Capitolul 12
În dimineaa următoare, Gideon m-a găsit la duş.
A intrat în baia mare atât de minunat şi gol, mişcân-
du-se cu graia aceea plină de încredere pe care i-o
admirasem încă de la început. Părul îi încadra faa
şi umerii într-o coamă răvăşită foarte sexy, arătând
aşa de bine, că ar fi făcut o femeie să strige de dorină
numai dacă i-ar fi strâns în palmele lacome mătasea
aspră a părului. Uitându-mă cum i se încordau muşchii
când mergea, nici măcar nu-mi dădea prin cap să mă
prefac că nu mă holbez la frumuseea pe care o avea
între picioare.
Zâmbetul plin de subînelesuri pe care mi l-a adre-
sat îmi spunea că ştie prea bine ce efect are asupra mea.
M-am răzbunat săpunindu-i peste tot trupul dumneze-
iesc, după care m-am aşezat pe băncuă şi l-am supt cu
o asemenea ardoare, că a trebuit să se sprijine cu pal-
mele de faiana de pe perete.
Instruciunile pe care mi le dădea cu glas aspru şi
răguşit mi-au răsunat în minte cât timp m-am îmbrăcat
232 Sylvia Day
pentru a merge la lucru, ceea ce am făcut foarte re-
pede, înainte ca el să aibă timp să-şi termine duşul şi
să mi-o tragă până-mi sar ochii din cap, aşa cum ame-
ninase chiar înainte să-şi dea drumul cu sălbăticie
în gâtul meu.
Noaptea nu-i fusese tulburată de coşmaruri. Sexul
ca sedativ părea să aibă un efect benefi c şi eu eram foar-
te recunoscătoare pentru asta.
– Sper că nu-i trece prin minte că ai scăpat, îmi
spuse venind pe furiş după mine în bucătărie.
Era pus la patru ace, într-un costum negru cu dungi
subiri. A luat ceaşca de cafea pe care i-o întindeam,
fi xându-mă cu o privire ce prevestea numai lucruri pă-
cătoase. Văzându-l în costumul foarte elegant, gândul
mi-a zburat la bărbatul nesătul care dormise în patul
meu în timpul nopii şi sângele a început să zvâcnească
mai repede. Mă durea tot corpul, muşchii îmi pulsau la
amintirea plăcerii de care avusesem parte, dar tot nu
mă săturasem.
– Mai uită-te tu aşa la mine, m-a avertizat el, spriji-
nit într-un cot de blat şi sorbind din cafea, şi-o să vezi
ce păeşti.
– O să-mi pierd slujba din cauza ta.
– Îi dau eu alta.
– Ce, de exemplu? am pufnit eu. Să fi u sclava ta
sexuală?
– Ce sugestie provocatoare! Hai s-o discutăm.
– Bestie ce eşti! am mârâit, în timp ce-mi curăam
cana ca s-o pun în maşina de spălat vase. Eşti gata?
Pentru muncă?
Şi-a terminat cafeaua şi am întins mâna, ca să-i clă-
tesc cana, însă el m-a dat la o parte şi şi-a clătit-o sin-
gur. Încă o aciune destinată muritorilor de rând care
Atracfl ia 233
îl făcea să pară accesibil, mai îndepărtat de fantezia pe
care nu credeam că aş fi avut vreodată şansa să o ating.
S-a întors apoi spre mine.
– Vreau să iei cina cu mine în seara asta şi să-i
petreci noaptea în patul meu.
– Nu vreau deloc să te agii prea mult cu mine,
Gideon.
Era un bărbat care nu avusese de mult o relaie fi -
zică serioasă, în caz că avusese vreodată una. Cât timp
avea să treacă până să i se trezească instinctul de fugă?
În plus, chiar era necesar să ne ferim de privirile publi-
cului, în calitate de cuplu.
– Nu-i găsi scuze! se încruntă el. Nu hotărăşti tu că
nu pot face asta.
Îmi venea să mă iau la palme pentru că-l jignisem.
El se străduia, iar datoria mea era să-l răsplătesc, nu să-l
descurajez.
– N-am vrut să spun asta. Pur şi simplu nu vreau să
mă bag în sufl etul tău. În plus, tot trebuie să...
– Eva, oftă el şi, cu acest oftat, eliberându-se şi de
tensiune. Trebuie să ai încredere în mine. Eu am încre-
dere în tine. A trebuit să fac asta, căci altfel nu ne-am
afl a aici în acest moment.
În regulă. Am dat din cap, înghiind nodul care mi
se pusese în gât.
– Atunci cina şi pe urmă la tine. Sincer, ard de
nerăbdare.
Cuvintele rostite de Gideon despre încredere m-au
bântuit toată dimineaa, ceea ce mi-a fost de ajutor
când alerta de pe Google a intrat în mesageria mea.
De data asta nu mai era doar o singură fotografi e.
Fiecare articol, fi ecare postare coninea mai multe
234 Sylvia Day
instantanee cu mine şi cu Cary îmbrăişându-ne de
rămas-bun în faa restaurantului unde luaserăm prân-
zul cu o zi înainte. Legendele speculau despre natura
rela iei noastre şi unele precizau că locuim împreună.
Altele sugerau că mă dau la „playboy-ul miliardar
Cross“, dar îl in la păstrare pe iubitul meu, o stea în
devenire a podiumurilor de modă.
Motivul acestei publicităi mi-a devenit clar când
am văzut fotografi a lui Gideon printre cele cu Cary şi
cu mine. Fusese făcută noaptea trecută, în timp ce eu
mă uitam la fi lme cu Cary şi cu Trey, iar Gideon ar fi
trebuit să fi e la o cină de afaceri. În poză, Gideon şi
Magdalene Perez îşi zâmbeau, părând foarte apropiai,
în faa unui restaurant, iar ea îşi inea mâna pe ante-
braul lui. Legendele oscilau între laudele pentru „sto-
lul de frumusei din înalta societate“ şi speculaiile pe
seama faptului că îşi lecuia inima zdrobită din cauza
infi delităii mele întâlnindu-se cu alte femei.
„Trebuie să ai încredere în mine.“
Am închis e-mailul, cu respiraia întretăiată şi
inima bătând cu putere. Stomacul mi se întorsese pe
dos, chircit de gelozie. Ştiam că n-avea cum să fi avut
vreun contact fi zic cu o altă femeie şi ştiam şi că ine la
mine. Însă o uram pe Magdalene cu patimă – iar ea îmi
dăduse un motiv serios s-o dezvolt în timpul discuiei
noastre din baie – şi nu puteam suporta s-o văd împre-
ună cu Gideon. Nu puteam suporta să-l văd pe el că-i
zâmbeşte atât de afectuos, mai ales inând cont de felul
în care se purtase ea cu mine.
Am reuşit să nu mă mai gândesc însă la toate astea.
Am închis totul într-un col al minii şi m-am con-
centrat pe ce aveam de făcut la lucru. A doua zi, Mark
şi Gideon aveau să se întâlnească pentru a discuta
Atracfl ia 235
cererea de ofertă pentru campania Kingsman şi eu
organizam informaiile care circulau între Mark şi de-
partamentele care se ocupau de asta.
– Hei, Eva! Mark îşi scoase capul din biroul lui.
Eu şi Steve ne întâlnim la restaurantul din parcul
Bryant ca să luăm prânzul. El m-a întrebat dacă vii şi
tu. I-ar plăcea să te revadă.
– Şi mie mi-ar plăcea foarte mult.
Toată după-amiaza mi se luminase, la gândul că
aveam să iau prânzul într-unul dintre restaurantele
mele preferate cu doi tipi absolut fermecători, care mă
făceau să-mi iau gândurile de la discuia despre trecu-
tul meu pe care urma s-o am cu Gideon peste numai
câteva ore.
Intimitatea mea, fără îndoială, se dusese pe apa
sâmbetei. Ar fi trebuit să-mi adun curajul şi să stau
de vorbă cu Gideon înainte să mergem să luăm cina.
Înainte ca el să fi e văzut din nou în public împreună
cu mine. Trebuia să ştie ce riscuri îşi asumă rămânând
cu mine.
Ceva mai târziu, am primit un plic micu, de la altă
fi rmă, şi am presupus că este o schiă pentru una dintre
reclamele la Kingsman; înăuntru însă, am dat peste un
cartonaş de la Gideon.
La prânz. În biroul meu.
– Pe bune? am mormăit, iritată de faptul că nu avea
nici formulă de salut, nici de încheiere. Ca să nu mai
vorbesc de lipsa unei cereri. Şi cine putea să uite că
Gideon nici măcar nu-mi pomenise vreodată că luase
cina cu Magdalene?
236 Sylvia Day
S-o fi invitat-o pe ea să-l însoească în locul meu?
La urma urmelor, la asta era potrivită. Să fi e una dintre
femeile cu care socializa când nu stătea în camera lui
de hotel.
Am întors pe verso cartonaşul lui Gideon şi am scris
tot atâtea cuvinte, fără să mă semnez:
Scuză-mă. Am alte planuri.
Un răspuns nepoliticos, dar binemeritat. La două-
sprezece fără un sfert, eu şi Mark ne-am îndreptat spre
holul clădirii. Acolo însă, am fost oprii de cei de la
securitate, iar paznicul l-a sunat pe Gideon să-i spună
că sunt în hol. Iritarea mea s-a transformat de îndată
în furie.
– Hai să mergem, i-am spus lui Mark, luând-o cu paşi
mari către uşile turnante, fără să in seama de cererea
pe care mi-o adresa paznicul, să aştept câteva minute.
Mă simeam foarte rău că-l bag la mijloc.
L-am văzut pe Angus aşteptând lângă Bentley-ul
parcat lângă trotuar şi în aceeaşi clipă l-am auzit pe
Gideon în spatele meu, strigându-mi numele cu o vo -
ce care parcă mă biciuia. M-am întors spre el în timp ce
ne ajungea pe trotuar. Privirea lui impasibilă era de-a
dreptul de gheaă.
– Mă duc să iau prânzul cu şeful meu, l-am informat,
cu bărbia ridicată sfi dător.
– Unde mergei, Garrity? l-a întrebat Gideon, fără
să-şi ia ochii de la mine.
– La restaurantul din parcul Bryant.
– O s-o duc eu acolo.
Şi spunând asta, m-a prins de mână şi m-a împins
autoritar în Bentley-ul căruia Angus îi deschisese deja
Atracfl ia 237
portiera din spate. Gideon s-a urcat şi el grăbit, obli-
gându-mă să mă dau la o parte pe banchetă. Apoi
Angus a închis portiera şi am pornit.
Mi-am aranjat poalele rochiei.
– Ce te-a apucat? În afară de faptul că mă faci de
ruşine în faa şefului meu!
El s-a sprijinit cu braul de spătarul banchetei, aple-
cându-se către mine:
– Cary e îndrăgostit de tine?
– Ce? Nu!
– i-ai tras-o cu el?
– i-ai pierdut minile?
Umilită, m-am uitat pe furiş la Angus, care făcea
pe surdul.
– Du-te dracu’, playboy miliardar ce eşti, cu stoluri
de frumusei din înalta societate după tine!
– Deci ai văzut fotografi ile.
Eram aşa de furioasă, că nici nu mai puteam să respir
cum trebuie. Ce tupeu! Am întors capul, într-un gest
de anulare a lui şi a acuzaiilor de-a dreptul idioate.
– Cary e ca un frate pentru mine. Ştii prea bine.
– Şi tu ce eşti pentru el? Fotografi ile alea erau incre-
dibil de grăitoare, Eva. Şi-mi dau seama de la o poştă
când e vorba de dragoste.
Angus a încetinit, lăsând să traverseze un grup mare
de pietoni. În clipa aceea am deschis portiera şi i-am
aruncat lui Gideon o privire peste umăr, lăsându-l să se
uite bine la mine.
– Ba fără îndoială că n-ai habar.
Apoi am trântit portiera şi m-am îndepărtat cu paşi
repezi, plină de o furie îndreptăită. Eu făcusem eforturi
supraomeneşti ca să-mi înăbuş întrebările şi gelozia,
238 Sylvia Day
şi ce primeam în schimb? Pe Gideon, care făcea fără
motiv ca taurul dement.
– Eva! Opreşte-te imediat!
I-am arătat degetul fără să mă întorc spre el şi
am alergat pe cele câteva trepte afl ate la intrarea în
parcul Bryant, o oază liniştită şi verde în mijlocul
oraşului. Simplul fapt că traversai şi intrai acolo era
ca şi cum ai fi pătruns pe un alt tărâm. Pus în um-
bră de imenşii zgârie-nori care-l înconjurau, parcul
Bryant era o oază ce se întindea în spatele unei bi-
blioteci vechi, minunate. Era un loc unde timpul îşi
trăgea sufl etul, copiii râdeau plini de bucurie inocentă,
dându-se într-un carusel, iar cările erau tovarăşi foar-
te apreciai.
Din nefericire pentru mine, căpcăunul superb mă
urmărise dintr-o lume în cealaltă. Gideon m-a prins
de mijloc.
– Nu mai alerga, mi-a şuierat în ureche.
– Te pori ca un nebun.
– O fi din cauză că mă scoi din mini? a replicat el,
iar braul i se întărise ca un drug de oel. Eşti a mea.
Spune-mi că şi Cary ştie asta.
Mi-aş fi dorit ca vreo parte a lui să fi e ceva mai
aproape de gura mea, ca să-l muşc.
– Evident. La fel cum ştie şi Magdalene că eşti al
meu. Provoci o scenă!
– Am fi putut să discutăm în biroul meu dacă n-ai fi
fost atât de încăpăânată.
– Aveam alte planuri, tembelule! Şi mi le-ai distrus
cu totul.
Am spus ultimele cuvinte cu o voce întretăiată şi
ochii mi s-au umplut de lacrimi, simind privirile care
Atracfl ia 239
se aintiseră asupra noastră. Aveam să fi u dată afară
pentru că mă făcusem de ruşine.
– Distrugi totul!
Gideon îmi dădu drumul de îndată, întorcându-mă
cu faa spre el, inându-mă de umeri, asigurându-mă că
tot nu pot fugi.
– Doamne! Mă luă rapid în brae, sărutân du-mi pă-
rul. Nu mai plânge! Îmi pare rău.
L-am lovit cu pumnii în piept, cu singurul efect că
am avut impresia că dau într-un zid.
– Ce-i în creierul tău? Tu poi să ieşi cu o scor -
pie care mă face pe mine târfă şi crede c-o să te
ia de bărbat, dar eu nu pot să iau prânzul cu un pri-
eten foarte bun care-i tot pune vorbe bune încă de
la început?
– Eva! spuse el, luându-mi capul în mână şi apăsân-
du-şi obrazul de fruntea mea. Maggie era din întâmpla-
re în acelaşi restaurant unde am luat cina cu asociaii
mei de afaceri.
– Nu-mi pasă deloc! Vrei să vorbeşti despre expre-
siile de pe chip. Atunci expresia de pe al tău... Cum
puteai s-o priveşti aşa, după halul în care a vorbit
cu mine?
– Îngeraş... Mă sărută pe faă cu buze fi erbini. Pri-
virea aceea îi era adresată ie. Maggie m-a oprit când
am ieşit şi eu i-am spus că mă duc spre casă, la tine.
Nu pot să-mi controlez expresia feei când mă gândesc
că o să fi m împreună, singuri.
– Şi te aştepi ca eu să cred că ea a început să zâm-
bească la auzul acestei veşti?
– Mi-a cerut să-i transmit salutări, dar mi-am închi-
puit că n-o să fi i prea bucuroasă şi n-aveam nici un chef
să-i stric noaptea cu ea.
240 Sylvia Day
I-am înlănuit mijlocul cu mâinile strecurate pe
sub sacou.
– Trebuie să stăm de vorbă, Gideon, chiar în seara
asta. Am câteva lucruri să-i spun. Dacă un reporter
caută în locul potrivit şi mai are şi ceva noroc... Tre-
buie să ne inem relaia ascunsă de ochii lumii ori să
ne despărim. Oricare dintre aceste variante ar fi mai
bună pentru tine.
Gideon îmi luă faa în mâini, apăsându-şi fruntea
de a mea.
– Nici una dintre ele nu este o opiune. Orice-ar fi ,
o să vedem ce facem.
M-am ridicat pe vârfuri şi mi-am lipit gura de a lui,
împletindu-ne limbile într-un sărut profund, plin de
o pasiune sălbatică. Eram vag conştientă de mulimea
care se mişca în jurul nostru, de bâzâitul numeroase-
lor conversaii şi de mugetul neîncetat al trafi cului,
dar nimic din toate astea nu avea importană când
eram cuibărită în braele lui Gideon, alintată de el.
Mă chinuia şi îmi oferea plăcere în acelaşi timp, era
un bărbat ale cărui schimbări bruşte de dispoziie şi
înfl ăcărări care se stingeau imediat erau cu totul pe
potriva alor mele.
– Gata, şopti el, mângâindu-mă uşor pe obraji. Hai
să facem fotografi a asta demnă să apară în toată presa!
– Nu mă asculi deloc, nebun încăpăânat ce eşti!
Trebuie să plec.
– Mergem acasă împreună după serviciu.
Şi s-a îndepărtat, fără să-mi dea drumul la mână
până când n-a ajuns destul de departe încât să fi e obli-
gat s-o facă.
M-am îndreptat spre restaurantul îmbrăcat în iede-
ră şi i-am văzut pe Mark şi pe Steven care mă aşteptau
Atracfl ia 241
la intrare. Erau un cuplu foarte drăgu, Mark în costum
şi cu cravată, iar Steven în blugii lui tocii şi în cizme.
Steven aştepta cu mâinile în buzunare, iar pe faă
avea un zâmbet larg.
– Îmi venea să aplaud. A fost mai bine decât dacă
m-aş fi uitat la un fi lm pentru femei.
M-am înroşit toată, stânjenită. Mark mi-a deschis
uşa şi m-a poftit să intru, spunând:
– Cred că poi să ştergi cu buretele ce i-am spus des-
pre cum aleargă Cross după fuste.
– Îi mulumesc că nu m-ai dat afară, i-am replicat
ironică, în timp ce hostessa verifi ca rezervarea şi masa
pe care o aveam. Sau, dacă tot o faci, pentru că întâi
îmi dai să mănânc.
Steven mă bătu pe umăr.
– Mark nu-şi poate permite să te piardă.
Şeful meu zâmbi, în timp ce-mi trăgea scaunul.
– Altfel cum o să-l pot informa pe Steven cu regula-
ritate despre viaa ta amoroasă? Să ştii că e dependent
de telenovele. Îi plac la nebunie fi lmele de dragoste.
– Glumeşti, am pufnit eu.
– N-o să recunosc niciodată aşa ceva, îşi trecu
Steven mâna peste bărbie, zâmbind. Un bărbat trebuie
să aibă secretele lui.
Am zâmbit uşor, dar eram dureros de conştien-
tă de propriile mele taine. Şi de cât de repede avea
să treacă timpul până în momentul în care trebuia să
le dezvălui.
Ora cinci m-a găsit făcându-mi curaj ca să pot să-mi
divulg tainele. Eram încordată şi foarte serioasă atunci
când eu şi Gideon ne-am urcat în Bentley, iar agitaia
mea n-a făcut decât să sporească atunci când mi-am dat
242 Sylvia Day
seama că el îmi studia chipul, pe care mi-l feream. Iar
când mi-a luat mâna şi mi-a dus-o la buze, mi-a venit să
plâng. Încă nu-mi revenisem complet după cearta din
parc, iar asta fusese cea mai mică dintre problemele pe
care trebuia să le rezolvăm.
Nici unul dintre noi n-a scos o vorbă până când am
ajuns la apartamentul lui.
Când am intrat în casă, el m-a tras, fără să se
oprească măcar o clipă în livingul lui minunat sau pe
hol, până în dormitor. Acolo, întinse pe pat, se afl au
o rochie de cocktail uluitoare, de culoarea ochilor
lui, şi un superb halat de casă de mătase neagră, lung
până-n pământ.
– Ieri, înainte de cină, am avut un pic de timp şi am
făcut nişte cumpărături, îmi explică el.
Temerile mele se potoliră puin, uşurate de încânta-
rea că el fusese atât de delicat.
– Mulumesc.
Îmi luă geanta şi o puse pe un scaun, aproape de
şifonier.
– Aş vrea să te faci comodă. Pune-i halatul sau ceva
de-al meu, ce vrei! O să deschid o sticlă de vin să ne
liniştim, iar când eşti gata, stăm de vorbă.
– Aş vrea întâi să fac un duş scurt.
Aş fi vrut să putem separa cele petrecute în parc de
ceea ce aveam să-i spun, astfel încât fi ecare subiect să
fi e discutat în limitele lui, însă n-aveam de ales. Fiecare
zi care trecea sporea primejdia ca altcineva să-i spună
ceea ce trebuia să audă doar de la mine.
– Cum vrei, îngeraş! Simte-te ca acasă!
În timp ce mă îndreptam spre baie, l-am simit
cât e de îngrijorat, dar ceea ce urma să-i spun trebuia
să aştepte până când aveam să fi u în stare să-mi revin
Atracfl ia 243
îndeajuns. Încercând să-mi recapăt controlul, am zăbo-
vit cu duşul, însă, din nefericire, acesta mi l-a amintit
pe cel pe care-l făcuserăm împreună chiar de diminea-
ă. Oare fusese primul şi ultimul din existena noastră
de cuplu?
Când am terminat, l-am găsit pe Gideon în living,
stând în picioare lângă canapea. Îşi pusese nişte panta-
loni lungi de pijama din mătase neagră, care se mulau
uşor pe coapse. În rest, nu mai avea nimic pe el. În şe-
mineu licărea un foc mic şi pe măsua de cafea apăruse
o sticlă de vin în frapieră. Câteva lumânări ivorii erau
aranjate în mijlocul mesei şi doar strălucirea lor aurie
lumina încăperea, în afară de foc.
– Scuzai-mă, am spus, rămânând în prag. Îl caut pe
Gideon Cross, bărbatul care nu are idila în repertoriu.
El a zâmbit timid, iar zâmbetul ca de puştan era
foarte ciudat, combinat cu sexualitatea matură a trupu-
lui său gol.
– Eu nu gândesc aşa. Pur şi simplu, mă străduiesc
să-mi dau seama ce i-ar plăcea, aşa că am făcut o încer-
care, sperând că va fi bine.
– Tu îmi placi.
M-am îndreptat spre el, în foşnetul halatului în
jurul picioarelor mele. Eram încântată că se îmbrăcase
cu ceva ce se potrivea cu cadoul pe care mi-l făcuse.
– Aşa şi vreau, răspunse serios. Lucrez din greu
la asta.
M-am oprit în faa lui, îmbătată de frumuseea
chipului său, de felul atrăgător în care vârfurile păru-
lui îi mângâiau uşor umerii. Mi-am plimbat mâinile
pe bicepşii lui, strângându-i uşor muşchii tari, după
care m-am apropiat de el şi mi-am îngropat faa la piep-
tul lui.
244 Sylvia Day
– Hei, şopti, înlănuindu-mă cu braele. Vrei să-mi
spui că am fost un idiot la prânz? Sau vrei să-mi spui
altceva? Vorbeşte-mi, Eva, ca să-i pot spune că va fi
în regulă.
Mi-am frecat nasul de pectoralii lui, gâdilată de pă-
ru-i aspru de pe piept şi inspirând adânc aroma cunos-
cută şi liniştitoare a pielii lui.
– Ar trebui să iei loc. Am să-i spun câte ceva despre
mine. Lucruri urâte.
Gideon îmi dădu drumul fără tragere de inimă şi
m-am îndepărtat de el. M-am cuibărit pe canapea, cu
picioarele strânse sub mine, iar el a turnat vin în pahare
şi apoi s-a aşezat şi el, cu o mână sprijinită de spătarul
canapelei şi cu cealaltă pe paharul de vin, numai ochi
şi urechi la mine.
– Bine. Să începem!
Am tras aer în piept, înainte să încep, căci ini-
ma îmi bătea atât de repede, încât ameisem. Nu-mi
aminteam de când nu mai fusesem atât de emoionată,
de când mă duruse stomacul aşa de tare.
– Mama şi tata nu au fost căsătorii niciodată. Sin-
cer, nu prea ştiu mare lucru despre felul cum s-au cu-
noscut, pentru că nici unul dintre ei nu vorbeşte despre
asta. Ştiu că mama era bogată – nu ca omul cu care
este măritată acum, dar mai bogată decât majoritatea
oamenilor. Abia îşi făcuse debutul în societate. A pur-
tat o rochie albă şi a trecut prin toată ceremonia de
prezentare. Faptul că a rămas însărcinată cu mine a fost
o greşeală care a costat-o, căci a fost dezmoştenită, însă
m-a păstrat. Mi-am intuit privirea în pahar. O admir
enorm pentru asta. Au existat multe presiuni asupra ei
ca să avorteze copilul – pe mine –, dar ea n-a renunat
la sarcină. După cum se vede.
Atracfl ia 245
– Spre norocul meu, zise el, jucându-se cu degetele
prin părul meu ud.
I-am luat mâna şi i-am sărutat fi ecare articulaie a
degetelor, după care am pus-o în poala mea.
– Chiar cu un copil după fustele ei, tot a fost în sta-
re să agae un milionar. El era văduv şi avea un băiat
cu doi ani mai mare decât mine; cred că amândoi s-au
gândit că e aranjamentul perfect. El călătorea mult şi
dădea rar pe acasă, iar mama îi toca banii şi a luat asu-
pra ei creşterea băiatului său.
– Îneleg nevoia de bani, Eva, murmură Gideon.
Şi eu am nevoie de ei. Am nevoie de puterea lor.
De sigurana pe care o dau.
Ochii noştri se întâlniră şi, odată cu această recu-
noaştere, ceva se petrecu între noi. Faptul făcea să-mi
fi e mai uşor să povestesc mai departe.
– Aveam zece ani când fratele meu vitreg m-a violat
prima dată...
Piciorul paharului i s-a spart în mână, dar el s-a miş-
cat cu o repeziciune uimitoare, prinzând partea de sus a
paharului, înainte să se verse peste tot.
Am sărit şi eu în picioare.
– Te-ai tăiat? Te simi bine?
– N-am nimic, mă repezi el.
S-a dus în bucătărie şi a aruncat paharul, spăr-
gându-l cu totul. Am lăsat şi eu jos paharul meu, cu
mâini tremurătoare. Am auzit cum închidea şi deschi-
dea du lapurile. Peste câteva minute, s-a întors, inând
în mână un pahar fără picior, în care avea o băutură
închisă la culoare.
– Stai jos, Eva!
246 Sylvia Day
M-am uitat la el. Avea chipul rigid şi ochii ca de
gheaă. Şi-a trecut o mână peste faă, după care a repe-
tat, pe un ton mai blând:
– Stai jos... te rog!
Picioarele mi-au cedat şi m-am aşezat pe marginea
sofalei, strângându-mi halatul pe mine. Gideon a ră-
mas în picioare, luând o duşcă zdravănă din băutura pe
care o avea în mână.
– Ai spus prima dată. De câte ori s-a întâmplat?
Am respirat de câteva ori, încercând să mă calmez.
– Nu ştiu, n-am mai numărat.
– Ai spus cuiva? I-ai spus mamei tale?
– Nu. Doamne, dacă ar fi ştiut, m-ar fi luat imediat
de acolo. Dar Nathan a avut grijă să se asigure că o să
fi u prea speriată ca să-i mărturisesc ei ceva.
Am încercat să înghit nodul din gâtlejul uscat, iar
când am reuşit, am avut impresia că am şmirghel pe
gât. Când am reînceput să vorbesc, vocea mea nu mai
era decât o şoaptă.
– Uneori mă simeam atât de îngrozitor, încât eram
pe punctul de a-i spune mamei, dar el ştia. Nathan ştia
că mai am puin şi-i spun. Aşa că i-a rupt gâtul pisicii
mele şi mi-a pus-o pe pat.
– Doamne! exclamă el, respirând agitat. Nu era
doar ticălos, ci de-a dreptul nebun. Şi te atingea pe
tine... Eva!
– Probabil că servitorii ştiau, am continuat cu glas
stins, fără să-mi desprind ochii de la mâinile pe care mi
le strângeam spasmodic.
Nu mai voiam decât să scap, să termin cu povestea
asta, ca să ascund cele întâmplate într-un colişor al
minii şi să uit de ele, să-mi duc viaa mai departe.
Atracfl ia 247
– Faptul că nici servitorii nu au dezvăluit nimic m-a
făcut să cred că şi ei erau speriai. Ei erau aduli şi nu
scăpau o vorbă. Iar eu eram un copil. Ce puteam face
eu dacă ei nu mişcau un deget?
– Cum ai scăpat? m-a întrerupt el, răguşit. Când s-a
terminat?
– Când aveam paisprezece ani. Am crezut că eram
la ciclu, însă îmi curgea prea mult sânge. Mama a intrat
în panică şi m-a dus la Urgenă. De fapt, pierdusem o
sarcină. Iar în timpul examinării s-au descoperit dovezi
ale altor traume. Cicatrici vaginale şi anale...
Gideon şi-a trântit paharul pe masă cu un zgomot
înfi orător.
– Îmi pare rău, am şoptit, simind că-mi vine rău.
Te-aş fi cruat de detalii, dar trebuie să ştii ce s-ar putea
scoate la iveală. Spitalul a raportat abuzul la serviciul
de protecia copilului. Totul a fost înregistrat public,
dar dosarul a fost secretizat; sunt însă oameni care cu-
nosc povestea. Când mama s-a măritat cu Stanton, el
s-a ocupat să sigileze şi să secretizeze totul, a plătit ca
să obină un acord pentru ca să nu poată fi desigilat...
chestii d-astea. Dar ai dreptul să ştii că lucrurile astea
ar putea să iasă la iveală şi să te stânjenească.
– Să mă stânjenească? pufni el, tremurând de fu-
rie. Stânjeneala nu este pe lista sentimentelor pe care
le-aş avea.
– Gideon...
– Aş distruge cariera oricărui reporter care ar scrie
ceva despre asta şi pe urmă aş face una cu pământul
revista care publică aşa ceva. Era atât de furios, că se
făcuse rece ca gheaa. O să-l găsesc pe monstrul care
te-a rănit, Eva, oriunde ar fi , şi-o să-l fac să-i pară rău
că n-a murit încă.
248 Sylvia Day
M-a străbătut un fi or, pentru că îl credeam. I se
vedea pe faă, în glas, în energia pe care o emana şi
în privirea tăioasă şi arzătoare. Ochii lui nu erau doar
întunecai şi primejdioşi. Gideon era un bărbat care
obinea ce-şi dorea, indiferent cât l-ar fi costat.
M-am ridicat în picioare.
– Nu merită efortul. Nu merită să-i pierzi timpul
cu el.
– Tu însă, da. Tu merii. La dracu’! Să ardă în focu-
rile iadului!
M-am apropiat de şemineu, căci simeam nevoia să
mă încălzesc.
– Există şi o urmă a banilor. Poliiştii şi reporterii
iau mereu urma banilor. Unii s-ar putea întreba de ce
mama a primit două milioane de dolari când s-a des-
părit de primul so, în timp ce fi ica ei dintr-o relaie
anterioară a primit cinci milioane.
Chiar şi fără să-l privesc, am simit că încreme -
nise brusc.
– Evident, am continuat eu, probabil că în momen-
tul de faă banii ăia pătai de sânge s-or fi înmulit
considerabil. Eu n-o să mă ating de ei, dar Stanton
se ocupă de contul în care i-am pus şi, după cum ştie
oricine, el este ca Midas, transformă în aur tot ce
atinge. Dar dacă te-ai gândit vreodată că alerg după
banii tăi...
– Taci din gură!
M-am întors spre el şi i-am văzut faa, ochii.
Am vă zut mila şi groaza din ei. Dar ceea ce nu am văzut
în ei m-a lovit cel mai rău.
Era întruchiparea celui mai cumplit dintre coş-
marurile mele. Mă temeam că trecutul meu ar fi pu-
tut avea un impact negativ asupra atraciei pe care
Atracfl ia 249
o simea pentru mine. Îi spusesem lui Cary că poate
Gideon va rămâne alături de mine din motive greşite.
Că poate mă va susine, dar că, în realitate, o să-l
pierd până la urmă.
Şi se părea că asta se întâmplase.
Capitolul 13
Mi-am strâns cordonul halatului.
– Mă duc să mă îmbrac şi plec.
– Ce? s-a holbat Gideon supărat. Unde să pleci?
– Acasă, am spus, sfârşită. Cred că ai nevoie să te
gândeşti la toate astea.
El şi-a încrucişat braele.
– Putem s-o facem împreună.
– Nu cred că putem. Mi-am ridicat bărbia, căci su-
părarea începea să ia locul ruşinii şi dezamăgirea îmi
sfâşia inima. Nu atâta timp cât te uii la mine de parcă
i-ar părea rău pentru mine.
– Nu-s făcut dintr-o afurisită de piatră, Eva. N-aş fi
om dacă nu mi-ar păsa.
Emoiile care puseseră stăpânire pe mine încă de la
prânz s-au transformat într-un ghem de durere în piept
şi într-o furie arzătoare.
– N-am nevoie de mila ta!
El îşi înfi pse mâinile în păr.
– Atunci ce dracu’ vrei?
Atracfl ia 251
– Pe tine! Te vreau pe tine.
– Dar mă ai! De câte ori să i-o spun?
– Cuvintele tale n-au nici o valoare dacă nu le poi
proba cu fapte. Din clipa în care ne-am întâlnit ai fost
foarte atras de mine. Nu erai în stare să mă priveşti fără
să-mi arăi mai mult decât clar că vrei să mi-o tragi
până leşin. Dar asta a dispărut, Gideon, i-am zis, cu
ochii aproape în lacrimi. Privirea aceea... a dispărut.
– Doar nu vorbeşti serios.
Se uita la mine de parcă mi-ar fi crescut brusc două
capete.
– Cred că nu ştii cum mă face să mă simt faptul că
mă doreşti.
Mi-am cuprins încet corpul cu braele, peste sâni.
Mă sim eam dintr-odată ruşinos de goală.
– Mă face să mă simt frumoasă. Mă face să mă simt
puternică, vie. Eu... nu suport să mai fi u cu tine dacă nu
mai simi acelaşi lucru pentru mine.
– Eva, eu... Dar glasul i se stinse. Era întunecat la
faă, distant; îşi inea încă pumnii încleştai.
Mi-am desfăcut cordonul de la halat şi mi l-am
dat jos.
– Uită-te la mine, Gideon! Uită-te la corpul meu!
E tot ăla de care nu te mai săturai noaptea trecută.
Tot ăla în care voiai cu atâta disperare să pătrunzi, că
m-ai dus la afurisitul ăla de hotel. Dacă nu mai vrei
asta... dacă nu i se scoală când te uii la el...
– Aşa i se pare că mi s-a sculat destul de mult?
mă întrerupse el, rupându-şi şnurul pantalonilor şi
dându-i jos, ca să-i pot admira penisul în erecie şi ve-
nele groase.
Ne-am repezit în acelaşi timp unul la altul, ciocnin-
du-ne. Gurile noastre se căutau, fl ămânde, în timp
252 Sylvia Day
ce el mă ridică în brae, făcându-mă să-mi încolăcesc
picioarele în jurul şoldurilor lui. S-a împiedicat de
canapea şi a căzut, întinzând o mână ca să susină gre-
utatea trupurilor noastre înlănuite.
M-am făcut mică sub el, fără sufl are, suspinând, iar
el s-a lăsat în genunchi pe covor, începând să-mi lingă
crăpătura. O făcea cu asprime, plin de nerăbdare, fără
delicateea cu care mă obişnuisem, şi îmi plăcea la ne-
bunie. Şi am înnebunit de plăcere când a venit deasu-
pra mea şi şi-a înfi pt mădularul în mine. Încă nu eram
udă cu totul şi arsura m-a făcut să icnesc, iar el şi-a pus
degetul mare pe clitorisul meu, frecându-l cu mişcări
circulare care mă făceau să mă zvârcolesc.
– Da, am gemut, zgâriindu-i spatele cu unghiile.
Nu mai era îngheat, ci luase foc. Trage-mi-o, Gideon!
Trage-mi-o tare!
– Eva!
Gura lui a acoperit-o pe a mea. M-a apucat de
păr, făcându-mă să rămân nemişcată, în timp ce se
repezea iar şi iar, penetrându-mă cu putere, profund.
A dat jos cu piciorul braul canapelei, împingându-se
cu pu tere în mine, îndreptându-se către orgasm cu o
ferocitate plină de hotărâre.
– A mea... a mea... a mea...
Ritmicitatea cu care testiculele lui se izbeau de fe-
sele mele şi asprimea litaniei posesive pe care o recita
mă făcuseră să-mi pierd minile de plăcere. Zvâcneam
cu fi ecare muşcătură a durerii, simeam cum sexul mi se
strânge în jurul lui, pe măsură ce excitaia sporea.
Iar el îşi dădu drumul strigând gutural, prelung, cu-
tremurându-se şi zvârcolindu-se în timp ce se golea în
mine; l-am cuprins în brae, strângându-l şi sărutându-l
pe umăr.
Atracfl ia 253
– ine-te de mine, îmi ceru cu glas răguşit, strân-
gându-mă în brae şi presându-mi sânii de pieptul lui.
M-a ridicat în brae, după care s-a aşezat în fund, cu
mine călare pe el. Eram alunecoasă de la sperma lui şi
de aceea i-a fost uşor să se împingă iar în mine.
Mi-a dat părul de pe faă şi mi-a şters lacrimile de
uşurare.
– Mi se scoală mereu cu tine, sunt mereu pregătit
pentru tine. Sunt întotdeauna aproape înnebunit de
dorina de a te avea. Dacă ceva ar fi putut să şteargă
asta, eu aş fi făcut-o eu însumi, înainte să fi ajuns atât
de departe. Ai îneles?
L-am prins de încheieturile mâinilor:
– Da.
– Acum e rândul tău să-mi arăi că mă mai do-
reşti după toate astea, continuă el, cu chipul aprins şi
scăldat în sudoare. Ochii îi erau întunecai şi tulburi.
Am nevoie să ştiu că faptul că mi-am pierdut controlul
nu înseamnă că te-am pierdut.
I-am luat mâinile de pe faa mea şi i le-am condus
către sâni. El i-a cuprins în palme, iar eu m-am spriji-
nit de umerii lui şi am început să-mi rotesc şoldurile.
Penisul nu-i era întărit cu totul, dar s-a îngroşat repede
la loc când am început să mă ondulez. Degetele lui îmi
roteau sfârcurile, le trăgeau, inundându-mă de valuri
de plăcere, iar stimularea asta blândă îmi zguduia lăun-
trurile. M-a tras apoi spre el şi mi-a prins în gură unul
dintre sfârcurile întărite, făcându-mă să ip, pârjolită
de nevoia de a primi şi mai mult.
Mi-am încordat coapsele şi m-am ridicat, închizând
ochii ca să-l simt ieşind din mine, după care mi-am
muşcat buzele, când m-a sfâşiat, alunecând iar înăun-
trul meu.
254 Sylvia Day
– Aşa, şopti el, lingându-mi sânii în timp ce se
îndrepta spre celălalt sfârc, întărit şi dureros, peste
care îşi trecu uşor limba. Dă-i drumul pentru mine!
Am nevoie acum să te văd că-i dai drumul în timp ce
mă călăreşti.
Am început să-mi rotesc şoldurile, delectându-mă
cu senzaia minunată de a-l simi cât de perfect mă um-
ple. N-aveam ruşine, n-aveam regrete în timp ce mă
aruncam în mădularul lui puternic, mişcându-mă în
aşa fel încât capul gros să mă frece exact acolo unde
aveam nevoie.
– Gideon, am gâfâit. O, da... te rog...
– Eşti atât de frumoasă!
Îmi prinsese ceafa cu o mână şi mijlocul cu alta,
arcuindu-şi şoldurile ca să pătrundă şi mai adânc.
– Eşti atât de sexy! O să-mi dau iar drumul pentru
tine. Asta îmi faci, Eva. Nu mă satur niciodată.
Am scâncit în timp ce totul se încorda în mine,
iar tensiunea născută din izbiturile puternice şi pro-
funde creştea. Gâfâiam, înnebunită, împingându-mi
şoldurile spre el. Mi-am dus mâna între picioare şi
am început să-mi frec clitorisul cu degetele, pentru
a grăbi orgasmul.
El a icnit, cu capul lăsat pe pernele de pe sofa; gâtul
i se încordase tot.
– Simt că o să-i dai drumul. Ai păsărica atât de fi er-
binte şi de strâmtă, atât de nesătulă!
Cuvintele şi vocea lui m-au adus pe culme. Am în-
ceput să ip când primul fi or m-a zguduit şi nu m-am
oprit în timp ce orgasmul punea stăpânire pe tot trupul
meu, iar sexul mi se strângea spasmodic în jurul peni-
sului de oel al lui Gideon.
Atracfl ia 255
El se opri, scrâşnind puternic din dini, până când
spasmele începură să se potolească, după care îmi ridică
şoldurile şi se împinse iar în mine. O dată. De două ori.
Iar la a treia izbitură profundă, gemându-mi numele,
ejaculă într-un jet fi erbinte, măturând astfel toate te-
merile şi îndoielile mele.
Nu ştiu cât timp am rămas aşa, prăbuşii pe cana-
pea, unul într-altul, înlănuii, eu odihnindu-mi capul
pe umărul lui, în timp ce el mă mângâia pe spate. Apoi
Gideon mă sărută uşor pe tâmplă şi-mi şopti:
– Rămâi!
– Bine.
Mă îmbrăişă.
– Eşti atât de curajoasă, Eva! Atât de puternică şi de
cinstită. Eşti un miracol. Miracolul meu.
– Poate un miracol al terapiei moderne, am zis
ironică, jucându-mă cu părul lui bogat. Şi chiar şi
aşa, am fost un dezastru pentru o vreme şi încă mai
am nişte probleme pe care nu cred c-o să le pot rezol -
va vreodată.
– Doamne! În ce hal i-am vorbit la început... Aş fi
putut să stric totul între noi chiar înainte să începem.
Şi la dineul organizaiei de caritate pentru protecia
copiilor... Se cutremură şi-şi îngropă faa în scobitura
gâtului meu. Eva, să nu mă laşi să distrug totul. Nu mă
lăsa să te alung!
Mi-am ridicat încet capul, cercetându-i chipul.
Era atât de incredibil de frumos, că uneori mi-era greu
să-l privesc.
– Nu poi să te gândeşti de două ori la ceea ce faci
sau spui din cauza lui Nathan şi a ceea ce mi-a făcut.
Asta o să ne despartă. O să ne distrugă.
256 Sylvia Day
– Nu spune una ca asta! Nici măcar să nu te gân-
deşti la asta!
I-am netezit fruntea încruntată.
– Aş fi vrut să fi putut să nu-i spun niciodată. Aş fi
vrut să nu trebuiască să ştii nimic.
El îmi prinse mâna şi-mi duse degetele la buze.
– Trebuie să ştiu tot, fi ecare părticică din tine, înă-
untru şi afară, fi ecare amănunt.
– O femeie chiar trebuie să aibă secretele ei, l-am
tachinat.
– Ba n-o să ai nici unul cu mine, ripostă el, prin-
zându-mă de păr şi înlănuindu-mi şoldurile cu o mâ-
nă, trăgându-mă spre el ca să-mi amintească – de parcă
aş fi putut uita – că era încă în mine. O să te am,
Eva. Şi este cât se poate de corect, din moment ce şi
tu mă ai pe mine.
– Dar cu tainele tale cum rămâne, Gideon?
El îşi aşternu brusc pe chip o mască lipsită de emoii;
era un act pe care îl făcea cu atâta uşurină, că devenise
a doua lui natură.
– Am luat-o de la zero când ai apărut tu. Tot ce cre-
deam că sunt, tot ce credeam că am nevoie... Scutură
din cap. O să ne dăm seama împreună cine sunt eu. Eşti
singura persoană din lume care mă cunoaşte.
Dar nu eram. Nu cu adevărat. Începeam să-mi dau
seama cum e, învăându-l bucăică cu bucăică, însă în
multe privine rămăsese o taină pentru mine.
– Eva... dacă mi-ai spune ce vrei... Îşi înghii cu greu
un nod în gât. Pot să mă port şi mai bine dacă îmi dai o
şansă. Numai nu... nu mă lăsa!
Dumnezeule! Putea să mă sfâşie cu atâta uşurină!
Câteva cuvinte, o privire disperată, şi mă şi făcea să mă
deschid toată în faa lui.
Atracfl ia 257
– Am nevoie de ceva de la tine, Gideon.
– Orice, numai să-mi spui ce.
– Am nevoie să-mi spui în fi ecare zi un lucru pe care
nu-l ştiu despre tine. Ceva intim, indiferent cât de ne-
însemnat. Am nevoie să-mi promii c-o să faci asta.
El mă privi prudent.
– Orice vreau eu?
Eu am încuviinat din cap, nesigură pe mine şi pe
ceea ce speram să obin de la el, iar el oftă din greu:
– Bine.
L-am sărutat blând, ca o mulumire tăcută. Şi-a
frecat nasul de al meu, propunându-mi:
– Hai să mergem să luăm cina. Sau vrei să coman-
dăm ceva aici?
– Eşti sigur că ar trebui să mergem?
– Vreau să ies cu tine.
Nu era chip să refuzi aşa ceva, mai ales că ştiam ce
pas important era pentru el. De fapt, era un pas imens
pentru amândoi, pentru că ultima dată când ieşiserăm
împreună se terminase cu un dezastru.
– Pare romantic. Şi irezistibil.
Zâmbetul lui bucuros era răsplata mea, ca şi duşul
făcut împreună. Mi-a plăcut la nebunie gestul intim
de a-l spăla, tot atât pe cât îmi plăcea să-i simt pal-
mele alunecând pe trupul meu. Când i-am luat mâna şi
i-am pus-o între picioarele mele, făcându-l să-şi intro-
ducă două degete în mine, am văzut cum i se aprin-
de iar în ochi fl acăra atât de cunoscută şi de dorită, în
clipa în care a simit sucul alunecos pe care-l lăsase
în urma lui.
M-a sărutat, murmurând:
– A mea.
258 Sylvia Day
Iar eu i-am răspuns cuprinzându-i penisul cu ambele
mâini şi şoptindu-i acelaşi lucru. Când ne-am întors în
dormitor, am luat de pe pat noua mea rochie albastră
şi am îmbrăişat-o.
– Tu ai ales-o, Gideon?
– Da, eu. Îi place?
– Este foarte frumoasă, am zâmbit. Mi-a zis mama
că ai gusturi excelente... în afară de faptul că preferi
brunetele.
El mi-a aruncat o privire chiar în clipa în care
fundul lui puternic şi frumos dispărea la intrarea în
şifonierul masiv.
– Ce brunete?
– O, pe cele bine făcute!
– Uită-te în sertarul de sus din dreapta, te rog, mi-a
strigat.
Încerca oare să-mi distragă atenia de la brunetele
împreună cu care fusese fotografi at, adică inclusiv de la
Magdalene? Am lăsat rochia pe pat şi am deschis ser-
tarul. În el se afl au vreo douăsprezece seturi de lenjerie
Carine Gilson, toate pe măsura mea, într-o mulime de
culori. Mai erau şi jartiere şi ciorapi de mătase, încă în
ambalajele lor. M-am uitat la Gideon în timp ce el se
întorcea cu hainele în mână.
– Am un sertar al meu?
– Ai trei în şifonier şi două în baie.
– Gideon, am zâmbit eu. De obicei, abia după câte-
va luni ajungi să împari şifonierul.
El îşi punea hainele pe pat.
– De unde ştii tu? Ai trăit cu vreun alt bărbat în
afară de Cary?
I-am aruncat o privire.
Atracfl ia 259
– Dacă împari un şifonier, nu înseamnă că trăieşti
cu cineva.
– Ăsta nu-i un răspuns, a zis, dându-mă uşor la o
parte ca să-şi ia o pereche de boxeri.
Am simit că se retrage în sine şi se întunecă, aşa că
i-am răspuns înainte să se dea la o parte:
– Nu am trăit cu nici un alt bărbat.
Gideon mă sărută brusc pe frunte, înainte să se
întoarcă la pat. Lângă bancheta de lângă el se opri, cu
spatele la mine.
– Vreau ca relaia asta să însemne mai mult pentru
tine decât toate celelalte pe care le-ai avut.
– Înseamnă, şi chiar cu mult mai mult, i-am zis,
în nodându-mi şi mai strâns prosopul în jurul sânilor.
Chiar am o mică problemă cu asta. A devenit impor-
tantă prea repede. Poate chiar mult prea repede. Nu-mi
iese din minte că e mult prea bine ca să fi e şi adevărat.
El s-a întors cu faa la mine.
– Poate că aşa şi e. Şi, dacă ăsta-i cazul, o merităm
din plin.
M-am dus la el, lăsându-l să mă prindă în brae, căci
acolo voiam să mă afl u mai mult decât oriunde altun-
deva pe lume. El mă sărută pe creştet.
– Nu pot suporta gândul că tu te aştepi ca totul să
se termine. Asta faci, nu-i aşa? Pentru că aşa a sunat ce
ai spus.
– Îmi pare rău.
– Trebuie să te facem să te simi sigură, continuă el,
plimbându-şi degetele prin părul meu. Cum să facem?
Am şovăit o clipă, după care i-am cerut:
– Ai vrea să mergi la terapie de cuplu împreună
cu mine?
260 Sylvia Day
Degetele lui au încremenit, iar el a rămas tăcut câ-
teva momente, respirând greu.
– Gândeşte-te doar, i-am sugerat. Poate te interesezi
un pic, ca să vezi despre ce e vorba.
– Aşa de rău mă descurc? Tu şi cu mine? O dau aşa
de rău în bară?
M-am dat în spate, ca să-l pot privi.
– Nu, Gideon, eşti perfect. Cel puin pentru mine.
Sunt nebună după tine. Cred că eşti...
El mi-a astupat gura cu un sărut.
– O s-o fac. O să merg.
În clipa aceea am simit că-l iubesc. La nebunie.
Şi în clipa următoare. Şi tot drumul până la ceea ce a
fost o cină fermecătoare şi intimă la Masa. Eram unul
dintre cele doar trei grupuri din restaurant şi, la intrare,
Gideon a fost salutat pe nume. Ni s-a servit o mâncare
dumnezeiască şi vinul a fost mult prea scump ca să mă
gândesc la preul lui, căci altfel nici nu l-aş fi putut bea.
Gideon avea un farmec întunecat, fi ind în acelaşi timp
relaxat şi seducător.
Mă simeam frumoasă în rochia aleasă de el şi mă
înveselisem. El cunoştea de-acum cele mai rele lucruri
din trecutul meu, dar rămăsese lângă mine.
Degetele lui mă mângâiau pe umăr... îmi desenau
cercuri pe ceafă... îmi alunecau pe spate. Mă săruta
pe tâmplă şi-şi freca nasul de locul din spatele urechii
mele, atingându-mi uşor cu limba pielea sensibilă.
Pe sub masă, mâna lui mă strângea de coapsă şi îmi
dezmierda partea din spate a genunchiului. Mă treceau
fi ori de cât de mult mă excita. Îl doream atât de tare,
că mă durea.
– Cum l-ai cunoscut pe Cary? se interesă el, privin-
du-mă pe deasupra paharului de vin.
Atracfl ia 261
– La terapia de grup.
Am pus mâna pe mâna lui, ca să-i opresc înaintarea
în sus pe picior, zâmbind la vederea luminiei răută-
cioase din ochii lui.
– Tata e poliist şi a auzit de un terapeut care părea
să facă minuni cu copiii-problemă cum eram eu. Cary
mergea şi el tot la doctorul Travis.
– Minuni, zici? surâse Gideon.
– Doctorul Travis nu e ca nici un alt terapeut pe
care l-am cunoscut. Lucrează într-o fostă sală de sport
pe care a transformat-o. Cu „copiii lui“ are o politică
a uşilor deschise, şi mie mi s-a părut că e mai adevărat
să mă învârt pe acolo decât să mă întind pe o canapea.
Ca să nu mai vorbesc că avea şi regula să nu torni go-
goşi. Fie ambele pări erau cinstite până la capăt, fi e
se înfuria rău. Întotdeauna mi-a plăcut la el că-i pasă
destul de noi încât să se înfurie.
– Ai ales Universitatea de Stat din San Diego pen-
tru că tatăl tău locuieşte în California de Sud?
M-am strâmbat în clipa în care el a mai dezvăluit
încă o bucăică din ceea ce ştia despre mine fără ca eu
să-i fi spus.
– Cât de mult ai afl at despre mine?
– Cât am putut să afl u.
– Vreau oare să ştiu cât de mult înseamnă asta?
El îmi duse mâna la buze, sărutându-le.
– Probabil că nu.
Am scuturat din cap, exasperată.
– Da, din cauza asta am urmat Universitatea din
San Diego. Nu am petrecut mult timp cu tata până
când nu am crescut. Ca să nu mai vorbesc de faptul că
mama mă sufoca de-a dreptul.
262 Sylvia Day
– Şi nu i-ai povestit niciodată tatălui tău despre ce
i s-a întâmplat?
– Nu, am răspuns, jucându-mă cu piciorul pa-
harului. El ştie că am fost o rebelă furioasă, cu mari
pro bleme privind respectul de sine, dar habar n-are
despre Nathan.
– De ce?
– Pentru că nu poate să schimbe nimic din cele în-
tâmplate. Nathan a fost pedepsit de lege. Tatăl lui a
plătit o sumă imensă pentru daunele provocate. În sfâr-
şit, s-a făcut dreptate.
– Eu nu sunt de acord, spuse Gideon pe un ton foar-
te rece.
– Ce-ai mai vrea să fi e?
Bău o gură zdravănă înainte să răspundă:
– Nu pot să descriu asta la cină.
– Oh!
Şi, cum avea un aer foarte ameninător, mai ales
când îşi adopta privirea aceea de gheaă, m-am con-
centrat asupra mâncării din faa mea. La Masa nu exis-
ta meniu, ci numai alegerea maestrului bucătar, prin
urmare, fi ecare îmbucătură era o surpriză delicioasă,
iar faptul că ali clieni nu se vedeau pe nicăieri ne făcea
să ne simim ca şi cum tot localul ar fi fost al nostru.
După câteva clipe, el zise:
– Îmi place la nebunie să te privesc mâncând.
I-am aruncat o privire.
– Ce înseamnă asta?
– Mănânci cu entuziasm, iar gemetele de plăcere pe
care le scoi mă fac să mi se scoale.
L-am lovit uşor cu pumnul.
– Dacă vrei să ştii, i se sculase deja.
Atracfl ia 263
– Din vina ta, rânji el, făcându-mă şi pe mine să
zâmbesc cu gura până la urechi.
Gideon mânca mult mai serios decât mine şi nici
măcar n-a clipit când i s-a adus nota de plată astrono-
mică. Înainte să ieşim, el mi-a pus pe umeri sacoul său
şi mi-a propus:
– Hai să mergem mâine la sala ta de fi tness!
L-am privit pe furiş.
– A ta e mai elegantă.
– Evident că e. Dar o să merg oriunde îi place ie.
– În vreun loc unde să nu fi e instructori amabili
pe care îi cheamă Daniel? am întrebat pe un ton
nevinovat.
El s-a uitat la mine ridicând din sprânceană şi
făcând pe supăratul.
– Ai grijă, îngeraş, altfel o să mă gândesc la nişte
consecine pe măsură fi indcă râzi de mine pentru că
sunt posesiv.
Am remarcat că nu m-a mai ameninat iar cu
bătaia la fund. Oare îşi dăduse seama că sexul ames-
tecat cu durere era o problemă enormă pentru mine?
Că mă ducea într-un col al minii unde nu mai voiam
să mă întorc vreodată?
Pe drumul înapoi spre casa lui Gideon, m-am ghe-
muit lângă el pe bancheta Bentley-ului, cu picioa-
rele aruncate peste ale lui şi cu capul pe umărul lui.
Mă gândeam la halul în care abuzurile lui Nathan încă
îmi afectau viaa şi mai ales viaa sexuală.
Câte astfel de fantome puteam să exorcizez împre-
ună cu Gideon? Dacă mă luam după jucăriile sexuale
pe care le zărisem în camera lui de hotel, era clar că
e mult mai experimentat şi mai aventuros decât mine
în ale sexului. Iar plăcerea pe care o simisem ceva mai
264 Sylvia Day
devreme, când făcuse dragoste cu mine cu atâta sălbă-
ticie pe canapeaua lui, îmi demonstra din plin că putea
să-mi facă lucruri pe care nimeni altcineva nu mi le
mai putea face.
– Am încredere în tine, i-am şoptit.
El m-a strâns mai puternic în brae şi, cu buzele în
părul meu, a murmurat:
– O să fi m buni unul pentru altul, Eva.
Iar în noaptea aceea, când i-am adormit în brae,
cuvintele acestea încă îmi răsunau în minte.
– Nu... nu! Nu... te rog!
Strigătele lui Gideon m-au făcut să sar ca arsă din
somn, cu inima bătând să-mi spargă pieptul. Încercam
să-mi recapăt sufl ul, uitându-mă speriată la bărbatul
care se zvârcolea lângă mine.
Pufnea ca un animal încolit, cu pumnii strânşi şi
dând neîncetat din picioare. M-am dat la o parte, de
teamă să nu mă lovească, fără să-şi dea seama, aşa pier-
dut era în visul lui.
– Dă-te de pe mine! gâfâia el.
– Gideon! Trezeşte-te!
– Dă-te...
Îşi arcui şoldurile în sus, cu un şuierat de durere,
şi rămase aşa, scrâşnind din dini, cu spatele curbat,
ca şi cum patul ar fi fost în fl ăcări sub el. După care se
prăbuşi, zgâlâind salteaua sub izbitură.
– Gideon!
Cu gâtul uscat, m-am întins ca să aprind veioza de
lângă pat. Nu ajungeam la ea şi a trebuit să dau la o
parte cearşafurile încurcate ca să ajung mai aproape.
Gideon se chircea, agonizând, zgâlâindu-se cu atâta
violenă, că tot patul se scutura.
Atracfl ia 265
Camera s-a luminat brusc, ca şi cum ar fi luat foc.
M-am întors spre el... Şi l-am văzut că se masturba cu o
bestialitate şocantă.
Îşi strângea penisul cu dreapta cu atâta foră, că i se
albiseră încheieturile, frecându-l cu o repeziciune plină
de brutalitate, în timp ce stânga i se agăase de cearşaf.
Chipul lui frumos era răvăşit de tulburare şi de durere.
Temându-mă pentru sigurana lui, l-am scuturat de
umăr cu ambele mâini.
– Gideon, la dracu’! Trezeşte-te!
ipătul meu a sfâşiat zidurile coşmarului. A des-
chis ochii şi a sărit brusc în fund, rotindu-şi privirea
înnebunit.
– Ce? a icnit, respirând agitat. Se îmbujorase, avea
buzele şi obrajii roşii de excitare. Ce e?
– Doamne! Mi-am înfi pt mâinile în păr şi m-am dat
jos din pat, înşfăcând halatul negru pe care îl lăsasem
lângă pat.
Ce-o fi fost în mintea lui? Ce anume îl poate face pe
un om să aibă vise sexuale atât de violente?
Îmi tremura vocea.
– Ai avut un coşmar. M-ai speriat îngrozitor.
– Eva!
El a privit în jos, şi-a observat erecia şi s-a înnegu-
rat la faă de ruşine.
Din locul sigur în care mă oprisem, lângă fe reastră,
l-am măsurat cu privirea, în timp ce-mi legam agitată
cordonul halatului.
– Ce visezi?
El a scuturat din cap cu o privire umilită; era o
postură vulnerabilă pe care nu i-o ştiam sau n-o re-
cunoşteam la el. Aveam impresia că e altcineva în
trupul lui.
266 Sylvia Day
– Nu ştiu.
– Aiurea! Ai ceva în tine, ceva care te roade.
El îşi revenea, vizibil, în timp ce creierul i se scutura
de umbrele somnului.
– A fost doar un vis, Eva. Oamenii mai şi visează.
L-am fi xat cu privirea, jignită de faptul că îmi vor-
bea pe un ton de parcă aş fi luat-o razna.
– Du-te dracului!
El a ridicat din umeri, acoperindu-şi goliciunea cu
cearşaful.
– De ce te-ai supărat?
– Pentru că mini.
Gideon a tras adânc aer în piept, după care l-a dat
afară cu putere.
– Îmi pare rău că te-am trezit.
Mi-am strâns între degete baza nasului, simind cum
urcă în mine o migrenă. Mă usturau ochii de cât voiam
să plâng pentru el, să plâng pentru chinul, oricare o fi
fost, prin care trecuse în viaa lui. Şi să plâng pentru
noi, pentru că, dacă nu mă lăsa să-i pătrund tainele,
relaia noastră n-avea nici un viitor.
– Te mai întreb o dată, Gideon: ce ai visat?
– Nu-mi aduc aminte, zise el; îşi trecu o mână prin
păr, lăsându-şi picioarele pe marginea patului. Am câte
ceva de rezolvat şi probabil că mă bântuie. Mă duc
să lucrez puin în birou. Bagă-te la loc în pat şi încearcă
să dormi!
– Gideon, erau câteva răspunsuri corecte la între-
barea mea. Unul ar fi fost: „Hai să vorbim mâine des -
pre asta“. „Hai să vorbim în weekend“ ar fi fost altul.
Şi-ar fi mers până şi un „nu sunt pregătit să vorbesc des-
pre asta“. Dar tu ai tupeul să te prefaci că n-ai şti despre
Atracfl ia 267
ce vorbesc şi să mi te adresezi ca şi cum n-aş fi în toa -
te minile.
– Îngeraş...
– Nu! Mi-am încrucişat mâinile în jurul taliei. Crezi
că mie mi-a fost uşor să-i vorbesc despre trecutul meu?
Crezi că n-a durut deloc să-mi deschid sufl etul în faa
ta şi să las toată urâciunea să iasă la lumină? Ar fi fost
mai simplu să o termin cu tine şi să mă combin cu vre-
unul care să nu fi e aşa de important. Dar mi-am asumat
riscul pentru că vreau să fi u cu tine. Poate că într-o zi o
să simi şi tu la fel pentru mine.
Şi am ieşit din cameră.
– Eva! Eva, fi r-ar să fi e, întoarce-te, te rog! Ce nu-i
convine?
M-am mişcat repede. Ştiam prea bine cum se simte:
scârba din măruntaie care se răspândea ca un cancer,
furia neputincioasă şi nevoia de a se ghemui undeva şi
de a găsi puterea să-şi arunce amintirile înapoi în gaura
neagră unde trăiau încă.
Dar asta nu era o scuză ca să mintă ori să arunce
vina pe mine.
Mi-am smuls geanta de pe scaunul unde o arunca-
sem când mă întorsesem de la cină şi am ieşit în goană
pe uşa din faă, în holul liftului. Uşile ascensorului toc-
mai se închideau când, prin uşa de la intrare, rămasă
deschisă, l-am văzut ieşind în living. Goliciunea lui era
garania că nu poate să vină după mine, iar privirea din
ochii lui m-a asigurat că nu trebuie să rămân. Îşi pusese
iar masca aceea, făcuse iar faa aceea şocant de impla-
cabilă cu care inea lumea la mare distană.
M-am sprijinit tremurând de bara de alamă. Eram
sfâşiată între îngrijorarea pentru el, care-mi cerea să
rămân, şi cunoaşterea pentru care plătisem un pre
268 Sylvia Day
greu, care îmi spunea că nu pot să trăiesc cu strate-
gia lui de supravieuire. Drumul meu spre însănătoşire
fusese pavat cu adevăruri dureroase, nu cu negări şi
cu minciuni.
După ce am trecut de etajul trei, mi-am şters obra-
jii uzi, respirând adânc, iar când am ajuns la parter
îmi revenisem.
Portarul mi-a chemat un taxi şi, cum era un adevă-
rat profesionist, s-a purtat de parcă aş fi fost îmbrăcată
de lucru, nu în picioarele goale şi în halat de casă ne-
gru. I-am mulumit din toată inima.
Şi îi eram atât de recunoscătoare taximetristu-
lui pentru că m-a dus repede acasă, încât i-am lăsat
un bacşiş gras şi nici nu mi-a păsat de privirile furişe
pe care mi le strecurau portarul meu şi cei de la pază.
Nu mi-a păsat nici măcar de privirea pe care mi-a arun-
cat-o superba blondă statuară care a ieşit din liftul pe
care-l aşteptam, până când am mirosit parfumul lui
Cary pe ea şi mi-am dat seama că poartă unul dintre
tricourile lui.
Ea a aruncat o privire amuzată către neglijeul meu.
– Frumos halat!
– Frumos tricou!
Blonda s-a îndepărtat cu un surâs maliios pe buze.
Când am ajuns la etajul meu, l-am găsit pe Cary
sprijinit în uşa de la intrare deschisă. S-a întins şi mi-a
deschis braele.
– Vino-ncoace, fetio!
M-am dus drept la el şi l-am îmbrăişat; mirosea a
parfum de femeie şi a sex la greu.
– Cine-i puicua care a ieşit de aici?
– Un manechin. Nu-i bate capul cu ea! M-a dus în
casă şi-a încuiat uşa după el. A sunat Cross. Mi-a spus
Atracfl ia 269
că te îndrepi spre casă şi că au rămas la el cheile tale.
Voia să se asigure că sunt aici şi treaz, ca să-i deschid.
După mine, părea distrus şi înfricoşat. Vrei să vorbim
despre asta?
Mi-am lăsat geanta pe masa pentru micul dejun şi
m-am dus în bucătărie.
– A avut din nou un coşmar. Unul urât de tot. Iar
când l-am întrebat ce e a negat, după care s-a purtat de
parcă aş fi luat-o pe arătură.
– A, clasic!
Telefonul a început să sune. Am apăsat pe butonul
care oprea sunetul şi Cary a făcut la fel cu celălalt tele-
fon de pe blat. Pe urmă mi-am luat mobilul, am închis
alerta care mă anuna că am multe apeluri pierdute de
la Gideon şi i-am trimis un mesaj: „Acasă cu bine. Sper
să dormi OK restul nopii“.
Am închis telefonul şi l-am aruncat în geantă, după
care mi-am luat o sticlă cu apă din frigider.
– Şi e cu atât mai dureros cu cât eu îi povestisem
toate relele mele în timpul serii.
Cary ridică o sprânceană.
– Deci ai făcut-o. Şi cum a reacionat?
– Mai bine decât aş fi avut dreptul să mă aştept.
Nathan ar trebui să se roage să nu dea vreodată ochii
cu el. Am terminat să beau apa. Şi Gideon a acceptat
să meargă la terapia de cuplu pe care mi-ai sugerat-o.
M-am gândit că astfel am depăşit o etapă. Poate chiar
aşa a şi fost, dar pe urmă ne-am lovit de un zid.
– Dar tu pari destul de liniştită, a zis el, aşezându-se
la masă. N-ai plâns. Eşti chiar calmă. Ar trebui să fi u
îngrijorat?
Mi-am frecat stomacul, ca să eliberez ghemul de
spaimă care rămăsese înrădăcinat acolo.
270 Sylvia Day
– Nu, o să-mi fi e bine. Vreau doar... vreau să fac să
meargă între noi. Vreau să fi u cu el, dar dacă mă minte
în privina problemelor serioase, atunci eu rup totul.
Doamne! Nici măcar nu trebuia să mă gândesc la
posibilitatea ca noi să nu depăşim momentul ăsta. Deja
mă apucase neliniştea. Nevoia de a fi cu Gideon îmi
zvâcnea nebuneşte în sânge.
– Eşti o bucăică greu de înghiit, fetio! Sunt mân-
dru de tine. Şi Cary s-a îndreptat spre mine, m-a luat
de bra şi-a stins luminile din bucătărie. Hai să ne cul-
căm şi, când o să ne trezim, o să începem o nouă zi.
– Credeam că lucrurile merg bine cu tine şi cu
Trey.
El îmi adresă un zâmbet strălucitor.
– Draga mea, cred că m-am îndrăgostit.
– De cine? m-am interesat, lăsându-mi obrazul pe
umărul lui. De Trey sau de blondă?
– De Trey, prostuo! Cu blonda am făcut doar
puin fi tness.
Aş fi avut multe de spus despre asta, dar nu era mo-
mentul acum să discutăm despre obiceiul lui Cary de
a-şi distruge singur fericirea. Şi poate că să vorbim des-
pre cât de bine mergeau lucrurile cu Trey era cel mai
bun mod de abordare a momentului.
– Deci te-ai îndrăgostit şi tu, în sfârşit, de un om
bun. Ar trebui să sărbătorim.
– Hei, asta-i replica mea!
În dimineaa următoare, Gideon m-a găsit la duş.
A intrat în baia mare atât de minunat şi gol, mişcân-
du-se cu graia aceea plină de încredere pe care i-o
admirasem încă de la început. Părul îi încadra faa
şi umerii într-o coamă răvăşită foarte sexy, arătând
aşa de bine, că ar fi făcut o femeie să strige de dorină
numai dacă i-ar fi strâns în palmele lacome mătasea
aspră a părului. Uitându-mă cum i se încordau muşchii
când mergea, nici măcar nu-mi dădea prin cap să mă
prefac că nu mă holbez la frumuseea pe care o avea
între picioare.
Zâmbetul plin de subînelesuri pe care mi l-a adre-
sat îmi spunea că ştie prea bine ce efect are asupra mea.
M-am răzbunat săpunindu-i peste tot trupul dumneze-
iesc, după care m-am aşezat pe băncuă şi l-am supt cu
o asemenea ardoare, că a trebuit să se sprijine cu pal-
mele de faiana de pe perete.
Instruciunile pe care mi le dădea cu glas aspru şi
răguşit mi-au răsunat în minte cât timp m-am îmbrăcat
232 Sylvia Day
pentru a merge la lucru, ceea ce am făcut foarte re-
pede, înainte ca el să aibă timp să-şi termine duşul şi
să mi-o tragă până-mi sar ochii din cap, aşa cum ame-
ninase chiar înainte să-şi dea drumul cu sălbăticie
în gâtul meu.
Noaptea nu-i fusese tulburată de coşmaruri. Sexul
ca sedativ părea să aibă un efect benefi c şi eu eram foar-
te recunoscătoare pentru asta.
– Sper că nu-i trece prin minte că ai scăpat, îmi
spuse venind pe furiş după mine în bucătărie.
Era pus la patru ace, într-un costum negru cu dungi
subiri. A luat ceaşca de cafea pe care i-o întindeam,
fi xându-mă cu o privire ce prevestea numai lucruri pă-
cătoase. Văzându-l în costumul foarte elegant, gândul
mi-a zburat la bărbatul nesătul care dormise în patul
meu în timpul nopii şi sângele a început să zvâcnească
mai repede. Mă durea tot corpul, muşchii îmi pulsau la
amintirea plăcerii de care avusesem parte, dar tot nu
mă săturasem.
– Mai uită-te tu aşa la mine, m-a avertizat el, spriji-
nit într-un cot de blat şi sorbind din cafea, şi-o să vezi
ce păeşti.
– O să-mi pierd slujba din cauza ta.
– Îi dau eu alta.
– Ce, de exemplu? am pufnit eu. Să fi u sclava ta
sexuală?
– Ce sugestie provocatoare! Hai s-o discutăm.
– Bestie ce eşti! am mârâit, în timp ce-mi curăam
cana ca s-o pun în maşina de spălat vase. Eşti gata?
Pentru muncă?
Şi-a terminat cafeaua şi am întins mâna, ca să-i clă-
tesc cana, însă el m-a dat la o parte şi şi-a clătit-o sin-
gur. Încă o aciune destinată muritorilor de rând care
Atracfl ia 233
îl făcea să pară accesibil, mai îndepărtat de fantezia pe
care nu credeam că aş fi avut vreodată şansa să o ating.
S-a întors apoi spre mine.
– Vreau să iei cina cu mine în seara asta şi să-i
petreci noaptea în patul meu.
– Nu vreau deloc să te agii prea mult cu mine,
Gideon.
Era un bărbat care nu avusese de mult o relaie fi -
zică serioasă, în caz că avusese vreodată una. Cât timp
avea să treacă până să i se trezească instinctul de fugă?
În plus, chiar era necesar să ne ferim de privirile publi-
cului, în calitate de cuplu.
– Nu-i găsi scuze! se încruntă el. Nu hotărăşti tu că
nu pot face asta.
Îmi venea să mă iau la palme pentru că-l jignisem.
El se străduia, iar datoria mea era să-l răsplătesc, nu să-l
descurajez.
– N-am vrut să spun asta. Pur şi simplu nu vreau să
mă bag în sufl etul tău. În plus, tot trebuie să...
– Eva, oftă el şi, cu acest oftat, eliberându-se şi de
tensiune. Trebuie să ai încredere în mine. Eu am încre-
dere în tine. A trebuit să fac asta, căci altfel nu ne-am
afl a aici în acest moment.
În regulă. Am dat din cap, înghiind nodul care mi
se pusese în gât.
– Atunci cina şi pe urmă la tine. Sincer, ard de
nerăbdare.
Cuvintele rostite de Gideon despre încredere m-au
bântuit toată dimineaa, ceea ce mi-a fost de ajutor
când alerta de pe Google a intrat în mesageria mea.
De data asta nu mai era doar o singură fotografi e.
Fiecare articol, fi ecare postare coninea mai multe
234 Sylvia Day
instantanee cu mine şi cu Cary îmbrăişându-ne de
rămas-bun în faa restaurantului unde luaserăm prân-
zul cu o zi înainte. Legendele speculau despre natura
rela iei noastre şi unele precizau că locuim împreună.
Altele sugerau că mă dau la „playboy-ul miliardar
Cross“, dar îl in la păstrare pe iubitul meu, o stea în
devenire a podiumurilor de modă.
Motivul acestei publicităi mi-a devenit clar când
am văzut fotografi a lui Gideon printre cele cu Cary şi
cu mine. Fusese făcută noaptea trecută, în timp ce eu
mă uitam la fi lme cu Cary şi cu Trey, iar Gideon ar fi
trebuit să fi e la o cină de afaceri. În poză, Gideon şi
Magdalene Perez îşi zâmbeau, părând foarte apropiai,
în faa unui restaurant, iar ea îşi inea mâna pe ante-
braul lui. Legendele oscilau între laudele pentru „sto-
lul de frumusei din înalta societate“ şi speculaiile pe
seama faptului că îşi lecuia inima zdrobită din cauza
infi delităii mele întâlnindu-se cu alte femei.
„Trebuie să ai încredere în mine.“
Am închis e-mailul, cu respiraia întretăiată şi
inima bătând cu putere. Stomacul mi se întorsese pe
dos, chircit de gelozie. Ştiam că n-avea cum să fi avut
vreun contact fi zic cu o altă femeie şi ştiam şi că ine la
mine. Însă o uram pe Magdalene cu patimă – iar ea îmi
dăduse un motiv serios s-o dezvolt în timpul discuiei
noastre din baie – şi nu puteam suporta s-o văd împre-
ună cu Gideon. Nu puteam suporta să-l văd pe el că-i
zâmbeşte atât de afectuos, mai ales inând cont de felul
în care se purtase ea cu mine.
Am reuşit să nu mă mai gândesc însă la toate astea.
Am închis totul într-un col al minii şi m-am con-
centrat pe ce aveam de făcut la lucru. A doua zi, Mark
şi Gideon aveau să se întâlnească pentru a discuta
Atracfl ia 235
cererea de ofertă pentru campania Kingsman şi eu
organizam informaiile care circulau între Mark şi de-
partamentele care se ocupau de asta.
– Hei, Eva! Mark îşi scoase capul din biroul lui.
Eu şi Steve ne întâlnim la restaurantul din parcul
Bryant ca să luăm prânzul. El m-a întrebat dacă vii şi
tu. I-ar plăcea să te revadă.
– Şi mie mi-ar plăcea foarte mult.
Toată după-amiaza mi se luminase, la gândul că
aveam să iau prânzul într-unul dintre restaurantele
mele preferate cu doi tipi absolut fermecători, care mă
făceau să-mi iau gândurile de la discuia despre trecu-
tul meu pe care urma s-o am cu Gideon peste numai
câteva ore.
Intimitatea mea, fără îndoială, se dusese pe apa
sâmbetei. Ar fi trebuit să-mi adun curajul şi să stau
de vorbă cu Gideon înainte să mergem să luăm cina.
Înainte ca el să fi e văzut din nou în public împreună
cu mine. Trebuia să ştie ce riscuri îşi asumă rămânând
cu mine.
Ceva mai târziu, am primit un plic micu, de la altă
fi rmă, şi am presupus că este o schiă pentru una dintre
reclamele la Kingsman; înăuntru însă, am dat peste un
cartonaş de la Gideon.
La prânz. În biroul meu.
– Pe bune? am mormăit, iritată de faptul că nu avea
nici formulă de salut, nici de încheiere. Ca să nu mai
vorbesc de lipsa unei cereri. Şi cine putea să uite că
Gideon nici măcar nu-mi pomenise vreodată că luase
cina cu Magdalene?
236 Sylvia Day
S-o fi invitat-o pe ea să-l însoească în locul meu?
La urma urmelor, la asta era potrivită. Să fi e una dintre
femeile cu care socializa când nu stătea în camera lui
de hotel.
Am întors pe verso cartonaşul lui Gideon şi am scris
tot atâtea cuvinte, fără să mă semnez:
Scuză-mă. Am alte planuri.
Un răspuns nepoliticos, dar binemeritat. La două-
sprezece fără un sfert, eu şi Mark ne-am îndreptat spre
holul clădirii. Acolo însă, am fost oprii de cei de la
securitate, iar paznicul l-a sunat pe Gideon să-i spună
că sunt în hol. Iritarea mea s-a transformat de îndată
în furie.
– Hai să mergem, i-am spus lui Mark, luând-o cu paşi
mari către uşile turnante, fără să in seama de cererea
pe care mi-o adresa paznicul, să aştept câteva minute.
Mă simeam foarte rău că-l bag la mijloc.
L-am văzut pe Angus aşteptând lângă Bentley-ul
parcat lângă trotuar şi în aceeaşi clipă l-am auzit pe
Gideon în spatele meu, strigându-mi numele cu o vo -
ce care parcă mă biciuia. M-am întors spre el în timp ce
ne ajungea pe trotuar. Privirea lui impasibilă era de-a
dreptul de gheaă.
– Mă duc să iau prânzul cu şeful meu, l-am informat,
cu bărbia ridicată sfi dător.
– Unde mergei, Garrity? l-a întrebat Gideon, fără
să-şi ia ochii de la mine.
– La restaurantul din parcul Bryant.
– O s-o duc eu acolo.
Şi spunând asta, m-a prins de mână şi m-a împins
autoritar în Bentley-ul căruia Angus îi deschisese deja
Atracfl ia 237
portiera din spate. Gideon s-a urcat şi el grăbit, obli-
gându-mă să mă dau la o parte pe banchetă. Apoi
Angus a închis portiera şi am pornit.
Mi-am aranjat poalele rochiei.
– Ce te-a apucat? În afară de faptul că mă faci de
ruşine în faa şefului meu!
El s-a sprijinit cu braul de spătarul banchetei, aple-
cându-se către mine:
– Cary e îndrăgostit de tine?
– Ce? Nu!
– i-ai tras-o cu el?
– i-ai pierdut minile?
Umilită, m-am uitat pe furiş la Angus, care făcea
pe surdul.
– Du-te dracu’, playboy miliardar ce eşti, cu stoluri
de frumusei din înalta societate după tine!
– Deci ai văzut fotografi ile.
Eram aşa de furioasă, că nici nu mai puteam să respir
cum trebuie. Ce tupeu! Am întors capul, într-un gest
de anulare a lui şi a acuzaiilor de-a dreptul idioate.
– Cary e ca un frate pentru mine. Ştii prea bine.
– Şi tu ce eşti pentru el? Fotografi ile alea erau incre-
dibil de grăitoare, Eva. Şi-mi dau seama de la o poştă
când e vorba de dragoste.
Angus a încetinit, lăsând să traverseze un grup mare
de pietoni. În clipa aceea am deschis portiera şi i-am
aruncat lui Gideon o privire peste umăr, lăsându-l să se
uite bine la mine.
– Ba fără îndoială că n-ai habar.
Apoi am trântit portiera şi m-am îndepărtat cu paşi
repezi, plină de o furie îndreptăită. Eu făcusem eforturi
supraomeneşti ca să-mi înăbuş întrebările şi gelozia,
238 Sylvia Day
şi ce primeam în schimb? Pe Gideon, care făcea fără
motiv ca taurul dement.
– Eva! Opreşte-te imediat!
I-am arătat degetul fără să mă întorc spre el şi
am alergat pe cele câteva trepte afl ate la intrarea în
parcul Bryant, o oază liniştită şi verde în mijlocul
oraşului. Simplul fapt că traversai şi intrai acolo era
ca şi cum ai fi pătruns pe un alt tărâm. Pus în um-
bră de imenşii zgârie-nori care-l înconjurau, parcul
Bryant era o oază ce se întindea în spatele unei bi-
blioteci vechi, minunate. Era un loc unde timpul îşi
trăgea sufl etul, copiii râdeau plini de bucurie inocentă,
dându-se într-un carusel, iar cările erau tovarăşi foar-
te apreciai.
Din nefericire pentru mine, căpcăunul superb mă
urmărise dintr-o lume în cealaltă. Gideon m-a prins
de mijloc.
– Nu mai alerga, mi-a şuierat în ureche.
– Te pori ca un nebun.
– O fi din cauză că mă scoi din mini? a replicat el,
iar braul i se întărise ca un drug de oel. Eşti a mea.
Spune-mi că şi Cary ştie asta.
Mi-aş fi dorit ca vreo parte a lui să fi e ceva mai
aproape de gura mea, ca să-l muşc.
– Evident. La fel cum ştie şi Magdalene că eşti al
meu. Provoci o scenă!
– Am fi putut să discutăm în biroul meu dacă n-ai fi
fost atât de încăpăânată.
– Aveam alte planuri, tembelule! Şi mi le-ai distrus
cu totul.
Am spus ultimele cuvinte cu o voce întretăiată şi
ochii mi s-au umplut de lacrimi, simind privirile care
Atracfl ia 239
se aintiseră asupra noastră. Aveam să fi u dată afară
pentru că mă făcusem de ruşine.
– Distrugi totul!
Gideon îmi dădu drumul de îndată, întorcându-mă
cu faa spre el, inându-mă de umeri, asigurându-mă că
tot nu pot fugi.
– Doamne! Mă luă rapid în brae, sărutân du-mi pă-
rul. Nu mai plânge! Îmi pare rău.
L-am lovit cu pumnii în piept, cu singurul efect că
am avut impresia că dau într-un zid.
– Ce-i în creierul tău? Tu poi să ieşi cu o scor -
pie care mă face pe mine târfă şi crede c-o să te
ia de bărbat, dar eu nu pot să iau prânzul cu un pri-
eten foarte bun care-i tot pune vorbe bune încă de
la început?
– Eva! spuse el, luându-mi capul în mână şi apăsân-
du-şi obrazul de fruntea mea. Maggie era din întâmpla-
re în acelaşi restaurant unde am luat cina cu asociaii
mei de afaceri.
– Nu-mi pasă deloc! Vrei să vorbeşti despre expre-
siile de pe chip. Atunci expresia de pe al tău... Cum
puteai s-o priveşti aşa, după halul în care a vorbit
cu mine?
– Îngeraş... Mă sărută pe faă cu buze fi erbini. Pri-
virea aceea îi era adresată ie. Maggie m-a oprit când
am ieşit şi eu i-am spus că mă duc spre casă, la tine.
Nu pot să-mi controlez expresia feei când mă gândesc
că o să fi m împreună, singuri.
– Şi te aştepi ca eu să cred că ea a început să zâm-
bească la auzul acestei veşti?
– Mi-a cerut să-i transmit salutări, dar mi-am închi-
puit că n-o să fi i prea bucuroasă şi n-aveam nici un chef
să-i stric noaptea cu ea.
240 Sylvia Day
I-am înlănuit mijlocul cu mâinile strecurate pe
sub sacou.
– Trebuie să stăm de vorbă, Gideon, chiar în seara
asta. Am câteva lucruri să-i spun. Dacă un reporter
caută în locul potrivit şi mai are şi ceva noroc... Tre-
buie să ne inem relaia ascunsă de ochii lumii ori să
ne despărim. Oricare dintre aceste variante ar fi mai
bună pentru tine.
Gideon îmi luă faa în mâini, apăsându-şi fruntea
de a mea.
– Nici una dintre ele nu este o opiune. Orice-ar fi ,
o să vedem ce facem.
M-am ridicat pe vârfuri şi mi-am lipit gura de a lui,
împletindu-ne limbile într-un sărut profund, plin de
o pasiune sălbatică. Eram vag conştientă de mulimea
care se mişca în jurul nostru, de bâzâitul numeroase-
lor conversaii şi de mugetul neîncetat al trafi cului,
dar nimic din toate astea nu avea importană când
eram cuibărită în braele lui Gideon, alintată de el.
Mă chinuia şi îmi oferea plăcere în acelaşi timp, era
un bărbat ale cărui schimbări bruşte de dispoziie şi
înfl ăcărări care se stingeau imediat erau cu totul pe
potriva alor mele.
– Gata, şopti el, mângâindu-mă uşor pe obraji. Hai
să facem fotografi a asta demnă să apară în toată presa!
– Nu mă asculi deloc, nebun încăpăânat ce eşti!
Trebuie să plec.
– Mergem acasă împreună după serviciu.
Şi s-a îndepărtat, fără să-mi dea drumul la mână
până când n-a ajuns destul de departe încât să fi e obli-
gat s-o facă.
M-am îndreptat spre restaurantul îmbrăcat în iede-
ră şi i-am văzut pe Mark şi pe Steven care mă aşteptau
Atracfl ia 241
la intrare. Erau un cuplu foarte drăgu, Mark în costum
şi cu cravată, iar Steven în blugii lui tocii şi în cizme.
Steven aştepta cu mâinile în buzunare, iar pe faă
avea un zâmbet larg.
– Îmi venea să aplaud. A fost mai bine decât dacă
m-aş fi uitat la un fi lm pentru femei.
M-am înroşit toată, stânjenită. Mark mi-a deschis
uşa şi m-a poftit să intru, spunând:
– Cred că poi să ştergi cu buretele ce i-am spus des-
pre cum aleargă Cross după fuste.
– Îi mulumesc că nu m-ai dat afară, i-am replicat
ironică, în timp ce hostessa verifi ca rezervarea şi masa
pe care o aveam. Sau, dacă tot o faci, pentru că întâi
îmi dai să mănânc.
Steven mă bătu pe umăr.
– Mark nu-şi poate permite să te piardă.
Şeful meu zâmbi, în timp ce-mi trăgea scaunul.
– Altfel cum o să-l pot informa pe Steven cu regula-
ritate despre viaa ta amoroasă? Să ştii că e dependent
de telenovele. Îi plac la nebunie fi lmele de dragoste.
– Glumeşti, am pufnit eu.
– N-o să recunosc niciodată aşa ceva, îşi trecu
Steven mâna peste bărbie, zâmbind. Un bărbat trebuie
să aibă secretele lui.
Am zâmbit uşor, dar eram dureros de conştien-
tă de propriile mele taine. Şi de cât de repede avea
să treacă timpul până în momentul în care trebuia să
le dezvălui.
Ora cinci m-a găsit făcându-mi curaj ca să pot să-mi
divulg tainele. Eram încordată şi foarte serioasă atunci
când eu şi Gideon ne-am urcat în Bentley, iar agitaia
mea n-a făcut decât să sporească atunci când mi-am dat
242 Sylvia Day
seama că el îmi studia chipul, pe care mi-l feream. Iar
când mi-a luat mâna şi mi-a dus-o la buze, mi-a venit să
plâng. Încă nu-mi revenisem complet după cearta din
parc, iar asta fusese cea mai mică dintre problemele pe
care trebuia să le rezolvăm.
Nici unul dintre noi n-a scos o vorbă până când am
ajuns la apartamentul lui.
Când am intrat în casă, el m-a tras, fără să se
oprească măcar o clipă în livingul lui minunat sau pe
hol, până în dormitor. Acolo, întinse pe pat, se afl au
o rochie de cocktail uluitoare, de culoarea ochilor
lui, şi un superb halat de casă de mătase neagră, lung
până-n pământ.
– Ieri, înainte de cină, am avut un pic de timp şi am
făcut nişte cumpărături, îmi explică el.
Temerile mele se potoliră puin, uşurate de încânta-
rea că el fusese atât de delicat.
– Mulumesc.
Îmi luă geanta şi o puse pe un scaun, aproape de
şifonier.
– Aş vrea să te faci comodă. Pune-i halatul sau ceva
de-al meu, ce vrei! O să deschid o sticlă de vin să ne
liniştim, iar când eşti gata, stăm de vorbă.
– Aş vrea întâi să fac un duş scurt.
Aş fi vrut să putem separa cele petrecute în parc de
ceea ce aveam să-i spun, astfel încât fi ecare subiect să
fi e discutat în limitele lui, însă n-aveam de ales. Fiecare
zi care trecea sporea primejdia ca altcineva să-i spună
ceea ce trebuia să audă doar de la mine.
– Cum vrei, îngeraş! Simte-te ca acasă!
În timp ce mă îndreptam spre baie, l-am simit
cât e de îngrijorat, dar ceea ce urma să-i spun trebuia
să aştepte până când aveam să fi u în stare să-mi revin
Atracfl ia 243
îndeajuns. Încercând să-mi recapăt controlul, am zăbo-
vit cu duşul, însă, din nefericire, acesta mi l-a amintit
pe cel pe care-l făcuserăm împreună chiar de diminea-
ă. Oare fusese primul şi ultimul din existena noastră
de cuplu?
Când am terminat, l-am găsit pe Gideon în living,
stând în picioare lângă canapea. Îşi pusese nişte panta-
loni lungi de pijama din mătase neagră, care se mulau
uşor pe coapse. În rest, nu mai avea nimic pe el. În şe-
mineu licărea un foc mic şi pe măsua de cafea apăruse
o sticlă de vin în frapieră. Câteva lumânări ivorii erau
aranjate în mijlocul mesei şi doar strălucirea lor aurie
lumina încăperea, în afară de foc.
– Scuzai-mă, am spus, rămânând în prag. Îl caut pe
Gideon Cross, bărbatul care nu are idila în repertoriu.
El a zâmbit timid, iar zâmbetul ca de puştan era
foarte ciudat, combinat cu sexualitatea matură a trupu-
lui său gol.
– Eu nu gândesc aşa. Pur şi simplu, mă străduiesc
să-mi dau seama ce i-ar plăcea, aşa că am făcut o încer-
care, sperând că va fi bine.
– Tu îmi placi.
M-am îndreptat spre el, în foşnetul halatului în
jurul picioarelor mele. Eram încântată că se îmbrăcase
cu ceva ce se potrivea cu cadoul pe care mi-l făcuse.
– Aşa şi vreau, răspunse serios. Lucrez din greu
la asta.
M-am oprit în faa lui, îmbătată de frumuseea
chipului său, de felul atrăgător în care vârfurile păru-
lui îi mângâiau uşor umerii. Mi-am plimbat mâinile
pe bicepşii lui, strângându-i uşor muşchii tari, după
care m-am apropiat de el şi mi-am îngropat faa la piep-
tul lui.
244 Sylvia Day
– Hei, şopti, înlănuindu-mă cu braele. Vrei să-mi
spui că am fost un idiot la prânz? Sau vrei să-mi spui
altceva? Vorbeşte-mi, Eva, ca să-i pot spune că va fi
în regulă.
Mi-am frecat nasul de pectoralii lui, gâdilată de pă-
ru-i aspru de pe piept şi inspirând adânc aroma cunos-
cută şi liniştitoare a pielii lui.
– Ar trebui să iei loc. Am să-i spun câte ceva despre
mine. Lucruri urâte.
Gideon îmi dădu drumul fără tragere de inimă şi
m-am îndepărtat de el. M-am cuibărit pe canapea, cu
picioarele strânse sub mine, iar el a turnat vin în pahare
şi apoi s-a aşezat şi el, cu o mână sprijinită de spătarul
canapelei şi cu cealaltă pe paharul de vin, numai ochi
şi urechi la mine.
– Bine. Să începem!
Am tras aer în piept, înainte să încep, căci ini-
ma îmi bătea atât de repede, încât ameisem. Nu-mi
aminteam de când nu mai fusesem atât de emoionată,
de când mă duruse stomacul aşa de tare.
– Mama şi tata nu au fost căsătorii niciodată. Sin-
cer, nu prea ştiu mare lucru despre felul cum s-au cu-
noscut, pentru că nici unul dintre ei nu vorbeşte despre
asta. Ştiu că mama era bogată – nu ca omul cu care
este măritată acum, dar mai bogată decât majoritatea
oamenilor. Abia îşi făcuse debutul în societate. A pur-
tat o rochie albă şi a trecut prin toată ceremonia de
prezentare. Faptul că a rămas însărcinată cu mine a fost
o greşeală care a costat-o, căci a fost dezmoştenită, însă
m-a păstrat. Mi-am intuit privirea în pahar. O admir
enorm pentru asta. Au existat multe presiuni asupra ei
ca să avorteze copilul – pe mine –, dar ea n-a renunat
la sarcină. După cum se vede.
Atracfl ia 245
– Spre norocul meu, zise el, jucându-se cu degetele
prin părul meu ud.
I-am luat mâna şi i-am sărutat fi ecare articulaie a
degetelor, după care am pus-o în poala mea.
– Chiar cu un copil după fustele ei, tot a fost în sta-
re să agae un milionar. El era văduv şi avea un băiat
cu doi ani mai mare decât mine; cred că amândoi s-au
gândit că e aranjamentul perfect. El călătorea mult şi
dădea rar pe acasă, iar mama îi toca banii şi a luat asu-
pra ei creşterea băiatului său.
– Îneleg nevoia de bani, Eva, murmură Gideon.
Şi eu am nevoie de ei. Am nevoie de puterea lor.
De sigurana pe care o dau.
Ochii noştri se întâlniră şi, odată cu această recu-
noaştere, ceva se petrecu între noi. Faptul făcea să-mi
fi e mai uşor să povestesc mai departe.
– Aveam zece ani când fratele meu vitreg m-a violat
prima dată...
Piciorul paharului i s-a spart în mână, dar el s-a miş-
cat cu o repeziciune uimitoare, prinzând partea de sus a
paharului, înainte să se verse peste tot.
Am sărit şi eu în picioare.
– Te-ai tăiat? Te simi bine?
– N-am nimic, mă repezi el.
S-a dus în bucătărie şi a aruncat paharul, spăr-
gându-l cu totul. Am lăsat şi eu jos paharul meu, cu
mâini tremurătoare. Am auzit cum închidea şi deschi-
dea du lapurile. Peste câteva minute, s-a întors, inând
în mână un pahar fără picior, în care avea o băutură
închisă la culoare.
– Stai jos, Eva!
246 Sylvia Day
M-am uitat la el. Avea chipul rigid şi ochii ca de
gheaă. Şi-a trecut o mână peste faă, după care a repe-
tat, pe un ton mai blând:
– Stai jos... te rog!
Picioarele mi-au cedat şi m-am aşezat pe marginea
sofalei, strângându-mi halatul pe mine. Gideon a ră-
mas în picioare, luând o duşcă zdravănă din băutura pe
care o avea în mână.
– Ai spus prima dată. De câte ori s-a întâmplat?
Am respirat de câteva ori, încercând să mă calmez.
– Nu ştiu, n-am mai numărat.
– Ai spus cuiva? I-ai spus mamei tale?
– Nu. Doamne, dacă ar fi ştiut, m-ar fi luat imediat
de acolo. Dar Nathan a avut grijă să se asigure că o să
fi u prea speriată ca să-i mărturisesc ei ceva.
Am încercat să înghit nodul din gâtlejul uscat, iar
când am reuşit, am avut impresia că am şmirghel pe
gât. Când am reînceput să vorbesc, vocea mea nu mai
era decât o şoaptă.
– Uneori mă simeam atât de îngrozitor, încât eram
pe punctul de a-i spune mamei, dar el ştia. Nathan ştia
că mai am puin şi-i spun. Aşa că i-a rupt gâtul pisicii
mele şi mi-a pus-o pe pat.
– Doamne! exclamă el, respirând agitat. Nu era
doar ticălos, ci de-a dreptul nebun. Şi te atingea pe
tine... Eva!
– Probabil că servitorii ştiau, am continuat cu glas
stins, fără să-mi desprind ochii de la mâinile pe care mi
le strângeam spasmodic.
Nu mai voiam decât să scap, să termin cu povestea
asta, ca să ascund cele întâmplate într-un colişor al
minii şi să uit de ele, să-mi duc viaa mai departe.
Atracfl ia 247
– Faptul că nici servitorii nu au dezvăluit nimic m-a
făcut să cred că şi ei erau speriai. Ei erau aduli şi nu
scăpau o vorbă. Iar eu eram un copil. Ce puteam face
eu dacă ei nu mişcau un deget?
– Cum ai scăpat? m-a întrerupt el, răguşit. Când s-a
terminat?
– Când aveam paisprezece ani. Am crezut că eram
la ciclu, însă îmi curgea prea mult sânge. Mama a intrat
în panică şi m-a dus la Urgenă. De fapt, pierdusem o
sarcină. Iar în timpul examinării s-au descoperit dovezi
ale altor traume. Cicatrici vaginale şi anale...
Gideon şi-a trântit paharul pe masă cu un zgomot
înfi orător.
– Îmi pare rău, am şoptit, simind că-mi vine rău.
Te-aş fi cruat de detalii, dar trebuie să ştii ce s-ar putea
scoate la iveală. Spitalul a raportat abuzul la serviciul
de protecia copilului. Totul a fost înregistrat public,
dar dosarul a fost secretizat; sunt însă oameni care cu-
nosc povestea. Când mama s-a măritat cu Stanton, el
s-a ocupat să sigileze şi să secretizeze totul, a plătit ca
să obină un acord pentru ca să nu poată fi desigilat...
chestii d-astea. Dar ai dreptul să ştii că lucrurile astea
ar putea să iasă la iveală şi să te stânjenească.
– Să mă stânjenească? pufni el, tremurând de fu-
rie. Stânjeneala nu este pe lista sentimentelor pe care
le-aş avea.
– Gideon...
– Aş distruge cariera oricărui reporter care ar scrie
ceva despre asta şi pe urmă aş face una cu pământul
revista care publică aşa ceva. Era atât de furios, că se
făcuse rece ca gheaa. O să-l găsesc pe monstrul care
te-a rănit, Eva, oriunde ar fi , şi-o să-l fac să-i pară rău
că n-a murit încă.
248 Sylvia Day
M-a străbătut un fi or, pentru că îl credeam. I se
vedea pe faă, în glas, în energia pe care o emana şi
în privirea tăioasă şi arzătoare. Ochii lui nu erau doar
întunecai şi primejdioşi. Gideon era un bărbat care
obinea ce-şi dorea, indiferent cât l-ar fi costat.
M-am ridicat în picioare.
– Nu merită efortul. Nu merită să-i pierzi timpul
cu el.
– Tu însă, da. Tu merii. La dracu’! Să ardă în focu-
rile iadului!
M-am apropiat de şemineu, căci simeam nevoia să
mă încălzesc.
– Există şi o urmă a banilor. Poliiştii şi reporterii
iau mereu urma banilor. Unii s-ar putea întreba de ce
mama a primit două milioane de dolari când s-a des-
părit de primul so, în timp ce fi ica ei dintr-o relaie
anterioară a primit cinci milioane.
Chiar şi fără să-l privesc, am simit că încreme -
nise brusc.
– Evident, am continuat eu, probabil că în momen-
tul de faă banii ăia pătai de sânge s-or fi înmulit
considerabil. Eu n-o să mă ating de ei, dar Stanton
se ocupă de contul în care i-am pus şi, după cum ştie
oricine, el este ca Midas, transformă în aur tot ce
atinge. Dar dacă te-ai gândit vreodată că alerg după
banii tăi...
– Taci din gură!
M-am întors spre el şi i-am văzut faa, ochii.
Am vă zut mila şi groaza din ei. Dar ceea ce nu am văzut
în ei m-a lovit cel mai rău.
Era întruchiparea celui mai cumplit dintre coş-
marurile mele. Mă temeam că trecutul meu ar fi pu-
tut avea un impact negativ asupra atraciei pe care
Atracfl ia 249
o simea pentru mine. Îi spusesem lui Cary că poate
Gideon va rămâne alături de mine din motive greşite.
Că poate mă va susine, dar că, în realitate, o să-l
pierd până la urmă.
Şi se părea că asta se întâmplase.
Capitolul 13
Mi-am strâns cordonul halatului.
– Mă duc să mă îmbrac şi plec.
– Ce? s-a holbat Gideon supărat. Unde să pleci?
– Acasă, am spus, sfârşită. Cred că ai nevoie să te
gândeşti la toate astea.
El şi-a încrucişat braele.
– Putem s-o facem împreună.
– Nu cred că putem. Mi-am ridicat bărbia, căci su-
părarea începea să ia locul ruşinii şi dezamăgirea îmi
sfâşia inima. Nu atâta timp cât te uii la mine de parcă
i-ar părea rău pentru mine.
– Nu-s făcut dintr-o afurisită de piatră, Eva. N-aş fi
om dacă nu mi-ar păsa.
Emoiile care puseseră stăpânire pe mine încă de la
prânz s-au transformat într-un ghem de durere în piept
şi într-o furie arzătoare.
– N-am nevoie de mila ta!
El îşi înfi pse mâinile în păr.
– Atunci ce dracu’ vrei?
Atracfl ia 251
– Pe tine! Te vreau pe tine.
– Dar mă ai! De câte ori să i-o spun?
– Cuvintele tale n-au nici o valoare dacă nu le poi
proba cu fapte. Din clipa în care ne-am întâlnit ai fost
foarte atras de mine. Nu erai în stare să mă priveşti fără
să-mi arăi mai mult decât clar că vrei să mi-o tragi
până leşin. Dar asta a dispărut, Gideon, i-am zis, cu
ochii aproape în lacrimi. Privirea aceea... a dispărut.
– Doar nu vorbeşti serios.
Se uita la mine de parcă mi-ar fi crescut brusc două
capete.
– Cred că nu ştii cum mă face să mă simt faptul că
mă doreşti.
Mi-am cuprins încet corpul cu braele, peste sâni.
Mă sim eam dintr-odată ruşinos de goală.
– Mă face să mă simt frumoasă. Mă face să mă simt
puternică, vie. Eu... nu suport să mai fi u cu tine dacă nu
mai simi acelaşi lucru pentru mine.
– Eva, eu... Dar glasul i se stinse. Era întunecat la
faă, distant; îşi inea încă pumnii încleştai.
Mi-am desfăcut cordonul de la halat şi mi l-am
dat jos.
– Uită-te la mine, Gideon! Uită-te la corpul meu!
E tot ăla de care nu te mai săturai noaptea trecută.
Tot ăla în care voiai cu atâta disperare să pătrunzi, că
m-ai dus la afurisitul ăla de hotel. Dacă nu mai vrei
asta... dacă nu i se scoală când te uii la el...
– Aşa i se pare că mi s-a sculat destul de mult?
mă întrerupse el, rupându-şi şnurul pantalonilor şi
dându-i jos, ca să-i pot admira penisul în erecie şi ve-
nele groase.
Ne-am repezit în acelaşi timp unul la altul, ciocnin-
du-ne. Gurile noastre se căutau, fl ămânde, în timp
252 Sylvia Day
ce el mă ridică în brae, făcându-mă să-mi încolăcesc
picioarele în jurul şoldurilor lui. S-a împiedicat de
canapea şi a căzut, întinzând o mână ca să susină gre-
utatea trupurilor noastre înlănuite.
M-am făcut mică sub el, fără sufl are, suspinând, iar
el s-a lăsat în genunchi pe covor, începând să-mi lingă
crăpătura. O făcea cu asprime, plin de nerăbdare, fără
delicateea cu care mă obişnuisem, şi îmi plăcea la ne-
bunie. Şi am înnebunit de plăcere când a venit deasu-
pra mea şi şi-a înfi pt mădularul în mine. Încă nu eram
udă cu totul şi arsura m-a făcut să icnesc, iar el şi-a pus
degetul mare pe clitorisul meu, frecându-l cu mişcări
circulare care mă făceau să mă zvârcolesc.
– Da, am gemut, zgâriindu-i spatele cu unghiile.
Nu mai era îngheat, ci luase foc. Trage-mi-o, Gideon!
Trage-mi-o tare!
– Eva!
Gura lui a acoperit-o pe a mea. M-a apucat de
păr, făcându-mă să rămân nemişcată, în timp ce se
repezea iar şi iar, penetrându-mă cu putere, profund.
A dat jos cu piciorul braul canapelei, împingându-se
cu pu tere în mine, îndreptându-se către orgasm cu o
ferocitate plină de hotărâre.
– A mea... a mea... a mea...
Ritmicitatea cu care testiculele lui se izbeau de fe-
sele mele şi asprimea litaniei posesive pe care o recita
mă făcuseră să-mi pierd minile de plăcere. Zvâcneam
cu fi ecare muşcătură a durerii, simeam cum sexul mi se
strânge în jurul lui, pe măsură ce excitaia sporea.
Iar el îşi dădu drumul strigând gutural, prelung, cu-
tremurându-se şi zvârcolindu-se în timp ce se golea în
mine; l-am cuprins în brae, strângându-l şi sărutându-l
pe umăr.
Atracfl ia 253
– ine-te de mine, îmi ceru cu glas răguşit, strân-
gându-mă în brae şi presându-mi sânii de pieptul lui.
M-a ridicat în brae, după care s-a aşezat în fund, cu
mine călare pe el. Eram alunecoasă de la sperma lui şi
de aceea i-a fost uşor să se împingă iar în mine.
Mi-a dat părul de pe faă şi mi-a şters lacrimile de
uşurare.
– Mi se scoală mereu cu tine, sunt mereu pregătit
pentru tine. Sunt întotdeauna aproape înnebunit de
dorina de a te avea. Dacă ceva ar fi putut să şteargă
asta, eu aş fi făcut-o eu însumi, înainte să fi ajuns atât
de departe. Ai îneles?
L-am prins de încheieturile mâinilor:
– Da.
– Acum e rândul tău să-mi arăi că mă mai do-
reşti după toate astea, continuă el, cu chipul aprins şi
scăldat în sudoare. Ochii îi erau întunecai şi tulburi.
Am nevoie să ştiu că faptul că mi-am pierdut controlul
nu înseamnă că te-am pierdut.
I-am luat mâinile de pe faa mea şi i le-am condus
către sâni. El i-a cuprins în palme, iar eu m-am spriji-
nit de umerii lui şi am început să-mi rotesc şoldurile.
Penisul nu-i era întărit cu totul, dar s-a îngroşat repede
la loc când am început să mă ondulez. Degetele lui îmi
roteau sfârcurile, le trăgeau, inundându-mă de valuri
de plăcere, iar stimularea asta blândă îmi zguduia lăun-
trurile. M-a tras apoi spre el şi mi-a prins în gură unul
dintre sfârcurile întărite, făcându-mă să ip, pârjolită
de nevoia de a primi şi mai mult.
Mi-am încordat coapsele şi m-am ridicat, închizând
ochii ca să-l simt ieşind din mine, după care mi-am
muşcat buzele, când m-a sfâşiat, alunecând iar înăun-
trul meu.
254 Sylvia Day
– Aşa, şopti el, lingându-mi sânii în timp ce se
îndrepta spre celălalt sfârc, întărit şi dureros, peste
care îşi trecu uşor limba. Dă-i drumul pentru mine!
Am nevoie acum să te văd că-i dai drumul în timp ce
mă călăreşti.
Am început să-mi rotesc şoldurile, delectându-mă
cu senzaia minunată de a-l simi cât de perfect mă um-
ple. N-aveam ruşine, n-aveam regrete în timp ce mă
aruncam în mădularul lui puternic, mişcându-mă în
aşa fel încât capul gros să mă frece exact acolo unde
aveam nevoie.
– Gideon, am gâfâit. O, da... te rog...
– Eşti atât de frumoasă!
Îmi prinsese ceafa cu o mână şi mijlocul cu alta,
arcuindu-şi şoldurile ca să pătrundă şi mai adânc.
– Eşti atât de sexy! O să-mi dau iar drumul pentru
tine. Asta îmi faci, Eva. Nu mă satur niciodată.
Am scâncit în timp ce totul se încorda în mine,
iar tensiunea născută din izbiturile puternice şi pro-
funde creştea. Gâfâiam, înnebunită, împingându-mi
şoldurile spre el. Mi-am dus mâna între picioare şi
am început să-mi frec clitorisul cu degetele, pentru
a grăbi orgasmul.
El a icnit, cu capul lăsat pe pernele de pe sofa; gâtul
i se încordase tot.
– Simt că o să-i dai drumul. Ai păsărica atât de fi er-
binte şi de strâmtă, atât de nesătulă!
Cuvintele şi vocea lui m-au adus pe culme. Am în-
ceput să ip când primul fi or m-a zguduit şi nu m-am
oprit în timp ce orgasmul punea stăpânire pe tot trupul
meu, iar sexul mi se strângea spasmodic în jurul peni-
sului de oel al lui Gideon.
Atracfl ia 255
El se opri, scrâşnind puternic din dini, până când
spasmele începură să se potolească, după care îmi ridică
şoldurile şi se împinse iar în mine. O dată. De două ori.
Iar la a treia izbitură profundă, gemându-mi numele,
ejaculă într-un jet fi erbinte, măturând astfel toate te-
merile şi îndoielile mele.
Nu ştiu cât timp am rămas aşa, prăbuşii pe cana-
pea, unul într-altul, înlănuii, eu odihnindu-mi capul
pe umărul lui, în timp ce el mă mângâia pe spate. Apoi
Gideon mă sărută uşor pe tâmplă şi-mi şopti:
– Rămâi!
– Bine.
Mă îmbrăişă.
– Eşti atât de curajoasă, Eva! Atât de puternică şi de
cinstită. Eşti un miracol. Miracolul meu.
– Poate un miracol al terapiei moderne, am zis
ironică, jucându-mă cu părul lui bogat. Şi chiar şi
aşa, am fost un dezastru pentru o vreme şi încă mai
am nişte probleme pe care nu cred c-o să le pot rezol -
va vreodată.
– Doamne! În ce hal i-am vorbit la început... Aş fi
putut să stric totul între noi chiar înainte să începem.
Şi la dineul organizaiei de caritate pentru protecia
copiilor... Se cutremură şi-şi îngropă faa în scobitura
gâtului meu. Eva, să nu mă laşi să distrug totul. Nu mă
lăsa să te alung!
Mi-am ridicat încet capul, cercetându-i chipul.
Era atât de incredibil de frumos, că uneori mi-era greu
să-l privesc.
– Nu poi să te gândeşti de două ori la ceea ce faci
sau spui din cauza lui Nathan şi a ceea ce mi-a făcut.
Asta o să ne despartă. O să ne distrugă.
256 Sylvia Day
– Nu spune una ca asta! Nici măcar să nu te gân-
deşti la asta!
I-am netezit fruntea încruntată.
– Aş fi vrut să fi putut să nu-i spun niciodată. Aş fi
vrut să nu trebuiască să ştii nimic.
El îmi prinse mâna şi-mi duse degetele la buze.
– Trebuie să ştiu tot, fi ecare părticică din tine, înă-
untru şi afară, fi ecare amănunt.
– O femeie chiar trebuie să aibă secretele ei, l-am
tachinat.
– Ba n-o să ai nici unul cu mine, ripostă el, prin-
zându-mă de păr şi înlănuindu-mi şoldurile cu o mâ-
nă, trăgându-mă spre el ca să-mi amintească – de parcă
aş fi putut uita – că era încă în mine. O să te am,
Eva. Şi este cât se poate de corect, din moment ce şi
tu mă ai pe mine.
– Dar cu tainele tale cum rămâne, Gideon?
El îşi aşternu brusc pe chip o mască lipsită de emoii;
era un act pe care îl făcea cu atâta uşurină, că devenise
a doua lui natură.
– Am luat-o de la zero când ai apărut tu. Tot ce cre-
deam că sunt, tot ce credeam că am nevoie... Scutură
din cap. O să ne dăm seama împreună cine sunt eu. Eşti
singura persoană din lume care mă cunoaşte.
Dar nu eram. Nu cu adevărat. Începeam să-mi dau
seama cum e, învăându-l bucăică cu bucăică, însă în
multe privine rămăsese o taină pentru mine.
– Eva... dacă mi-ai spune ce vrei... Îşi înghii cu greu
un nod în gât. Pot să mă port şi mai bine dacă îmi dai o
şansă. Numai nu... nu mă lăsa!
Dumnezeule! Putea să mă sfâşie cu atâta uşurină!
Câteva cuvinte, o privire disperată, şi mă şi făcea să mă
deschid toată în faa lui.
Atracfl ia 257
– Am nevoie de ceva de la tine, Gideon.
– Orice, numai să-mi spui ce.
– Am nevoie să-mi spui în fi ecare zi un lucru pe care
nu-l ştiu despre tine. Ceva intim, indiferent cât de ne-
însemnat. Am nevoie să-mi promii c-o să faci asta.
El mă privi prudent.
– Orice vreau eu?
Eu am încuviinat din cap, nesigură pe mine şi pe
ceea ce speram să obin de la el, iar el oftă din greu:
– Bine.
L-am sărutat blând, ca o mulumire tăcută. Şi-a
frecat nasul de al meu, propunându-mi:
– Hai să mergem să luăm cina. Sau vrei să coman-
dăm ceva aici?
– Eşti sigur că ar trebui să mergem?
– Vreau să ies cu tine.
Nu era chip să refuzi aşa ceva, mai ales că ştiam ce
pas important era pentru el. De fapt, era un pas imens
pentru amândoi, pentru că ultima dată când ieşiserăm
împreună se terminase cu un dezastru.
– Pare romantic. Şi irezistibil.
Zâmbetul lui bucuros era răsplata mea, ca şi duşul
făcut împreună. Mi-a plăcut la nebunie gestul intim
de a-l spăla, tot atât pe cât îmi plăcea să-i simt pal-
mele alunecând pe trupul meu. Când i-am luat mâna şi
i-am pus-o între picioarele mele, făcându-l să-şi intro-
ducă două degete în mine, am văzut cum i se aprin-
de iar în ochi fl acăra atât de cunoscută şi de dorită, în
clipa în care a simit sucul alunecos pe care-l lăsase
în urma lui.
M-a sărutat, murmurând:
– A mea.
258 Sylvia Day
Iar eu i-am răspuns cuprinzându-i penisul cu ambele
mâini şi şoptindu-i acelaşi lucru. Când ne-am întors în
dormitor, am luat de pe pat noua mea rochie albastră
şi am îmbrăişat-o.
– Tu ai ales-o, Gideon?
– Da, eu. Îi place?
– Este foarte frumoasă, am zâmbit. Mi-a zis mama
că ai gusturi excelente... în afară de faptul că preferi
brunetele.
El mi-a aruncat o privire chiar în clipa în care
fundul lui puternic şi frumos dispărea la intrarea în
şifonierul masiv.
– Ce brunete?
– O, pe cele bine făcute!
– Uită-te în sertarul de sus din dreapta, te rog, mi-a
strigat.
Încerca oare să-mi distragă atenia de la brunetele
împreună cu care fusese fotografi at, adică inclusiv de la
Magdalene? Am lăsat rochia pe pat şi am deschis ser-
tarul. În el se afl au vreo douăsprezece seturi de lenjerie
Carine Gilson, toate pe măsura mea, într-o mulime de
culori. Mai erau şi jartiere şi ciorapi de mătase, încă în
ambalajele lor. M-am uitat la Gideon în timp ce el se
întorcea cu hainele în mână.
– Am un sertar al meu?
– Ai trei în şifonier şi două în baie.
– Gideon, am zâmbit eu. De obicei, abia după câte-
va luni ajungi să împari şifonierul.
El îşi punea hainele pe pat.
– De unde ştii tu? Ai trăit cu vreun alt bărbat în
afară de Cary?
I-am aruncat o privire.
Atracfl ia 259
– Dacă împari un şifonier, nu înseamnă că trăieşti
cu cineva.
– Ăsta nu-i un răspuns, a zis, dându-mă uşor la o
parte ca să-şi ia o pereche de boxeri.
Am simit că se retrage în sine şi se întunecă, aşa că
i-am răspuns înainte să se dea la o parte:
– Nu am trăit cu nici un alt bărbat.
Gideon mă sărută brusc pe frunte, înainte să se
întoarcă la pat. Lângă bancheta de lângă el se opri, cu
spatele la mine.
– Vreau ca relaia asta să însemne mai mult pentru
tine decât toate celelalte pe care le-ai avut.
– Înseamnă, şi chiar cu mult mai mult, i-am zis,
în nodându-mi şi mai strâns prosopul în jurul sânilor.
Chiar am o mică problemă cu asta. A devenit impor-
tantă prea repede. Poate chiar mult prea repede. Nu-mi
iese din minte că e mult prea bine ca să fi e şi adevărat.
El s-a întors cu faa la mine.
– Poate că aşa şi e. Şi, dacă ăsta-i cazul, o merităm
din plin.
M-am dus la el, lăsându-l să mă prindă în brae, căci
acolo voiam să mă afl u mai mult decât oriunde altun-
deva pe lume. El mă sărută pe creştet.
– Nu pot suporta gândul că tu te aştepi ca totul să
se termine. Asta faci, nu-i aşa? Pentru că aşa a sunat ce
ai spus.
– Îmi pare rău.
– Trebuie să te facem să te simi sigură, continuă el,
plimbându-şi degetele prin părul meu. Cum să facem?
Am şovăit o clipă, după care i-am cerut:
– Ai vrea să mergi la terapie de cuplu împreună
cu mine?
260 Sylvia Day
Degetele lui au încremenit, iar el a rămas tăcut câ-
teva momente, respirând greu.
– Gândeşte-te doar, i-am sugerat. Poate te interesezi
un pic, ca să vezi despre ce e vorba.
– Aşa de rău mă descurc? Tu şi cu mine? O dau aşa
de rău în bară?
M-am dat în spate, ca să-l pot privi.
– Nu, Gideon, eşti perfect. Cel puin pentru mine.
Sunt nebună după tine. Cred că eşti...
El mi-a astupat gura cu un sărut.
– O s-o fac. O să merg.
În clipa aceea am simit că-l iubesc. La nebunie.
Şi în clipa următoare. Şi tot drumul până la ceea ce a
fost o cină fermecătoare şi intimă la Masa. Eram unul
dintre cele doar trei grupuri din restaurant şi, la intrare,
Gideon a fost salutat pe nume. Ni s-a servit o mâncare
dumnezeiască şi vinul a fost mult prea scump ca să mă
gândesc la preul lui, căci altfel nici nu l-aş fi putut bea.
Gideon avea un farmec întunecat, fi ind în acelaşi timp
relaxat şi seducător.
Mă simeam frumoasă în rochia aleasă de el şi mă
înveselisem. El cunoştea de-acum cele mai rele lucruri
din trecutul meu, dar rămăsese lângă mine.
Degetele lui mă mângâiau pe umăr... îmi desenau
cercuri pe ceafă... îmi alunecau pe spate. Mă săruta
pe tâmplă şi-şi freca nasul de locul din spatele urechii
mele, atingându-mi uşor cu limba pielea sensibilă.
Pe sub masă, mâna lui mă strângea de coapsă şi îmi
dezmierda partea din spate a genunchiului. Mă treceau
fi ori de cât de mult mă excita. Îl doream atât de tare,
că mă durea.
– Cum l-ai cunoscut pe Cary? se interesă el, privin-
du-mă pe deasupra paharului de vin.
Atracfl ia 261
– La terapia de grup.
Am pus mâna pe mâna lui, ca să-i opresc înaintarea
în sus pe picior, zâmbind la vederea luminiei răută-
cioase din ochii lui.
– Tata e poliist şi a auzit de un terapeut care părea
să facă minuni cu copiii-problemă cum eram eu. Cary
mergea şi el tot la doctorul Travis.
– Minuni, zici? surâse Gideon.
– Doctorul Travis nu e ca nici un alt terapeut pe
care l-am cunoscut. Lucrează într-o fostă sală de sport
pe care a transformat-o. Cu „copiii lui“ are o politică
a uşilor deschise, şi mie mi s-a părut că e mai adevărat
să mă învârt pe acolo decât să mă întind pe o canapea.
Ca să nu mai vorbesc că avea şi regula să nu torni go-
goşi. Fie ambele pări erau cinstite până la capăt, fi e
se înfuria rău. Întotdeauna mi-a plăcut la el că-i pasă
destul de noi încât să se înfurie.
– Ai ales Universitatea de Stat din San Diego pen-
tru că tatăl tău locuieşte în California de Sud?
M-am strâmbat în clipa în care el a mai dezvăluit
încă o bucăică din ceea ce ştia despre mine fără ca eu
să-i fi spus.
– Cât de mult ai afl at despre mine?
– Cât am putut să afl u.
– Vreau oare să ştiu cât de mult înseamnă asta?
El îmi duse mâna la buze, sărutându-le.
– Probabil că nu.
Am scuturat din cap, exasperată.
– Da, din cauza asta am urmat Universitatea din
San Diego. Nu am petrecut mult timp cu tata până
când nu am crescut. Ca să nu mai vorbesc de faptul că
mama mă sufoca de-a dreptul.
262 Sylvia Day
– Şi nu i-ai povestit niciodată tatălui tău despre ce
i s-a întâmplat?
– Nu, am răspuns, jucându-mă cu piciorul pa-
harului. El ştie că am fost o rebelă furioasă, cu mari
pro bleme privind respectul de sine, dar habar n-are
despre Nathan.
– De ce?
– Pentru că nu poate să schimbe nimic din cele în-
tâmplate. Nathan a fost pedepsit de lege. Tatăl lui a
plătit o sumă imensă pentru daunele provocate. În sfâr-
şit, s-a făcut dreptate.
– Eu nu sunt de acord, spuse Gideon pe un ton foar-
te rece.
– Ce-ai mai vrea să fi e?
Bău o gură zdravănă înainte să răspundă:
– Nu pot să descriu asta la cină.
– Oh!
Şi, cum avea un aer foarte ameninător, mai ales
când îşi adopta privirea aceea de gheaă, m-am con-
centrat asupra mâncării din faa mea. La Masa nu exis-
ta meniu, ci numai alegerea maestrului bucătar, prin
urmare, fi ecare îmbucătură era o surpriză delicioasă,
iar faptul că ali clieni nu se vedeau pe nicăieri ne făcea
să ne simim ca şi cum tot localul ar fi fost al nostru.
După câteva clipe, el zise:
– Îmi place la nebunie să te privesc mâncând.
I-am aruncat o privire.
– Ce înseamnă asta?
– Mănânci cu entuziasm, iar gemetele de plăcere pe
care le scoi mă fac să mi se scoale.
L-am lovit uşor cu pumnul.
– Dacă vrei să ştii, i se sculase deja.
Atracfl ia 263
– Din vina ta, rânji el, făcându-mă şi pe mine să
zâmbesc cu gura până la urechi.
Gideon mânca mult mai serios decât mine şi nici
măcar n-a clipit când i s-a adus nota de plată astrono-
mică. Înainte să ieşim, el mi-a pus pe umeri sacoul său
şi mi-a propus:
– Hai să mergem mâine la sala ta de fi tness!
L-am privit pe furiş.
– A ta e mai elegantă.
– Evident că e. Dar o să merg oriunde îi place ie.
– În vreun loc unde să nu fi e instructori amabili
pe care îi cheamă Daniel? am întrebat pe un ton
nevinovat.
El s-a uitat la mine ridicând din sprânceană şi
făcând pe supăratul.
– Ai grijă, îngeraş, altfel o să mă gândesc la nişte
consecine pe măsură fi indcă râzi de mine pentru că
sunt posesiv.
Am remarcat că nu m-a mai ameninat iar cu
bătaia la fund. Oare îşi dăduse seama că sexul ames-
tecat cu durere era o problemă enormă pentru mine?
Că mă ducea într-un col al minii unde nu mai voiam
să mă întorc vreodată?
Pe drumul înapoi spre casa lui Gideon, m-am ghe-
muit lângă el pe bancheta Bentley-ului, cu picioa-
rele aruncate peste ale lui şi cu capul pe umărul lui.
Mă gândeam la halul în care abuzurile lui Nathan încă
îmi afectau viaa şi mai ales viaa sexuală.
Câte astfel de fantome puteam să exorcizez împre-
ună cu Gideon? Dacă mă luam după jucăriile sexuale
pe care le zărisem în camera lui de hotel, era clar că
e mult mai experimentat şi mai aventuros decât mine
în ale sexului. Iar plăcerea pe care o simisem ceva mai
264 Sylvia Day
devreme, când făcuse dragoste cu mine cu atâta sălbă-
ticie pe canapeaua lui, îmi demonstra din plin că putea
să-mi facă lucruri pe care nimeni altcineva nu mi le
mai putea face.
– Am încredere în tine, i-am şoptit.
El m-a strâns mai puternic în brae şi, cu buzele în
părul meu, a murmurat:
– O să fi m buni unul pentru altul, Eva.
Iar în noaptea aceea, când i-am adormit în brae,
cuvintele acestea încă îmi răsunau în minte.
– Nu... nu! Nu... te rog!
Strigătele lui Gideon m-au făcut să sar ca arsă din
somn, cu inima bătând să-mi spargă pieptul. Încercam
să-mi recapăt sufl ul, uitându-mă speriată la bărbatul
care se zvârcolea lângă mine.
Pufnea ca un animal încolit, cu pumnii strânşi şi
dând neîncetat din picioare. M-am dat la o parte, de
teamă să nu mă lovească, fără să-şi dea seama, aşa pier-
dut era în visul lui.
– Dă-te de pe mine! gâfâia el.
– Gideon! Trezeşte-te!
– Dă-te...
Îşi arcui şoldurile în sus, cu un şuierat de durere,
şi rămase aşa, scrâşnind din dini, cu spatele curbat,
ca şi cum patul ar fi fost în fl ăcări sub el. După care se
prăbuşi, zgâlâind salteaua sub izbitură.
– Gideon!
Cu gâtul uscat, m-am întins ca să aprind veioza de
lângă pat. Nu ajungeam la ea şi a trebuit să dau la o
parte cearşafurile încurcate ca să ajung mai aproape.
Gideon se chircea, agonizând, zgâlâindu-se cu atâta
violenă, că tot patul se scutura.
Atracfl ia 265
Camera s-a luminat brusc, ca şi cum ar fi luat foc.
M-am întors spre el... Şi l-am văzut că se masturba cu o
bestialitate şocantă.
Îşi strângea penisul cu dreapta cu atâta foră, că i se
albiseră încheieturile, frecându-l cu o repeziciune plină
de brutalitate, în timp ce stânga i se agăase de cearşaf.
Chipul lui frumos era răvăşit de tulburare şi de durere.
Temându-mă pentru sigurana lui, l-am scuturat de
umăr cu ambele mâini.
– Gideon, la dracu’! Trezeşte-te!
ipătul meu a sfâşiat zidurile coşmarului. A des-
chis ochii şi a sărit brusc în fund, rotindu-şi privirea
înnebunit.
– Ce? a icnit, respirând agitat. Se îmbujorase, avea
buzele şi obrajii roşii de excitare. Ce e?
– Doamne! Mi-am înfi pt mâinile în păr şi m-am dat
jos din pat, înşfăcând halatul negru pe care îl lăsasem
lângă pat.
Ce-o fi fost în mintea lui? Ce anume îl poate face pe
un om să aibă vise sexuale atât de violente?
Îmi tremura vocea.
– Ai avut un coşmar. M-ai speriat îngrozitor.
– Eva!
El a privit în jos, şi-a observat erecia şi s-a înnegu-
rat la faă de ruşine.
Din locul sigur în care mă oprisem, lângă fe reastră,
l-am măsurat cu privirea, în timp ce-mi legam agitată
cordonul halatului.
– Ce visezi?
El a scuturat din cap cu o privire umilită; era o
postură vulnerabilă pe care nu i-o ştiam sau n-o re-
cunoşteam la el. Aveam impresia că e altcineva în
trupul lui.
266 Sylvia Day
– Nu ştiu.
– Aiurea! Ai ceva în tine, ceva care te roade.
El îşi revenea, vizibil, în timp ce creierul i se scutura
de umbrele somnului.
– A fost doar un vis, Eva. Oamenii mai şi visează.
L-am fi xat cu privirea, jignită de faptul că îmi vor-
bea pe un ton de parcă aş fi luat-o razna.
– Du-te dracului!
El a ridicat din umeri, acoperindu-şi goliciunea cu
cearşaful.
– De ce te-ai supărat?
– Pentru că mini.
Gideon a tras adânc aer în piept, după care l-a dat
afară cu putere.
– Îmi pare rău că te-am trezit.
Mi-am strâns între degete baza nasului, simind cum
urcă în mine o migrenă. Mă usturau ochii de cât voiam
să plâng pentru el, să plâng pentru chinul, oricare o fi
fost, prin care trecuse în viaa lui. Şi să plâng pentru
noi, pentru că, dacă nu mă lăsa să-i pătrund tainele,
relaia noastră n-avea nici un viitor.
– Te mai întreb o dată, Gideon: ce ai visat?
– Nu-mi aduc aminte, zise el; îşi trecu o mână prin
păr, lăsându-şi picioarele pe marginea patului. Am câte
ceva de rezolvat şi probabil că mă bântuie. Mă duc
să lucrez puin în birou. Bagă-te la loc în pat şi încearcă
să dormi!
– Gideon, erau câteva răspunsuri corecte la între-
barea mea. Unul ar fi fost: „Hai să vorbim mâine des -
pre asta“. „Hai să vorbim în weekend“ ar fi fost altul.
Şi-ar fi mers până şi un „nu sunt pregătit să vorbesc des-
pre asta“. Dar tu ai tupeul să te prefaci că n-ai şti despre
Atracfl ia 267
ce vorbesc şi să mi te adresezi ca şi cum n-aş fi în toa -
te minile.
– Îngeraş...
– Nu! Mi-am încrucişat mâinile în jurul taliei. Crezi
că mie mi-a fost uşor să-i vorbesc despre trecutul meu?
Crezi că n-a durut deloc să-mi deschid sufl etul în faa
ta şi să las toată urâciunea să iasă la lumină? Ar fi fost
mai simplu să o termin cu tine şi să mă combin cu vre-
unul care să nu fi e aşa de important. Dar mi-am asumat
riscul pentru că vreau să fi u cu tine. Poate că într-o zi o
să simi şi tu la fel pentru mine.
Şi am ieşit din cameră.
– Eva! Eva, fi r-ar să fi e, întoarce-te, te rog! Ce nu-i
convine?
M-am mişcat repede. Ştiam prea bine cum se simte:
scârba din măruntaie care se răspândea ca un cancer,
furia neputincioasă şi nevoia de a se ghemui undeva şi
de a găsi puterea să-şi arunce amintirile înapoi în gaura
neagră unde trăiau încă.
Dar asta nu era o scuză ca să mintă ori să arunce
vina pe mine.
Mi-am smuls geanta de pe scaunul unde o arunca-
sem când mă întorsesem de la cină şi am ieşit în goană
pe uşa din faă, în holul liftului. Uşile ascensorului toc-
mai se închideau când, prin uşa de la intrare, rămasă
deschisă, l-am văzut ieşind în living. Goliciunea lui era
garania că nu poate să vină după mine, iar privirea din
ochii lui m-a asigurat că nu trebuie să rămân. Îşi pusese
iar masca aceea, făcuse iar faa aceea şocant de impla-
cabilă cu care inea lumea la mare distană.
M-am sprijinit tremurând de bara de alamă. Eram
sfâşiată între îngrijorarea pentru el, care-mi cerea să
rămân, şi cunoaşterea pentru care plătisem un pre
268 Sylvia Day
greu, care îmi spunea că nu pot să trăiesc cu strate-
gia lui de supravieuire. Drumul meu spre însănătoşire
fusese pavat cu adevăruri dureroase, nu cu negări şi
cu minciuni.
După ce am trecut de etajul trei, mi-am şters obra-
jii uzi, respirând adânc, iar când am ajuns la parter
îmi revenisem.
Portarul mi-a chemat un taxi şi, cum era un adevă-
rat profesionist, s-a purtat de parcă aş fi fost îmbrăcată
de lucru, nu în picioarele goale şi în halat de casă ne-
gru. I-am mulumit din toată inima.
Şi îi eram atât de recunoscătoare taximetristu-
lui pentru că m-a dus repede acasă, încât i-am lăsat
un bacşiş gras şi nici nu mi-a păsat de privirile furişe
pe care mi le strecurau portarul meu şi cei de la pază.
Nu mi-a păsat nici măcar de privirea pe care mi-a arun-
cat-o superba blondă statuară care a ieşit din liftul pe
care-l aşteptam, până când am mirosit parfumul lui
Cary pe ea şi mi-am dat seama că poartă unul dintre
tricourile lui.
Ea a aruncat o privire amuzată către neglijeul meu.
– Frumos halat!
– Frumos tricou!
Blonda s-a îndepărtat cu un surâs maliios pe buze.
Când am ajuns la etajul meu, l-am găsit pe Cary
sprijinit în uşa de la intrare deschisă. S-a întins şi mi-a
deschis braele.
– Vino-ncoace, fetio!
M-am dus drept la el şi l-am îmbrăişat; mirosea a
parfum de femeie şi a sex la greu.
– Cine-i puicua care a ieşit de aici?
– Un manechin. Nu-i bate capul cu ea! M-a dus în
casă şi-a încuiat uşa după el. A sunat Cross. Mi-a spus
Atracfl ia 269
că te îndrepi spre casă şi că au rămas la el cheile tale.
Voia să se asigure că sunt aici şi treaz, ca să-i deschid.
După mine, părea distrus şi înfricoşat. Vrei să vorbim
despre asta?
Mi-am lăsat geanta pe masa pentru micul dejun şi
m-am dus în bucătărie.
– A avut din nou un coşmar. Unul urât de tot. Iar
când l-am întrebat ce e a negat, după care s-a purtat de
parcă aş fi luat-o pe arătură.
– A, clasic!
Telefonul a început să sune. Am apăsat pe butonul
care oprea sunetul şi Cary a făcut la fel cu celălalt tele-
fon de pe blat. Pe urmă mi-am luat mobilul, am închis
alerta care mă anuna că am multe apeluri pierdute de
la Gideon şi i-am trimis un mesaj: „Acasă cu bine. Sper
să dormi OK restul nopii“.
Am închis telefonul şi l-am aruncat în geantă, după
care mi-am luat o sticlă cu apă din frigider.
– Şi e cu atât mai dureros cu cât eu îi povestisem
toate relele mele în timpul serii.
Cary ridică o sprânceană.
– Deci ai făcut-o. Şi cum a reacionat?
– Mai bine decât aş fi avut dreptul să mă aştept.
Nathan ar trebui să se roage să nu dea vreodată ochii
cu el. Am terminat să beau apa. Şi Gideon a acceptat
să meargă la terapia de cuplu pe care mi-ai sugerat-o.
M-am gândit că astfel am depăşit o etapă. Poate chiar
aşa a şi fost, dar pe urmă ne-am lovit de un zid.
– Dar tu pari destul de liniştită, a zis el, aşezându-se
la masă. N-ai plâns. Eşti chiar calmă. Ar trebui să fi u
îngrijorat?
Mi-am frecat stomacul, ca să eliberez ghemul de
spaimă care rămăsese înrădăcinat acolo.
270 Sylvia Day
– Nu, o să-mi fi e bine. Vreau doar... vreau să fac să
meargă între noi. Vreau să fi u cu el, dar dacă mă minte
în privina problemelor serioase, atunci eu rup totul.
Doamne! Nici măcar nu trebuia să mă gândesc la
posibilitatea ca noi să nu depăşim momentul ăsta. Deja
mă apucase neliniştea. Nevoia de a fi cu Gideon îmi
zvâcnea nebuneşte în sânge.
– Eşti o bucăică greu de înghiit, fetio! Sunt mân-
dru de tine. Şi Cary s-a îndreptat spre mine, m-a luat
de bra şi-a stins luminile din bucătărie. Hai să ne cul-
căm şi, când o să ne trezim, o să începem o nouă zi.
– Credeam că lucrurile merg bine cu tine şi cu
Trey.
El îmi adresă un zâmbet strălucitor.
– Draga mea, cred că m-am îndrăgostit.
– De cine? m-am interesat, lăsându-mi obrazul pe
umărul lui. De Trey sau de blondă?
– De Trey, prostuo! Cu blonda am făcut doar
puin fi tness.
Aş fi avut multe de spus despre asta, dar nu era mo-
mentul acum să discutăm despre obiceiul lui Cary de
a-şi distruge singur fericirea. Şi poate că să vorbim des-
pre cât de bine mergeau lucrurile cu Trey era cel mai
bun mod de abordare a momentului.
– Deci te-ai îndrăgostit şi tu, în sfârşit, de un om
bun. Ar trebui să sărbătorim.
– Hei, asta-i replica mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu