Şi şi-a lăsat capul într-o
parte, contemplându-mă prin ochelarii cu rame de ala-
mă. Îmi dau seama de ce e Gideon aşa de atras de tine.
Ai ochi cenuşii şi plini de pasiune, dar limpezi, şi pri-
virea directă. Cei mai frumoşi ochi pe care i-am văzut
vreodată, în afară de cei ai soiei mele.
I-am mulumit îmbujorată.
– Vine şi Gideon?
– Nu, din câte ştiu eu.
De ce nu cunoşteau părinii lui răspunsul la această
întrebare?
– Noi nu ne pierdem niciodată sperana. Îmi făcu
apoi semn către un chelner. Te rog să mergi în grădină,
simte-te ca acasă!
Christopher mă salută îmbrăişându-mă şi sărutân-
du-mă pe obraz, în timp ce Ireland, sora lui Gideon, mă
măsură cu o privire întunecată pe care numai adoles-
centele sunt în stare s-o afi şeze.
– Eşti blondă, spuse ea.
– Şi tu eşti o brunetă absolut încântătoare.
Doamne! Să fi fost preferina lui Gideon pentru
brunete un fel de lege sau ce? Cary mi-a oferit braul şi
eu i l-am luat, recunoscătoare. În timp ce ne îndepăr-
tam, mă întrebă încet:
– Sunt aşa cum te-ai aşteptat?
– Mama lui, poate. Tatăl, însă, nu.
Am aruncat o privire peste umăr, observând elegan-
ta rochie lungă crem, pe corp, care venea ca turnată pe
trupul zvelt al lui Elizabeth Vidal. Mă gândeam că ştiu
foarte puine lucruri despre familia lui Gideon.
– Cum ajunge un băiat om de afaceri care să preia
afacerea de familie a tatălui său vitreg?
– Cross are aciuni la Vidal Records?
– Da, aciuni majoritare.
298 Sylvia Day
– Hmm! O fi fost vreun colac de salvare? presupuse
Cary. I-o fi dat vreo mână de ajutor într-un moment
difi cil pentru industria muzicii?
– De ce să nu-i fi dat bani? m-am întrebat eu.
– Pentru că e un om de afaceri abil?
Am oftat cu putere, alungând întrebarea cu un
semn din mână, şi mi-am pus ordine în gânduri. Ve-
nisem la petrecere pentru Cary, nu pentru Gideon, şi
ăsta avea să fi e gândul meu cel mai important, primul
în mintea mea.
Când am ajuns afară, am găsit în grădina din spate
un cort mare, foarte elegant decorat. Deşi ziua era des-
tul de frumoasă ca să se poată sta la soare, m-am aşezat
totuşi înăuntru la o masă rotundă, acoperită cu o faă
de masă de damasc.
Cary m-a bătut uşor pe umăr.
– Relaxează-te! Eu o să circul pe-aici.
– Cucereşte-i pe toi!
Se îndepărtă, decis să socializeze. Eu am băut şam-
panie şi am stat de vorbă cu oricine se oprea lângă mine
ca să înceapă o conversaie. La petrecere se afl au muli
artişti a căror muzică o ascultasem şi îi studiam în se-
cret, destul de impresionată. În ciuda eleganei locului
şi a numărului nesfârşit de servitori, atmosfera generală
era una informală şi relaxată.
Începeam să mă simt şi eu bine, când dinspre casă
a venit către terasă o persoană pe care sperasem să n-o
mai văd vreodată: Magdalene Perez, arătând fenome-
nal într-o rochie de şifon trandafi rie şi vaporoasă, care
îi ajungea până la genunchi.
Chiar atunci, o mână m-a strâns de umăr, făcân -
du-mi inima să mi-o ia nebuneşte din loc, pentru că
mi-a amintit de noaptea în care eu şi Cary ne duseserăm
la clubul lui Gideon. Dar cel care venise acum lângă
mine era Christopher.
– Bună, Eva! Se aşeză pe scaunul alăturat, aple-
cându-se spre mine, cu coatele sprijinite pe genunchi.
Te distrezi? Văd că nu prea socializezi.
– Mă distrez foarte bine.
Cel puin aşa fusese până atunci.
– Mulumesc că m-ai invitat.
– Îi mulumim că ai venit. Părinii mei sunt încân-
tai de tine. Şi eu la fel, evident.
Zâmbetul lui larg mă făcu şi pe mine să zâmbesc, ca
şi cravata lui, cu model de discuri de vinil.
– i-e foame? Chifteluele de crab sunt divine. Ia-i
şi tu când apare vreun platou în preajmă.
– Aşa o să fac.
– Spune-mi dacă ai nevoie de ceva şi păstrează un
dans şi pentru mine.
După care, făcându-mi cu ochiul, se ridică şi plecă.
În locul lui se aşeză Ireland, cu graia căutată a
unei fete pe cale să termine liceul. Părul liber îi ajun-
gea până în talie şi ochii ei albaştri mă priveau direct,
într-un mod care-mi plăcea. Părea să aibă mai mult de-
cât doar şaptesprezece ani.
– Bună!
– Salut!
– Unde e Gideon?
Am ridicat din umeri, auzind întrebarea aşa de
directă.
– Nu prea ştiu.
Ea încuviină din cap, atotştiutoare.
– Se pricepe tare bine să fi e un singuratic.
– Aşa a fost mereu?
300 Sylvia Day
– Cred că da. A plecat de acasă când eu eram mică.
Îl iubeşti?
O clipă mi s-a oprit respiraia, după care am răspuns
simplu:
– Da.
– Aşa am zis şi eu când am văzut fi lmările cu voi în
parcul Bryant. Apoi îşi muşcă buza de jos. E amuzant?
Ştii tu... să fi i cu el?
– O! păi... Doamne! Oare îl cunoştea cineva pe
Gideon? N-aş spune că e o persoană amuzantă, dar nu
te plictiseşti niciodată cu el.
Formaia începuse să cânte I’ve Got You Under
My Skin şi Cary s-a ivit ca prin farmec lângă mine.
– E timpul să mă faci să arăt bine, Ginger!
– O să-mi dau toată silina, Fred! I-am zâmbit lui
Ireland. Te rog să mă scuzi un minut!
– Trei minute şi patruzeci de secunde, m-a corectat
ea, afi şând ceva din cunoaşterea în ale muzicii tipică
pentru familia ei.
Cary mă conduse pe ringul de dans care era gol şi
începu să mă învârtă într-un foxtrot rapid. Mi-a trebuit
un minut ca să mă pliez în ritmul lui, căci de zile întregi
mă simeam înepenită şi inundată de nefericire. După
aceea însă, sinergia unui partener pe care-l cunoşteam
de mult şi-a spus cuvântul şi am început să alunecăm
pe ring cu paşi energici.
Când vocea solistului s-a stins, odată cu muzica,
ne-am oprit şi noi, fără sufl are, şi am fost plăcut sur-
prinşi de aplauze. Cary s-a înclinat elegant, iar eu l-am
inut de mână, ca să nu-mi pierd echilibrul, în timp ce
făceam o reverenă.
Apoi m-am ridicat încet, am înălat capul şi atunci
l-am văzut. Gideon se afl a în faa mea. Am tresărit
şi m-am dat un pas înapoi. Era îmbrăcat cât se poate de
nepotrivit cu petrecerea. Purta nişte blugi şi o cămaşă
albă peste pantaloni, deschisă la guler şi cu mânecile
sufl ecate, însă îi stătea atât de bine, că tot îi punea în
umbră pe toi bărbaii de acolo.
Dorul îngrozitor pe care l-am simit la vederea lui
m-a copleşit de-a dreptul. Vedeam ca din depărta-
re cum solistul formaiei îl ia deoparte pe Cary, însă
nu-mi puteam smulge privirea de la Gideon, ai cărui
ochi de un albastru sălbatic mă sfredeleau.
– Ce faci aici? mârâi el, încruntat.
Lipsa lui de politee m-a făcut să tresar.
– Poftim?
– N-ar trebui să fi i aici. Nu te vreau aici.
M-a prins astfel de cot şi a început să mă tragă
spre casă.
Dacă m-ar fi scuipat în faă, şi tot nu m-ar fi dis-
trus în asemenea hal. Mi-am eliberat braul şi m-am
îndreptat iute spre casă, cu capul sus, rugându-mă să
pot ajunge la adăpostul maşinii şi sub braul protector
al lui Clancy înainte să încep să plâng.
În spatele meu, am auzit o voce de femeie care îl
striga pe Gideon şi m-am rugat la toi sfi nii ca femeia
aceea să-l reină destul de mult încât să am timp să
ajung în maşină fără alte confruntări. Când am ajuns
în casa elegantă, am crezut că am reuşit.
– Eva, aşteaptă!
La auzul glasului lui Gideon, mi s-au curbat umerii;
am refuzat să mă uit la el.
– Dispari! Pot să ies şi singură.
– N-am terminat...
– Eu da! M-am răsucit spre el. Să nu îndrăzneşti să
vorbeşti aşa cu mine. Cine te crezi? Crezi că am venit
302 Sylvia Day
pentru tine? Că speram să te văd şi să-mi arunci un
os... că o să binevoieşti să mă bagi în seamă? Că poate o
să te hăruiesc până o să te atrag la una mică şi mur-
dară într-un col, pe undeva, într-un efort amărât de a
te recâştiga?
– Taci, Eva! îmi ceru el, pârjolindu-mă cu privirea,
cu maxilarele încleştate. Ascultă-mă...
– Am venit numai pentru că mi s-a spus că n-o să fi i
şi tu. Am venit aici pentru Cary şi cariera lui. Aşa că
poi să te întorci la petrecere şi să uii iar de existena
mea. Şi poi să fi i sigur că atunci când o să ies pe uşă
o să fac şi eu acelaşi lucru.
El mă strânse însă de cot, zgâlâindu-mă aşa de tare,
că-mi clănăneau dinii.
– Tacă-i gura aia odată! Taci şi lasă-mă să vorbesc,
te rog!
I-am dat o palmă atât de tare, că i-am întors capul.
– Nu mă atinge!
Cu un mârâit sălbatic, Gideon mă trase spre el,
sărutându-mă atât de tare, că mă dureau buzele. Îşi
băgase mâna în părul meu, trăgându-mă cu foră şi
intuin du-mă locului, ca să nu mă pot întoarce. I-am
muşcat limba când mi-a băgat-o în gură, l-am muşcat
de buza de jos de i-a dat sângele, dar el tot nu s-a oprit.
M-am împins cu toată puterea în umerii lui, dar nu
l-am putut clinti.
Afurisit să fi i tu, Stanton! Dacă n-ar fi fost el şi ne-
buna de maică-mea, până acum aş fi avut câteva lecii
de Krav Maga în mânecă...
Gideon mă săruta de parcă era lihnit să-mi simtă
gustul şi rezistena mea începu să slăbească. Mirosea
atât de bine, atât de cunoscut... Îi simeam trupul
atât de bine potrivit pe mine. Sfârcurile m-au trădat,
întărindu-se, iar lăuntrurile au început să mi se to-
pească încet într-un val fi erbinte de excitare. Inima
îmi bubuia în piept.
Dumnezeule, cât de mult îl doream! Pofta de el nu
dispăruse nici măcar o clipă.
El mă ridică în brae. Eram prizonieră în strânsoarea
lui, nu puteam să respir şi capul începuse să mi se în-
vârtească. Iar când a intrat pe o uşă cu mine-n brae şi
i-a dat un picior ca s-o-nchidă, n-am mai putut să scot
decât un scâncet slab, în semn de protest.
Eram strivită de cealaltă parte a unei uşi de sti-
clă, într-o bibliotecă, iar trupul solid şi puternic al lui
Gideon era deasupra mea. A început să coboare mâna
cu care mă inuse de mijloc, scotocind prin jupoanele
mele până mi-a găsit fesele, ieşind din chiloeii de dan-
telă pe care îi purtam. Mi-a smucit şoldurile, lipindu-le
de ale lui, făcându-mă să simt cât era de tare, cât de
excitat. Sexul meu tremura de dorină, dureros de golit
fără el.
În clipa aceea am renunat defi nitiv la luptă. Bra-
ele mi-au căzut şi palmele mi s-au sprijinit de sticlă.
Simeam cum tensiunea imensă în care se afl ase se do-
molea în timp ce eu mă înmuiam, învinsă; presiunea
gurii lui slăbise şi ea, iar sărutul lui s-a transformat în-
tr-o ademenire plină de patimă.
– Eva, şopti el cu glas răguşit. Nu te lupta cu mine!
Nu pot să suport.
Eu am închis ochii.
– Dă-mi drumul, Gideon!
El îşi frecă obrazul de al meu, pârjolindu-mi urechea
cu sufl area-i arzătoare.
– Nu pot. Ştiu că eşti dezgustată de ceea ce ai văzut
în noaptea aceea... de ceea ce îmi făceam...
304 Sylvia Day
– Gideon, nu!
Doamne! Crezuse că am plecat din cauza asta?
– Nu de asta...
– Îmi pierd minile fără tine.
Buzele lui îmi dezmierdau gâtul, iar limba lui îmi
mângâia venele care se zbăteau nebuneşte. Îmi sugea
uşor pielea, înecându-mă în valuri imense de plăcere.
– Nu pot să gândesc. Nu pot să muncesc, nu pot să
dorm. Trupul meu tânjeşte după tine. Pot să te fac
să mă doreşti din nou. Lasă-mă să încerc!
În clipa aceea, lacrimile mi-au inundat faa, căzând
pe partea de sus a sânilor, iar el le-a lins cu voluptate.
Cum aveam să-mi revin dacă avea să facă din nou
dragoste cu mine? Cum aveam să supravieuiesc dacă
n-o va face?
– N-am încetat niciodată să te doresc, am şoptit.
Nu mă pot opri. Dar m-ai rănit, Gideon. Ai puterea să
mă răneşti ca nimeni altcineva.
El mă fi xă cu privirea, dezolat şi confuz.
– Eu te-am rănit? Cum?
– M-ai minit. M-ai dat la o parte. I-am cuprins faa
în palme, simind nevoia să-l fac să îneleagă acest lu-
cru, fără să mai fi e nevoie de alte explicaii. Trecutul
tău nu mă poate face să fug. Numai tu poi să faci asta
şi ai şi făcut-o.
– N-am ştiut ce să fac, spuse el, scrâşnind din dini.
N-am vrut să mă vezi aşa vreodată...
– Asta-i problema, Gideon. Vreau să ştiu cine eşti
tu, cu pări bune şi cu rele, în timp ce tu vrei să as-
cunzi de mine pări din tine. Dacă n-o să te deschizi
spre mine, o să ne pierdem pe drum şi eu n-o să mai
fi u în stare să-mi revin vreodată. Nici nu ştiu cum
am supravieuit până acum. În ultimele patru zile
m-am târât. Dar o săptămână, o lună... Dacă o să mă
despart de tine, o să fi u distrusă.
– Pot să te las să mă cunoşti, Eva. Mă străduiesc. Dar
prima ta reacie, atunci când o dau în bară, este s-o iei
la fugă. Mereu faci aşa, şi nu mai suport să simt că în
clipa în care o să fac sau o să spun ceva greşit tu o să-i
iei tălpăşia.
Gura îi era din nou plină de blândee; îmi mângâ-
ia buzele cu buzele lui, iar şi iar. N-am replicat nimic.
Cum aş fi putut, din moment ce avea dreptate?
– Am sperat că te vei întoarce singură, şopti el, dar
nu mai îndur să stau departe de tine. O să te iau în bra-
e de aici dacă e nevoie. O să fac tot ce trebuie ca să te
aduc înapoi în aceeaşi cameră cu mine, în afară de asta
în care suntem.
Mie-mi stătuse inima în loc.
– Sperai să mă întorc? Am crezut... mi-ai dat cheile
înapoi. Am crezut că s-a terminat între noi.
El se dădu înapoi, cu o expresie sălbatică.
– N-o să terminăm niciodată, Eva.
M-am uitat la el. Mă durea inima ca o rană deschisă
văzându-l cât era de frumos, cât era de distrus şi de chi-
nuit, iar chinul ăsta şi eu îl provocasem într-o oarecare
măsură. M-am ridicat pe vârfuri şi am sărutat urma ro-
şie pe care i-o lăsase palma mea pe obraz, vârându-mi
degetele în părul lui des şi mătăsos.
Gideon se lăsă în genunchi, lipindu-se de mine, res-
pirând agitat, fără să se poată controla.
– O să fac tot ce vrei, tot ce ai nevoie. Orice. Numai
primeşte-mă înapoi!
Poate c-ar fi trebuit să mă simt speriată de profun-
zimea dorinei lui, însă şi eu simeam aceeaşi dorină
nebunească de a fi cu el.
306 Sylvia Day
L-am mângâiat uşor pe spate, ca să-l fac să se opreas-
că din tremurat, şi i-am spus adevărul dureros.
– Se pare că nu putem să ne stăpânim şi să nu ne
provocăm nefericire unul altuia. Eu nu mai pot să-i
fac una ca asta şi nici nu mai pot suporta să trec prin
suişurile şi coborâşurile astea nebuneşti. Avem nevoie
de ajutor, Gideon. Suntem foarte defeci.
– Am fost vineri la doctorul Petersen. O să mă ia ca
pacient şi, dacă şi tu eşti de acord, o să facă terapie de
cuplu cu amândoi. M-am gândit că dacă tu ai încredere
în el, atunci şi eu pot să încerc.
– Doctorul Petersen?
Mi-am adus aminte că-mi sărise inima din loc la ve-
derea unui SUV Bentley negru când Clancy pleca de la
cabinetul doctorului. În momentul acela, îmi spusesem
că îmi imaginez eu. La urma urmelor, în New York erau
nenumărate SUV-uri negre.
– Ai pus să fi u urmărită.
El oftă adânc, fără să nege.
Mi-am înghiit furia. Nu puteam decât să-mi închi-
pui cât de groaznic trebuia să se simtă, fi ind atât de
dependent de ceva – de cineva – pe care nu-l poate
controla. Ceea ce conta cel mai mult în acel moment
erau dorina lui de a încerca şi faptul că nu erau doar
vorbe goale. Chiar făcuse ceva paşi pe acest drum.
– O să avem foarte mult de lucru, Gideon, l-am
prevenit.
– Nu mă tem de muncă. Singurul lucru de care mi-e
teamă e să nu te pierd, spuse el, în timp ce mă mân -
gâia fără contenire, trecându-şi mâinile peste coapsele şi
fesele mele, de parcă atingerea pielii mele îi era la fel
de necesară ca aerul.
Mi-am lipit obrazul de al lui. Ne completam unul pe
altul. Iar acum, când mâinile îi hoinăreau posesive
pe trupul meu, am simit că se dezgheaă ceva în sufl e-
tul meu, am simit uşurarea disperată la gândul că sunt,
în sfârşit, inută în brae de bărbatul care îmi înele-
gea şi îmi satis făcea dorinele cele mai profunde, cele
mai intime.
– Am nevoie de tine, şopti el, plimbându-şi gura
peste obrajii mei, coborând pe gât. Am nevoie să intru
în tine...
– Nu. Dumnezeule, nu aici!
Însă protestele mele erau anemice chiar şi din punc-
tul meu de vedere. Îl voiam oriunde, în orice clipă, în
orice fel...
– Trebuie să fi e aici, murmură el, căzând în ge -
nun chi. Trebuie să fi e acum.
Îmi făcu pielea să se înfi oare, sfâşiindu-mi dante-
la chiloeilor. După aceea îmi ridică fustele şi începu
să mă lingă, despărindu-mi labiile cu limba ca să ajun-
gă la clitorisul care zvâcnea.
Am icnit, încercând să mă retrag, dar n-aveam
unde să mă duc. Eram intuită între uşa din spatele
meu şi Gideon, încruntat, afl at în faa mea; mă intuia
cu o mână, în timp ce cu cealaltă îmi ridică piciorul
stâng pe umărul lui, deschizându-mă ca să-i primesc
gura arzătoare.
Capul mi s-a lovit de sticlă, iar prin vine începuse
să-mi curgă foc, nu sânge, căci limba lui mă înnebunea
de-a dreptul. Mi-am încolăcit piciorul pe spatele lui,
trăgându-l mai aproape, şi i-am prins capul în mâini,
obligân du-l să rămână nemişcat, iar eu am început
să-mi rotesc şoldurile. Faptul că-i simeam şuviele de
satin ale părului pe partea interioară a coapselor era
308 Sylvia Day
o provocare în sine, care mă făcea să-mi dau şi mai bine
seama de tot ceea ce era în jurul meu.
Ne afl am în casa părinilor lui Gideon, în mijlocul
unei petreceri la care participau foarte multe celebri-
tăi, iar el stătea în genunchi, mormăind înfometat
în timp ce-mi lingea şi sugea păsărica alunecoasă,
disperată după el. Ştia prea bine cum să mă ia, ştia
ce-mi plăcea, ce aveam nevoie. Avea o înelegere a fe-
lului meu de a fi care-i depăşea cu mult incredibilele
aptitudini orale. Iar combinaia era devastatoare şi cre-
ase dependenă.
Trupul meu se cutremura, iar pleoapele îmi erau
grele de plăcerea ilicită.
– Gideon... mă faci să am un orgasm nebunesc...
Limba lui îmi mângâia neîncetat poarta strâmtă a
trupului, gâdilându-mă, făcându-mă să mă frec fără ru-
şine de gura lui neobosită. Mâinile lui îmi strângeau
fesele goale, frământându-le, făcându-mă să mă duc
spre limba pe care şi-o înfi gea în mine. Era un fel de
veneraie în foamea cu care se bucura de mine; sim-
eam fără putină de tăgadă că-mi venerează trupul, că
a-i da plăcere şi a-şi lua plăcerea din el era la fel de vital
pentru el ca sângele care-i curgea în vene.
– Da, am şuierat, simind apropierea orgasmului.
Eram ameită de şampanie şi de parfumul excitant
al pielii lui Gideon, amestecat cu propria-mi excitare.
Sânii îmi palpitau, încorsetai în graniele prea strâmte
ale sutienului fără barete, iar corpul îmi tresălta, atât de
aproape de orgasmul dorit cu disperare.
– Sunt atât de aproape!
În clipa aceea, o mişcare în capătul celălalt al încă-
perii m-a făcut să în ghe, căci mi-am încrucişat privirea
cu a Magdalenei Perez. Era în picioare în pragul uşii,
încremenită chiar în timp ce voia să intre, holbându-se
cu ochi mari şi cu gura deschisă la ceafa lui Gideon,
care se mişca neîncetat.
El însă fi e uitase de toate, fi e era mult prea plin de
patimă ca să-i pese. Mă sugea ritmic, masându-mi cu
vârful limbii ghemul hipersensibil.
Totul începuse să se pulseze cu sălbăticie, după care
mă eliberă, într-un val de plăcere nebună. Orgasmul
se revărsase în mine într-un puhoi pustiitor. Am ipat,
împingându-mi fără să mă gândesc şoldurile în gura lui,
pierdută în legătura primară care era între noi. Gideon
mă susinu, căci mi se tăiaseră genunchii, lingându-mi
carnea zvâcnindă până când se stinse şi ultimul fi or.
Când am deschis ochii, am văzut că spectatoarea
noastră dispăruse. Gideon se ridică grăbit, mă luă în
brae şi mă duse spre canapea. Acolo mă întinse pe per-
ne, după care îmi ridică şoldurile pe braul canapelei,
făcându-mă să-mi arcuiesc spinarea.
L-am intuit cu ochii de jos. De ce nu mă aşezase
invers ca să mi-o tragă pe la spate?
Dar Gideon îşi desfăcu nasturii de la blugi şi îşi eli-
beră mădularul mare şi frumos, iar mie nu mi-a mai
păsat cum mă ia, numai s-o facă. Am scos un scâncet
când a intrat în mine, trupul meu străduindu-se să
primească măreia minunată după care tânjise atât.
Prinzându-mă de şolduri ca să-şi susină izbiturile
puternice, mi-a inundat sexul moale cu coloana lui
groasă de carne tare, cu privirea rigidă şi posesivă,
mormăind sălbatic de fi ecare dată când mă lovea până
în străfunduri.
Mi-a scăpat un geamăt cutremurat, căci mişcări-
le lui îmi aâaseră dorina niciodată potolită ca el să
mi-o tragă fără oprire. El şi numai el.
310 Sylvia Day
După câteva izbituri, îşi lăsă capul pe spate, în timp
ce îmi murmura numele, rotindu-şi şoldurile şi aducân-
du-mă la nebunie.
– Strânge-mă, Eva! Strânge-mi-o!
M-am supus de îndată, iar sunetul pe care l-a scos
era atât de plin de erotism, că sexul mi s-a înfi orat
de plăcere.
– Da, îngeraş... chiar aşa.
M-am strâns în jurul lui, făcându-l să-i scape o
înjurătură. Privirea lui s-a încrucişat cu a mea; ochii
uluitor de albaştri îi erau înceoşai de euforia sexuală.
Un tremur convulsiv îi zgudui trupul puternic, urmat
de un geamăt agonizant de extaz. Penisul îi zvâcni în
mine, o dată, de două ori, după care îşi dădu drumul
îndelung şi cu putere, împroşcând stropi fi erbini în
adâncurile primitoare ale trupului meu.
Nu avusesem timp să ajung iar pe culmile plăcerii,
dar n-avea importană. Îl priveam plină de veneraie şi
de pur triumf feminin. Eu îi puteam face asta. În clipele
de orgasm, el era al meu la fel de complet pe cât eram
şi eu a lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu