A doua zi, la ora nouă fără zece, am intrat pe uşile
turnante în holul clădirii Crossfi re. Voiam să fac cea
mai bună impresie în prima zi de lucru, aşa că alese-
sem o rochie simplă, pe corp, şi o pereche de pantofi
negri cu toc, pe care i-am încălat în lift, înlocuind
astfel pantofi i de stradă. Îmi strânsesem părul blond
într-un coc complicat care, cu ajutorul lui Cary, semă-
na cu cifra opt. Eu aveam două mâini stângi în ceea
ce priveşte părul, el însă era în stare să creeze coafuri
care erau adevărate opere de artă, pline de farmec.
Îmi pusesem cerceluşii cu perle pe care mi-i făcuse
cadou tata la absolvire şi ceasul Rolex primit de la
Stanton şi de la mama.
Începusem să cred că fusesem exagerat de grijulie
cu felul în care arătam, însă în clipa în care am păşit
în hol, mi-am adus aminte în ce fel mă revărsasem pe
podea în inuta de sport şi m-am simit recunoscătoa-
re că nu mai arătam deloc ca fi ina aceea lipsită de
orice graie. Cei doi ageni de pază nu păreau să facă
vreo legătură între noi când am trecut pe lângă ei, fl u-
turându-le permisul prin faă, în timp ce mă îndreptam
spre lifturi.
Douăzeci de etaje mai sus, am ieşit în holul fi rmei
Waters Field & Leaman. În faa mea se afl a un perete
de sticlă antiglon, care încadra uşa dublă prin care se
intra în zona de recepie. Recepionera aşezată la bi-
roul în formă de semilună a văzut prin peretele de sti-
clă permisul de intrare pe care îl ridicasem şi a apăsat
butonul de deschidere a uşilor, în timp ce eu îmi
puneam legitimaia în geantă.
– Bună, Megumi, am salutat-o pe când intram, ad-
mirându-i bluza de culoarea coacăzelor roşii.
Era o metisă care cu sigurană avea şi ceva sânge
asiatic şi era foarte frumoasă. Părul negru şi des era
tuns într-o coafură bob dreaptă, cu cărare, mai scurt
în spate şi foarte precis tăiat în faă. Avea ochi căprui,
migdalai şi plini de căldură, iar buzele pline erau de un
roz natural.
– Bună, Eva! Mark nu a ajuns încă, dar ştii unde să
te duci, da?
– Evident.
I-am făcut semn cu mâna şi m-am îndreptat spre
stânga, până la capătul holului care pornea de la recep-
ie. Acolo am cotit iar către stânga şi am intrat într-un
spaiu care fusese cândva deschis, dar acum era împărit
în mici compartimente. Unul dintre ele îmi aparinea,
aşa că m-am dus drept spre el.
Mi-am îndesat geanta şi punga cu pantofi i de stradă
în sertarul de jos al biroului meu ergonomic de metal,
după care mi-am deschis computerul. Adusesem câteva
lucruri personale, ca să-mi încălzesc un pic spaiul, aşa
că le-am scos. Unul dintre ele era un colaj făcut din
trei fotografi i – eu şi Cary pe plaja Coronado, mama şi
Stanton pe iahtul lui de pe Riviera Franceză şi tata la
datorie, în orăşelul lui, Oceanside, în California, lângă
maşina de poliie. Mai aveam şi un aranjament colorat
din fl ori de sticlă, pe care Cary mi-l făcuse cadou de
dimineaă, ca dar pentru „prima zi“. L-am aşezat lângă
fotografi i şi m-am lăsat pe spătarul scaunului, ca să ad-
mir efectul.
– Bună dimineaa, Eva!
26 Sylvia Day
M-am ridicat în picioare, ca să-mi salut şeful.
– Bună dimineaa, domnule Garrity!
– Spune-mi Mark, te rog! Vino la mine în birou!
M-am luat repede după el pe culoarul strâmt, gân-
dindu-mă din nou că noul meu şef era o persoană pe
care era plăcut să o priveşti. Avea pielea neagră şi lu-
cioasă, un barbişon îngrijit şi în ochii căprui îi lucea o
luminiă veselă. Mark avea bărbia pătrată şi un zâm-
bet fermecător îi fl utura în colul gurii. Era îngrijit
şi zvelt şi avea un aer plin de sigurană, care inspira
încredere şi respect.
Mi-a arătat unul dintre cele două scaune din faa
biroului său de sticlă şi crom, aşteptând să iau loc, îna-
inte să se aşeze şi el în fotoliul său Aeron. Pe fundalul
cerului şi al zgârie-norilor, Mark părea un om realizat
şi puternic. De fapt, era doar un manager de cont afl at
încă la început, iar biroul lui era un biet dulap, dacă îl
comparai cu cele ale celor din conducere, dar priveliş-
tea pe care o avea nu putea să fi e ignorată.
S-a lăsat pe spate, zâmbitor.
– Ai terminat cu aranjarea noului apartament?
M-am mirat că-şi amintise, însă am şi apreciat acest
lucru. Îl cunoscusem la al doilea interviu şi îmi plăcuse
de la prima vedere.
– Da, în general. Mai am doar câteva cutii de
desfăcut.
– Ai venit din San Diego, nu-i aşa? Este un oraş
foarte frumos, dar foarte diferit de New York. Nu i-e
dor de palmieri?
– Îmi lipseşte aerul uscat. O să-mi ia ceva timp să
mă obişnuiesc cu umiditatea de aici.
– Aşteaptă până începe vara, zâmbi el. Deci... asta
e prima ta zi şi eşti prima mea asistentă, aşa că va trebui
să ne descurcăm văzând şi făcând. Nu sunt obişnuit să
deleg sarcini, dar sunt sigur că o să mă prind repede.
Spusele lui m-au făcut imediat să mă simt relaxat şi
în largul meu.
– Şi eu abia aştept să mi se dea sarcini.
– Eva, faptul că tu lucrezi cu mine reprezintă un pas
enorm pentru mine. Mi-aş dori să fi i bucuroasă că mun-
ceşti aici. Bei cafea?
– Cafeaua face parte din grupele mele principale
de hrană.
– Ei, atunci am o asistentă după inima mea,
zâmbi el şi mai larg. N-o să te rog să-mi faci cafeaua,
dar n-o să mă supăr dacă o să-mi arăi cum se foloseş-
te noul aparat de cafea pe care tocmai l-au instalat
în ofi ciu.
– Nici o problemă, am râs şi eu.
– Vai, ce tristee! Nu mai am nimic să-i dau de fă-
cut? Se scărpină, încurcat, la ceafă. Ce-ar fi să-i arăt
conturile la care lucrez acum, ca să pornim de aici?
Restul zilei a trecut ca vântul. Mark a stabilit
legătura cu doi clieni şi a avut o şedină lungă cu
echipa de la Departamentul de creaie, pe tema con-
ceptului de reclamă pentru o şcoală de comer. Era
fascinant să urmăresc la prima mână modul în care
diferitele departamente treceau ştafeta de la unul
la altul, ca să ducă o campanie de la stadiul de pro-
punere la realizare. Aş fi putut să rămân până mai
târziu, numai ca să îneleg mai bine cum sunt ampla-
sate birourile, numai că telefonul mi-a sunat la cinci
fără zece.
– Biroul lui Mark Garrity. Eva Tramell la telefon.
28 Sylvia Day
– Mişcă-i fundul acasă, că trebuie să bem paharul
ăla pe care l-ai lăsat ieri pentru azi.
Îmbufnarea prefăcută a lui Cary m-a făcut să
zâmbesc.
– Bine, bine, vin!
Mi-am închis computerul şi am ieşit. Când am ajuns
la lifturi, mi-am scos mobilul ca să-i scriu un mesaj lui
Cary că sunt pe drum. Un clopoel mi-a indicat liftul
care se oprise la etajul meu şi m-am îndreptat către el,
luându-mi o secundă privirea, cât să apăs pe butonul de
trimitere a mesajului. Când s-au deschis uşile, am făcut
un pas în faă, aruncând o privire ca să văd unde intru,
iar ochii mi s-au intersectat cu alii, albaştri. Mi-am
pierdut răsufl area.
Unicul ocupant al liftului era zeul sexului.
Capitolul 2
Purta o cravată argintie şi o cămaşă strălucitor de
albă, iar absena totală a culorii îi punea şi mai bine
în valoare albastrul uluitor al ochilor. Aşa cum stătea
acolo, cu sacoul deschis şi mâinile înfundate neglijent
în buzunarele pantalonilor, vederea lui m-a făcut să mă
simt ca şi cum aş fi intrat cu capul drept într-un zid pe
care nici măcar nu-l observasem.
M-am oprit clătinându-mă, cu ochii pironii
asupra bărbatului care era chiar mai minunat decât
îmi aminteam. În viaa mea nu văzusem un păr atât
de negru. Era strălucitor şi oarecum lung, cu vâr -
furile acoperindu-i un pic gulerul. Lungimea asta sexy
era ca o încununare magistrală a imaginii de băiat rău
şi fi erbinte, pusă peste cea a omului de afaceri de suc-
ces, cam ca frişca pe o îngheată fi erbinte cu cremă
Chantilly. Mama ar fi spus că numai pungaşii şi ban-
diii poartă părul aşa.
30 Sylvia Day
Mâinile mi se încleştaseră ca să pot rezista impu lsu -
lui de a-l atinge, ca să văd dacă pielea lui era ca măta-
sea, aşa cum părea.
Uşile începuseră să se închidă, dar el a făcut repede
un pas, apăsând pe un buton, ca să rămână deschise.
– E destul loc pentru amândoi, Eva.
Sunetul glasului voalat şi implacabil m-a făcut
să-mi revin din ameeala ce mă cuprinsese. „De unde
îmi ştie numele?“
Pe urmă mi-am adus aminte că-mi ridicase de jos
legitimaia, atunci când îmi căzuse în hol. Am şo-
văit o clipă, întrebându-mă dacă să-i spun că aştept
pe cineva, ca să iau alt lift, dar creierul meu mi-a
luat-o înainte.
Ce dracu’ aveam? Fără îndoială că lucra în Cross-
fi re. Nu puteam să-l evit de fi ecare dată când îl vedeam
şi, la urma urmelor, de ce aş fi făcut-o? Dacă voiam să
ajung la punctul în care să mă uit la el şi să nu mai fi u
impresionată de frumuseea lui, trebuia să-l văd destul
de des, astfel încât să devină un fel de obiect de mobi-
lier pentru mine.
Ha! Măcar de-aş fi în stare!
Am intrat în lift.
– Mulumesc.
El şi-a luat mâna de pe buton şi a intrat la loc. Uşile
s-au închis, iar liftul a început să coboare. Iar eu am
regretat în aceeaşi clipă hotărârea de a merge în acelaşi
lift cu el.
Conştiina faptului că era acolo îmi făcea pielea
de găină. Era o foră atât de puternică în spaiul acela
strâmt, radiind o energie şi un magnetism sexual atât
de palpabile, încât mă făcea să mă foiesc fără contenire.
Respiraia îmi devenise la fel de accelerată ca şi bătăile
inimii. M-am simit iar la fel de inexplicabil atrasă că-
tre el, ca şi cum ar fi emanat o comandă tăcută, la care
eram instinctiv programată să răspund.
– i-a plăcut prima zi? mă întrebă, făcându-mă
să tresar.
Vocea lui răsunătoare mă învălui într-un ritm sedu-
cător. „Cum naiba ştie că a fost prima mea zi?“
– Da, clar, am răspuns pe un ton neutru. Cum a fost
a ta?
Simeam că privirea lui alunecă pe profi lul meu,
însă mi-am concentrat atenia asupra uşilor lustruite,
din aluminiu, ale ascensorului. Inima mi-o luase razna
în piept, iar stomacul îmi fremăta nebuneşte. Mă sim-
eam confuză şi incapabilă să mă stăpânesc.
– Ei, pentru mine n-a fost prima zi, mi-a replicat,
cu o umbră de zâmbet. Dar a fost plină de succes.
Şi lucrurile progresează din ce în ce mai bine.
Am dat din cap, reuşind să zâmbesc, fără să am
nici cea mai vagă idee la ce se referea. La etajul doi-
sprezece, liftul s-a oprit, lăsând să intre un grup de trei
persoane, care discutau prieteneşte, cu foarte multă
însufl eire. M-am dat în spate, ca să le fac loc, retră-
gându-mă în colul opus al ascensorului, cât mai de-
parte de Domnul Întunecat şi Primejdios. Numai că
şi el a făcut un pas lateral, în acelaşi timp cu mine.
Şi, dintr-odată, eram mult mai aproape unul de altul
decât fuseserăm până atunci.
El şi-a aranjat cravata cu nod perfect, iar în această
mişcare m-a atins uşor cu braul. Am inspirat adânc,
încercând să ascult conversaia celorlali, numai ca
să pot ignora senzaia acută a prezenei lui. Era însă
imposibil. El era atât de prezent! Exact lângă mine.
Atât de perfect, de minunat şi mirosind absolut divin.
32 Sylvia Day
Gândurile mi-o luaseră razna, închipuindu-mi cât de
ferm îi era trupul sub costum, cum l-aş simi lipit
de mine, cât de bine dotat – sau nu – o fi ...
Când ascensorul a ajuns în hol, mai că am gemut de
uşurare. Nu mai puteam de nerăbdare, aşteptând ca lif-
tul să se golească şi, imediat ce s-a eliberat un colişor,
am făcut un pas înainte. Mâna lui mi s-a aşezat ferm la
baza spatelui şi el a ieşit împreună cu mine, conducân-
du-mă. Atingerea lui într-o zonă atât de vulnerabilă
îmi trimise un fi or prin tot trupul.
Când am ajuns la turnichete, şi-a luat mâna de pe
mine, lăsându-mă ciudat de dezgolită. I-am aruncat o
privire, încercând să-i citesc în ochi, însă, deşi se uita
la mine, chipul îi era impenetrabil.
– Eva!
Vederea lui Cary, care se sprijinea cu nonşalană
de o coloană de marmură din hol, a schimbat cu totul
situaia. Îşi trăsese pe el nişte blugi care-i puneau în
valoare picioarele de un kilometru şi un pulover de un
verde pal, supradimensionat, care se potrivea cu ochii
lui. Atrăgea cu uşurină atenia tuturor celor din hol.
Am încetinit în timp ce mă apropiam de el, iar zeul
sexului a trecut pe lângă noi, ieşind pe uşile turnante
şi strecurându-se cu graie pe uşa din spate a SUV-ului
negru Bentley pe care-l văzusem parcat lângă trotuar
în seara dinainte.
În timp ce maşina se îndepărta, Cary scoase un
fl uierat:
– Ei, da! După cum te uitai la el, ăsta trebuie să fi e
tipul de care mi-ai povestit, aşa-i?
– Da. El era şi nimeni altul.
– Lucrai împreună?
Cary mă luă de mână, trăgându-mă după el în stra-
dă, pe uşa fi xă.
– Nu.
M-am oprit pe trotuar, ca să-mi pun pantofi i de
stradă, sprijinindu-mă de el, în timp ce trecătorii se
scurgeau în jurul nostru.
– Nu ştiu cine e, însă m-a întrebat dacă mi-am
petrecut bine prima zi, aşa că e cazul să afl u.
– Păi... Cary zâmbi, inându-mă de cot, în timp
ce eu opăiam neîndemânatică de pe un picior pe
altul. Habar n-am cum poate să lucreze cineva pe lân-
gă el. Mie parcă mi-a rămas creierul în pană timp de
un minut.
– Pot să bag mâna-n foc că ăsta este un efect uni-
versal, m-am îndreptat eu. Hai să mergem! Trebuie să
beau ceva.
Dimineaa următoare a sosit cu o uşoară durere pul-
satilă în ceafă, care mă ateniona că exagerasem un pic
cu vinul. Totuşi, în timp ce urcam spre etajul douăzeci,
nu regretam distracia prelungită pe cât de mult ar fi
fost cazul. Avusesem de ales între prea mult alcool sau
o seară în doi cu vibratorul meu şi afurisită să fi u dacă
aveam să mă arunc într-un orgasm furnizat de baterii
visând la Domnul Întunecat şi Primejdios. Nu că el ar
fi ştiut sau că i-ar fi păsat că mă excitase aşa de tare
încât nici nu mai vedeam bine, dar eu aş fi ştiut şi nu
voiam să-i dau satisfacie fantasmei cu el.
Mi-am îndesat lucrurile în sertarul de jos al biroului
şi, observând că Mark încă nu apăruse, mi-am luat o
ceaşcă de cafea şi m-am întors la birouaşul meu, ca să
mă pun la curent cu noile mele bloguri favorite de afa-
ceri în publicitate.
34 Sylvia Day
– Eva!
Am tresărit când şi-a făcut apariia, cu un zâmbet
strălucitor de alb luminându-i faa smeadă.
– Bună dimineaa, Mark!
– Aşa-i mereu. Cred că tu eşti talismanul meu noro-
cos. Vino în biroul meu şi ia-i şi tableta! Ai putea să
lucrezi până mai târziu în seara asta?
– Sigur, i-am spus urmându-l, molipsită de entu-
ziasmul lui.
– Speram să zici asta.
Şi s-a aruncat în fotoliul lui. Mi-am luat şi eu
scaunul pe care stătusem cu o zi înainte şi am deschis
imediat un program Notepad.
– Ei bine, a început el, am primit o cerere de ofertă
pentru Kingsman Vodka şi cei de acolo mi-au pomenit
numele. E prima dată când se întâmplă aşa ceva.
– Felicitări!
– Mulumesc, dar hai să le lăsăm pentru momentul
în care chiar punem mâna pe contul ăla. Trebuie ori-
cum să licităm, dacă trecem de cerere în stadiul de pro-
punere, iar tipii vor să ne întâlnim mâine-dimineaă.
– Uau! De obicei e aşa de rapid?
– Nu. De obicei, aşteaptă până când facem cererea
de ofertă şi abia pe urmă se întâlnesc cu noi, însă Cross
Industries abia au cumpărat Kingsman şi au o mulime
de fi liale. Ar fi o afacere tare dacă punem mâna pe ea.
Iar ei ştiu prea bine şi ne pun să sărim peste obstacole,
iar primul dintre ele e întâlnirea cu mine.
– De obicei e o întreagă echipă, nu?
– Da, noi ne prezentăm ca un grup. Însă ei ştiu
foarte bine cum merg lucrurile; ştiu că vor fi agăai de
un direc tor mare, după care o să ajungă să lucreze cu un
directoraş ca mine, aşa că m-au ales ei direct şi acum
vor să mă verifi ce. Însă, ca să fi m coreci, cererea de
ofertă dă mai multe informaii decât cere la schimb.
E la fel de bună ca un rezumat, aşa că nu pot să-i acuz că
ne cer lucruri imposibile, sunt doar meticuloşi. Dar asta
e de aşteptat când faci afaceri cu Cross Industries.
Îşi trecu mâna prin părul cre, trădând astfel încor-
darea pe care o simea.
– Ce părere ai despre votca Kingsman?
– Ăăă... păi... sincer, n-am auzit niciodată de ea.
Mark se lăsă pe spate în fotoliu, râzând.
– Slavă Domnului! Credeam că eu sunt singurul
care n-o cunoaşte. Ei, partea bună e că nu are un re-
nume prost, peste care să trebuiască să trecem. Lipsa de
in formaii poate însemna că informaiile sunt bune.
– Ce pot să fac ca să te ajut? În afară de a căuta in-
formaii despre votcă şi de a rămâne până târziu.
El îşi strânse o clipă buzele, gânditor.
– Notează asta...
Am lucrat din greu în pauza de prânz şi mult timp
după ce birourile se goliseră, adunând de la strategi date
cu care să începem. La puin după ora şapte, telefonul
lui Mark a început să sune, iar zgomotul lui, care spăr-
gea tăcerea, m-a făcut să tresar. Mark îl puse pe speaker,
fără să se oprească din lucru.
– Salut, dragule!
– I-ai dat să mănânce bietei fete? se auzi o voce
caldă bărbătească de la celălalt capăt.
Mark îmi aruncă o privire prin pereii de sticlă ai
biroului, răspunzând:
– A, am uitat.
M-am uitat imediat în altă parte, muşcându-mi bu-
zele, ca să-mi ascund zâmbetul.
36 Sylvia Day
Se auzi clar o pufnitură supărată răsunând din
telefon.
– Lucrează abia de două zile, iar tu deja o pui să facă
ore suplimentare şi o laşi să moară de foame. O să-şi
dea demisia.
– Rahat! Ai dreptate. Steve, dragule...
– Nu mă lua tu pe mine cu „Steve, dragule“! Îi place
mâncarea chinezească?
Am ridicat degetul mare spre Mark.
– Da, îi place, zâmbi el.
– Bine. Ajung în douăzeci de minute. Spune-le ălo-
ra de la pază că vin.
Peste fi x douăzeci de minute, am apăsat pe buto-
nul de deschidere a uşii pentru Steven Ellison. Era un
bărbat numai foră; purta blugi negri, nişte ghete de
lucru şi o cămaşă cu nasturi călcată cu grijă. Era roşcat
şi în ochii albaştri avea o expresie veselă; arăta la fel de
bine ca partenerul lui, însă în alt mod. Ne-am aşezat
toi trei la biroul lui Mark şi ne-am apucat să punem
pe farfuriile de carton pui kung pao şi vită cu broccoli,
asezonate cu orez alb, după care am început să mâncăm
cu beişoarele.
Am afl at că Steven era antreprenor şi că era cu
Mark încă din facultate. Îi priveam cum vorbesc între
ei, cuprinsă de respect şi de o undă de gelozie. Relaia
lor funciona atât de frumos, că era o adevărată bucurie
să fi i împreună cu ei.
– Măi, fato, exclamă Steven, fl uierând uşor, în timp
ce eu mă serveam pentru a treia oară, poi s-o laşi pen-
tru mai târziu. Unde ai de gând să ajungi?
– La sală cu mine, am ridicat din umeri. Poate mă
ajută?...
– Nu-l lua în seamă, rânji Mark. Steven este doar
gelos. Trebuie să-şi păstreze silueta de adolescentă.
– La dracu’! Steven îi aruncă partenerului său o pri-
vire ironică. Aş putea s-o iau să mănânce împreună cu
echipa. Aş putea să fac ceva bani dacă pariez pe cât de
mult poate să mănânce.
– Ar putea să fi e amuzant, am zâmbit eu.
– Ha! Ştiam eu că ai o trăsătură sălbatică în tine.
Se vede după cum zâmbeşti.
M-am uitat în jos la mâncare, refuzând să-mi amin-
tesc cât de sălbatică fusesem în perioada mea rebelă,
autodistructivă.
Mark îmi veni în ajutor.
– Nu-mi hărui asistenta! Şi ia zi, ce ştii tu despre
femeile sălbatice?
– Ştiu că unora dintre ele le place să fi e cu tipi gay.
Le place perspectiva noastră, rânji el. Mai ştiu şi alte
câteva lucruri. Hei... nu vă mai uitai aşa de şocai, voi
ăştia doi. Am vrut şi eu să văd dacă sexul heterosexual
e aşa grozav cum se spune.
Asta era, fără îndoială, o noutate pentru Mark, însă
după tresărirea amuzantă a buzelor, era destul de sigur
de relaia lor, aşa încât schimbul ăsta de replici i se pă-
rea doar amuzant.
– Serios?
– Şi cum i s-a părut? am întrebat cu curaj.
Steven ridică din umeri.
– Nu vreau să spun că este supraevaluat, pentru că
e clar că eu nu sunt de partea demografi că adecvată şi
am şi avut un eşantion foarte limitat, însă pot să trăiesc
liniştit fără el.
Mi s-a părut foarte grăitor că Steven relatase totul
în termenii cu care lucra Mark. Vorbeau unul cu altul
38 Sylvia Day
despre carierele lor şi se ascultau reciproc, chiar dacă
domeniile în care activau erau la ani-lumină unul
de celălalt.
– Dacă iau în calcul felul cum îi duci viaa acum,
îi spuse Mark, în timp ce lua nişte broccoli cu beişoa-
rele, aş spune că ăsta e un lucru foarte bun.
Până când am terminat să mâncăm, se făcuse deja
ora opt şi venise echipa de la curăenie. Mark a insistat
să-mi cheme un taxi.
– Trebuie să vin devreme mâine? l-am întrebat.
Steven îl lovi prieteneşte pe umăr pe Mark.
– Trebuie să fi făcut tu ceva bun într-o altă viaă
dacă te-ai ales cu ea.
– Cred că traiul cu tine în viaa asta m-a recoman-
dat din plin, răspunse Mark sec.
– Hei, protestă Steven, eu sunt bine domesticit. Las
jos colacul de la WC.
Mark îmi aruncă o privire exasperată, în care se
citea afeciunea pentru partenerul său.
– Şi asta mă ajută cu ceva?
Toată ziua de joi, eu şi Mark ne-am dat peste cap
ca să ne pregătim pentru întâlnirea lui de la ora patru
cu echipa de la Kingsman. Am luat un prânz de afa-
ceri împreună cu cei doi de la Departamentul de cre-
aie care aveau să participe la lansare când urma să se
ajungă la momentul respectiv; după care am revizuit
notiele pe care le făcuserăm despre prezena Kingsman
pe internet şi în mediile sociale existente.
Am început să am ceva emoii pe la trei şi jumătate,
pentru că ştiam că va fi un trafi c infernal, dar Mark a
continuat să lucreze şi după ce i-am arătat cât e ceasul.
Se făcuse patru fără un sfert când s-a repezit afară din
birou, zâmbindu-mi larg, în timp ce-şi punea sacoul.
– Hai cu mine, Eva!
De la biroul meu, am clipit uimită.
– Pe bune?
– Ai muncit din greu ca să mă ajui să mă pregătesc.
Nu vrei să vezi cum merge treaba?
– Ba da, sigur. Mulumesc!
Am sărit în picioare. Ştiam că felul în care arăt
este o refl exie a şefului meu, aşa că mi-am netezit fusta
neagră şi mi-am aranjat manşetele bluzei de mătase.
Coincidenă norocoasă, cămaşa mea stacojie se potri-
vea la perfecie cu cravata lui Mark.
Ne-am îndreptat spre lifturi şi am fost un pic mi-
rată când am văzut că ascensorul o ia în sus, în loc să
coboare. Când am ajuns la ultimul etaj, am observat că
locul respectiv era mult mai mare şi mai elaborat deco-
rat decât cel de la etajul douăzeci. Ghivece agăate pe
perei, pline cu ferigi şi crini, înmiresmau aerul, iar
pe uşile securizate, din sticlă fumurie, se citeau, grava-
te cu caractere îngroşate, foarte masculine, cuvintele
Cross Industries.
Ni s-a permis să intrăm şi ni s-a cerut să aşteptăm un
moment. Am refuzat amândoi apa şi cafeaua oferite şi,
în mai puin de cinci minute de când ajunseserăm, am
fost conduşi către o sală de conferine închisă.
Mark s-a uitat la mine cu ochii licărind, în timp ce
recepionera apăsa pe clană.
– Eşti gata?
– Gata, am zâmbit eu.
Uşa s-a deschis şi, cu un gest, am fost poftită să in-
tru prima. Am avut grijă să afi şez un zâmbet strălucitor
în timp ce intram... iar surâsul mi-a îngheat pe buze
40 Sylvia Day
la vederea bărbatului care s-a ridicat în picioare când
am pătruns înăuntru.
Oprirea mea bruscă a produs îmbulzeală în prag,
iar Mark m-a împins din spate, făcându-mă să mă
împleticesc în faă. Domnul Întunecat şi Primejdios
m-a prins de talie, ridicându-mă direct la pieptul lui.
Aerul mi-a părăsit rapid plămânii, urmat de îndată de
ultima fărâmă de raiune pe care o mai aveam. Sub pal-
me îi simeam bicepşii tari ca piatra, iar stomacul părea
o scândură zdravănă de muşchi, până şi prin straturile
de haine dintre noi. Iar când a inspirat, am simit cum
mi se întăresc sfârcurile, stimulate de atingerea pieptu-
lui său.
O, nu! Eram blestemată. Un fi lm întreg mi s-a pe-
rindat într-o fraciune de secundă prin faa ochilor,
prezentându-mi o mie de feluri în care puteam, în zile-
le, săptămânile şi lunile următoare, să mă împiedic, să
cad, să mă clatin, să alunec ori să mă prăbuşesc în faa
zeului sexului.
– Bună din nou, murmură el, iar vibraia glasului său
mă împunse dureros în tot corpul. Mereu e o plăcere să
dau peste tine, Eva.
M-am înroşit de stânjeneală şi de dorină, fără să fi u
în stare să mă desprind de el, în ciuda prezenei celor-
lali doi oameni din încăpere. Nu mă ajuta deloc nici
faptul că atenia lui era îndreptată numai şi numai asu-
pra mea, iar trupul lui puternic radia acea captivantă
comandă de neoprit.
– Domnule Cross, am auzit vocea lui Mark din spa-
tele meu, ne cerem scuze pentru această intrare.
– Nu e cazul. A fost absolut memorabilă.
Când Cross m-a lăsat jos, m-am împleticit pe tocu-
rile mele cui, cu genunchii tremurând de la contactul
direct al trupurilor noastre. Era îmbrăcat tot în negru,
dar cămaşa şi cravata îi erau de un gri perlat. Ca de
obicei, arăta mult prea bine. Cum o fi să arăi atât
de uluitor? N-avea cum să se ducă nicăieri fără să pro-
voace tulburare.
Mark ajunse lângă mine şi mă ajută să-mi revin,
inându-mă cu blândee.
Privirea lui Cross nu s-a desprins de mâna cu care
Mark îmi sprijinea cotul, până când şeful meu mi-a
dat drumul.
– Bine. În regulă, îşi reveni Mark. V-o prezint pe
asistenta mea, Eva Tramell.
– Ne-am cunoscut deja, spuse Cross, trăgând pentru
mine un scaun lângă al lui. Eva!
I-am aruncat o privire lui Mark, ca să ştiu ce să
fac, căci încă nu-mi revenisem din clipele pe care le
petrecusem lipită de superconductorul sexual. Cross
s-a apropiat mai mult de mine şi mi-a ordonat cu
voce liniştită:
– Stai jos, Eva!
Mark a dat uşor din cap, dar eu deja mă aşezam
pe scaun la comanda lui Cross, pe care trupul meu îl
asculta instinctiv, înainte ca mintea mea să-şi revină şi
să ridice vreo obiecie.
În ora următoare, am încercat să nu mă clintesc din
loc, în timp ce Mark era perpelit la foc mic de Cross
şi de cei doi directori de la Kingsman, două brunete
elegante în costume cu pantaloni. Cea în zmeuriu,
mai ales, făcea tot posibilul ca să-i atragă atenia lui
Cross, pe când cealaltă, în crem, se concentra intenio-
nat asupra şefului meu. Toi trei păreau impresionai de
capacitatea lui Mark de a demonstra că modul de lucru
42 Sylvia Day
al ageniei – şi felul în care lucrează cu clienii – oferă o
valoare dovedită pentru brandul clientului.
Îl admiram pe Mark, pentru cât de liniştit rămânea
sub presiunea exercitată de Cross, care domina cu uşu-
rină discuia.
– Bine spus, domnule Garrity, l-a lăudat scurt Cross
pe când îşi strângeau hârtiile. Aştept să trecem la ce-
rerea de ofertă când va sosi timpul. Ce te-ar atrage pe
tine să încerci votca Kingsman, Eva?
Am tresărit, clipind.
– Poftim?
Intensitatea cu care mă fi xa mă pârjolea. M-am
simit de parcă nu se concentra decât asupra mea,
fapt care m-a făcut să am şi mai mult respect pentru
Mark, care fusese nevoit să vorbească o oră întreagă
sub presiunea acelei priviri.
Scaunul lui Cross era aşezat perpendicular pe lungi-
mea mesei, ceea ce-i permitea să se uite direct la mine.
Îşi odihnea mâna dreaptă pe lemnul neted, bătând da-
rabana cu degetele lungi şi elegante. La capătul man-
şetei se întrezărea o părticică din încheietura mâinii şi,
dintr-un motiv absolut nebunesc, la vederea culorii de
mierie a pielii, pe care creştea un puf negru de păr, am
simit cum clitorisul mi se trezeşte la viaă. Era pur şi
simplu teribil de... bărbătesc.
– Pe care dintre cele două concepte sugerate de
Mark îl preferi? a întrebat el din nou.
– Cred că toate sunt excelente.
Pe chipul lui minunat nu se clintea un muşchi când
răspunse:
– Dacă e nevoie, pot să le cer tuturor să iasă din sală,
numai ca să-mi spui care e părerea ta sinceră.
Degetele mi se încleştară pe braele scaunului.
– V-am spus care este cu adevărat părerea mea,
domnule Cross, însă, dacă dorii să ştii, am impre-
sia că luxul senzual, dar la buget mic, va fi atrăgător
pentru cel mai mare segment demografi c. Numai că
eu nu am...
– Sunt de acord cu tine. Şi Cross s-a ridicat în pi-
cioare, încheindu-şi sacoul. Domnule Garrity, avei o
direcie spre care să mergei. Ne vom vedea din nou
săptămâna viitoare.
Eu am rămas neclintită o clipă, ameită de mersul
uluitor al evenimentelor. Pe urmă m-am uitat la Mark,
care părea să ezite între încântarea plină de uluire
şi buimăceală.
Pe urmă m-am ridicat şi m-am îndreptat prima spre
uşă. Eram mai mult decât conştientă de faptul că lân-
gă mine mergea Cross. Felul în care se mişca, plin de
o graie animalică, mă excita enorm. Nu puteam să
cred că n-ar fi bestial în pat, şi agresiv totodată, luând
tot ce-şi dorea într-un fel care ar fi împins o femeie să
înnebunească, numai ca să-i ofere.
Cross nu s-a dezlipit de mine tot drumul până la
ascensoare. Cred că a vorbit un pic cu Mark despre
sport, dar eram mult prea atentă la felul în care reac-
ionam faă de el ca să-mi pese cât negru sub unghie
de con versaia de convenienă. Când a ajuns liftul, am
răsufl at uşurată şi am făcut repede un pas înainte, îm-
preună cu Mark.
– O clipă, Eva, a intervenit Cross cu voce blândă,
punându-mi o mână pe cot ca să mă reină. O să vină
imediat, i s-a adresat unui Mark mut de uimire, în timp
ce uşile liftului se închideau.
44 Sylvia Day
Cross nu scoase un sunet până când liftul plecă,
după care apăsă din nou pe buton, ca să cheme altul,
şi mă întrebă:
– Te culci cu cineva?
Întrebarea era atât de intimă, încât mi-au trebu-
it câteva secunde ca să pricep ce spusese. În cele din
urmă, am inspirat şi am răspuns pe un ton tăios:
– De ce v-ar interesa aşa ceva?
S-a uitat la mine şi din nou am observat ceea ce
vă zusem încă de la prima noastră întâlnire: o pute-
re imensă şi un control de oel. Ambele m-au făcut
să mă dau un pas înapoi, fără să vreau. Din nou.
Bine măcar că de data asta n-am mai căzut grămadă;
făceam progrese.
– Pentru că vreau să i-o trag, Eva. Şi vreau să ştiu ce
obstacole îmi stau în cale, dacă există.
Durerea bruscă care mi-a sfâşiat coapsele m-a fă-
cut să mă sprijin de zid, ca să-mi menin echilibrul.
El se aplecă să mă susină, însă l-am inut la distană
cu mâna.
– Poate că pur şi simplu nu sunt interesată, domnule
Cross.
Pe buzele lui trecu umbra unui surâs, făcându-l şi
mai incredibil de arătos. O, Doamne!
Sunetul care arăta că liftul se apropie mă făcu să
tresar, atât eram de încordată. Nu fusesem niciodată
într-o asemenea stare de excitaie. Nu fusesem nicioda-
tă atât de disperat de atrasă de vreun bărbat. Şi nu fu-
sesem niciodată jignită în asemenea hal de o persoană
după care tânjeam atât de amarnic. Am intrat în lift,
rămânând cu faa la el.
– Pe data viitoare, Eva, zâmbi el.
Uşile s-au închis şi eu m-am agăat de balustradă,
încercând să-mi regăsesc calmul. Abia ce-mi reve-
nisem puin, când uşile s-au deschis şi în faa mea a
apărut Mark, care se plimba de-a lungul coridorului, în
zona de aşteptare.
– Doamne, Eva, murmură el, oprindu-se brusc. Ce-a
mai fost şi asta?
– N-am nici cea mai mică idee.
Am oftat din greu, dorindu-mi să-i povestesc schim-
bul enervant şi ameitor de replici pe care-l avusesem
cu Cross; eram însă conştientă de faptul că şeful meu
nu era confi dentul potrivit.
– Cui îi pasă? Ştii că o să-i dea contractul.
– Aşa aş zice şi eu, răspunse el, iar zâmbetul îi alungă
încruntarea de pe chip.
– După cum zice mereu colegul meu de cameră, ar
trebui să sărbătoreşti. Ce zici, fac o rezervare la cină
pentru tine şi Steven?
– De ce nu? La Pure Food and Wine, la şapte, dacă
pot să ne găsească un loc. Dacă nu, surprinde-ne!
Nici nu ajunseserăm bine în biroul lui Mark, că
asupra lui s-au şi năpustit directorii – Michael Waters,
preşedintele, Christine Field şi Walter Leaman, direc-
torul-executiv şi, respectiv, vicepreşedintele.
I-am evitat pe toi patru cât de liniştit am putut şi
m-am strecurat în birouaşul meu.
Am sunat la Pure Food and Wine şi i-am rugat
să-mi găsească o masă pentru doi. După ce m-am umi-
lit şi m-am rugat, tipa de la programări s-a îndurat, în
sfârşit. I-am lăsat lui Mark un mesaj vocal: „Clar că-i
ziua ta norocoasă. Te-ai făcut cu o rezervare la şapte.
Distracie plăcută!“
46 Sylvia Day
După care am semnat de plecare, căci abia aşteptam
să ajung acasă.
– Ce-a spus?
Cary stătea la celălalt capăt al canapelei albe, clă-
tinând din cap.
– Ştiu, bine?
Mă delectam cu încă o gură de vin, un sauvignon
aspru şi rece, pe care îl luasem în drum spre casă.
– Aşa am reacionat şi eu. Încă nu pot să fi u sigu-
ră dacă nu cumva mi-am închipuit că am o asemenea
conversaie, doar pentru că luasem o supradoză din
feromonii lui.
– Şi?
– Şi ce? am întrebat, strângându-mi picioarele sub
mine şi aşezându-mă într-un col.
– Ştii ce întreb, Eva, răspunse Cary, luându-şi lapto-
pul de pe măsua de cafea, pe care îşi aşeză picioarele.
Ai de gând să profi i de asta sau ce-ai să faci?
– Nici măcar nu-l cunosc. Habar n-am care-i este
numele mic, iar el mi-a şi aruncat pisica.
Cary începu să tasteze la laptop.
– El ştie cum te cheamă pe tine. Şi ce-a fost faza
cu votca? Şi faptul că a cerut neapărat să lucreze cu
şe ful tău?
Mâna pe care mi-o treceam prin păr parcă mi-a în-
cremenit.
– Mark e un tip foarte talentat. Dacă acest Cross are
măcar o fărâmă de sim al afacerilor, o să rămână la el
şi o să-l folosească.
– Eu aş zice că se pricepe la afaceri.
Cary îşi întoarse laptopul spre mine, ca să-mi ara-
te pagina lui Cross Industries, pe care se lăfăia o poză
superbă a clădirii Crossfi re.
– Asta e clădirea lui, Eva. Gideon Cross este pro-
prietarul ei.
La dracu’! Am închis ochii. Gideon Cross. Mi se
părea că numele i se potriveşte. Era la fel de sexy şi de o
masculinitate elegantă ca şi omul care îl purta.
– Are oameni care se ocupă de marketing pentru fi -
lialele lui. Probabil zeci şi zeci de angajai pentru asta.
– Taci, Cary!
– Este superb, bogat şi vrea să sară pe tine. Care-i
problema?
I-am aruncat o privire.
– O să fi e tare ciudat să dau mereu peste el. Mi-aş
dori să păstrez slujba asta destul de mult. Chiar îmi pla-
ce. Îmi place mult şi de Mark. M-a implicat total în
proces şi am învăat deja foarte mult de la el.
– Îi aminteşti ce spune doctorul Travis despre
riscurile calculate? Când psihologul tău te sfătuieşte
să rişti un pic, asta înseamnă că trebuie să rişti un
pic. Te poi descurca în situaia asta. Şi tu, şi Cross
suntei aduli.
Apoi se întoarse iar la căutările lui pe net.
– Uau! Ştii că abia peste doi ani o să facă treizeci de
ani? Gândeşte-te ce viguros o fi !
– Gândeşte-te cât este de necioplit! Sunt foar-
te jignită de felul în care mi-a aruncat propunerea
în faă. Pur şi simplu urăsc să fi u considerată un va -
gin mergător.
Cary se opri, uitându-se la mine plin de înelegere.
48 Sylvia Day
– Îmi pare rău, fetio! Eşti foarte puternică, mult
mai puternică decât mine. Doar că nu te văd nevoită
să te lupi cu probleme ca ale mele.
– Nici nu cred că fac asta, în majoritatea timpu-
lui, am răspuns, privind în altă parte, căci nu voiam
să-mi amintesc prin ce trecuserăm amândoi în trecut.
Nu m-am purtat ca şi cum i-aş fi cerut să-mi dea o în-
tâlnire. Dar trebuie să existe şi moduri mai bune de a-i
spune unei femei că vrei să ajungi în patul ei.
– Ai dreptate. E un nesuferit arogant. Mai bine la-
să-l să-i curgă balele după tine până când i se învine-
esc biluele. O merită din plin.
Asta mi-a adus zâmbetul pe faă. Este ceva ce-i ieşea
mereu lui Cary.
– Mă îndoiesc că omul ăla a avut vreodată bilele vi-
neii, însă e o fantezie tare amuzantă.
El îşi închise laptopul cu un gest brusc.
– Ce facem în seara asta?
– Mă gândeam să mă duc să văd cum stă treaba la
sala aia de Krav Maga din Brooklyn.
Făcusem câteva săpături după întâlnirea cu Parker
Smith de la sala Equinox şi, pe măsură ce trecea săptă-
mâna, gândul că pot să am un asemenea debuşeu dur,
fi zic, ca să scap de stres părea din ce în ce mai aproape
de ideal.
Ştiam că n-avea să fi e nici pe departe compara-
bil cu o partidă de sex sălbatic cu Gideon Cross, însă
aveam eu o bănuială că avea să-mi dăuneze mult mai
puin sănătăii.
turnante în holul clădirii Crossfi re. Voiam să fac cea
mai bună impresie în prima zi de lucru, aşa că alese-
sem o rochie simplă, pe corp, şi o pereche de pantofi
negri cu toc, pe care i-am încălat în lift, înlocuind
astfel pantofi i de stradă. Îmi strânsesem părul blond
într-un coc complicat care, cu ajutorul lui Cary, semă-
na cu cifra opt. Eu aveam două mâini stângi în ceea
ce priveşte părul, el însă era în stare să creeze coafuri
care erau adevărate opere de artă, pline de farmec.
Îmi pusesem cerceluşii cu perle pe care mi-i făcuse
cadou tata la absolvire şi ceasul Rolex primit de la
Stanton şi de la mama.
Începusem să cred că fusesem exagerat de grijulie
cu felul în care arătam, însă în clipa în care am păşit
în hol, mi-am adus aminte în ce fel mă revărsasem pe
podea în inuta de sport şi m-am simit recunoscătoa-
re că nu mai arătam deloc ca fi ina aceea lipsită de
orice graie. Cei doi ageni de pază nu păreau să facă
vreo legătură între noi când am trecut pe lângă ei, fl u-
turându-le permisul prin faă, în timp ce mă îndreptam
spre lifturi.
Douăzeci de etaje mai sus, am ieşit în holul fi rmei
Waters Field & Leaman. În faa mea se afl a un perete
de sticlă antiglon, care încadra uşa dublă prin care se
intra în zona de recepie. Recepionera aşezată la bi-
roul în formă de semilună a văzut prin peretele de sti-
clă permisul de intrare pe care îl ridicasem şi a apăsat
butonul de deschidere a uşilor, în timp ce eu îmi
puneam legitimaia în geantă.
– Bună, Megumi, am salutat-o pe când intram, ad-
mirându-i bluza de culoarea coacăzelor roşii.
Era o metisă care cu sigurană avea şi ceva sânge
asiatic şi era foarte frumoasă. Părul negru şi des era
tuns într-o coafură bob dreaptă, cu cărare, mai scurt
în spate şi foarte precis tăiat în faă. Avea ochi căprui,
migdalai şi plini de căldură, iar buzele pline erau de un
roz natural.
– Bună, Eva! Mark nu a ajuns încă, dar ştii unde să
te duci, da?
– Evident.
I-am făcut semn cu mâna şi m-am îndreptat spre
stânga, până la capătul holului care pornea de la recep-
ie. Acolo am cotit iar către stânga şi am intrat într-un
spaiu care fusese cândva deschis, dar acum era împărit
în mici compartimente. Unul dintre ele îmi aparinea,
aşa că m-am dus drept spre el.
Mi-am îndesat geanta şi punga cu pantofi i de stradă
în sertarul de jos al biroului meu ergonomic de metal,
după care mi-am deschis computerul. Adusesem câteva
lucruri personale, ca să-mi încălzesc un pic spaiul, aşa
că le-am scos. Unul dintre ele era un colaj făcut din
trei fotografi i – eu şi Cary pe plaja Coronado, mama şi
Stanton pe iahtul lui de pe Riviera Franceză şi tata la
datorie, în orăşelul lui, Oceanside, în California, lângă
maşina de poliie. Mai aveam şi un aranjament colorat
din fl ori de sticlă, pe care Cary mi-l făcuse cadou de
dimineaă, ca dar pentru „prima zi“. L-am aşezat lângă
fotografi i şi m-am lăsat pe spătarul scaunului, ca să ad-
mir efectul.
– Bună dimineaa, Eva!
26 Sylvia Day
M-am ridicat în picioare, ca să-mi salut şeful.
– Bună dimineaa, domnule Garrity!
– Spune-mi Mark, te rog! Vino la mine în birou!
M-am luat repede după el pe culoarul strâmt, gân-
dindu-mă din nou că noul meu şef era o persoană pe
care era plăcut să o priveşti. Avea pielea neagră şi lu-
cioasă, un barbişon îngrijit şi în ochii căprui îi lucea o
luminiă veselă. Mark avea bărbia pătrată şi un zâm-
bet fermecător îi fl utura în colul gurii. Era îngrijit
şi zvelt şi avea un aer plin de sigurană, care inspira
încredere şi respect.
Mi-a arătat unul dintre cele două scaune din faa
biroului său de sticlă şi crom, aşteptând să iau loc, îna-
inte să se aşeze şi el în fotoliul său Aeron. Pe fundalul
cerului şi al zgârie-norilor, Mark părea un om realizat
şi puternic. De fapt, era doar un manager de cont afl at
încă la început, iar biroul lui era un biet dulap, dacă îl
comparai cu cele ale celor din conducere, dar priveliş-
tea pe care o avea nu putea să fi e ignorată.
S-a lăsat pe spate, zâmbitor.
– Ai terminat cu aranjarea noului apartament?
M-am mirat că-şi amintise, însă am şi apreciat acest
lucru. Îl cunoscusem la al doilea interviu şi îmi plăcuse
de la prima vedere.
– Da, în general. Mai am doar câteva cutii de
desfăcut.
– Ai venit din San Diego, nu-i aşa? Este un oraş
foarte frumos, dar foarte diferit de New York. Nu i-e
dor de palmieri?
– Îmi lipseşte aerul uscat. O să-mi ia ceva timp să
mă obişnuiesc cu umiditatea de aici.
– Aşteaptă până începe vara, zâmbi el. Deci... asta
e prima ta zi şi eşti prima mea asistentă, aşa că va trebui
să ne descurcăm văzând şi făcând. Nu sunt obişnuit să
deleg sarcini, dar sunt sigur că o să mă prind repede.
Spusele lui m-au făcut imediat să mă simt relaxat şi
în largul meu.
– Şi eu abia aştept să mi se dea sarcini.
– Eva, faptul că tu lucrezi cu mine reprezintă un pas
enorm pentru mine. Mi-aş dori să fi i bucuroasă că mun-
ceşti aici. Bei cafea?
– Cafeaua face parte din grupele mele principale
de hrană.
– Ei, atunci am o asistentă după inima mea,
zâmbi el şi mai larg. N-o să te rog să-mi faci cafeaua,
dar n-o să mă supăr dacă o să-mi arăi cum se foloseş-
te noul aparat de cafea pe care tocmai l-au instalat
în ofi ciu.
– Nici o problemă, am râs şi eu.
– Vai, ce tristee! Nu mai am nimic să-i dau de fă-
cut? Se scărpină, încurcat, la ceafă. Ce-ar fi să-i arăt
conturile la care lucrez acum, ca să pornim de aici?
Restul zilei a trecut ca vântul. Mark a stabilit
legătura cu doi clieni şi a avut o şedină lungă cu
echipa de la Departamentul de creaie, pe tema con-
ceptului de reclamă pentru o şcoală de comer. Era
fascinant să urmăresc la prima mână modul în care
diferitele departamente treceau ştafeta de la unul
la altul, ca să ducă o campanie de la stadiul de pro-
punere la realizare. Aş fi putut să rămân până mai
târziu, numai ca să îneleg mai bine cum sunt ampla-
sate birourile, numai că telefonul mi-a sunat la cinci
fără zece.
– Biroul lui Mark Garrity. Eva Tramell la telefon.
28 Sylvia Day
– Mişcă-i fundul acasă, că trebuie să bem paharul
ăla pe care l-ai lăsat ieri pentru azi.
Îmbufnarea prefăcută a lui Cary m-a făcut să
zâmbesc.
– Bine, bine, vin!
Mi-am închis computerul şi am ieşit. Când am ajuns
la lifturi, mi-am scos mobilul ca să-i scriu un mesaj lui
Cary că sunt pe drum. Un clopoel mi-a indicat liftul
care se oprise la etajul meu şi m-am îndreptat către el,
luându-mi o secundă privirea, cât să apăs pe butonul de
trimitere a mesajului. Când s-au deschis uşile, am făcut
un pas în faă, aruncând o privire ca să văd unde intru,
iar ochii mi s-au intersectat cu alii, albaştri. Mi-am
pierdut răsufl area.
Unicul ocupant al liftului era zeul sexului.
Capitolul 2
Purta o cravată argintie şi o cămaşă strălucitor de
albă, iar absena totală a culorii îi punea şi mai bine
în valoare albastrul uluitor al ochilor. Aşa cum stătea
acolo, cu sacoul deschis şi mâinile înfundate neglijent
în buzunarele pantalonilor, vederea lui m-a făcut să mă
simt ca şi cum aş fi intrat cu capul drept într-un zid pe
care nici măcar nu-l observasem.
M-am oprit clătinându-mă, cu ochii pironii
asupra bărbatului care era chiar mai minunat decât
îmi aminteam. În viaa mea nu văzusem un păr atât
de negru. Era strălucitor şi oarecum lung, cu vâr -
furile acoperindu-i un pic gulerul. Lungimea asta sexy
era ca o încununare magistrală a imaginii de băiat rău
şi fi erbinte, pusă peste cea a omului de afaceri de suc-
ces, cam ca frişca pe o îngheată fi erbinte cu cremă
Chantilly. Mama ar fi spus că numai pungaşii şi ban-
diii poartă părul aşa.
30 Sylvia Day
Mâinile mi se încleştaseră ca să pot rezista impu lsu -
lui de a-l atinge, ca să văd dacă pielea lui era ca măta-
sea, aşa cum părea.
Uşile începuseră să se închidă, dar el a făcut repede
un pas, apăsând pe un buton, ca să rămână deschise.
– E destul loc pentru amândoi, Eva.
Sunetul glasului voalat şi implacabil m-a făcut
să-mi revin din ameeala ce mă cuprinsese. „De unde
îmi ştie numele?“
Pe urmă mi-am adus aminte că-mi ridicase de jos
legitimaia, atunci când îmi căzuse în hol. Am şo-
văit o clipă, întrebându-mă dacă să-i spun că aştept
pe cineva, ca să iau alt lift, dar creierul meu mi-a
luat-o înainte.
Ce dracu’ aveam? Fără îndoială că lucra în Cross-
fi re. Nu puteam să-l evit de fi ecare dată când îl vedeam
şi, la urma urmelor, de ce aş fi făcut-o? Dacă voiam să
ajung la punctul în care să mă uit la el şi să nu mai fi u
impresionată de frumuseea lui, trebuia să-l văd destul
de des, astfel încât să devină un fel de obiect de mobi-
lier pentru mine.
Ha! Măcar de-aş fi în stare!
Am intrat în lift.
– Mulumesc.
El şi-a luat mâna de pe buton şi a intrat la loc. Uşile
s-au închis, iar liftul a început să coboare. Iar eu am
regretat în aceeaşi clipă hotărârea de a merge în acelaşi
lift cu el.
Conştiina faptului că era acolo îmi făcea pielea
de găină. Era o foră atât de puternică în spaiul acela
strâmt, radiind o energie şi un magnetism sexual atât
de palpabile, încât mă făcea să mă foiesc fără contenire.
Respiraia îmi devenise la fel de accelerată ca şi bătăile
inimii. M-am simit iar la fel de inexplicabil atrasă că-
tre el, ca şi cum ar fi emanat o comandă tăcută, la care
eram instinctiv programată să răspund.
– i-a plăcut prima zi? mă întrebă, făcându-mă
să tresar.
Vocea lui răsunătoare mă învălui într-un ritm sedu-
cător. „Cum naiba ştie că a fost prima mea zi?“
– Da, clar, am răspuns pe un ton neutru. Cum a fost
a ta?
Simeam că privirea lui alunecă pe profi lul meu,
însă mi-am concentrat atenia asupra uşilor lustruite,
din aluminiu, ale ascensorului. Inima mi-o luase razna
în piept, iar stomacul îmi fremăta nebuneşte. Mă sim-
eam confuză şi incapabilă să mă stăpânesc.
– Ei, pentru mine n-a fost prima zi, mi-a replicat,
cu o umbră de zâmbet. Dar a fost plină de succes.
Şi lucrurile progresează din ce în ce mai bine.
Am dat din cap, reuşind să zâmbesc, fără să am
nici cea mai vagă idee la ce se referea. La etajul doi-
sprezece, liftul s-a oprit, lăsând să intre un grup de trei
persoane, care discutau prieteneşte, cu foarte multă
însufl eire. M-am dat în spate, ca să le fac loc, retră-
gându-mă în colul opus al ascensorului, cât mai de-
parte de Domnul Întunecat şi Primejdios. Numai că
şi el a făcut un pas lateral, în acelaşi timp cu mine.
Şi, dintr-odată, eram mult mai aproape unul de altul
decât fuseserăm până atunci.
El şi-a aranjat cravata cu nod perfect, iar în această
mişcare m-a atins uşor cu braul. Am inspirat adânc,
încercând să ascult conversaia celorlali, numai ca
să pot ignora senzaia acută a prezenei lui. Era însă
imposibil. El era atât de prezent! Exact lângă mine.
Atât de perfect, de minunat şi mirosind absolut divin.
32 Sylvia Day
Gândurile mi-o luaseră razna, închipuindu-mi cât de
ferm îi era trupul sub costum, cum l-aş simi lipit
de mine, cât de bine dotat – sau nu – o fi ...
Când ascensorul a ajuns în hol, mai că am gemut de
uşurare. Nu mai puteam de nerăbdare, aşteptând ca lif-
tul să se golească şi, imediat ce s-a eliberat un colişor,
am făcut un pas înainte. Mâna lui mi s-a aşezat ferm la
baza spatelui şi el a ieşit împreună cu mine, conducân-
du-mă. Atingerea lui într-o zonă atât de vulnerabilă
îmi trimise un fi or prin tot trupul.
Când am ajuns la turnichete, şi-a luat mâna de pe
mine, lăsându-mă ciudat de dezgolită. I-am aruncat o
privire, încercând să-i citesc în ochi, însă, deşi se uita
la mine, chipul îi era impenetrabil.
– Eva!
Vederea lui Cary, care se sprijinea cu nonşalană
de o coloană de marmură din hol, a schimbat cu totul
situaia. Îşi trăsese pe el nişte blugi care-i puneau în
valoare picioarele de un kilometru şi un pulover de un
verde pal, supradimensionat, care se potrivea cu ochii
lui. Atrăgea cu uşurină atenia tuturor celor din hol.
Am încetinit în timp ce mă apropiam de el, iar zeul
sexului a trecut pe lângă noi, ieşind pe uşile turnante
şi strecurându-se cu graie pe uşa din spate a SUV-ului
negru Bentley pe care-l văzusem parcat lângă trotuar
în seara dinainte.
În timp ce maşina se îndepărta, Cary scoase un
fl uierat:
– Ei, da! După cum te uitai la el, ăsta trebuie să fi e
tipul de care mi-ai povestit, aşa-i?
– Da. El era şi nimeni altul.
– Lucrai împreună?
Cary mă luă de mână, trăgându-mă după el în stra-
dă, pe uşa fi xă.
– Nu.
M-am oprit pe trotuar, ca să-mi pun pantofi i de
stradă, sprijinindu-mă de el, în timp ce trecătorii se
scurgeau în jurul nostru.
– Nu ştiu cine e, însă m-a întrebat dacă mi-am
petrecut bine prima zi, aşa că e cazul să afl u.
– Păi... Cary zâmbi, inându-mă de cot, în timp
ce eu opăiam neîndemânatică de pe un picior pe
altul. Habar n-am cum poate să lucreze cineva pe lân-
gă el. Mie parcă mi-a rămas creierul în pană timp de
un minut.
– Pot să bag mâna-n foc că ăsta este un efect uni-
versal, m-am îndreptat eu. Hai să mergem! Trebuie să
beau ceva.
Dimineaa următoare a sosit cu o uşoară durere pul-
satilă în ceafă, care mă ateniona că exagerasem un pic
cu vinul. Totuşi, în timp ce urcam spre etajul douăzeci,
nu regretam distracia prelungită pe cât de mult ar fi
fost cazul. Avusesem de ales între prea mult alcool sau
o seară în doi cu vibratorul meu şi afurisită să fi u dacă
aveam să mă arunc într-un orgasm furnizat de baterii
visând la Domnul Întunecat şi Primejdios. Nu că el ar
fi ştiut sau că i-ar fi păsat că mă excitase aşa de tare
încât nici nu mai vedeam bine, dar eu aş fi ştiut şi nu
voiam să-i dau satisfacie fantasmei cu el.
Mi-am îndesat lucrurile în sertarul de jos al biroului
şi, observând că Mark încă nu apăruse, mi-am luat o
ceaşcă de cafea şi m-am întors la birouaşul meu, ca să
mă pun la curent cu noile mele bloguri favorite de afa-
ceri în publicitate.
34 Sylvia Day
– Eva!
Am tresărit când şi-a făcut apariia, cu un zâmbet
strălucitor de alb luminându-i faa smeadă.
– Bună dimineaa, Mark!
– Aşa-i mereu. Cred că tu eşti talismanul meu noro-
cos. Vino în biroul meu şi ia-i şi tableta! Ai putea să
lucrezi până mai târziu în seara asta?
– Sigur, i-am spus urmându-l, molipsită de entu-
ziasmul lui.
– Speram să zici asta.
Şi s-a aruncat în fotoliul lui. Mi-am luat şi eu
scaunul pe care stătusem cu o zi înainte şi am deschis
imediat un program Notepad.
– Ei bine, a început el, am primit o cerere de ofertă
pentru Kingsman Vodka şi cei de acolo mi-au pomenit
numele. E prima dată când se întâmplă aşa ceva.
– Felicitări!
– Mulumesc, dar hai să le lăsăm pentru momentul
în care chiar punem mâna pe contul ăla. Trebuie ori-
cum să licităm, dacă trecem de cerere în stadiul de pro-
punere, iar tipii vor să ne întâlnim mâine-dimineaă.
– Uau! De obicei e aşa de rapid?
– Nu. De obicei, aşteaptă până când facem cererea
de ofertă şi abia pe urmă se întâlnesc cu noi, însă Cross
Industries abia au cumpărat Kingsman şi au o mulime
de fi liale. Ar fi o afacere tare dacă punem mâna pe ea.
Iar ei ştiu prea bine şi ne pun să sărim peste obstacole,
iar primul dintre ele e întâlnirea cu mine.
– De obicei e o întreagă echipă, nu?
– Da, noi ne prezentăm ca un grup. Însă ei ştiu
foarte bine cum merg lucrurile; ştiu că vor fi agăai de
un direc tor mare, după care o să ajungă să lucreze cu un
directoraş ca mine, aşa că m-au ales ei direct şi acum
vor să mă verifi ce. Însă, ca să fi m coreci, cererea de
ofertă dă mai multe informaii decât cere la schimb.
E la fel de bună ca un rezumat, aşa că nu pot să-i acuz că
ne cer lucruri imposibile, sunt doar meticuloşi. Dar asta
e de aşteptat când faci afaceri cu Cross Industries.
Îşi trecu mâna prin părul cre, trădând astfel încor-
darea pe care o simea.
– Ce părere ai despre votca Kingsman?
– Ăăă... păi... sincer, n-am auzit niciodată de ea.
Mark se lăsă pe spate în fotoliu, râzând.
– Slavă Domnului! Credeam că eu sunt singurul
care n-o cunoaşte. Ei, partea bună e că nu are un re-
nume prost, peste care să trebuiască să trecem. Lipsa de
in formaii poate însemna că informaiile sunt bune.
– Ce pot să fac ca să te ajut? În afară de a căuta in-
formaii despre votcă şi de a rămâne până târziu.
El îşi strânse o clipă buzele, gânditor.
– Notează asta...
Am lucrat din greu în pauza de prânz şi mult timp
după ce birourile se goliseră, adunând de la strategi date
cu care să începem. La puin după ora şapte, telefonul
lui Mark a început să sune, iar zgomotul lui, care spăr-
gea tăcerea, m-a făcut să tresar. Mark îl puse pe speaker,
fără să se oprească din lucru.
– Salut, dragule!
– I-ai dat să mănânce bietei fete? se auzi o voce
caldă bărbătească de la celălalt capăt.
Mark îmi aruncă o privire prin pereii de sticlă ai
biroului, răspunzând:
– A, am uitat.
M-am uitat imediat în altă parte, muşcându-mi bu-
zele, ca să-mi ascund zâmbetul.
36 Sylvia Day
Se auzi clar o pufnitură supărată răsunând din
telefon.
– Lucrează abia de două zile, iar tu deja o pui să facă
ore suplimentare şi o laşi să moară de foame. O să-şi
dea demisia.
– Rahat! Ai dreptate. Steve, dragule...
– Nu mă lua tu pe mine cu „Steve, dragule“! Îi place
mâncarea chinezească?
Am ridicat degetul mare spre Mark.
– Da, îi place, zâmbi el.
– Bine. Ajung în douăzeci de minute. Spune-le ălo-
ra de la pază că vin.
Peste fi x douăzeci de minute, am apăsat pe buto-
nul de deschidere a uşii pentru Steven Ellison. Era un
bărbat numai foră; purta blugi negri, nişte ghete de
lucru şi o cămaşă cu nasturi călcată cu grijă. Era roşcat
şi în ochii albaştri avea o expresie veselă; arăta la fel de
bine ca partenerul lui, însă în alt mod. Ne-am aşezat
toi trei la biroul lui Mark şi ne-am apucat să punem
pe farfuriile de carton pui kung pao şi vită cu broccoli,
asezonate cu orez alb, după care am început să mâncăm
cu beişoarele.
Am afl at că Steven era antreprenor şi că era cu
Mark încă din facultate. Îi priveam cum vorbesc între
ei, cuprinsă de respect şi de o undă de gelozie. Relaia
lor funciona atât de frumos, că era o adevărată bucurie
să fi i împreună cu ei.
– Măi, fato, exclamă Steven, fl uierând uşor, în timp
ce eu mă serveam pentru a treia oară, poi s-o laşi pen-
tru mai târziu. Unde ai de gând să ajungi?
– La sală cu mine, am ridicat din umeri. Poate mă
ajută?...
– Nu-l lua în seamă, rânji Mark. Steven este doar
gelos. Trebuie să-şi păstreze silueta de adolescentă.
– La dracu’! Steven îi aruncă partenerului său o pri-
vire ironică. Aş putea s-o iau să mănânce împreună cu
echipa. Aş putea să fac ceva bani dacă pariez pe cât de
mult poate să mănânce.
– Ar putea să fi e amuzant, am zâmbit eu.
– Ha! Ştiam eu că ai o trăsătură sălbatică în tine.
Se vede după cum zâmbeşti.
M-am uitat în jos la mâncare, refuzând să-mi amin-
tesc cât de sălbatică fusesem în perioada mea rebelă,
autodistructivă.
Mark îmi veni în ajutor.
– Nu-mi hărui asistenta! Şi ia zi, ce ştii tu despre
femeile sălbatice?
– Ştiu că unora dintre ele le place să fi e cu tipi gay.
Le place perspectiva noastră, rânji el. Mai ştiu şi alte
câteva lucruri. Hei... nu vă mai uitai aşa de şocai, voi
ăştia doi. Am vrut şi eu să văd dacă sexul heterosexual
e aşa grozav cum se spune.
Asta era, fără îndoială, o noutate pentru Mark, însă
după tresărirea amuzantă a buzelor, era destul de sigur
de relaia lor, aşa încât schimbul ăsta de replici i se pă-
rea doar amuzant.
– Serios?
– Şi cum i s-a părut? am întrebat cu curaj.
Steven ridică din umeri.
– Nu vreau să spun că este supraevaluat, pentru că
e clar că eu nu sunt de partea demografi că adecvată şi
am şi avut un eşantion foarte limitat, însă pot să trăiesc
liniştit fără el.
Mi s-a părut foarte grăitor că Steven relatase totul
în termenii cu care lucra Mark. Vorbeau unul cu altul
38 Sylvia Day
despre carierele lor şi se ascultau reciproc, chiar dacă
domeniile în care activau erau la ani-lumină unul
de celălalt.
– Dacă iau în calcul felul cum îi duci viaa acum,
îi spuse Mark, în timp ce lua nişte broccoli cu beişoa-
rele, aş spune că ăsta e un lucru foarte bun.
Până când am terminat să mâncăm, se făcuse deja
ora opt şi venise echipa de la curăenie. Mark a insistat
să-mi cheme un taxi.
– Trebuie să vin devreme mâine? l-am întrebat.
Steven îl lovi prieteneşte pe umăr pe Mark.
– Trebuie să fi făcut tu ceva bun într-o altă viaă
dacă te-ai ales cu ea.
– Cred că traiul cu tine în viaa asta m-a recoman-
dat din plin, răspunse Mark sec.
– Hei, protestă Steven, eu sunt bine domesticit. Las
jos colacul de la WC.
Mark îmi aruncă o privire exasperată, în care se
citea afeciunea pentru partenerul său.
– Şi asta mă ajută cu ceva?
Toată ziua de joi, eu şi Mark ne-am dat peste cap
ca să ne pregătim pentru întâlnirea lui de la ora patru
cu echipa de la Kingsman. Am luat un prânz de afa-
ceri împreună cu cei doi de la Departamentul de cre-
aie care aveau să participe la lansare când urma să se
ajungă la momentul respectiv; după care am revizuit
notiele pe care le făcuserăm despre prezena Kingsman
pe internet şi în mediile sociale existente.
Am început să am ceva emoii pe la trei şi jumătate,
pentru că ştiam că va fi un trafi c infernal, dar Mark a
continuat să lucreze şi după ce i-am arătat cât e ceasul.
Se făcuse patru fără un sfert când s-a repezit afară din
birou, zâmbindu-mi larg, în timp ce-şi punea sacoul.
– Hai cu mine, Eva!
De la biroul meu, am clipit uimită.
– Pe bune?
– Ai muncit din greu ca să mă ajui să mă pregătesc.
Nu vrei să vezi cum merge treaba?
– Ba da, sigur. Mulumesc!
Am sărit în picioare. Ştiam că felul în care arăt
este o refl exie a şefului meu, aşa că mi-am netezit fusta
neagră şi mi-am aranjat manşetele bluzei de mătase.
Coincidenă norocoasă, cămaşa mea stacojie se potri-
vea la perfecie cu cravata lui Mark.
Ne-am îndreptat spre lifturi şi am fost un pic mi-
rată când am văzut că ascensorul o ia în sus, în loc să
coboare. Când am ajuns la ultimul etaj, am observat că
locul respectiv era mult mai mare şi mai elaborat deco-
rat decât cel de la etajul douăzeci. Ghivece agăate pe
perei, pline cu ferigi şi crini, înmiresmau aerul, iar
pe uşile securizate, din sticlă fumurie, se citeau, grava-
te cu caractere îngroşate, foarte masculine, cuvintele
Cross Industries.
Ni s-a permis să intrăm şi ni s-a cerut să aşteptăm un
moment. Am refuzat amândoi apa şi cafeaua oferite şi,
în mai puin de cinci minute de când ajunseserăm, am
fost conduşi către o sală de conferine închisă.
Mark s-a uitat la mine cu ochii licărind, în timp ce
recepionera apăsa pe clană.
– Eşti gata?
– Gata, am zâmbit eu.
Uşa s-a deschis şi, cu un gest, am fost poftită să in-
tru prima. Am avut grijă să afi şez un zâmbet strălucitor
în timp ce intram... iar surâsul mi-a îngheat pe buze
40 Sylvia Day
la vederea bărbatului care s-a ridicat în picioare când
am pătruns înăuntru.
Oprirea mea bruscă a produs îmbulzeală în prag,
iar Mark m-a împins din spate, făcându-mă să mă
împleticesc în faă. Domnul Întunecat şi Primejdios
m-a prins de talie, ridicându-mă direct la pieptul lui.
Aerul mi-a părăsit rapid plămânii, urmat de îndată de
ultima fărâmă de raiune pe care o mai aveam. Sub pal-
me îi simeam bicepşii tari ca piatra, iar stomacul părea
o scândură zdravănă de muşchi, până şi prin straturile
de haine dintre noi. Iar când a inspirat, am simit cum
mi se întăresc sfârcurile, stimulate de atingerea pieptu-
lui său.
O, nu! Eram blestemată. Un fi lm întreg mi s-a pe-
rindat într-o fraciune de secundă prin faa ochilor,
prezentându-mi o mie de feluri în care puteam, în zile-
le, săptămânile şi lunile următoare, să mă împiedic, să
cad, să mă clatin, să alunec ori să mă prăbuşesc în faa
zeului sexului.
– Bună din nou, murmură el, iar vibraia glasului său
mă împunse dureros în tot corpul. Mereu e o plăcere să
dau peste tine, Eva.
M-am înroşit de stânjeneală şi de dorină, fără să fi u
în stare să mă desprind de el, în ciuda prezenei celor-
lali doi oameni din încăpere. Nu mă ajuta deloc nici
faptul că atenia lui era îndreptată numai şi numai asu-
pra mea, iar trupul lui puternic radia acea captivantă
comandă de neoprit.
– Domnule Cross, am auzit vocea lui Mark din spa-
tele meu, ne cerem scuze pentru această intrare.
– Nu e cazul. A fost absolut memorabilă.
Când Cross m-a lăsat jos, m-am împleticit pe tocu-
rile mele cui, cu genunchii tremurând de la contactul
direct al trupurilor noastre. Era îmbrăcat tot în negru,
dar cămaşa şi cravata îi erau de un gri perlat. Ca de
obicei, arăta mult prea bine. Cum o fi să arăi atât
de uluitor? N-avea cum să se ducă nicăieri fără să pro-
voace tulburare.
Mark ajunse lângă mine şi mă ajută să-mi revin,
inându-mă cu blândee.
Privirea lui Cross nu s-a desprins de mâna cu care
Mark îmi sprijinea cotul, până când şeful meu mi-a
dat drumul.
– Bine. În regulă, îşi reveni Mark. V-o prezint pe
asistenta mea, Eva Tramell.
– Ne-am cunoscut deja, spuse Cross, trăgând pentru
mine un scaun lângă al lui. Eva!
I-am aruncat o privire lui Mark, ca să ştiu ce să
fac, căci încă nu-mi revenisem din clipele pe care le
petrecusem lipită de superconductorul sexual. Cross
s-a apropiat mai mult de mine şi mi-a ordonat cu
voce liniştită:
– Stai jos, Eva!
Mark a dat uşor din cap, dar eu deja mă aşezam
pe scaun la comanda lui Cross, pe care trupul meu îl
asculta instinctiv, înainte ca mintea mea să-şi revină şi
să ridice vreo obiecie.
În ora următoare, am încercat să nu mă clintesc din
loc, în timp ce Mark era perpelit la foc mic de Cross
şi de cei doi directori de la Kingsman, două brunete
elegante în costume cu pantaloni. Cea în zmeuriu,
mai ales, făcea tot posibilul ca să-i atragă atenia lui
Cross, pe când cealaltă, în crem, se concentra intenio-
nat asupra şefului meu. Toi trei păreau impresionai de
capacitatea lui Mark de a demonstra că modul de lucru
42 Sylvia Day
al ageniei – şi felul în care lucrează cu clienii – oferă o
valoare dovedită pentru brandul clientului.
Îl admiram pe Mark, pentru cât de liniştit rămânea
sub presiunea exercitată de Cross, care domina cu uşu-
rină discuia.
– Bine spus, domnule Garrity, l-a lăudat scurt Cross
pe când îşi strângeau hârtiile. Aştept să trecem la ce-
rerea de ofertă când va sosi timpul. Ce te-ar atrage pe
tine să încerci votca Kingsman, Eva?
Am tresărit, clipind.
– Poftim?
Intensitatea cu care mă fi xa mă pârjolea. M-am
simit de parcă nu se concentra decât asupra mea,
fapt care m-a făcut să am şi mai mult respect pentru
Mark, care fusese nevoit să vorbească o oră întreagă
sub presiunea acelei priviri.
Scaunul lui Cross era aşezat perpendicular pe lungi-
mea mesei, ceea ce-i permitea să se uite direct la mine.
Îşi odihnea mâna dreaptă pe lemnul neted, bătând da-
rabana cu degetele lungi şi elegante. La capătul man-
şetei se întrezărea o părticică din încheietura mâinii şi,
dintr-un motiv absolut nebunesc, la vederea culorii de
mierie a pielii, pe care creştea un puf negru de păr, am
simit cum clitorisul mi se trezeşte la viaă. Era pur şi
simplu teribil de... bărbătesc.
– Pe care dintre cele două concepte sugerate de
Mark îl preferi? a întrebat el din nou.
– Cred că toate sunt excelente.
Pe chipul lui minunat nu se clintea un muşchi când
răspunse:
– Dacă e nevoie, pot să le cer tuturor să iasă din sală,
numai ca să-mi spui care e părerea ta sinceră.
Degetele mi se încleştară pe braele scaunului.
– V-am spus care este cu adevărat părerea mea,
domnule Cross, însă, dacă dorii să ştii, am impre-
sia că luxul senzual, dar la buget mic, va fi atrăgător
pentru cel mai mare segment demografi c. Numai că
eu nu am...
– Sunt de acord cu tine. Şi Cross s-a ridicat în pi-
cioare, încheindu-şi sacoul. Domnule Garrity, avei o
direcie spre care să mergei. Ne vom vedea din nou
săptămâna viitoare.
Eu am rămas neclintită o clipă, ameită de mersul
uluitor al evenimentelor. Pe urmă m-am uitat la Mark,
care părea să ezite între încântarea plină de uluire
şi buimăceală.
Pe urmă m-am ridicat şi m-am îndreptat prima spre
uşă. Eram mai mult decât conştientă de faptul că lân-
gă mine mergea Cross. Felul în care se mişca, plin de
o graie animalică, mă excita enorm. Nu puteam să
cred că n-ar fi bestial în pat, şi agresiv totodată, luând
tot ce-şi dorea într-un fel care ar fi împins o femeie să
înnebunească, numai ca să-i ofere.
Cross nu s-a dezlipit de mine tot drumul până la
ascensoare. Cred că a vorbit un pic cu Mark despre
sport, dar eram mult prea atentă la felul în care reac-
ionam faă de el ca să-mi pese cât negru sub unghie
de con versaia de convenienă. Când a ajuns liftul, am
răsufl at uşurată şi am făcut repede un pas înainte, îm-
preună cu Mark.
– O clipă, Eva, a intervenit Cross cu voce blândă,
punându-mi o mână pe cot ca să mă reină. O să vină
imediat, i s-a adresat unui Mark mut de uimire, în timp
ce uşile liftului se închideau.
44 Sylvia Day
Cross nu scoase un sunet până când liftul plecă,
după care apăsă din nou pe buton, ca să cheme altul,
şi mă întrebă:
– Te culci cu cineva?
Întrebarea era atât de intimă, încât mi-au trebu-
it câteva secunde ca să pricep ce spusese. În cele din
urmă, am inspirat şi am răspuns pe un ton tăios:
– De ce v-ar interesa aşa ceva?
S-a uitat la mine şi din nou am observat ceea ce
vă zusem încă de la prima noastră întâlnire: o pute-
re imensă şi un control de oel. Ambele m-au făcut
să mă dau un pas înapoi, fără să vreau. Din nou.
Bine măcar că de data asta n-am mai căzut grămadă;
făceam progrese.
– Pentru că vreau să i-o trag, Eva. Şi vreau să ştiu ce
obstacole îmi stau în cale, dacă există.
Durerea bruscă care mi-a sfâşiat coapsele m-a fă-
cut să mă sprijin de zid, ca să-mi menin echilibrul.
El se aplecă să mă susină, însă l-am inut la distană
cu mâna.
– Poate că pur şi simplu nu sunt interesată, domnule
Cross.
Pe buzele lui trecu umbra unui surâs, făcându-l şi
mai incredibil de arătos. O, Doamne!
Sunetul care arăta că liftul se apropie mă făcu să
tresar, atât eram de încordată. Nu fusesem niciodată
într-o asemenea stare de excitaie. Nu fusesem nicioda-
tă atât de disperat de atrasă de vreun bărbat. Şi nu fu-
sesem niciodată jignită în asemenea hal de o persoană
după care tânjeam atât de amarnic. Am intrat în lift,
rămânând cu faa la el.
– Pe data viitoare, Eva, zâmbi el.
Uşile s-au închis şi eu m-am agăat de balustradă,
încercând să-mi regăsesc calmul. Abia ce-mi reve-
nisem puin, când uşile s-au deschis şi în faa mea a
apărut Mark, care se plimba de-a lungul coridorului, în
zona de aşteptare.
– Doamne, Eva, murmură el, oprindu-se brusc. Ce-a
mai fost şi asta?
– N-am nici cea mai mică idee.
Am oftat din greu, dorindu-mi să-i povestesc schim-
bul enervant şi ameitor de replici pe care-l avusesem
cu Cross; eram însă conştientă de faptul că şeful meu
nu era confi dentul potrivit.
– Cui îi pasă? Ştii că o să-i dea contractul.
– Aşa aş zice şi eu, răspunse el, iar zâmbetul îi alungă
încruntarea de pe chip.
– După cum zice mereu colegul meu de cameră, ar
trebui să sărbătoreşti. Ce zici, fac o rezervare la cină
pentru tine şi Steven?
– De ce nu? La Pure Food and Wine, la şapte, dacă
pot să ne găsească un loc. Dacă nu, surprinde-ne!
Nici nu ajunseserăm bine în biroul lui Mark, că
asupra lui s-au şi năpustit directorii – Michael Waters,
preşedintele, Christine Field şi Walter Leaman, direc-
torul-executiv şi, respectiv, vicepreşedintele.
I-am evitat pe toi patru cât de liniştit am putut şi
m-am strecurat în birouaşul meu.
Am sunat la Pure Food and Wine şi i-am rugat
să-mi găsească o masă pentru doi. După ce m-am umi-
lit şi m-am rugat, tipa de la programări s-a îndurat, în
sfârşit. I-am lăsat lui Mark un mesaj vocal: „Clar că-i
ziua ta norocoasă. Te-ai făcut cu o rezervare la şapte.
Distracie plăcută!“
46 Sylvia Day
După care am semnat de plecare, căci abia aşteptam
să ajung acasă.
– Ce-a spus?
Cary stătea la celălalt capăt al canapelei albe, clă-
tinând din cap.
– Ştiu, bine?
Mă delectam cu încă o gură de vin, un sauvignon
aspru şi rece, pe care îl luasem în drum spre casă.
– Aşa am reacionat şi eu. Încă nu pot să fi u sigu-
ră dacă nu cumva mi-am închipuit că am o asemenea
conversaie, doar pentru că luasem o supradoză din
feromonii lui.
– Şi?
– Şi ce? am întrebat, strângându-mi picioarele sub
mine şi aşezându-mă într-un col.
– Ştii ce întreb, Eva, răspunse Cary, luându-şi lapto-
pul de pe măsua de cafea, pe care îşi aşeză picioarele.
Ai de gând să profi i de asta sau ce-ai să faci?
– Nici măcar nu-l cunosc. Habar n-am care-i este
numele mic, iar el mi-a şi aruncat pisica.
Cary începu să tasteze la laptop.
– El ştie cum te cheamă pe tine. Şi ce-a fost faza
cu votca? Şi faptul că a cerut neapărat să lucreze cu
şe ful tău?
Mâna pe care mi-o treceam prin păr parcă mi-a în-
cremenit.
– Mark e un tip foarte talentat. Dacă acest Cross are
măcar o fărâmă de sim al afacerilor, o să rămână la el
şi o să-l folosească.
– Eu aş zice că se pricepe la afaceri.
Cary îşi întoarse laptopul spre mine, ca să-mi ara-
te pagina lui Cross Industries, pe care se lăfăia o poză
superbă a clădirii Crossfi re.
– Asta e clădirea lui, Eva. Gideon Cross este pro-
prietarul ei.
La dracu’! Am închis ochii. Gideon Cross. Mi se
părea că numele i se potriveşte. Era la fel de sexy şi de o
masculinitate elegantă ca şi omul care îl purta.
– Are oameni care se ocupă de marketing pentru fi -
lialele lui. Probabil zeci şi zeci de angajai pentru asta.
– Taci, Cary!
– Este superb, bogat şi vrea să sară pe tine. Care-i
problema?
I-am aruncat o privire.
– O să fi e tare ciudat să dau mereu peste el. Mi-aş
dori să păstrez slujba asta destul de mult. Chiar îmi pla-
ce. Îmi place mult şi de Mark. M-a implicat total în
proces şi am învăat deja foarte mult de la el.
– Îi aminteşti ce spune doctorul Travis despre
riscurile calculate? Când psihologul tău te sfătuieşte
să rişti un pic, asta înseamnă că trebuie să rişti un
pic. Te poi descurca în situaia asta. Şi tu, şi Cross
suntei aduli.
Apoi se întoarse iar la căutările lui pe net.
– Uau! Ştii că abia peste doi ani o să facă treizeci de
ani? Gândeşte-te ce viguros o fi !
– Gândeşte-te cât este de necioplit! Sunt foar-
te jignită de felul în care mi-a aruncat propunerea
în faă. Pur şi simplu urăsc să fi u considerată un va -
gin mergător.
Cary se opri, uitându-se la mine plin de înelegere.
48 Sylvia Day
– Îmi pare rău, fetio! Eşti foarte puternică, mult
mai puternică decât mine. Doar că nu te văd nevoită
să te lupi cu probleme ca ale mele.
– Nici nu cred că fac asta, în majoritatea timpu-
lui, am răspuns, privind în altă parte, căci nu voiam
să-mi amintesc prin ce trecuserăm amândoi în trecut.
Nu m-am purtat ca şi cum i-aş fi cerut să-mi dea o în-
tâlnire. Dar trebuie să existe şi moduri mai bune de a-i
spune unei femei că vrei să ajungi în patul ei.
– Ai dreptate. E un nesuferit arogant. Mai bine la-
să-l să-i curgă balele după tine până când i se învine-
esc biluele. O merită din plin.
Asta mi-a adus zâmbetul pe faă. Este ceva ce-i ieşea
mereu lui Cary.
– Mă îndoiesc că omul ăla a avut vreodată bilele vi-
neii, însă e o fantezie tare amuzantă.
El îşi închise laptopul cu un gest brusc.
– Ce facem în seara asta?
– Mă gândeam să mă duc să văd cum stă treaba la
sala aia de Krav Maga din Brooklyn.
Făcusem câteva săpături după întâlnirea cu Parker
Smith de la sala Equinox şi, pe măsură ce trecea săptă-
mâna, gândul că pot să am un asemenea debuşeu dur,
fi zic, ca să scap de stres părea din ce în ce mai aproape
de ideal.
Ştiam că n-avea să fi e nici pe departe compara-
bil cu o partidă de sex sălbatic cu Gideon Cross, însă
aveam eu o bănuială că avea să-mi dăuneze mult mai
puin sănătăii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu