Capitolul 1
– Ar trebui să mergem la un bar, ca să sărbătorim.
Cuvintele emfatice ale colegului meu de cameră nu
mă luau deloc prin surprindere. Cary Taylor se agăa de
orice ocazie ca să petreacă, indiferent cât de mică şi
de neînsemnată ar fi fost. Mereu considerasem că asta
face parte din farmecul lui.
– Pot să jur că nu-i deloc o idee bună să mă apuc să
beau în seara de dinaintea începerii unei noi slujbe.
– Ei, hai, Eva!
Stând pe jos în noul nostru living, înconjurat de
vreo şase cutii cu lucruri, Cary îmi aruncă zâmbetul
lui strălucitor. Tot despachetam de câteva zile, însă el
continua să arate bestial. Zvelt, cu părul negru şi ochi
verzi, Cary era un bărbat care numai din întâmplare
putea să arate ceva mai puin bine decât superb, aşa
cum era în fi ecare zi. Cred că aş fi fost invidioasă pe
el dacă n-ar fi fost omul care mi-era cel mai drag
pe lume.
– Nu mă gândesc la o beie, nu se lăsă el. Doar să
bem un pahar, două de vin. Am putea să mergem la
happy hour şi să ajungem înapoi acasă până la opt.
8 Sylvia Day
– Nu ştiu dacă pot să mă întorc la timp, am zis, ară-
tându-i pantalonii mei de yoga şi tricoul pentru gim-
nastică. După ce cronometrez cât timp îmi ia până la
slujbă, o să mă duc la sală.
– Mergi repede şi fă-i exerciiile şi mai repede!
Am izbucnit în râs văzând sprâncenele perfect arcu-
ite ale lui Cary. Sunt convinsă că faa lui de un milion
de dolari o să apară într-o zi pe panouri publicitare şi
în revistele de modă din întreaga lume. Indiferent ce
expresie ar fi avut, tot te dădea pe spate.
– Ce-ar fi să mergem mâine, când ies de la lucru?
i-am propus în schimb ca un substitut. Dacă scap de
prima zi, asta chiar că va fi o ocazie de sărbătorit.
– Aşa rămâne. Eu inaugurez noua bucătărie, ca să
pregătesc cina.
– Ăăă... Gătitul era una dintre plăcerile lui Cary,
dar nu era nici pe departe unul dintre talentele lui.
Minunat.
El îmi zâmbi, în timp ce-şi îndepărta din ochi o
şuviă rebelă.
– Avem o bucătărie pentru care majoritatea restau-
rantelor ar fi în stare să facă moarte de om. Nici să vrei,
nu poi rata o mâncare aici.
Nu eram prea sigură de asta, însă doar i-am fl utu-
rat mâna în semn de rămas-bun, ca să evit o discuie
despre gătit. Am luat liftul până la parter, zâmbindu-i
portarului care îmi deschidea uşa imobilului, cu un
gest teatral.
În clipa în care am ieşit afară, aromele şi sunete-
le Manhattanului m-au învăluit, invitându-mă să-l
ex plorez. Nu eram doar la celălalt capăt al ării faă
de casa din San Diego unde locuisem înainte; aş fi zis
că mă desparte o lume de acel oraş. Două metropole
Atracfl ia 9
importante – una de o linişte nesfârşită şi de o lene
senzuală, cealaltă forfotind de viaă şi de o energie
frenetică. În visele mele, îmi închipuiam că voi locui
într-un zgârie-nori din Brooklyn, dar, cum eram un
copil cuminte, îmi găsisem o casă în Upper West Side.
Dacă n-aş fi împărit casa cu Cary, aş fi fost îngrozitor
de singură în apartamentul imens care mă costa mai
mult pe lună decât câştigau majoritatea oamenilor
într-un an.
Portarul îşi ridică pălăria.
– Bună seara, domnişoară Tramell. Avei nevoie de
un taxi în seara asta?
– Nu, Paul, mulumesc. O să merg pe jos, i-am răs-
puns, legănându-mă în pantofi i mei de fi tness.
– S-a mai răcorit în după-amiaza asta, zâmbi el.
O să fi e plăcut.
– Am fost sfătuită să profi t de vremea din iunie, îna-
inte să se facă oribil de cald.
– E un sfat foarte bun, domnişoară Tramell.
După ce am trecut de intrarea modernă din sticlă,
care fusese cumva armonizată cu vârsta clădirii şi a
locuitorilor săi, m-am bucurat un timp de liniştea re-
lativă de pe strada mea mărginită de copaci, după
care am pătruns în forfota şi în trafi cul aglomerat de
pe Broadway. Într-o zi, cât mai curând, speram să mă
confund cu oraşul, însă deocamdată încă mă simeam
newyorkeză doar cu numele. Aveam o casă şi o sluj-
bă aici, însă eram tot circumspectă faă de metrou şi
aveam probleme când trebuia să strig după taxiuri.
Mă străduiam să nu merg cu ochii holbai, ameită, dar
mi-era foarte greu. Erau atâtea de văzut, de trăit!
Informaiile senzoriale erau uluitoare – mi ro sul gaze-
lor de eşapament, amestecat cu cel de mân care dinspre
10 Sylvia Day
rulotele vânzătorilor, strigătele negustorilor ambulani
şi cântecele muzicanilor de pe străzi, chipurile, sti-
lurile şi accentele copleşitor de stranii, minunăiile
arhitecturale absolut uluitoare... Şi maşinile. Dumne-
zeule! Potopul covârşitor de maşini înghesuite una în
alta nu semăna cu nimic din ce văzusem până atunci.
Mereu apărea câte o ambulană, o maşină de poliie
sau de pompieri, încercând să despartă valul de taxiuri
galbene cu vaierul electronic al sirenelor care îi sfâşia
urechile. Simeam de-a dreptul admiraie faă de gre-
oaiele camioane de gunoi care se strecurau cu abilitate
pe străzile înguste, cu sens unic, şi faă de şoferii de pe
maşinile de livrări care sfi dau ritmul de melc al trafi cu-
lui, presai de termene rigide de livrare.
Adevăraii newyorkezi traversau drept prin mijlo-
cul acestei nebunii, iar iubirea lor pentru acest oraş
era la fel de confortabilă şi de familiară ca pentru pe-
rechea preferată de pantofi . Nu se uitau cu o încânta-
re romantică la aburul ce ieşea unduitor din gurile de
canal şi de aerisire din trotuare şi nici mă car nu cli-
peau atunci când pământul se zguduia sub picioarele
lor, în timp ce metroul mugea din străfunduri; eu, în
schimb, rânjeam ca o proastă şi-mi ridicam degetele
de la picioare. New York era o iubire cât se poate de
nouă pentru mine. Ochii îmi străluceau de încântare
şi asta se vedea prea bine.
În concluzie, trebuia să mă străduiesc din greu să
fac pe blazata în timp ce-mi croiam drum spre clădirea
în care aveam să lucrez. Cel puin în ceea ce priveşte
slujba, reuşisem să-mi găsesc calea. Voiam să-mi câş-
tig traiul bazându-mă doar pe forele proprii, iar asta
însemna o poziie de începător. De a doua zi dimi-
neaă, urma să fi u asistenta lui Mark Garrity la Waters
Atracfl ia 11
Field & Leaman, una dintre cele mai importante
agenii de publicitate din Statele Unite. Tatăl meu
vitreg, Richard Stanton, un magnat al fi nanelor, fu-
sese iritat când mă angajasem şi avusese grijă să-mi
spună că, dacă n-aş fi aşa de trufaşă, aş fi putut lucra
pentru unul dintre prietenii lui şi aş fi putut profi ta de
relaia lui.
– Eşti la fel de încăpăânată ca tatăl tău, îmi spu-
sese. O să plătească o viaă din salariul lui de poliist
pentru împrumuturile pe care le-a făcut ca să-i poi
urma facultatea.
Făcea aluzie la o luptă de zile mari, căci tata refuzase
să dea înapoi.
„Să mă ia dracu’ dacă o să plătească un alt bărbat
pentru educaia fi icei mele“, i-o trântise Victor Reyes
când Stanton îi făcuse oferta. Iar eu respectasem asta.
Şi presupun că şi Stanton îl respecta pentru asta, deşi
n-ar fi recunoscut-o niciodată deschis. Înelegeam po -
zi iile amândurora, pentru că şi eu mă chinuisem să
plătesc singură împrumutul... şi pierdusem. Era o ches-
tiune de onoare pentru tata. Mama nu dorise să-l ia de
bărbat, însă el nu se abătuse niciodată de la hotărârea
de a fi tatăl meu, în orice fel cu putină.
Cum ştiam că n-avea rost să mă încrâncenez în faa
unor frustrări vechi, mă străduisem să mă angajez cât
mai repede. Alesesem înadins să-mi cronometrez dru-
mul până la slujbă într-o zi de luni, la o oră aglomerată,
aşa că am fost încântată văzând că am ajuns la Crossfi re
Building, unde îşi avea sediul Waters Field & Leaman,
în mai puin de o jumătate de oră.
Mi-am dat capul pe spate, urmând din priviri linia
clădirii până sus, la panglica subire a cerului. Turnul
Crossfi re era cât se poate de impresionant, cu forma
12 Sylvia Day
lui de turlă netedă, ca un safi r strălucitor care stră-
pun gea norii. Ştiam, încă din interviurile pe care le
avusesem, că interiorul lui, dincolo de uşile turnante,
cu ornamente din cupru, era la fel de demn de admira-
ie, căci podelele şi zidurile erau placate cu mar mură
străbătută de vinişoare aurii, iar birourile persona-
lului de la securitate şi turnichetele erau din alumi -
niu lustruit.
Mi-am scos noua legitimaie din buzunarul interior
al pantalonilor şi am ridicat-o, ca să fi e văzută de cei
doi ageni de pază, în costume negre, care stăteau la bi-
rou. Totuşi ei m-au oprit, fără îndoială pentru că eram
îmbrăcată cât se poate de nepotrivit, însă după aceea
mi-au permis să trec. Am luat liftul până la etajul do-
uăzeci, ca să am orarul general pentru tot drumul, din
etapă în etapă. Şi aveam să ştiu cât timp fac.
Tocmai mă îndreptam către lifturi când o brune-
tă zveltă, aranjată până-n vârful unghiilor, şi-a prins
poşeta într-un turnichet şi, când aceasta s-a deschis,
din ea s-a revărsat un potop de măruniş. Monedele
se rostogoleau pe marmură şi se răspândeau într-o fre-
nezie până în cele mai îndepărtate coluri, iar eu mă
uitam la oameni, care treceau prin tot acest dezastru
fără să se oprească, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Am sărit, plină de compasiune, şi m-am aplecat ca s-o
ajut pe femeie să culeagă monedele, la fel ca unul din-
tre agenii de pază.
– Mulumesc, mi-a zis ea, adresându-mi un zâmbet
nervos.
– Nu-i nimic, i-am zâmbit, drept răspuns. Am pă-
it-o şi eu.
Tocmai mă ghemuisem ca să culeg o monedă de
zece ceni, pierdută lângă intrare, când m-am oprit
Atracfl ia 13
într-o pereche de pantofi Oxford negri, care ie-
şeau din nişte pantaloni tot negri, croii pe măsură.
Am aşteptat o clipă, ca bărbatul să se dea la o par-
te din drumul meu, însă, cum el nu se mişca, mi-am
ridicat şi eu capul, ca să-l pot vedea. Costumul în
trei piese mi-a atins câteva puncte sensibile, însă ceea
ce îl făcea absolut senzaional era trupul înalt, puter-
nic şi zvelt pe care stătea. Cu toate acestea, indife-
rent cât de sexy era individul, în toată splendoarea lui
masculină, abia când i-am văzut chipul am rămas cu
gura căscată.
Uau! Pur şi simplu... Uau!
El s-a ghemuit chiar în faa mea, cu o mişcare foarte
elegantă. Orbită de toată strălucirea lui masculină, nu
mai puteam decât să mă holbez la el, împietrită.
Pe urmă, ceva a început să mişte în aer, între noi.
În timp ce mă privea şi el, expresia feei i s-a schim-
bat... ca şi cum de pe ochi i s-ar fi ridicat un scut, dând
la iveală o foră arzătoare a voinei, care m-a făcut să-mi
pierd respiraia. Magnetismul intens pe care îl emana
a devenit şi mai puternic, transformându-se într-o pu-
tere vibrantă şi plină de hotărâre, aproape tangibilă.
Reacionând pur şi simplu din instinct, m-am dat
înapoi. Şi am căzut în fund.
Coatele îmi pulsau din cauza izbiturii violente cu
podeaua de marmură, însă abia dacă simeam durerea.
Eram mult prea ocupată să mă holbez, intuită de băr-
batul din faa mea. Părul negru ca smoala încadra un
chip care-i tăia respiraia. Era clădit astfel încât un
sculptor ar fi plâns de bucurie, iar gura fi n conturată,
nasul subire şi ochii de un albastru intens îl făceau du-
reros de frumos. Ochii i se îngustaseră uşor, dar în rest
trăsătu rile îi rămăseseră impasibile.
14 Sylvia Day
Şi cămaşa, şi costumul îi erau negre, însă cravata se
potrivea de minune cu irişii strălucitori. Mă sfredelea
cu privirea lui subtilă şi pătrunzătoare. Inima începu
să-mi bată mai repede, iar buzele mi se deschiseră, căci
respiraia mi se accelerase. Mirosea păcătos de bine.
Nu a apă de toaletă. Poate a gel de duş. Sau a şam-
pon. Indiferent ce-ar fi fost, te făcea să-i lase gura apă,
ca şi el.
Mi-a întins o mână, lăsând astfel la vedere nişte bu-
toni de onix şi un ceas care părea foarte scump.
Am înghiit aerul cu lăcomie, punându-mi mâna
într-a lui. Când mi-a strâns-o, am simit că pulsul mi-o
ia razna. Atingerea lui era de-a dreptul electrică, iar
şocul se propagă de-a lungul braului, făcând să mi se
ridice părul de pe ceafă. Pentru o clipă rămase neclin-
tit şi numai o încruntare uşoară îi tulbura perfeciunea
sprâncenelor tăiate arogant.
– Totul e-n regulă?
Glasul îi era politicos şi blând, dar cu o umbră de
asprime care îmi lăsa un gol în stomac, umplându-mi
mintea de o extraordinară pasiune sexuală. O clipă,
mi-a trecut prin cap că omul ăsta ar fi în stare să mă
aducă la orgasm numai vorbindu-mi.
Aveam buzele uscate, aşa că mi-am trecut limba
peste ele, înainte să pot răspunde.
– Da, n-am păit nimic.
S-a ridicat în picioare cu o graie necăutată,
trăgân du-mă şi pe mine. Rămăsesem ochi în ochi cu
el, pentru că nu eram în stare să-mi mut privirea. Era
mai tânăr decât mi se păruse în primul moment. Aş fi
zis că nu împlinise încă treizeci de ani, însă ochii lui
erau mult mai maturi. Avea o privire profundă, în care
se citea o inteligenă ascuită.
Atracfl ia 15
Mă simeam atrasă spre el, ca şi cum aş fi fost legată
cu o frânghie de care trăgea încet, dar fără contenire.
În sfârşit, clipind, ca să scap de vrajă, m-am desprins
de el. Nu era numai frumos; era... fascinant. Era ge -
nul de bărbat care face femeile să vrea să-i sfâşie că-
maşa şi să vadă cum zboară nasturii şi, odată cu ei, şi
inhibiiile lor. Mă uitam la el, aşa cum arăta, în costu-
mul său elegant, citadin şi înfi orător de scump, şi gân-
dul îmi fugea la o partidă de sex sălbatic, primitiv, în
care cearşafurile ar fi fost sfâşiate.
El s-a aplecat şi mi-a ridicat de jos legitimaia, care
habar n-aveam când îmi căzuse, eliberându-mă în felul
acesta de privirea aceea provocatoare. Cu un şoc, cre-
ierul meu îşi reluă funcionarea normală.
Eram necăjită pe mine că mă simeam atât de răsco-
lită, în timp ce el era de un calm perfect. Şi de ce oare?
Pentru că eram năucită, fi r-ar să fi e!
El mi-a aruncat o privire, uitându-se în sus spre
mine, iar postura asta, aproape îngenuncheat în faa
mea, aproape că mă făcu să-mi pierd iar echilibrul.
Nu mă scăpă din ochi, în timp ce se ridica.
– Eşti sigură că te simi bine? Ar trebui să te aşezi
puin.
Obrajii îmi erau în fl ăcări. Ce drăgu! Păream îm-
piedicată şi neîndemânatică în faa celui mai sigur pe
el şi mai fascinant bărbat pe care îl întâlnisem vreo-
dată în viaă.
– N-am nimic, doar mi-am pierdut echilibrul. Este
în regulă.
Am privit în altă parte, văzând-o astfel iar pe feme-
ia căreia îi căzuse mărunişul din geantă. I-a mulumit
agentului de la pază care o ajutase, după care s-a întors
şi s-a apropiat de mine, copleşindu-mă cu mulumiri.
16 Sylvia Day
M-am întors şi eu spre ea, întinzându-i pumnul de mo-
nede pe care le strânsesem, însă privirea ei îl acaparase
pe zeul în costum şi uitase de îndată de existena
mea. M-am dus imediat spre ea şi i-am aruncat mă-
runişul în geantă, după care am riscat să mai arunc
o ocheadă către bărbat, doar ca să observ că el se uita
la mine, chiar în timp ce bruneta arunca de zor cu
mulumiri. Către el. Evident, nu către mine, cea care
chiar o ajutase.
M-am adresat lui peste capul ei:
– Îmi putei da permisul, vă rog?
El mi l-a întins. M-am străduit din greu să-l iau
fără să-l ating, însă degetele lui le-au mângâiat uşor
pe ale mele, umplându-mă încă o dată de fora pre-
zenei lui.
– Mulumesc, am mormăit, după care, ocolindu-l,
m-am aruncat pe uşile turnante, întorcându-mă în
stradă. M-am oprit pe trotuar, înghiind cu lăcomie ae-
rul New Yorkului, îmbâcsit de o mie de izuri diferite,
atrăgătoare sau toxice.
În faa clădirii se afl a un SUV Bentley negru şi stră-
lucitor, iar în ferestrele fără pată ale limuzinei mi-am
zărit refl exia. Eram roşie ca racul, iar ochii mei, de obi-
cei cenuşii, străluceau acum intens. Mă mai văzusem
şi în alte dăi cu mutra asta: în oglinda din baie, chiar
înainte să ajung în pat cu un bărbat. Aşa arătam când
eram gata de o partidă de sex şi nu aveam deloc de ce
să arăt aşa chiar acum.
„Dumnezeule! Calmează-te!“
Doar cinci minute în compania Domnului Întu-
necat şi Primejdios mă umpluseră de o emoie şi de o
energie plină de nelinişte. Simeam necontenit atrac-
ia lui, nevoia de a mă întoarce acolo unde îl lăsasem.
Atracfl ia 17
Puteam să-mi găsesc scuza că n-am terminat ceea ce
venisem să fac în clădirea Crossfi re, însă ştiam că mai
târziu aveam să-mi dau palme pentru asta. De câte ori
trebuia să mă fac de râs într-o singură zi?
– Gata, mi-am spus în şoaptă. La drum!
Claxoane asurzitoare izbucniseră, căci un taxi se în-
fi psese în faa altuia la numai câiva centimetri, după
care frânase brusc, când nişte pietoni mai îndrăznei
se aruncaseră pe trecerea de pietoni cu câteva secun-
de înainte de schimbarea luminii la semafor. Au urmat
vociferări şi un potop de înjurături, însoite de ges-
turi cu mâna, care nu erau cu adevărat expresia furiei.
În câteva secunde, toi cei implicai aveau să uite cele
întâmplate, căci totul era doar o bătaie de inimă în
ritmul natural al oraşului.
În timp ce mă pierdeam în furnicarul de pietoni, lu-
ând-o spre sala de sport, un zâmbet îmi fl utură pe buze.
„Ah, New York“, mi-am zis, recăpătându-mi calmul.
„Eşti cel mai tare.“
Plănuisem să-mi fac încălzirea pe banda de alergare,
după care să lucrez vreo oră la alte aparate, însă când
am văzut că tocmai începea ora de kickboxing pentru
începători, m-am luat şi eu după mulimea de cursani
care aşteptau. La sfârşitul leciei, îmi revenisem. Muş-
chii îmi fremătau de la oboseala bine-venită şi ştiam că
mai târziu aveam să dorm neîntoarsă.
– Te-ai descurcat foarte bine.
Mi-am şters transpiraia de pe faă cu un prosop, ui-
tându-mă la tânărul care mi se adresase. Era deşirat, cu
muşchi netezi, avea ochi căprui şi pielea, fără cusur, de
culoarea cafelei cu lapte. Genele îi erau lungi şi dese,
în schimb capul îi era cu totul ras.
18 Sylvia Day
– Mulumesc, am făcut o grimasă nemulumită.
Se vede de la zece poşte că a fost prima dată, nu?
El zâmbi, întinzându-mi mâna.
– Parker Smith.
– Eva Tramell.
– Ai o graie naturală, Eva. Cu un pic de antrena-
ment, poi să faci knockout pe oricine. Într-un oraş
ca New Yorkul, e absolut obligatoriu să cunoşti tehnici
de autoapărare.
Făcu un gest către un panou agăat pe perete, pe
care stăteau prinse în piuneze o mulime de fl uturaşi
şi de cări de vizită. Smulse un anun din partea de jos
a unei hârtii fl uorescente şi mi-l întinse.
– Ai auzit vreodată de Krav Maga?
– Într-un fi lm cu Jennifer Lopez.
– Eu predau asta şi mi-ar plăcea foarte mult să te
învă şi pe tine. Ai aici website-ul şi numărul de la
sala mea.
Îmi plăcea felul cum mă abordase. Era direct, ca şi
privirea lui, iar zâmbetul îi era sincer. M-am întrebat
dacă nu cumva încearcă să mă agae, însă părea de s-
tul de relaxat în privina asta, aşa că n-aveam cum să
fi u sigură.
Parker îşi încrucişă braele, arătându-şi bicepşii fru-
mos modelai. Purta un tricou fără mâneci şi pantaloni
lungi. Pantofi i Converse din picioare păreau rezonabil
de tocii, iar de sub gulerul tricoului se ieau câteva ta-
tuaje tribale.
– Am orele de curs postate pe website. Ar trebui să
vii şi să asişti, ca să vezi dacă i se potriveşte.
– Cu sigurană o să mă gândesc la asta.
– Aşa să faci.
Atracfl ia 19
Mi-a întins din nou mâna, strângându-mi-o cu o
mişcare plină de putere şi de încredere.
– Sper să ne mai vedem.
Când am ajuns acasă, în apartament pluteau nişte
arome foarte apetisante, iar din boxe se auzea Adele,
care fredona o melodie de sufl et despre cum să alergi
fără intă pe străzi. Am aruncat o privire prin living,
către bucătărie, unde l-am văzut pe Cary, care se legăna
în ritmul muzicii, în timp ce amesteca în ceva. Pe blat
se afl au o sticlă de vin deschisă şi două pahare, iar unul
era umplut pe jumătate cu vin roşu.
– Salut, am strigat când am ajuns mai aproape de
el. Ce găteşti acum? Şi am timp să fac un duş înainte
de masă?
Cary a turnat vin în celălalt pahar şi mi l-a împins
pe blat, cu mişcări practice şi elegante. Uitându-se
la el, nimeni n-ar fi bănuit că-şi petrecuse copilăria
când cu mama lui, dependentă de droguri, când prin
diferite case de adopie, iar adolescena în centre
de detenie pentru tineri sau în centre de reabilitare
ale statului.
– Avem paste cu sos de carne. Şi las-o pentru mai
târziu cu duşul, cina e gata. Te-ai distrat?
– Când am ajuns la sală, da.
Mi-am tras un scaun de bar din lemn de tec şi m-am
aşezat, povestindu-i despre ora de kickboxing şi despre
Parker Smith.
– Vrei să vii cu mine?
– Krav Maga? Cary clătină din cap. Este treabă grea.
O să mă umplu de vânătăi şi asta o să mă coste nişte
joburi. Dar o să vin cu tine ca să văd şi eu locul, aşa, ca
să fi u sigur că tipul nu-i vreun ciudat.
20 Sylvia Day
I-am aruncat o privire, în timp ce punea pastele în-
tr-o strecurătoare.
– Vreun ciudat, zici?
Tata mă învăase să mă prind cum e cu tipii, de
asta mi-am şi dat seama că zeul în costum este pericu -
los. Oamenii obişnuii zâmbesc formal când ajută pe
cineva, ca să creeze o legătură de moment pentru a uşu-
ra lucrurile.
Numai că nici eu nu-i zâmbisem deloc.
– Iubito, mă lămuri Cary în timp ce scotea bolurile
din dulap, eşti o femeie sexy, năucitoare. Eu îmi pun
întrebări cu privire la orice bărbat care nu are curaj
să-i dea direct o întâlnire.
M-am strâmbat la el.
Îmi puse în faă un bol plin cu tăiei subiri, acope-
rii cu o pojghiă de sos de roşii, cu bucăele de carne
de vită şi cu mazăre.
– Ai ceva în minte. Ce e?
Hmm... Am apucat lingura care fusese pusă în bol,
hotărând să nu comentez despre mâncare.
– Cred că azi am dat peste cel mai sexy individ
de pe planetă. Poate cel mai sexy din toată istoria
omenirii.
– Serios? Credeam că eu sunt acela. Povesteşte-mi,
te rog!
Cary rămăsese în partea cealaltă a blatului, căci
prefera să mănânce în picioare. M-am uitat la el cum
înghiea vreo două guri din propria creaie, înainte
să-mi fac destul curaj ca să încerc şi eu.
– Nu-i mare lucru de povestit, pe bune. Am pi-
cat în fund în holul de la Crossfi re şi el m-a ajutat să
mă ridic.
Atracfl ia 21
– Este înalt sau scund? Blond sau brunet? Culoarea
ochilor?
Am luat încă o gură de vin, ca să dau pe gât a doua
îmbucătură.
– Înalt. Brunet. Zvelt şi bine făcut. Ochi albaştri.
Putred de bogat, dacă mă iau după hainele şi accesoriile
pe care le purta. Şi era nebunesc de sexy. Ştii cum este.
Sunt unii tipi bestiali, care nu mişcă nici un hormon în
tine, în timp ce alii, mai urâei, au un sex-appeal de te
zguduie. Ei bine, tipul ăsta avea de toate.
Prin stomac îmi jucau fl uturi, exact ca atunci când
mă atinsese Domnul Întunecat şi Primejdios. Chi-
pul lui îmi stăruia în minte cu o limpezime de cristal.
Ar trebui să fi e ilegal ca un bărbat să arate atât de ame-
itor. Încă nu-mi revenisem cu totul după cât de rău mi
se prăjiseră neuronii.
Cary s-a sprijinit într-un cot de blat, cu unul din
ochii verzi acoperit de o şuviă lungă de păr.
– Şi ce s-a întâmplat după ce te-a ajutat?
– Nimic, am dat eu din umeri.
– Nimic?
– Am plecat.
– Ce? N-ai fl irtat cu el?
Am mai luat încă o îmbucătură. Pe bune, mâncarea
nu era deloc rea. Sau poate oi fi fost eu moartă
de foame.
– Nu era genul de tip cu care să fl irtezi, Cary.
– Nu există tipi cu care să nu poi fl irta. Până şi ăia
care au un mariaj plin de fericire sunt încântai de un
fl irt nevinovat din când în când.
– La tipul ăla nimic nu era nevinovat, am replicat
eu sec.
22 Sylvia Day
– A, e genul ăla. Cary dădu din cap, cunoscător.
Băieii răi pot fi simpatici, cu condiia să stai destul de
departe de ei.
Normal că el ştia asta; bărbaii şi femeile de toate
vârstele erau la picioarele lui. Şi, cu toate astea, fă-
cea ce făcea şi alegea partenerul nepotrivit. Avusese
legături cu escroci, cu mincinoşi, cu unii care îl ame-
ninau că se sinucid sau cu alii care aveau o relaie
stabilă despre care nu-i sufl au o vorbă... Fusese în toa-
te situaiile imaginabile.
– Nici măcar nu pot să-mi închipui că tipul ăsta ar
fi amuzant, am continuat. Era mult prea intens. Dar
cred că ar face o treabă bestială la pat, cu toată inten-
sitatea aia.
– Hai, că aşa mai vii de-acasă.. Nu te mai gândi la
tipul real! Foloseşte-i doar faa în fanteziile tale şi fă-l
perfect acolo.
Eu preferam să mi-l scot cu totul din cap, aşa că am
închis subiectul.
– Ai vreo şedină de modelling mâine?
– Evident.
Şi Cary s-a lansat cu entuziasm în detaliile progra-
mului, vor bin du-mi despre o reclamă la blugi, despre
lenjerie şi parfumuri, despre loiuni autobronzante.
Mi-am scos din minte orice altceva şi m-am con-
centrat pe el şi pe succesele lui din ce în ce mai mari.
Cary Taylor era pe zi ce trecea tot mai căutat, iar
printre fotografi şi ageni îşi făcuse o reputaie de tip
profesionist şi prompt. Eram încântată pentru el şi ne-
maipomenit de mândră. Muncise enorm şi trecuse prin
atât de multe...
Atracfl ia 23
Abia după ce am terminat de mâncat am observat
cele două cutii mari de cadouri sprijinite de spătarul
canapelei.
– Ce-i cu astea?
– Astea, mă lămuri Cary, urmându-mă în living,
sunt cele mai grozave de pe piaă.
M-am prins imediat că erau de la Stanton şi de la
mama. Maică-mea avea nevoie de bani ca să fi e fericită
şi eu mă bucuram că Stanton, al treilea ei so, putea
să-i satisfacă nu numai această nevoie, ci şi toate ce-
lelalte. Îmi dorisem de multe ori să se termine odată
cu cadourile, însă mamei îi era foarte greu să accepte că
eu nu priveam banii la fel ca ea.
– Acum ce mai e?
Cary îmi înconjură umerii cu braul, gest cu atât
mai uşor de făcut pentru el cu cât era mai înalt decât
mine cu vreo cincisprezece centimetri.
– Nu fi nerecunoscătoare! O iubeşte pe mama ta.
Îi place la nebunie s-o răsfee, iar ei îi place la nebunie
să te răsfee pe tine. Indiferent cât de mult te enervea-
ză, el nu face asta pentru tine, ci pentru ea.
I-am dat dreptate, oftând.
– Ce-i acolo?
– Nişte oale de toată frumuseea pentru dineul
de sâmbătă de strângere de fonduri. O rochie mulată
pentru tine şi un frac Brioni pentru mine, deoarece
el îmi cumpără haine şi mie de dragul tău. Eşti mai
tolerantă dacă eu sunt în preajma ta ca să-i ascult
văicărelile.
– Mare dreptate ai. Mulumesc lui Dumnezeu că
ştie asta.
24 Sylvia Day
– Normal că ştie. Stanton n-ar fi un jdemilionar
dacă n-ar şti totul. Şi Cary mă luă de mână, trăgân -
du-mă după el. Vino să vezi!
– Ar trebui să mergem la un bar, ca să sărbătorim.
Cuvintele emfatice ale colegului meu de cameră nu
mă luau deloc prin surprindere. Cary Taylor se agăa de
orice ocazie ca să petreacă, indiferent cât de mică şi
de neînsemnată ar fi fost. Mereu considerasem că asta
face parte din farmecul lui.
– Pot să jur că nu-i deloc o idee bună să mă apuc să
beau în seara de dinaintea începerii unei noi slujbe.
– Ei, hai, Eva!
Stând pe jos în noul nostru living, înconjurat de
vreo şase cutii cu lucruri, Cary îmi aruncă zâmbetul
lui strălucitor. Tot despachetam de câteva zile, însă el
continua să arate bestial. Zvelt, cu părul negru şi ochi
verzi, Cary era un bărbat care numai din întâmplare
putea să arate ceva mai puin bine decât superb, aşa
cum era în fi ecare zi. Cred că aş fi fost invidioasă pe
el dacă n-ar fi fost omul care mi-era cel mai drag
pe lume.
– Nu mă gândesc la o beie, nu se lăsă el. Doar să
bem un pahar, două de vin. Am putea să mergem la
happy hour şi să ajungem înapoi acasă până la opt.
8 Sylvia Day
– Nu ştiu dacă pot să mă întorc la timp, am zis, ară-
tându-i pantalonii mei de yoga şi tricoul pentru gim-
nastică. După ce cronometrez cât timp îmi ia până la
slujbă, o să mă duc la sală.
– Mergi repede şi fă-i exerciiile şi mai repede!
Am izbucnit în râs văzând sprâncenele perfect arcu-
ite ale lui Cary. Sunt convinsă că faa lui de un milion
de dolari o să apară într-o zi pe panouri publicitare şi
în revistele de modă din întreaga lume. Indiferent ce
expresie ar fi avut, tot te dădea pe spate.
– Ce-ar fi să mergem mâine, când ies de la lucru?
i-am propus în schimb ca un substitut. Dacă scap de
prima zi, asta chiar că va fi o ocazie de sărbătorit.
– Aşa rămâne. Eu inaugurez noua bucătărie, ca să
pregătesc cina.
– Ăăă... Gătitul era una dintre plăcerile lui Cary,
dar nu era nici pe departe unul dintre talentele lui.
Minunat.
El îmi zâmbi, în timp ce-şi îndepărta din ochi o
şuviă rebelă.
– Avem o bucătărie pentru care majoritatea restau-
rantelor ar fi în stare să facă moarte de om. Nici să vrei,
nu poi rata o mâncare aici.
Nu eram prea sigură de asta, însă doar i-am fl utu-
rat mâna în semn de rămas-bun, ca să evit o discuie
despre gătit. Am luat liftul până la parter, zâmbindu-i
portarului care îmi deschidea uşa imobilului, cu un
gest teatral.
În clipa în care am ieşit afară, aromele şi sunete-
le Manhattanului m-au învăluit, invitându-mă să-l
ex plorez. Nu eram doar la celălalt capăt al ării faă
de casa din San Diego unde locuisem înainte; aş fi zis
că mă desparte o lume de acel oraş. Două metropole
Atracfl ia 9
importante – una de o linişte nesfârşită şi de o lene
senzuală, cealaltă forfotind de viaă şi de o energie
frenetică. În visele mele, îmi închipuiam că voi locui
într-un zgârie-nori din Brooklyn, dar, cum eram un
copil cuminte, îmi găsisem o casă în Upper West Side.
Dacă n-aş fi împărit casa cu Cary, aş fi fost îngrozitor
de singură în apartamentul imens care mă costa mai
mult pe lună decât câştigau majoritatea oamenilor
într-un an.
Portarul îşi ridică pălăria.
– Bună seara, domnişoară Tramell. Avei nevoie de
un taxi în seara asta?
– Nu, Paul, mulumesc. O să merg pe jos, i-am răs-
puns, legănându-mă în pantofi i mei de fi tness.
– S-a mai răcorit în după-amiaza asta, zâmbi el.
O să fi e plăcut.
– Am fost sfătuită să profi t de vremea din iunie, îna-
inte să se facă oribil de cald.
– E un sfat foarte bun, domnişoară Tramell.
După ce am trecut de intrarea modernă din sticlă,
care fusese cumva armonizată cu vârsta clădirii şi a
locuitorilor săi, m-am bucurat un timp de liniştea re-
lativă de pe strada mea mărginită de copaci, după
care am pătruns în forfota şi în trafi cul aglomerat de
pe Broadway. Într-o zi, cât mai curând, speram să mă
confund cu oraşul, însă deocamdată încă mă simeam
newyorkeză doar cu numele. Aveam o casă şi o sluj-
bă aici, însă eram tot circumspectă faă de metrou şi
aveam probleme când trebuia să strig după taxiuri.
Mă străduiam să nu merg cu ochii holbai, ameită, dar
mi-era foarte greu. Erau atâtea de văzut, de trăit!
Informaiile senzoriale erau uluitoare – mi ro sul gaze-
lor de eşapament, amestecat cu cel de mân care dinspre
10 Sylvia Day
rulotele vânzătorilor, strigătele negustorilor ambulani
şi cântecele muzicanilor de pe străzi, chipurile, sti-
lurile şi accentele copleşitor de stranii, minunăiile
arhitecturale absolut uluitoare... Şi maşinile. Dumne-
zeule! Potopul covârşitor de maşini înghesuite una în
alta nu semăna cu nimic din ce văzusem până atunci.
Mereu apărea câte o ambulană, o maşină de poliie
sau de pompieri, încercând să despartă valul de taxiuri
galbene cu vaierul electronic al sirenelor care îi sfâşia
urechile. Simeam de-a dreptul admiraie faă de gre-
oaiele camioane de gunoi care se strecurau cu abilitate
pe străzile înguste, cu sens unic, şi faă de şoferii de pe
maşinile de livrări care sfi dau ritmul de melc al trafi cu-
lui, presai de termene rigide de livrare.
Adevăraii newyorkezi traversau drept prin mijlo-
cul acestei nebunii, iar iubirea lor pentru acest oraş
era la fel de confortabilă şi de familiară ca pentru pe-
rechea preferată de pantofi . Nu se uitau cu o încânta-
re romantică la aburul ce ieşea unduitor din gurile de
canal şi de aerisire din trotuare şi nici mă car nu cli-
peau atunci când pământul se zguduia sub picioarele
lor, în timp ce metroul mugea din străfunduri; eu, în
schimb, rânjeam ca o proastă şi-mi ridicam degetele
de la picioare. New York era o iubire cât se poate de
nouă pentru mine. Ochii îmi străluceau de încântare
şi asta se vedea prea bine.
În concluzie, trebuia să mă străduiesc din greu să
fac pe blazata în timp ce-mi croiam drum spre clădirea
în care aveam să lucrez. Cel puin în ceea ce priveşte
slujba, reuşisem să-mi găsesc calea. Voiam să-mi câş-
tig traiul bazându-mă doar pe forele proprii, iar asta
însemna o poziie de începător. De a doua zi dimi-
neaă, urma să fi u asistenta lui Mark Garrity la Waters
Atracfl ia 11
Field & Leaman, una dintre cele mai importante
agenii de publicitate din Statele Unite. Tatăl meu
vitreg, Richard Stanton, un magnat al fi nanelor, fu-
sese iritat când mă angajasem şi avusese grijă să-mi
spună că, dacă n-aş fi aşa de trufaşă, aş fi putut lucra
pentru unul dintre prietenii lui şi aş fi putut profi ta de
relaia lui.
– Eşti la fel de încăpăânată ca tatăl tău, îmi spu-
sese. O să plătească o viaă din salariul lui de poliist
pentru împrumuturile pe care le-a făcut ca să-i poi
urma facultatea.
Făcea aluzie la o luptă de zile mari, căci tata refuzase
să dea înapoi.
„Să mă ia dracu’ dacă o să plătească un alt bărbat
pentru educaia fi icei mele“, i-o trântise Victor Reyes
când Stanton îi făcuse oferta. Iar eu respectasem asta.
Şi presupun că şi Stanton îl respecta pentru asta, deşi
n-ar fi recunoscut-o niciodată deschis. Înelegeam po -
zi iile amândurora, pentru că şi eu mă chinuisem să
plătesc singură împrumutul... şi pierdusem. Era o ches-
tiune de onoare pentru tata. Mama nu dorise să-l ia de
bărbat, însă el nu se abătuse niciodată de la hotărârea
de a fi tatăl meu, în orice fel cu putină.
Cum ştiam că n-avea rost să mă încrâncenez în faa
unor frustrări vechi, mă străduisem să mă angajez cât
mai repede. Alesesem înadins să-mi cronometrez dru-
mul până la slujbă într-o zi de luni, la o oră aglomerată,
aşa că am fost încântată văzând că am ajuns la Crossfi re
Building, unde îşi avea sediul Waters Field & Leaman,
în mai puin de o jumătate de oră.
Mi-am dat capul pe spate, urmând din priviri linia
clădirii până sus, la panglica subire a cerului. Turnul
Crossfi re era cât se poate de impresionant, cu forma
12 Sylvia Day
lui de turlă netedă, ca un safi r strălucitor care stră-
pun gea norii. Ştiam, încă din interviurile pe care le
avusesem, că interiorul lui, dincolo de uşile turnante,
cu ornamente din cupru, era la fel de demn de admira-
ie, căci podelele şi zidurile erau placate cu mar mură
străbătută de vinişoare aurii, iar birourile persona-
lului de la securitate şi turnichetele erau din alumi -
niu lustruit.
Mi-am scos noua legitimaie din buzunarul interior
al pantalonilor şi am ridicat-o, ca să fi e văzută de cei
doi ageni de pază, în costume negre, care stăteau la bi-
rou. Totuşi ei m-au oprit, fără îndoială pentru că eram
îmbrăcată cât se poate de nepotrivit, însă după aceea
mi-au permis să trec. Am luat liftul până la etajul do-
uăzeci, ca să am orarul general pentru tot drumul, din
etapă în etapă. Şi aveam să ştiu cât timp fac.
Tocmai mă îndreptam către lifturi când o brune-
tă zveltă, aranjată până-n vârful unghiilor, şi-a prins
poşeta într-un turnichet şi, când aceasta s-a deschis,
din ea s-a revărsat un potop de măruniş. Monedele
se rostogoleau pe marmură şi se răspândeau într-o fre-
nezie până în cele mai îndepărtate coluri, iar eu mă
uitam la oameni, care treceau prin tot acest dezastru
fără să se oprească, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Am sărit, plină de compasiune, şi m-am aplecat ca s-o
ajut pe femeie să culeagă monedele, la fel ca unul din-
tre agenii de pază.
– Mulumesc, mi-a zis ea, adresându-mi un zâmbet
nervos.
– Nu-i nimic, i-am zâmbit, drept răspuns. Am pă-
it-o şi eu.
Tocmai mă ghemuisem ca să culeg o monedă de
zece ceni, pierdută lângă intrare, când m-am oprit
Atracfl ia 13
într-o pereche de pantofi Oxford negri, care ie-
şeau din nişte pantaloni tot negri, croii pe măsură.
Am aşteptat o clipă, ca bărbatul să se dea la o par-
te din drumul meu, însă, cum el nu se mişca, mi-am
ridicat şi eu capul, ca să-l pot vedea. Costumul în
trei piese mi-a atins câteva puncte sensibile, însă ceea
ce îl făcea absolut senzaional era trupul înalt, puter-
nic şi zvelt pe care stătea. Cu toate acestea, indife-
rent cât de sexy era individul, în toată splendoarea lui
masculină, abia când i-am văzut chipul am rămas cu
gura căscată.
Uau! Pur şi simplu... Uau!
El s-a ghemuit chiar în faa mea, cu o mişcare foarte
elegantă. Orbită de toată strălucirea lui masculină, nu
mai puteam decât să mă holbez la el, împietrită.
Pe urmă, ceva a început să mişte în aer, între noi.
În timp ce mă privea şi el, expresia feei i s-a schim-
bat... ca şi cum de pe ochi i s-ar fi ridicat un scut, dând
la iveală o foră arzătoare a voinei, care m-a făcut să-mi
pierd respiraia. Magnetismul intens pe care îl emana
a devenit şi mai puternic, transformându-se într-o pu-
tere vibrantă şi plină de hotărâre, aproape tangibilă.
Reacionând pur şi simplu din instinct, m-am dat
înapoi. Şi am căzut în fund.
Coatele îmi pulsau din cauza izbiturii violente cu
podeaua de marmură, însă abia dacă simeam durerea.
Eram mult prea ocupată să mă holbez, intuită de băr-
batul din faa mea. Părul negru ca smoala încadra un
chip care-i tăia respiraia. Era clădit astfel încât un
sculptor ar fi plâns de bucurie, iar gura fi n conturată,
nasul subire şi ochii de un albastru intens îl făceau du-
reros de frumos. Ochii i se îngustaseră uşor, dar în rest
trăsătu rile îi rămăseseră impasibile.
14 Sylvia Day
Şi cămaşa, şi costumul îi erau negre, însă cravata se
potrivea de minune cu irişii strălucitori. Mă sfredelea
cu privirea lui subtilă şi pătrunzătoare. Inima începu
să-mi bată mai repede, iar buzele mi se deschiseră, căci
respiraia mi se accelerase. Mirosea păcătos de bine.
Nu a apă de toaletă. Poate a gel de duş. Sau a şam-
pon. Indiferent ce-ar fi fost, te făcea să-i lase gura apă,
ca şi el.
Mi-a întins o mână, lăsând astfel la vedere nişte bu-
toni de onix şi un ceas care părea foarte scump.
Am înghiit aerul cu lăcomie, punându-mi mâna
într-a lui. Când mi-a strâns-o, am simit că pulsul mi-o
ia razna. Atingerea lui era de-a dreptul electrică, iar
şocul se propagă de-a lungul braului, făcând să mi se
ridice părul de pe ceafă. Pentru o clipă rămase neclin-
tit şi numai o încruntare uşoară îi tulbura perfeciunea
sprâncenelor tăiate arogant.
– Totul e-n regulă?
Glasul îi era politicos şi blând, dar cu o umbră de
asprime care îmi lăsa un gol în stomac, umplându-mi
mintea de o extraordinară pasiune sexuală. O clipă,
mi-a trecut prin cap că omul ăsta ar fi în stare să mă
aducă la orgasm numai vorbindu-mi.
Aveam buzele uscate, aşa că mi-am trecut limba
peste ele, înainte să pot răspunde.
– Da, n-am păit nimic.
S-a ridicat în picioare cu o graie necăutată,
trăgân du-mă şi pe mine. Rămăsesem ochi în ochi cu
el, pentru că nu eram în stare să-mi mut privirea. Era
mai tânăr decât mi se păruse în primul moment. Aş fi
zis că nu împlinise încă treizeci de ani, însă ochii lui
erau mult mai maturi. Avea o privire profundă, în care
se citea o inteligenă ascuită.
Atracfl ia 15
Mă simeam atrasă spre el, ca şi cum aş fi fost legată
cu o frânghie de care trăgea încet, dar fără contenire.
În sfârşit, clipind, ca să scap de vrajă, m-am desprins
de el. Nu era numai frumos; era... fascinant. Era ge -
nul de bărbat care face femeile să vrea să-i sfâşie că-
maşa şi să vadă cum zboară nasturii şi, odată cu ei, şi
inhibiiile lor. Mă uitam la el, aşa cum arăta, în costu-
mul său elegant, citadin şi înfi orător de scump, şi gân-
dul îmi fugea la o partidă de sex sălbatic, primitiv, în
care cearşafurile ar fi fost sfâşiate.
El s-a aplecat şi mi-a ridicat de jos legitimaia, care
habar n-aveam când îmi căzuse, eliberându-mă în felul
acesta de privirea aceea provocatoare. Cu un şoc, cre-
ierul meu îşi reluă funcionarea normală.
Eram necăjită pe mine că mă simeam atât de răsco-
lită, în timp ce el era de un calm perfect. Şi de ce oare?
Pentru că eram năucită, fi r-ar să fi e!
El mi-a aruncat o privire, uitându-se în sus spre
mine, iar postura asta, aproape îngenuncheat în faa
mea, aproape că mă făcu să-mi pierd iar echilibrul.
Nu mă scăpă din ochi, în timp ce se ridica.
– Eşti sigură că te simi bine? Ar trebui să te aşezi
puin.
Obrajii îmi erau în fl ăcări. Ce drăgu! Păream îm-
piedicată şi neîndemânatică în faa celui mai sigur pe
el şi mai fascinant bărbat pe care îl întâlnisem vreo-
dată în viaă.
– N-am nimic, doar mi-am pierdut echilibrul. Este
în regulă.
Am privit în altă parte, văzând-o astfel iar pe feme-
ia căreia îi căzuse mărunişul din geantă. I-a mulumit
agentului de la pază care o ajutase, după care s-a întors
şi s-a apropiat de mine, copleşindu-mă cu mulumiri.
16 Sylvia Day
M-am întors şi eu spre ea, întinzându-i pumnul de mo-
nede pe care le strânsesem, însă privirea ei îl acaparase
pe zeul în costum şi uitase de îndată de existena
mea. M-am dus imediat spre ea şi i-am aruncat mă-
runişul în geantă, după care am riscat să mai arunc
o ocheadă către bărbat, doar ca să observ că el se uita
la mine, chiar în timp ce bruneta arunca de zor cu
mulumiri. Către el. Evident, nu către mine, cea care
chiar o ajutase.
M-am adresat lui peste capul ei:
– Îmi putei da permisul, vă rog?
El mi l-a întins. M-am străduit din greu să-l iau
fără să-l ating, însă degetele lui le-au mângâiat uşor
pe ale mele, umplându-mă încă o dată de fora pre-
zenei lui.
– Mulumesc, am mormăit, după care, ocolindu-l,
m-am aruncat pe uşile turnante, întorcându-mă în
stradă. M-am oprit pe trotuar, înghiind cu lăcomie ae-
rul New Yorkului, îmbâcsit de o mie de izuri diferite,
atrăgătoare sau toxice.
În faa clădirii se afl a un SUV Bentley negru şi stră-
lucitor, iar în ferestrele fără pată ale limuzinei mi-am
zărit refl exia. Eram roşie ca racul, iar ochii mei, de obi-
cei cenuşii, străluceau acum intens. Mă mai văzusem
şi în alte dăi cu mutra asta: în oglinda din baie, chiar
înainte să ajung în pat cu un bărbat. Aşa arătam când
eram gata de o partidă de sex şi nu aveam deloc de ce
să arăt aşa chiar acum.
„Dumnezeule! Calmează-te!“
Doar cinci minute în compania Domnului Întu-
necat şi Primejdios mă umpluseră de o emoie şi de o
energie plină de nelinişte. Simeam necontenit atrac-
ia lui, nevoia de a mă întoarce acolo unde îl lăsasem.
Atracfl ia 17
Puteam să-mi găsesc scuza că n-am terminat ceea ce
venisem să fac în clădirea Crossfi re, însă ştiam că mai
târziu aveam să-mi dau palme pentru asta. De câte ori
trebuia să mă fac de râs într-o singură zi?
– Gata, mi-am spus în şoaptă. La drum!
Claxoane asurzitoare izbucniseră, căci un taxi se în-
fi psese în faa altuia la numai câiva centimetri, după
care frânase brusc, când nişte pietoni mai îndrăznei
se aruncaseră pe trecerea de pietoni cu câteva secun-
de înainte de schimbarea luminii la semafor. Au urmat
vociferări şi un potop de înjurături, însoite de ges-
turi cu mâna, care nu erau cu adevărat expresia furiei.
În câteva secunde, toi cei implicai aveau să uite cele
întâmplate, căci totul era doar o bătaie de inimă în
ritmul natural al oraşului.
În timp ce mă pierdeam în furnicarul de pietoni, lu-
ând-o spre sala de sport, un zâmbet îmi fl utură pe buze.
„Ah, New York“, mi-am zis, recăpătându-mi calmul.
„Eşti cel mai tare.“
Plănuisem să-mi fac încălzirea pe banda de alergare,
după care să lucrez vreo oră la alte aparate, însă când
am văzut că tocmai începea ora de kickboxing pentru
începători, m-am luat şi eu după mulimea de cursani
care aşteptau. La sfârşitul leciei, îmi revenisem. Muş-
chii îmi fremătau de la oboseala bine-venită şi ştiam că
mai târziu aveam să dorm neîntoarsă.
– Te-ai descurcat foarte bine.
Mi-am şters transpiraia de pe faă cu un prosop, ui-
tându-mă la tânărul care mi se adresase. Era deşirat, cu
muşchi netezi, avea ochi căprui şi pielea, fără cusur, de
culoarea cafelei cu lapte. Genele îi erau lungi şi dese,
în schimb capul îi era cu totul ras.
18 Sylvia Day
– Mulumesc, am făcut o grimasă nemulumită.
Se vede de la zece poşte că a fost prima dată, nu?
El zâmbi, întinzându-mi mâna.
– Parker Smith.
– Eva Tramell.
– Ai o graie naturală, Eva. Cu un pic de antrena-
ment, poi să faci knockout pe oricine. Într-un oraş
ca New Yorkul, e absolut obligatoriu să cunoşti tehnici
de autoapărare.
Făcu un gest către un panou agăat pe perete, pe
care stăteau prinse în piuneze o mulime de fl uturaşi
şi de cări de vizită. Smulse un anun din partea de jos
a unei hârtii fl uorescente şi mi-l întinse.
– Ai auzit vreodată de Krav Maga?
– Într-un fi lm cu Jennifer Lopez.
– Eu predau asta şi mi-ar plăcea foarte mult să te
învă şi pe tine. Ai aici website-ul şi numărul de la
sala mea.
Îmi plăcea felul cum mă abordase. Era direct, ca şi
privirea lui, iar zâmbetul îi era sincer. M-am întrebat
dacă nu cumva încearcă să mă agae, însă părea de s-
tul de relaxat în privina asta, aşa că n-aveam cum să
fi u sigură.
Parker îşi încrucişă braele, arătându-şi bicepşii fru-
mos modelai. Purta un tricou fără mâneci şi pantaloni
lungi. Pantofi i Converse din picioare păreau rezonabil
de tocii, iar de sub gulerul tricoului se ieau câteva ta-
tuaje tribale.
– Am orele de curs postate pe website. Ar trebui să
vii şi să asişti, ca să vezi dacă i se potriveşte.
– Cu sigurană o să mă gândesc la asta.
– Aşa să faci.
Atracfl ia 19
Mi-a întins din nou mâna, strângându-mi-o cu o
mişcare plină de putere şi de încredere.
– Sper să ne mai vedem.
Când am ajuns acasă, în apartament pluteau nişte
arome foarte apetisante, iar din boxe se auzea Adele,
care fredona o melodie de sufl et despre cum să alergi
fără intă pe străzi. Am aruncat o privire prin living,
către bucătărie, unde l-am văzut pe Cary, care se legăna
în ritmul muzicii, în timp ce amesteca în ceva. Pe blat
se afl au o sticlă de vin deschisă şi două pahare, iar unul
era umplut pe jumătate cu vin roşu.
– Salut, am strigat când am ajuns mai aproape de
el. Ce găteşti acum? Şi am timp să fac un duş înainte
de masă?
Cary a turnat vin în celălalt pahar şi mi l-a împins
pe blat, cu mişcări practice şi elegante. Uitându-se
la el, nimeni n-ar fi bănuit că-şi petrecuse copilăria
când cu mama lui, dependentă de droguri, când prin
diferite case de adopie, iar adolescena în centre
de detenie pentru tineri sau în centre de reabilitare
ale statului.
– Avem paste cu sos de carne. Şi las-o pentru mai
târziu cu duşul, cina e gata. Te-ai distrat?
– Când am ajuns la sală, da.
Mi-am tras un scaun de bar din lemn de tec şi m-am
aşezat, povestindu-i despre ora de kickboxing şi despre
Parker Smith.
– Vrei să vii cu mine?
– Krav Maga? Cary clătină din cap. Este treabă grea.
O să mă umplu de vânătăi şi asta o să mă coste nişte
joburi. Dar o să vin cu tine ca să văd şi eu locul, aşa, ca
să fi u sigur că tipul nu-i vreun ciudat.
20 Sylvia Day
I-am aruncat o privire, în timp ce punea pastele în-
tr-o strecurătoare.
– Vreun ciudat, zici?
Tata mă învăase să mă prind cum e cu tipii, de
asta mi-am şi dat seama că zeul în costum este pericu -
los. Oamenii obişnuii zâmbesc formal când ajută pe
cineva, ca să creeze o legătură de moment pentru a uşu-
ra lucrurile.
Numai că nici eu nu-i zâmbisem deloc.
– Iubito, mă lămuri Cary în timp ce scotea bolurile
din dulap, eşti o femeie sexy, năucitoare. Eu îmi pun
întrebări cu privire la orice bărbat care nu are curaj
să-i dea direct o întâlnire.
M-am strâmbat la el.
Îmi puse în faă un bol plin cu tăiei subiri, acope-
rii cu o pojghiă de sos de roşii, cu bucăele de carne
de vită şi cu mazăre.
– Ai ceva în minte. Ce e?
Hmm... Am apucat lingura care fusese pusă în bol,
hotărând să nu comentez despre mâncare.
– Cred că azi am dat peste cel mai sexy individ
de pe planetă. Poate cel mai sexy din toată istoria
omenirii.
– Serios? Credeam că eu sunt acela. Povesteşte-mi,
te rog!
Cary rămăsese în partea cealaltă a blatului, căci
prefera să mănânce în picioare. M-am uitat la el cum
înghiea vreo două guri din propria creaie, înainte
să-mi fac destul curaj ca să încerc şi eu.
– Nu-i mare lucru de povestit, pe bune. Am pi-
cat în fund în holul de la Crossfi re şi el m-a ajutat să
mă ridic.
Atracfl ia 21
– Este înalt sau scund? Blond sau brunet? Culoarea
ochilor?
Am luat încă o gură de vin, ca să dau pe gât a doua
îmbucătură.
– Înalt. Brunet. Zvelt şi bine făcut. Ochi albaştri.
Putred de bogat, dacă mă iau după hainele şi accesoriile
pe care le purta. Şi era nebunesc de sexy. Ştii cum este.
Sunt unii tipi bestiali, care nu mişcă nici un hormon în
tine, în timp ce alii, mai urâei, au un sex-appeal de te
zguduie. Ei bine, tipul ăsta avea de toate.
Prin stomac îmi jucau fl uturi, exact ca atunci când
mă atinsese Domnul Întunecat şi Primejdios. Chi-
pul lui îmi stăruia în minte cu o limpezime de cristal.
Ar trebui să fi e ilegal ca un bărbat să arate atât de ame-
itor. Încă nu-mi revenisem cu totul după cât de rău mi
se prăjiseră neuronii.
Cary s-a sprijinit într-un cot de blat, cu unul din
ochii verzi acoperit de o şuviă lungă de păr.
– Şi ce s-a întâmplat după ce te-a ajutat?
– Nimic, am dat eu din umeri.
– Nimic?
– Am plecat.
– Ce? N-ai fl irtat cu el?
Am mai luat încă o îmbucătură. Pe bune, mâncarea
nu era deloc rea. Sau poate oi fi fost eu moartă
de foame.
– Nu era genul de tip cu care să fl irtezi, Cary.
– Nu există tipi cu care să nu poi fl irta. Până şi ăia
care au un mariaj plin de fericire sunt încântai de un
fl irt nevinovat din când în când.
– La tipul ăla nimic nu era nevinovat, am replicat
eu sec.
22 Sylvia Day
– A, e genul ăla. Cary dădu din cap, cunoscător.
Băieii răi pot fi simpatici, cu condiia să stai destul de
departe de ei.
Normal că el ştia asta; bărbaii şi femeile de toate
vârstele erau la picioarele lui. Şi, cu toate astea, fă-
cea ce făcea şi alegea partenerul nepotrivit. Avusese
legături cu escroci, cu mincinoşi, cu unii care îl ame-
ninau că se sinucid sau cu alii care aveau o relaie
stabilă despre care nu-i sufl au o vorbă... Fusese în toa-
te situaiile imaginabile.
– Nici măcar nu pot să-mi închipui că tipul ăsta ar
fi amuzant, am continuat. Era mult prea intens. Dar
cred că ar face o treabă bestială la pat, cu toată inten-
sitatea aia.
– Hai, că aşa mai vii de-acasă.. Nu te mai gândi la
tipul real! Foloseşte-i doar faa în fanteziile tale şi fă-l
perfect acolo.
Eu preferam să mi-l scot cu totul din cap, aşa că am
închis subiectul.
– Ai vreo şedină de modelling mâine?
– Evident.
Şi Cary s-a lansat cu entuziasm în detaliile progra-
mului, vor bin du-mi despre o reclamă la blugi, despre
lenjerie şi parfumuri, despre loiuni autobronzante.
Mi-am scos din minte orice altceva şi m-am con-
centrat pe el şi pe succesele lui din ce în ce mai mari.
Cary Taylor era pe zi ce trecea tot mai căutat, iar
printre fotografi şi ageni îşi făcuse o reputaie de tip
profesionist şi prompt. Eram încântată pentru el şi ne-
maipomenit de mândră. Muncise enorm şi trecuse prin
atât de multe...
Atracfl ia 23
Abia după ce am terminat de mâncat am observat
cele două cutii mari de cadouri sprijinite de spătarul
canapelei.
– Ce-i cu astea?
– Astea, mă lămuri Cary, urmându-mă în living,
sunt cele mai grozave de pe piaă.
M-am prins imediat că erau de la Stanton şi de la
mama. Maică-mea avea nevoie de bani ca să fi e fericită
şi eu mă bucuram că Stanton, al treilea ei so, putea
să-i satisfacă nu numai această nevoie, ci şi toate ce-
lelalte. Îmi dorisem de multe ori să se termine odată
cu cadourile, însă mamei îi era foarte greu să accepte că
eu nu priveam banii la fel ca ea.
– Acum ce mai e?
Cary îmi înconjură umerii cu braul, gest cu atât
mai uşor de făcut pentru el cu cât era mai înalt decât
mine cu vreo cincisprezece centimetri.
– Nu fi nerecunoscătoare! O iubeşte pe mama ta.
Îi place la nebunie s-o răsfee, iar ei îi place la nebunie
să te răsfee pe tine. Indiferent cât de mult te enervea-
ză, el nu face asta pentru tine, ci pentru ea.
I-am dat dreptate, oftând.
– Ce-i acolo?
– Nişte oale de toată frumuseea pentru dineul
de sâmbătă de strângere de fonduri. O rochie mulată
pentru tine şi un frac Brioni pentru mine, deoarece
el îmi cumpără haine şi mie de dragul tău. Eşti mai
tolerantă dacă eu sunt în preajma ta ca să-i ascult
văicărelile.
– Mare dreptate ai. Mulumesc lui Dumnezeu că
ştie asta.
24 Sylvia Day
– Normal că ştie. Stanton n-ar fi un jdemilionar
dacă n-ar şti totul. Şi Cary mă luă de mână, trăgân -
du-mă după el. Vino să vezi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu