Atractie cap 20 21

Capitolul 20

Gideon a ajuns chiar când scoteam mâncarea din

cuptor. Într-o mână inea o geantă de haine şi în cea-
laltă una de laptop. Fusesem îngrijorată că va dori să

meargă singur acasă după şedina cu doctorul Petersen,

dar mă liniştise când sunase ca să mă anune că e pe

drum. Cu toate acestea, când am deschis uşa şi l-am

văzut în prag, un fi or de nelinişte m-a străbătut.

– Hei, exclamă el încetişor, în timp ce mă urma în

bucătărie. Aici miroase delicios.

– Sper că i-e foame. Avem multă mâncare şi aş fi

foarte uimită dacă ar apărea şi Cary să ne ajute.

Gideon îşi lăsă lucrurile pe masa pentru micul dejun

şi se apropie de mine cu grijă, privindu-mă cercetător.

– Mi-am adus câteva lucruri ca să rămân peste noap-
te, dar dacă vrei, plec. Oricând. Numai să-mi spui.

Am expirat cu putere, hotărâtă să nu las ca frica

să-mi comande aciunile.

– Vreau să stai aici.

– Şi eu vreau să stau aici, zise el şi se opri lângă mine.

Pot să te iau în brae?

M-am băgat în el şi l-am strâns cu putere.

– Te rog!

El îşi lipi obrazul de al meu, luându-mă strâns.

Nu era o îmbrăişare fi rească şi lipsită de griji, aşa cum

eram obişnuii. Între noi apăruse o reinere care nu

semăna cu nimic din ce simiserăm înainte.

– Ce faci? murmură el.

– Mai bine, acum că ai venit.

– Dar tot agitată eşti, zise, sărutându-mi fruntea.

Şi eu sunt la fel. Nu ştiu cum o să mai putem dormi din

nou unul lângă altul.

M-am dat puin în spate ca să mă uit la el. Asta era

şi teama mea, iar discuia avută cu Cary nu îmbunătă-

ise lucrurile. „E o bombă cu ceas...“

– O să găsim noi o cale, i-am spus.

El rămase tăcut un timp îndelungat.

– Nathan te-a căutat vreodată?

– Nu.

Deşi aveam teama înrădăcinată că s-ar putea ca

într-o bună zi să-l văd din nou, fi e din întâmplare,

fi e în mod voit. El era undeva pe lume, respirând ace-
laşi aer...

– De ce?

– M-am gândit la asta azi.

M-am dat înapoi ca să-l privesc şi mi s-a pus un nod

în gât văzând cât arăta de chinuit.

– De ce?

– Pentru că sunt multe lucruri rele între noi.

– i se pare prea mult?

– Nu pot gândi aşa, scutură Gideon din cap.

398 Sylvia Day

Nu ştiam ce să spun, ce să fac. Ce asigurări puteam

să-i dau, când nici eu nu ştiam dacă iubirea mea şi do-
rina lui aveau să fi e de ajuns ca să facă relaia noastră

să meargă?

– Ce-i trece prin minte? se interesă el.

– Mă gândesc la mâncare. Mor de foame. Poi să te

duci tu să vezi dacă vrea şi Cary să mănânce? Pe urmă

ne putem aşeza la masă.

Gideon îl găsise pe Cary dormind, aşa că am avut

amândoi parte de o cină la lumina lumânărilor. Masa

era oarecum ofi cială, în timp ce noi eram îmbrăcai în

nişte tricouri largi şi pantaloni de pijama, pe care ni-i

pusesem fi ecare după duş. Eu eram îngrijorată pentru

Cary, dar timpul petrecut în linişte singură cu Gideon

părea să fi e exact ce aveam nevoie.

– Ieri am luat prânzul cu Magdalene în biroul meu,

îmi spuse el, după ce am început să mâncăm.

– Da?

Adică în timp ce eu plecasem să cumpăr inelul,

Magdalene se bucura de timpul petrecut în intimitate

cu iubitul meu?

– Nu lua tonul ăsta, mă certă el. Ea şi-a luat prânzul

într-un birou plin de fl orile tale, cu tine făcând bezele

de pe birou. Tu erai tot atât de mult acolo ca şi ea.

– Scuze! A fost o reacie automată.

El îmi duse mâna la gură şi o sărută apăsat.

– Mă bucur că încă mai poi să fi i geloasă în pri-
vina mea.

Am oftat. Toată ziua, sentimentele mele fuseseră

într-un haos total; nu reuşisem să hotărăsc ce simeam

în legătură cu orice.

– I-ai spus ceva despre Christopher?

– Ăsta a fost adevăratul scop al prânzului. I-am

arătat fi lmuleul.

– Ce? am încruntat eu sprâncenele, nedumerită,

amintindu-mi că telefonul meu murise în maşină. Cum

ai făcut?

– i-am luat telefonul la birou şi am scos înre-
gistrarea prin USB. N-ai observat că aseară i-am adus

telefonul încărcat?

– Nu.

Am lăsat jos furculia şi cuitul. Oricât ar fi fost

Gideon de dominant, trebuia să discutăm serios în

privina granielor a căror încălcare mă făcea să-mi

pierd cumpătul.

– Gideon, nu poi să-mi scotoceşti aşa prin telefon.

– N-am scotocit nimic. Tu nu i-ai pus încă parolă.

– Nu asta-i problema! E o încălcare serioasă a afuri-
sitei mele de intimităi. Dumnezeule!

La dracu’! De ce nimeni din viaa mea nu înelegea

că am şi eu limite?

– ie i-ar plăcea să-i cotrobăiesc prin lucruri?

– Eu n-am nimic de ascuns, declară el şi îşi scoase

telefonul dintr-un buzunar al pijamalei, ca să mi-l dea.

Şi nici tu n-o să ai.

Nu voiam să stârnesc o ceartă tocmai acum, căci

lucrurile erau oricum pe muchie de cuit, însă lăsasem

prea mult lucrurile să meargă în felul ăsta.

– Nu contează dacă am sau nu ceva de ascuns faă

de tine. Am dreptul să am propriul spaiu şi propria

intimitate, iar tu trebuie să mă întrebi înainte să te ser-
veşti singur cu informaii despre mine şi cu lucrurile

mele. Trebuie să te stăpâneşti să pui mâna pe orice vrei

fără permisiunea mea.

400 Sylvia Day

– Ce era aşa de privat acolo? îşi încrei el sprâncene-
le. Doar tu mi-ai arătat fi lmarea aia.

– Nu fi ca mama, Gideon! m-am răstit. Nu pot să

accept o nebunie ca asta.

El tresări şi dădu înapoi, evident luat prin surprin-
dere de supărarea mea.

– Bine. Îmi pare rău.

Am luat o gură de vin, încercând să-mi in în frâu

nervii şi neliniştea.

– Îi pare rău că m-am înfuriat? Sau că ai făcut-o?

După câteva clipe, Gideon răspunse:

– Îmi pare rău că te-ai înfuriat.

Pur şi simplu nu pricepea.

– De ce nu-i dai seama cât e de ciudat?

– Eva, oftă el, trecându-şi o mână prin păr. Petrec

zilnic câte un sfert din zi în tine. Iar dacă tu îmi pui

limite în afara ta, nu pot să le consider decât arbitrare.

– Ei bine, nu sunt. Pentru mine, sunt importante.

Dacă vrei să afl i ceva, trebuie să mă întrebi.

– Bine.

– Nu mai face asta, Gideon, l-am avertizat. Nu glu-
mesc deloc.

– Bine, să ştii că am îneles, răspunse el cu maxilarul

încordat.

Pe urmă am trecut mai departe, pentru că nu voiam

deloc să mă cert.

– Şi ce-a zis când a văzut fi lmuleul?

El se relaxă vizibil.

– Evident că nu i-a fost uşor. Şi i-a picat şi mai greu

să ştie că şi eu l-am văzut.

– Ea ne-a văzut pe noi în bibliotecă.

– N-am vorbit direct despre asta, dar ce-ar fi fost de

zis? Doar n-o să mă scuz pentru că am făcut dragoste

cu iubita mea într-o cameră cu uşa închisă, replică el,

lăsându-se pe spate, cu un oftat puternic. Ceea ce a

îndurerat-o cu adevărat a fost să vadă faa lui Christo-
pher în înregistrare, să vadă ce părere are el cu adevărat

despre ea. E greu să vezi că eşti folosit într-un asemenea

hal. Şi, mai ales, de cineva pe care crezi că-l cunoşti,

cineva care ar trebui să-i poarte de grijă.

Mi-am făcut de lucru, umplând paharele, ca să-mi

ascund reacia. Gideon vorbise ca din propria expe-
rienă. Oare lui ce i s-o fi întâmplat? Am băut repede

un pic de vin şi am întrebat:

– Tu cum te simi în privina asta?

– Ce să fac? De-a lungul anilor, am încercat în fel

şi chip să stau de vorbă cu Christopher. Am încercat

dându-i bani. Am încercat cu ameninările. El însă n-a

arătat niciodată vreo dorină să se schimbe. Cu mult

timp în urmă, mi-am dat seama că nu pot decât să con-
trolez pagubele. Şi să te in pe tine cât mai departe cu

putină de el.

– Acum, că ştiu, o să te ajut şi eu cu asta.

– Bine.

Bău şi el din vin, aruncându-mi o privire rapidă pes-
te pahar.

– Nu m-ai întrebat cum a fost la doctorul Petersen.

– Pentru că nu e treaba mea. Dar dacă vrei, poi

să-mi spui.

Privirile ni s-au încrucişat. Tare aş fi vrut s-o facă.

– Îi stau la dispoziie oricând vei dori să-mi vor-
beşti, dar n-o să te sâcâi. Când o să fi i tu pregătit să-mi

spui, o s-o faci. Acestea fi ind zise, aş dori foarte mult să

ştiu dacă i-a plăcut de el.

– Da, deocamdată, zâmbi el. Mă ia pe departe. Nu pot

muli să facă asta.

402 Sylvia Day

– Da, îi oferă altă perspectivă şi te face să revii asu-
pra problemei dintr-un unghi diferit, care te face să-i

spui: „Eu de ce n-am văzut lucrurile aşa?“

Degetele lui Gideon alunecau în sus şi-n jos pe pi-
ciorul paharului.

– Mi-a prescris să iau ceva noaptea, înainte să mă

culc. L-am cumpărat înainte să vin.

– Ce părere ai despre faptul că iei medicamente?

El îmi aruncă o privire cu ochi întunecai, parcă

bântuii.

– Simt că e necesar. Trebuie să fi u cu tine şi trebuie

să nu-i fac rău în felul ăsta, oricât m-ar costa. Doctorul

Petersen spune că medicamentele combinate cu tera-
pia au avut succes în cazul altor „parasomniaci sexuali

atipici“. Trebuie să-l cred.

M-am întins spre el şi i-am strâns mâna. Faptul că

lua medicamente era un pas imens, mai ales pentru

cineva care evitase atât de mult timp să se confrunte cu

problemele sale.

– Îi mulumesc.

Gideon mă strânse mai tare.

– Se pare că s-au făcut studii pe destul de muli oa-
meni care sufereau de problema asta. El mi-a povestit

despre un caz în care un bărbat şi-a atacat sexual soia

în somn timp de doisprezece ani, până când au hotărât

să ceară ajutor.

– Doisprezece ani? Dumnezeule!

– Se pare că au aşteptat atât de muli ani şi pentru

că bărbatul acela era mai bun la pat în somn, adăugă

el laconic. Iar dacă asta nu-i o lovitură mortală pentru

propriul ego, atunci nu ştiu ce-ar putea să fi e.

Am rămas cu gura căscată.

– Da. Rahat!

– Ştiu, nu-i aşa? Apoi zâmbetul i se şterse de pe faă.

Dar nu vreau să te simi obligată să dormi cu mine,

Eva. Nu există pastile magice. Pot să dorm pe canapea

ori să mă duc la mine, deşi prefer canapeaua. Când mă

pregă tesc să plec la lucru împreună cu tine, toată ziua

mi-e bine.

– Şi mie.

Gideon se apropie şi mai mult, îmi luă mâna şi o

duse la buze.

– Nu mi-am închipuit vreodată că o să ajung la

asta... Să existe cineva în viaa mea care să ştie ce să-mi

facă. Să existe cineva cu care să vorbesc înainte de cină

despre halul în care o dau în bară, pentru că mă acceptă

aşa cum sunt... Îi sunt recunoscător, Eva.

Mi-a tresărit inima, plină de o dulce durere. Doar

el era în stare să spună asemenea lucruri frumoase,

perfecte.

– Şi eu am aceeaşi senzaie în ceea ce te priveşte,

asule.

Poate chiar mai profundă, pentru că îl iubeam. Dar

n-am spus-o cu glas tare. Poate şi el avea să ajungă aici

într-o bună zi. N-aveam să renun până când va fi ab-
solut şi irevocabil al meu.

Cu picioarele goale sprijinite pe măsua de cafea şi

cu laptopul în brae, Gideon părea să se simtă atât de

confortabil, atât de relaxat, că nu mă puteam concen-
tra la programul de la televizor.

„Cum am ajuns aici?“, mă tot întrebam în sinea

mea. „Bărbatul ăsta atrăgător şi extravagant, împreună

cu mine?“

– Te uii la mine, murmură el, cu privirea în ecranul

computerului.

404 Sylvia Day

Am scos limba la el.

– Domnişoară Tramell, asta e cumva o sugestie cu

substrat sexual?

– Cum poi să mă vezi, când eşti cu ochii la ce lu-
crezi acolo?

El îşi ridică privirea şi se uită direct la mine. Ochii

lui albaştri ardeau de foră şi de căldură.

– Te-am văzut în permanenă, îngeraş. Din clipa în

care m-ai găsit, nu te mai văd decât pe tine.

Ziua de miercuri a început cu penisul lui Gideon

împingându-se în mine de la spate, în noul meu mod

preferat de a mă trezi.

– Ei bine, am zis cu voce răguşită, alungând urmele

somnului de pe ochi, în timp ce braul lui, încolăcit

în jurul mijlocului meu, mă trăgea mai aproape de

pieptul lui cald şi puternic, eşti cam neastâmpărat în

dimineaa asta.

– Tu eşti minunată şi sexy în fi ecare dimineaă, răs-
punse el, cuibărindu-se pe umărul meu. Îmi place la

nebunie să mă trezesc lângă tine.

Şi am sărbătorit, cu câteva orgasme, o noapte de

somn neîntrerupt.

Mult mai târziu, în timpul zilei, am mers să iau

prânzul cu Mark şi cu partenerul lui, Steven, într-un

încântător restaurant mexican, afl at într-un demisol.

După ce am coborât câteva trepte de ciment, am intrat

într-un restaurant surprinzător de spaios, cu chelneri

îmbrăcai în costume negre şi foarte bine luminat.

– Va trebui să-i aduci omul aici şi să-l pui să-i ia o

margarita cu rodii.

– E bună? m-am interesat.

– O, da!

Chelneria care a venit să ia comanda a început

să fl irteze fără ruşine cu Mark, bătând din genele su-
părător de lungi. Mark i-a răspuns şi el la fl irt. Iar pe

măsură ce masa continua, roşcata exuberantă – care

s-a prezentat ca Shawna – devenea tot mai îndrăznea-

ă, punând mâna pe umărul lui Mark şi pe gâtul lui de

fi ecare dată când trecea pe lângă noi. Ca reacie, glu-
mele lui Mark au devenit tot mai sugestive, până când

am observat că Steven se enervase, că faa i se făcea

tot mai roşie şi privirea i se posomora cu fi ecare clipă

ce trecea. Am început să mă foiesc neliniştită, numă-

rând minutele până când avea să se termine această

masă tensionată.

– Hai să ne întâlnim în seara asta, îi propuse

Shawna lui Mark când ne aduse nota. Dacă petreci o

noapte cu mine, o să te vindec.

Am rămas cu gura căscată. Chiar aşa?

– Îi convine la şapte? zise Mark învăluitor. O să

te distrug, Shawna. Ştii ce se întâmplă dacă te bagi

în noroi...

Am înghiit greşit apa şi m-am înecat. Steven sări

în picioare şi înconjură masa, ca să mă bată pe spate.

– La dracu’, Eva, zise el, râzând, să ştii că i-am făcut

doar o farsă. Nu da colul din cauza asta!

– Ce? am horcăit, cu ochii în lacrimi.

El rânji şi se îndreptă spre chelneriă, luând-o pe

după umeri.

– Eva, fă cunoştină cu sora mea, Shawna. Shawna,

Eva este cea care îi face viaa mai uşoară lui Mark.

– Asta-i foarte bine, zise Shawna, din moment ce te

are pe tine ca să i-o complici.

Steven îmi făcu mie cu ochiul.

406 Sylvia Day

– De-aia mă ine pe mine pe lângă el.

Privindu-i pe cei doi frai unul lângă altul, am ob-
servat şi eu, în sfârşit, asemănarea care îmi scăpase

până atunci. M-am lăsat pe spate în scaun, uitându-mă

urât la Mark.

– Ai fost îngrozitor. Credeam că Steven o să facă o

criză de furie.

Mark ridică mâinile, în semn că se predă.

– A fost ideea lui. El e ăla leşinat după telenovele,

îi aminteşti?

Steven se răsuci pe călcâie, zâmbind cu gura până

la urechi.

– Ei, hai, Eva! Doar ştii că Mark este omul cu idei

în relaia asta.

Shawna scoase din buzunar o carte de vizită şi mi-o

înmână.

– Ai numărul meu de telefon pe partea cealaltă.

Sună-mă, că am eu ac de cojocul ăstora doi. Poi să le-o

coci de să n-o poată duce.

– Trădătoareo! o huidui Steven.

– Ce vrei, ridică Shawna din umeri, noi, fetele, tre-
buie să inem una cu alta.

După program, am mers împreună cu Gideon la sala

lui de sport. Angus ne-a dus acolo şi am intrat. Era plin

de lume şi vestiarele erau aglomerate. M-am schimbat

şi mi-am pus lucrurile într-un dulap, după care m-am

întâlnit cu Gideon în hol.

I-am făcut cu mâna lui Daniel, antrenorul care vor-
bise cu mine prima dată când fusesem la CrossTrainer,

şi m-am ales cu o palmă la fund pentru asta.

– Hei, am protestat, tresărind sub lovitura de pe-
deapsă a lui Gideon. Încetează!

El m-a prins de coadă şi mi-a tras capul uşor spre el,

ridicându-mi gura ca să-şi poată marca teritoriul cu un

sărut profund şi pătimaş. Felul în care mă trăgea de păr

îmi trimitea fi ori electrici prin piele.

– Dacă asta e ideea ta despre o lecie, i-am şoptit,

atunci trebuie să mărturisesc că este mai degrabă un

stimulent.

– Sunt doritor să merg un pic mai departe, răspunse

el, prinzându-mi uşor buza de jos cu dinii. Dar nu i-aş

sugera să-mi pui aşa la încercare limitele, Eva.

– Nu-i face griji! Am eu alte moduri s-o fac.

Gideon s-a dus întâi la banda de alergare, făcân -

du-mi plăcerea de a-i vedea trupul strălucind de sudoa-
re... în public. Indiferent cât de des îl văzusem astfel în

intimitate, tot mă excita enorm să-l văd aşa.

Şi, Dumnezeule, cât îmi plăcea cum arăta cu părul

strâns la spate! Şi cum îi jucau muşchii pe sub pielea

uşor bronzată! Şi mişcările lui puternice şi pline de

graie! Vederea unui bărbat atât de elegant fără cos-
tum, expunându-şi latura animalică, mă înnebunea

de dorină.

Nu puteam să-mi iau privirea de la el şi eram încân-
tată că nici nu trebuie. La urma urmelor, era al meu, iar

faptul acesta făcea să mă inunde un val cald de plăcere.

În plus, toate femeile din sală se uitau la el. În timp ce

trecea de la un aparat la altul, era urmărit de zeci de

priviri admirative.

Când a observat că mă uit la el, i-am aruncat o pri-
vire sugestivă şi mi-am trecut limba peste buza de jos.

Sprânceana ridicată şi zâmbetul lui plin de părere de

rău m-au făcut să zâmbesc. Nu mai ştiam când fuse-
sem ultima oare atât de motivată în timp ce-mi făceam

exerciiile. O oră şi jumătate a zburat ca o clipă.

408 Sylvia Day

Când ne-am urcat în Bentley, îndreptându-ne spre

apartamentul lui, am început să mă foiesc pe banchetă,

aruncându-i repetat priviri, într-o invitaie mută. El îşi

împleti degetele cu ale mele.

– O să aştepi pentru asta.

Afi rmaia lui m-a făcut să tresar.

– Poftim?

– Ai auzit bine.

Îmi sărută degetele şi mai avu şi tupeul să-mi zâm-
bească răutăcios.

– Amânarea plăcerii, îngeraş.

– De ce să facem asta?

– Gândeşte-te cât o să fi m de înnebunii unul după

altul la sfârşitul dineului.

M-am dat mai aproape de el, pentru ca Angus să nu

mă audă, deşi ştiam că el e destul de profesionist ca să

ne ignore.

– E doar o presupunere, indiferent dacă aşteptăm

sau nu. Eu zic să nu.

El însă a rămas neclintit. În schimb, ne-a supus la

chinuri pe amândoi. Ne-am dezbrăcat amândoi ca să

mai facem un duş, mângâindu-ne şi dezmierdându-ne

unul altuia fi ecare curbă, fi ecare părticică a corpului;

după care ne-am îmbrăcat pentru dineu. Şi-a pus un

costum negru, dar fără cravată. Cămaşa de un alb ima-
culat avea nasturele desfăcut la guler, lăsând la vedere

o bucăică de piele. Rochia de cocktail pe care o alese-
se pentru mine era o creaie Vera Wang din mătase de

culoare champagne, cu partea de sus fără umeri, spatele

dezgolit şi cu o fustă cu volane care se termina la câiva

centimetri peste genunchi.

Am zâmbit la vederea ei, dându-mi seama c-o să

înnebunească să mă vadă toată seara îmbrăcată în ea.

Era minunată şi-mi plăcea foarte mult, dar era croi-
tă mai degrabă pentru tipe înalte şi zvelte, nu pentru

femei scunde şi cu forme. Într-o încercare nereuşi-
tă de a păstra decena, mi-am lăsat părul liber, ca

să-mi acopere sânii, însă, dacă expresia de pe faa lui

Gi deon putea să fi e un semn, mişcarea asta nu mi-era

de mare ajutor.

– Doamne, Eva! se foi el, încercând să-şi aranjeze

pantalonii. Mi-am schimbat părerea despre rochia asta.

N-ar trebui s-o pori în public.

– N-avem timp să-i schimbi părerea.

– Credeam că are ceva mai mult material în ea.

– Ce pot să zic? Am dat din umeri, rânjind. Tu mi-ai

cumpărat-o.

– M-am răzgândit. Cât timp îi ia s-o scoi?

Mi-am trecut limba peste buza de jos, invitându-l.

– Nu ştiu. Ce-ar fi să afl i tu?

El mă privi cu ochi tulburi:

– N-o să mai ieşim niciodată de aici.

– Eu n-o să mă plâng.

Arăta atât de bine şi îl doream – ca de obicei – în-
grozitor de tare.

– N-ai un sacou sau ceva de genul ăsta, ca să te mai

acoperi? O geacă? Sau un pardesiu?

Mi-am scos râzând plicul din dulap şi i-am înlănuit

braul cu al meu.

– Nu-i face griji! Toi o să fi e atât de ocupai să se

uite după tine, că pe mine nici n-o să mă observe.

El se uită urât la mine, în timp ce-l trăgeam afară

din dormitor:

– Nu, serios! Nu cumva i-au mai crescut âele?

Se revarsă din corsajul chestiei ăleia.

410 Sylvia Day

– Gideon, am douăzeci şi patru de ani, am replicat

sec. Am încetat să mai cresc încă de acum câiva ani.

Ceea ce vezi e tot ce primeşti.

– Da, dar eu sunt singurul care ar trebui să te vadă,

din moment ce sunt tot singurul care are dreptul să

primească.

Ne-am îndreptat către living. În scurtul timp care

ne-a luat ca să străbatem holul, am admirat frumuse-

ea tăcută a casei lui Gideon. Îmi plăcea foarte mult

cât era de caldă şi de atrăgătoare. Decorul fermecător

de european emana o elegană deosebită, dar în acelaşi

timp era şi remarcabil de confortabil. Iar priveliştea

uluitoare pe care o ofereau ferestrele boltite completa

interiorul, însă nu distrăgea atenia de la el.

Combinaia de lemn întunecat, piatră, culori calde

şi accente puternice şi aurii era evident foarte scumpă,

ca şi obiectele de artă de pe perei, însă era o etala-
re de bogăie plină de bun-gust. Nu-mi închipuiam că

cineva s-ar putea simi încurcat în privina locului

unde să se aşeze ori a obiectelor pe care să le atingă.

Pur şi simplu nu era genul ăla de spaiu.

Am luat liftul personal şi, imediat ce uşile s-au în-
chis, Gideon s-a întors cu faa la mine şi a încercat

să-mi ridice mai sus corsajul rochiei.

– Dacă nu eşti atent, l-am avertizat, o să-mi laşi la

vedere păsărica.

– Fir-ar să fi e!

– Putem să ne distrăm de minune cu asta. Aş putea

să joc rolul unei păpuşe blonde prostue care se ine

după mădularul şi milioanele tale, iar tu poi să-i joci

rolul tău, de playboy miliardar, cu ultima lui jucărioară.

Trebuie doar să pari plictisit şi indulgent, în timp ce eu

mă frec de tine şi ciripesc despre cât eşti de deştept.

– Asta nu-i amuzant. Pe urmă i se lumină faa:

Ce zici de-o eşarfă?

Când am ajuns la dineul de gală în benefi ciul unui

nou adăpost pentru femei şi copii, am fost îndrumai

spre zona presei, ceea ce mi-a stârnit frica de expunere

publică. M-am concentrat deci asupra lui Gideon, pen-
tru că nimic nu-mi putea acapara gândurile mai deplin

decât el. Şi, deoarece eram atât de atentă la el, am pu-
tut să văd, chiar sub ochii mei, cum face trecerea de la

om la persoană publică.

Şi-a pus cu uşurină masca pe faă. Irişii i-au înghe-

at într-un albastru tăios, iar gura-i senzuală şi-a pierdut

orice arcuire. Aproape că puteam simi cum fora voin-

ei lui ne izolează pe amândoi. Între noi şi restul lumii

se înălase un scut numai pentru că aşa voia el să fi e.

Stând lângă el, mi-am dat seama că nimeni nu urma

să se apropie de mine ori să-mi adreseze vreun cuvânt

până în clipa în care el avea să dea vreun semn că se

poate face aşa ceva.

Cu toate acestea, vibraia care interzicea atingerile

nu putea interzice şi privirile. În timp ce ne îndreptam

spre sala de bal, capetele se întorceau după Gideon şi o

mulime de ochi ne urmăreau. Pe mine pusese stăpâni-
re un spasm nervos din cauza ateniei pe care o atrăgea,

el însă părea că nu vede nimic şi era cum nu se poate

mai liniştit.

Dacă aş fi avut de gând să mă lipesc de el şi să-i

ciripesc prosteşte, ar fi trebuit să stau la coadă. În clipa

în care s-a oprit, a fost de îndată înconjurat de muli-
me. M-am dat la o parte ca să le fac loc celor care se

înghesuiau ca să-i atragă atenia şi am făcut câiva paşi,

sperând să găsesc nişte şampanie. Firma la care lucram

412 Sylvia Day

făcuse gratuit reclama pentru această gală şi am văzut

câiva oameni pe care îi cunoşteam.

Reuşisem să iau un pahar de pe tava unui chelner,

când am auzit că mă strigă cineva pe nume. M-am în-
tors şi l-am zărit pe nepotul lui Stanton, care se apropia

de mine cu un zâmbet larg. Avea părul negru şi ochii

albaştri şi era cam de aceeaşi vârstă cu mine. Îl cunoş-

team de pe vremea când o vizitam pe mama în vacane

şi m-am bucurat să-l văd.

– Martin! l-am întâmpinat cu braele deschise şi

ne-am îmbrăişat scurt. Ce mai faci? Arăi extraordinar!

– Şi eu voiam să zic acelaşi lucru despre tine, zise

el, admirându-mi rochia. Am auzit că te-ai mutat la

New York şi chiar voiam să te întâlnesc. De cât timp

eşti în oraş?

– Nu de mult. Doar de câteva săptămâni.

– Bea-i şampania, mă îndemnă el, şi hai să

dansăm!

Alcoolul îmi răspândea o căldură plăcută prin vene

când ne-am îndreptat spre ringul de dans, pe acordurile

lui Summertime, cântat de Billie Holliday.

– Ia zi, începu el, lucrezi undeva?

În timp ce dansam, i-am povestit despre slujba mea

şi l-am întrebat ce face. N-am fost deloc uimită să afl u

că lucra pentru fi rma de investiii a lui Stanton şi că-i

mergea bine.

– Mi-ar plăcea foarte mult să ieşim în oraş şi să luăm

prânzul împreună într-o zi, mi-a propus.

– Ar fi excelent.

Când muzica s-a sfârşit, m-am dat un pas înapoi şi

am intrat în cineva afl at în spatele meu. Două mâini

m-au apucat de talie ca să mă susină şi, când m-am

uitat peste umăr, l-am descoperit pe Gideon.

– Salut, a făcut el, pe un ton senzual, fără să-şi ia

privirea de gheaă de la Martin. Ne faci cunoştină?

– Gideon, i-l prezint pe Martin Stanton. Ne cu-
noaştem de câiva ani. Este nepotul tatălui meu vitreg.

Am tras aer în piept şi am continuat: Martin, i-l pre-
zint pe bărbatul de bază din viaa mea, Gideon Cross.

– Cross! zâmbi Martin şi-i strânse mâna. Evident că

ştiu cine eşti. Mă bucur mult să te cunosc. Dacă lu-
crurile merg bine, poate o să ne întâlnim pe la vreo

reuniune de familie.

Gideon îşi puse braele pe umerii mei.

– Contează pe asta!

Între timp, Martin fusese strigat de un cunoscut, aşa

că se aplecă să mă sărute pe obraz.

– O să te sun pentru prânzul ăla. Poate săptămâna

viitoare?

– Excelent.

Eram cât se poate de conştientă de vibraia plină de

energie în care mă învăluia Gideon, afl at lângă mine,

deşi, când mi-am furişat privirea spre el, chipul îi era

calm şi impasibil.

El m-a luat la dans, pe What a Wonderful World al

lui Louis Armstrong.

– Nu ştiu dacă-mi place de el, mormăi el.

– Martin e un tip foarte drăgu.

– Cu condiia să ştie că eşti a mea.

Îşi rezemă obrazul de tâmpla mea şi-şi puse mâna

pe spatele meu, în despicătura rochiei, direct pe pie-
le. inându-mă în felul ăsta în brae, nimeni n-avea

cum să creadă că n-aş fi a lui. Eram încântată că

aveam ocazia să stau lipită în public de trupul lui apeti-
sant. I-am adulmecat aroma şi m-am relaxat în braele

lui îndemânatice.

414 Sylvia Day

– Îmi place.

– Asta era şi ideea, şopti el, frecându-şi încet nasul

de mine.

Fericire. A durat atâta timp cât a inut şi dansul.

Tocmai părăseam ringul când am zărit-o pe Magda-
lene într-o parte. N-am recunoscut-o pe dată, pentru

că se tunsese, făcându-şi o coafură bob. Arăta zveltă

şi elegantă într-o rochie simplă de cocktail, dar era de

departe eclipsată de bruneta frapantă cu care vorbea.

Gideon a şovăit o clipă, încetinind infi m de pu-

in pasul, după care şi-a reluat ritmul. M-am uitat în

jos, crezând că evitase ceva de pe podea, când el mi-a

spus încet:

– Vreau să-i fac cunoştină cu cineva.

Mi-am întors privirea, ca să văd unde mergem.

Femeia care era împreună cu Magdalene îl zărise pe

Gideon şi se întorsese spre el. Am simit cum braul lui

se încordează în clipa în care privirile lor s-au întâlnit.

Şi mi-am dat seama şi de ce.

Femeia, oricine ar fi fost, era îndrăgostită până peste

cap de Gideon. Se citea asta pe chipul ei, în ochii de

un albastru îngeresc. Era de o frumusee uluitoare, atât

de minunată, încât nu părea reală. Părul negru ca pana

corbului îi cădea într-un val des şi drept până aproape

de talie. Avea rochia de aceeaşi nuană ca şi ochii, pie-
lea bronzată şi trupul zvelt cu curbe perfecte.

– Corinne, o salută el, iar răguşeala obişnuită din

vocea lui se accentuă puin; îmi dădu drumul şi o prin-
se de mâini. Nu mi-ai spus că te-ai întors.

– Am lăsat câteva mesaje pe telefonul tău de acasă,

răspunse ea, cu o voce frumoasă şi blândă.

– A, n-am prea stat pe acasă în ultimul timp. Şi,

cum asta părea că-i amintise că mă afl u lângă el, îi dădu

drumul şi mă trase lângă el. Corinne, i-o prezint pe

Eva Tramell. Eva, Corinne Giroux, o veche prietenă.

I-am întins mâna şi ea mi-a strâns-o.

– Orice prietenă a lui Gideon e prietenă şi cu mine,

îmi spuse ea, zâmbindu-mi cu căldură.

– Sper că asta e valabil şi pentru iubite.

Privirea ei plină de subînelesuri s-a încrucişat cu

a mea.

– Mai ales pentru iubite. Acum, dacă poi să mi-l

împrumui pentru o clipă, aş dori să-i prezint un asociat

de-al meu.

– Evident.

Vocea mea era calmă, dar eu nu eram nici pe de-
parte aşa.

Gideon m-a sărutat grăbit pe tâmplă, după care

s-a dus spre Corinne, oferindu-i braul şi lăsând-o pe

Mag da lene stânjenită în picioare, în faa mea.

Îmi părea de-a dreptul rău pentru ea, căci părea

foarte deprimată.

– Îi stă excelent cu noua tunsoare, Magdalene.

Ea îmi aruncă o privire cu buzele strânse, după care

se îmblânzi, cu un oftat ce părea plin de resemnare.

– Mulumesc. Venise timpul pentru o schimbare.

De fapt, cred că pentru multe schimbări. Şi nici nu era

cazul s-o imit pe cea care plecase, acum, că s-a întors.

M-am încruntat, fără să pricep.

– Cu asta m-ai pierdut.

– Vorbesc despre Corinne, zise ea, fără să mă scape

din ochi. Ea şi Gideon au fost logodii timp de un an.

Ea a rupt logodna, s-a măritat cu un francez bogat şi a

plecat în Europa. Numai că mariajul n-a mers. Acum

a divorat şi s-a întors la New York.

416 Sylvia Day

Logodit! Simeam cum îmi piere tot sângele de pe

chip, în timp ce privirea mi se întorsese către locul

unde bărbatul pe care îl iubeam se afl a împreună cu

femeia pe care probabil o iubise cândva, sprijinindu-i

spatele cu mâna în timp ce ea se apleca spre el râzând.

Mi se strânsese stomacul de gelozie şi de teamă, când

mi-am dat seama, şocată, că el nu avusese niciodată o

relaie serioasă înainte de mine. Ce prostie! La cât era

de atrăgător, ar fi trebuit să-mi dau seama. Magdalene

mi-a pus mâna pe umăr.

– Eva, ar trebui să stai jos. Ai pălit.

– Ai dreptate.

Ştiam că respir prea repede şi că pulsul îmi crescuse

primejdios de mult.

M-am dus spre primul scaun pe care l-am văzut şi

m-am aşezat. Magdalene a luat şi ea loc lângă mine.

– Îl iubeşti, mi-a zis ea. Eu nu mi-am dat seama. Îmi

pare rău. Şi îmi pare rău şi pentru ceea ce i-am spus

prima dată când ne-am întâlnit.

– Şi tu îl iubeşti, am replicat cu răceală, fără să mă

uit nicăieri. Iar în momentul acela, eu nu-l iubeam.

Nu încă.

– Dar asta nu-i o scuză pentru mine, nu-i aşa?

Am acceptat recunoscătoare încă un pahar de şam-
panie pe care mi-l oferea un chelner şi am luat unul şi

pentru Magdalene. Am ciocnit amândouă, într-o de-
monstraie jalnică de solidaritate a unor femei abando-
nate. Voiam să plec. Voiam să mă ridic şi să ies. Voiam

ca Gideon să-şi dea seama că am plecat, să fi e obligat

să vină după mine. Voiam ca şi el să simtă o părtici-
că din durerea pe care o simeam eu. Erau închipuiri

stupide, imature şi răutăcioase, care mă făceau să mă

simt meschină.

Mă simeam consolată de faptul că Magdalene stă-

tea tăcută lângă mine, plină de compasiune. Ştia cum

e să-l iubeşti pe Gideon şi să-l doreşti cu disperare. Iar

faptul că eu îi simisem nefericirea îmi confi rma ce

ameninare putea fi Corinne.

Oare el tânjise după ea în tot acest timp? Ea să fi fost

cauza pentru care se inuse departe de alte femei?

– Aici erai!

M-am uitat în sus la Gideon, care mă găsise. Evi-
dent, Corinne era încă agăată de braul lui, iar eu

am primit drept în faă efectul pe care-l făceau ei

ca un cuplu. Erau pur şi simplu imposibil de minu -

nai împreună.

Corinne se aşeză lângă mine, iar Gideon mă mân-
gâie uşor pe obraz.

– Trebuie să vorbesc cu cineva, zise el. Vrei să-i

aduc ceva?

– Vodcă Stolichnaya cu coacăze. Dublă.

Aveam o nevoie disperată de ceva care să mă rea-
ducă în simiri.

– Bine.

Dar se încruntase, auzindu-mi cererea, înainte să se

îndepărteze.

– Mă bucur mult să te cunosc, Eva, mi se adresă

Corinne. Gideon mi-a vorbit foarte mult despre tine.

– N-avea cum să spună cine ştie cât, doar n-ai lipsit

aşa de mult.

– Vorbim aproape în fi ecare zi, zâmbi ea, iar în surâ-

sul acela nu era nimic fals sau răutăcios. Suntem prie-
teni de mult.

– Mai mult decât prieteni, preciză Magdalene, cu

subîneles.

418 Sylvia Day

Corinne se încruntă spre Magdalene şi mi-am dat

seama că eu n-ar fi trebuit să afl u. Oare ea sau Gideon,

ori poate amândoi, hotărâseră că lucrul cel mai bun

este să nu-mi spună? De ce trebuiau să acopere ceva

dacă nu era nimic de ascuns?

– Da, aşa e, recunoscu ea, cu o neplăcere vizibilă.

Dar au trecut ceva ani de-atunci.

Mi-am întors scaunul spre ea, ca s-o privesc în faă.

– Încă îl mai iubeşti.

– Nu poi să mă condamni pentru asta. Orice fe-
meie care stă pe lângă el se îndrăgosteşte de el. Este

frumos şi de neatins, iar combinaia asta este irezis-
tibilă. Zâmbetul i se mai îmblânzi. Mi-a spus că tu l-ai

inspirat să înceapă să se deschidă. Îi sunt recunoscă-

toare pentru asta.

„N-am făcut-o pentru tine“, era cât pe-aci să-i răs-
pund, dar, după aceea, o bănuială insidioasă a început

să-şi facă loc în mintea mea, făcând să se strângă un

punct vulnerabil din mine. Nu cumva, fără să ştiu,

chiar o făceam pentru ea?

Răsuceam fără încetare pe masă paharul meu de

şampanie.

– A fost cât pe-aci să se însoare cu tine.

– Şi faptul că am plecat a fost cea mai mare greşeală

a vieii mele.

Îşi duse mâna la gât, frământându-şi necontenit de-
getele, ca şi cum s-ar fi jucat cu un colier pe care îl

purta de obicei.

– Eram tânără şi, într-un fel, mă înfricoşa. Era atât

de posesiv! Abia după ce m-am măritat mi-am dat sea-
ma că posesivitatea e mult mai bună decât indiferena.

Cel puin, pentru mine.

Am privit în altă parte, străduindu-mă să scap de

greaa care-mi urca în gât.

– Eşti înspăimântător de tăcută, zise ea.

– Ce-ar putea să spună? sări Magdalene.

Toate trei îl iubeam şi eram disponibile pentru el.

În cele din urmă, el avea s-o aleagă pe una dintre noi.

– Ar trebui să ştii, Eva, începu Corinne, fi xân-
du-mă cu ochii ei de un albastru acvamarin. Mi-a spus

cât de mult însemni pentru el. Mi-a luat ceva vreme ca

să-mi adun curajul să mă întorc şi să vă pot vedea pe

amândoi împreună. Chiar am anulat un zbor pe care

îl rezervasem acum vreo două săptămâni. L-am între-
rupt la un eveniment caritabil la care tocmai inea un

speech, bietul, ca să-l anun că vin şi să-i cer ajutorul

ca să mă instalez.

Am îngheat, simindu-mă casantă ca o sticlă

crăpată. Probabil vorbea despre dineul de bineface-
re din seara când eu şi Gideon făcuserăm sex pentru

prima oară. Noaptea în care-i botezaserăm limuzina şi

el se retrăsese de îndată în cochilie, după care mă pă-

răsise brusc.

– Când m-a sunat înapoi, continuă ea, mi-a spus că

a întâlnit pe cineva şi că voia ca noi două să ne întâl-
nim când ajung în oraş. În clipa aceea m-am speriat

rău. Până atunci, niciodată nu-mi mai ceruse să fac cu-
noştină cu vreo femeie din viaa lui.

O, Doamne! Am aruncat o privire spre Magdalene.

Gideon mă părăsise în grabă în noaptea aceea pen-

 tru ea. Pentru Corinne.

Capitolul 21

– Scuză-mă!

M-am ridicat de la masă şi am plecat în căutarea lui

Gideon; l-am văzut la bar şi m-am dus drept spre el.

Tocmai pleca de lângă barman, cu două pahare în

mână, când ne-am întâlnit. Mi-am luat paharul şi am

băut cu lăcomie, lovindu-mă la dini când cuburile de

gheaă s-au ciocnit de ei.

– Eva! În glasul lui se citea un uşor reproş.

– Plec, l-am anunat pe un ton neutru, trecând pe

lângă el ca să las paharul gol pe bar. Nu consider că asta

este o fugă, deoarece îi spun dinainte şi îi las opiunea

să vii cu mine.

El pufni cu putere şi mi-am dat seama că înelege în

ce stare sunt. Ştia că afl asem.

– Eu nu pot să plec.

M-am răsucit pe călcâie, dar el m-a prins de cot.

– Ştii prea bine că nu pot să rămân dacă pleci. Eva,

te-ai supărat din nimic.

– Din nimic? Am rămas cu privirea aintită asupra

locului unde mă apucase mâna lui. Te-am avertizat că

mă supăr şi că sunt geloasă. Iar acum mi-ai oferit un

motiv foarte bun.

– Faptul că m-ai avertizat ar trebui să-i ofere o scu-
ză atunci când devii ridicolă în privina asta? Chipul

îi era liniştit, iar vocea, joasă şi calmă. De la distan-

ă, nimeni nu şi-ar fi dat seama de încordarea dintre

noi, dar se vedea în ochii lui, care ardeau de dorină

şi de o furie îngheată. Se pricepea ca nimeni altul la

combinaia asta.

– Cine e ridicol? Cum rămâne cu Daniel, antreno-
rul personal? Sau cu Martin, un membru al familiei

tatălui meu vitreg? M-am apropiat de el şi i-am şoptit:

Nu mi-am tras-o cu nici unul dintre ei, ca să nu mai

vorbesc de vreo propunere de căsătorie! Şi poi să fi i al

dracului de sigur că nu vorbesc cu ei în fi ecare zi!

El mă prinse brusc de mijloc şi mă trase spre el.

– Trebuie să i-o trag acum, şuieră în urechea mea,

ronăindu-mi lobul urechii. N-ar fi trebuit să aştep-
tăm atât.

– Poate că-i făcuseşi planuri, am ripostat. Te ineai

la păstrare, în caz că se întoarce în viaa ta fosta iubită,

cea cu care ai prefera să i-o pui în locul meu.

Gideon îşi puse băutura pe o masă, după care mă

prinse cu un bra de oel şi mă duse prin mulime

spre uşă, scoându-şi celularul din buzunar şi cerând

să vină limuzina. În clipa în care am ajuns în stra-
dă, maşina lungă şi strălucitoare se afl a deja acolo.

Gideon mă împinse în maşină, în timp ce Angus i-
nea portiera, şi-i spuse:

– Condu de jur împrejur până îi când cer eu să

te opreşti!

422 Sylvia Day

După care intră în maşină imediat după mine, atât

de aproape, încât îi simeam sufl area pe spatele meu

gol. M-am aruncat în partea cealaltă, hotărâtă să fug

de el...

– Opreşte-te! se răsti el.

M-am prăbuşit în genunchi pe mocheta de pe jos,

respirând agitată. Puteam să fug până la capătul pămân-
tului, că tot n-aveam să fi u în stare să scap de faptul că

acea Corinne Giroux era mai bună decât mine pentru

Gideon. Era calmă şi elegantă, o prezenă liniştitoare

până şi pentru mine, care o luasem razna numai pentru

că afl asem vestea neplăcută a existenei ei. Era cel mai

rău coşmar al meu.

El îmi băgă mâinile în păr, ca să mă reină. Mă în-
lănuise cu picioarele şi mă inea strâns, astfel încât ca-
pul să-mi ajungă pe umărul lui.

– Eva, o să-i dau ceea ce avem amândoi nevoie.

O să ne-o tragem atâta timp cât va trebui ca să to-
cim asperităile şi să putem rezista în timpul dineului.

Şi n-o să-i faci griji din cauza lui Corinne, pentru că,

în timp ce ea rămâne în sala de bal, eu voi fi cufundat

adânc în tine.

– Da, am şoptit, lingându-mi buzele uscate.

– Ai uitat cine se supune, Eva, continuă el cu aspri-
me. Am renunat la controlul asupra ta. M-am plecat

şi m-am adaptat la tine. O să fac orice ca să te păstrez şi

să te fac fericită. Dar nu pot să fi u îmblânzit sau condus.

Nu confunda plăcerea cu slăbiciunea!

Am înghiit cu greu, cu sângele în fl ăcări după el.

– Gideon...

– Ridică mâinile şi ine-te de mânerul de deasupra

geamului. Să nu-i dai drumul până nu-i spun eu, ai

îneles?

Am făcut ce mi-a cerut, trecându-mi mâinile prin

inelul de piele. În timp ce făceam asta, trupul meu s-a

trezit la viaă, făcându-mă să-mi dau seama câtă drep-
tate avusese în privina a ceea ce-mi trebuia. Iubitul

meu mă cunoştea atât de bine...

Gideon şi-a înfi pt mâinile în corsajul meu, strân-
gându-mi sânii plini, care mă dureau. În clipa în care

a început să-mi învârtă sfârcurile şi să tragă de ele,

capul mi-a căzut spre el, iar tensiunea mi-a părăsit

rapid trupul.

– Dumnezeule, îmi mângâie el tâmpla cu buzele.

E atât de perfect când te laşi aşa în seama mea... este o

uşurare imensă.

– Trage-mi-o! l-am implorat, simind nevoia legătu-
rii dintre noi. Te rog!

El mi-a băgat mâna sub rochie şi mi-a tras chiloeii

în jos. Sacoul lui a zburat pe lângă mine şi a aterizat

pe scaun, după care mâinile i s-au înfi pt între picioa-
rele mele, din faă, şi a gemut când a văzut că eram udă

şi dilatată.

– Eva, tu ai fost făcută pentru mine. Nu poi să re-
zişti mult fără să mă simi în tine.

Cu toate acestea, tot a început să mă pregătească,

trecându-şi degetele agile peste crăpătura mea, umezin-
du-mi clitorisul şi labiile. Apoi şi-a înfi pt două degete

în mine, mişcându-le ca pe o foarfecă, pregătindu-mă

pentru izbiturile mădularului său lung şi gros.

– Mă vrei, Gideon? am întrebat cu glas răguşit, sim-

ind nevoia să mă arunc în degetele cu care mă pene-
tra, dar fi ind împiedicată de cât de mult ar fi trebuit să

mă întind ca să i le apuc.

– Mai mult decât vreau să respir, şopti el; buzele îi

alunecau peste gâtul şi umerii mei, iar catifeaua caldă

424 Sylvia Day

a limbii lui se strecura seducătoare peste pielea mea.

Nici eu nu pot să rezist fără tine, Eva. Creezi depen-
denă... eşti obsesia mea...

Îşi înfi pse uşor dinii în carnea mea, comunicân-
du-mi nevoia lui animalică printru-un geamăt aspru de

dorină. În timp ce mă penetra cu degetele, cu cealaltă

mână îmi masa clitorisul, făcându-mă să-mi dau dru-
mul iar şi iar datorită stimulării simultane.

– Gideon! am icnit, când degetele mele transpirate

au început să alunece de pe mânerul de piele.

Mâinile lui s-au îndepărtat de mine şi am auzit su-
netul atât de erotic al fermoarului care se deschidea.

– Dă drumul şi întinde-te pe spate, cu picioarele

desfăcute!

Am trecut pe banchetă şi m-am întins, oferindu-i

trupul ce tremura de nerăbdare. Privirile ni s-au încru-
cişat, în timp ce chipul îi era luminat pentru o clipă de

farurile unei maşini care trece.

– Nu-i fi e frică!

Şi-a venit peste mine, lăsându-şi greutatea peste a

mea cu o grijă înduioşătoare.

– Sunt prea excitată ca să-mi fi e frică. Te vreau!

L-am prins şi mi-am împins trupul în el, ca să-i simt

bărbăia.

Capul penisului său îmi împingea labiile. Zvâcnind

din şolduri, se împinse în mine, fără să-şi reină un şu-
ierat, la fel ca şi mine, simind conexiunea pârjolitoare.

Eu m-am lăsat moale pe banchetă, abia inându-mă cu

degetele de mijlocul lui zvelt.

– Te iubesc, am şoptit, privindu-i chipul în timp ce

începea să se mişte. Fiecare centimetru de piele mă ar-
dea de parcă ar fi fost în bătaia soarelui, iar pieptul îmi

era atât de plin de dor şi de emoie, că abia mai puteam

respira. Şi am nevoie de tine, Gideon.

– Mă ai, zise el, continuând mişcarea de du-te-vino.

Nu pot fi al tău mai mult decât atât.

Am început să tremur şi m-am încordat, iar şoldu-
rile mele au început să răspundă izbiturilor sale măsu-
rate. Am atins orgasmul cu un strigăt care mi-a smuls

aerul din piept, scuturându-mă în timp ce extazul îmi

inunda sexul, strângându-l şi pe el, până când a înce-
put să geamă şi să se înfi gă cu putere în mine.

– Eva!

Mă zguduiam sub izbiturile-i puternice, îmboldin-
du-l. El se agăase de mine, penetrându-mă cu foră şi

foarte repede. Capul mi se legăna dintr-o parte în alta

şi gemeam fără ruşine, înnebunită de felul cum îl sim-

eam, de plăcerea perversă de a mă simi posedată şi

umplută fără milă de plăcere.

Eram înnebunii unul de altul, trăgându-ne-o ca

nişte animale sălbatice, iar eu eram atât de excitată de

dorina primitivă, încât mi-a trecut prin minte că or-
gasmul care clocotea în mine avea să mă omoare.

– Eşti atât de bun, Gideon... atât de bun...

El m-a apucat de fese şi m-a smucit în sus în timp ce

mă izbea încă o dată, până în străfundurile mele, smul-
gându-mi un icnet de plăcere sau durere. Atunci mi-am

dat drumul din nou, agăându-mă disperată de el.

– O, Dumnezeule! Eva!

Cu un geamăt ascuit, a explodat violent, potopin-
du-mă cu fi erbineala lui, şi, intuindu-mi coapsele,

s-a prăbuşit peste mine, golindu-se în mine cât de

adânc putea.

426 Sylvia Day

După ce a terminat, a tras cu putere aer în piept şi

mi-a prins părul în mână, sărutându-mă pe gâtul leoar-
că de sudoare.

– Aş vrea să ştii ce-mi faci. Aş vrea să pot să-i

spun.

Eu m-am agăat strâns de el.

– Nu pot să mă opresc să fi u atât de disperată după

tine. Pur şi simplu e prea mult, Gideon. E...

– ... incontrolabil.

Şi începu să se mişte din nou, izbindu-mă ritmic.

Pe îndelete. Ca şi cum am fi avut tot timpul din lume la

dispoziie. Devenind tot mai lung şi mai gros cu fi ecare

lovire şi retragere.

– Şi ai nevoie de control, am adăugat, cu răsufl area

tăiată, după o izbitură uluitor de minunată.

– Am nevoie de tine, Eva. Mă privea cu sălbăticie,

în timp ce se mişca în mine. Am nevoie de tine.

Tot restul serii, Gideon nu s-a mai dezlipit de mine

şi nici nu m-a mai lăsat să plec de lângă el. În timpul

mesei, m-a inut de mâna stângă, preferând din nou să

mănânce cu o singură mână decât să-mi dea drumul.

Corinne, care stătea de partea cealaltă a lui la masa

noastră, l-a privit curioasă.

– Din câte îmi aminteam, erai dreptaci.

– Şi aşa am şi rămas, răspunse el, ridicând încet de

sub masă mâinile noastre înlănuite şi sărutându-mi

degetele.

M-am simit prost şi nesigură când a făcut asta şi

foarte conştientă de privirile Corinnei. Din nefericire,

acest gest plin de romantism nu l-a împiedicat să vor-
bească în timpul mesei cu Corinne, nu cu mine, fapt

care m-a făcut să mă simt nervoasă şi nefericită, căci îi

vedeam mai mult spatele decât faa.

– Bine măcar că nu e pui.

Am întors capul către bărbatul care stătea lângă

mine. Fusesem atât de ocupată să trag cu urechea la

conversaia pe care o purta Gideon, că nu aruncasem

nici o privire spre comeseni.

– Îmi place puiul, am răspuns. Şi îmi plăcuse atât

de mult şi peştele tilapia servit la cină, că nu lăsasem

nimic în farfurie.

– Dar cu sigurană nu când e de cauciuc.

Omul zâmbi, arătând deodată mult mai tânăr de-
cât ai fi putut crede uitându-te la părul lui în întregi-
me alb.

– Ia te uită, un zâmbet, spuse el cu voce joasă.

Şi încă unul frumos.

I-am mulumit şi m-am prezentat.

– Doctor Terrence Lucas, se recomandă el. Dar pre-
fer Terry.

– Doctore Terry, sun încântată să te cunosc.

– Doar Terry, Eva, zâmbi el din nou.

Am continuat să vorbim câteva minute, în cursul

cărora am ajuns la concluza că doctorul Lucas nu era

cu mult mai în vârstă decât mine, dar albise prematur.

În ciuda acestui fapt, avea o faă frumoasă şi fără riduri,

iar în ochii verzi i se citeau inteligena şi bunătatea.

Mi-am schimbat, aşadar, părerea despre vârsta lui, bă-

nuind că are între treizeci şi cinci şi patruzeci de ani.

– Pari tot atât de plictisită pe cât mă simt şi eu, spuse

el. Evenimentele de genul ăsta aduc foarte muli bani

pentru adăpost, dar pot fi foarte plictisitoare. Ce zici, ai

vrea să mergi cu mine la bar? Îi fac cinste cu ceva.

428 Sylvia Day

Am încercat să văd, pe sub masă, cât de strâns

mă ine Gideon, încercând să îndoi degetele. El îşi

strânse mâna.

– Ce faci? îmi şopti.

M-am uitat peste umăr şi am văzut că mă privea.

După care am văzut că-şi schimbă direcia privirii către

doctorul Lucas, care stătea în picioare lângă mine; la

vederea lui, ochii i-au devenit de gheaă.

– Vrea să-şi aline plictiseala de a fi ignorată, Cross,

zise Terry, punându-şi mâinile pe spătarul scaunului

meu, petrecând ceva timp cu cineva care e foarte în-
cântat să se ocupe de o femeie atât de frumoasă.

M-am simit imediat foarte stânjenită, dându-mi

seama de animozitatea care domnea între cei doi băr-
bai. Am încercat să mă trag din strânsoarea lui, însă

Gideon nu-mi dădea drumul.

– Pleacă, Terry, îl avertiză Gideon.

– Erai atât de prins cu doamna Giroux, încât nici

n-ai observat că m-am aşezat la masa ta, zâmbi strâmb

Terry. Mergem, Eva?

– Eva, nu te mişca!

M-a trecut un fi or la auzul răcelii de gheaă din gla-
sul lui Gideon, însă mă simeam destul de jignită, aşa

că am răspuns:

– Nu e vina lui că are ceva de zis.

– Nu acum.

Gideon mă strângea atât de tare de mână, că mă

durea. Privirea lui Terry se îndreptă spre mine.

– Nu trebuie să-l tolerezi când vorbeşte aşa cu tine.

Toi banii din lume nu-i dau nimănui dreptul să-i

comande.

Înfuriată şi îngrozitor de stânjenită, m-am adresat

lui Gideon:

– Crossfi re.

Nu ştiam dacă pot să folosesc cuvântul de sigurană

şi în afara dormitorului, dar el mi-a dat drumul de par-
că l-aş fi ars. Mi-am dat scaunul în spate şi am aruncat

şervetul pe masă, spunând:

– Vă rog să mă scuzai! Amândoi.

Cu poşeta în mână, am plecat de la masă cu paşi

uşori şi liniştii. M-am dus drept spre toalete, căci vo-
iam să-mi aranjez machiajul şi să-mi revin, dar apoi am

văzut ieşirea de sigurană şi m-am lăsat purtată de ne-
voia de a ieşi de acolo.

Când am ieşit pe trotuar, mi-am luat telefonul şi

i-am trimis un SMS lui Gideon: „Nu fug. Doar plec.“

Am reuşit să chem un taxi şi m-am dus acasă ca

să-mi potolesc furia.

Am ajuns acasă tânjind după o baie fi erbinte şi o

sticlă de vin. Am vârât cheia în broască, am învârtit

mânerul şi am pătruns drept într-un fi lm porno.

În cele câteva secunde de care creierul meu a avut

nevoie ca să înregistreze ce vedea, am rămas blocată în

prag, în timp ce pe hol se revărsau urletele unei mu-
zici techno-pop. Erau atâtea membre acolo, încât abia

după ce am închis grăbită uşa după mine am reuşit să le

pun laolaltă. O femeie stătea cu picioarele desfăcute pe

podea, iar alta era cu faa vârâtă în crăpătura ei. Cary

i-o trăgea acesteia de zor, în timp ce alt bărbat i-o pu-
nea lui pe la spate.

Mi-am tras capul înapoi şi am ipat disperată, sătulă

de toi cei din viaa mea. Şi, cum eram la concurenă

cu boxele, mi-am smuls din picioare un pantof şi l-am

aruncat în direcia lor. CD-ul s-a oprit, ceea ce a făcut

ca acel ménage à quatre care se producea pe podeaua

430 Sylvia Day

livingului meu să devină conştient de prezena mea.

M-am dus cu mers şchiopătat să închid sonorul, după

care m-am întors cu faa la ei.

– Ieşii dracului din casa mea, am zbierat. Acum!

– Cine mai e şi asta? se interesă roşcata de la fundul

grămezii. Nevastă-ta?

Pe chipul lui Cary a trecut scurt un val de stânje-
neală şi de vină, după care mi-a zâmbit obraznic.

– Este colega mea de cameră. Este loc pentru mai

muli, fetio!

– Cary Taylor, nu mă provoca, l-am avertizat. Asta

nu-i nici pe departe o seară prea bună.

Bărbatul cu păr negru se desprinse de Cary şi rămase

în picioare, apoi veni spre mine cu paşi leni. În timp

ce se apropia, am observat că ochii îi erau ciudat de

dilatai, iar o venă de pe gât i se zbătea sălbatic.

– Pot să i-o fac eu mai bună, propuse el rânjind.

– Dă-te dracu’ de-aici! Mi-am aranjat postura, pre-
gătindu-mă să-l pun şi la pământ dacă era nevoie.

– Las-o imediat în pace, Ian, se răsti Cary, sărind

în picioare.

– Vino-ncoace, fetio, mă ademeni Ian, umplân -

du-mă de silă pentru că folosise numele cu care mă

alinta Cary. Ai nevoie de distracie. Hai să te ajut eu!

În clipa în care ajunsese la câiva centimetri de

mine, l-am văzut cum zboară pe canapea cu un ipăt.

Gideon stătea între mine şi ceilali, vibrând de furie.

– Du-i în camera ta, Cary, strigă el, sau în orice

altă parte.

Ian se văita cu glas ascuit pe sofaua mea, iar din

nas îi âşnea sângele, deşi îşi acoperise faa cu ambele

mâini. Cary îşi aduna blugii de pe podea.

– Eva, afl ă că tu nu eşti maică-mea!

Eu l-am ocolit pe Gideon.

– N-a fost o lecie destul de bună, idiotule, că ai

dat-o în bară cu Trey?

– Aici nu e vorba de Trey!

– Cine este Trey? se băgă în vorbă blonda, în

timp ce se ridica în picioare. Îi aruncă o privire lui

Gideon şi se îndreptă brusc, lăsând la vedere un trup

foarte frumos.

Eforturile pe care le făcea au primit drept răsplată

o privire atât de plină de dispre şi de neimpresionată,

că în cele din urmă a avut bunul-sim să se înroşească

şi să-şi tragă pe ea o rochie de lame aurie pe care a în-
hăat-o de pe covor. Şi, cum eram plină de nervi, am

zis şi eu:

– N-o lua personal! El preferă brunetele.

Gideon mi-a aruncat o privire ucigătoare. Nu-l vă-

zusem niciodată atât de palid. Vibra, literalmente, de

violenă înăbuşită.

Înspăimântată de privirea lui, am făcut, fără să

vreau, un pas înapoi. El a scos o înjurătură urâtă şi şi-a

înfi pt ambele mâini în păr.

M-am simit deodată epuizată şi îngrozitor de deza-
măgită de bărbaii din viaa mea. Le-am întors spatele,

aruncând:

– Cary, scoate mizeria asta afară din casa mea!

Apoi am plecat pe hol, aruncându-mi celălalt pan-
tof din picior. Mi-am scos rochia încă înainte de a

ajunge în baie şi, după mai puin de un minut, eram la

duş. Am stat un pic lângă el, până s-a încălzit apa, apoi

am păşit direct sub jet. Eram însă prea obosită ca să pot

rămâne în picioare, aşa că m-am prăbuşit pe podea şi

am rămas scăldată de apă, cu ochii închişi şi mâinile

cuprinzându-mi genunchii.

432 Sylvia Day

– Eva!

La auzul vocii lui Gideon, am tresărit şi m-am strâns

şi mai tare în mine.

– Fir-ar a dracului de treabă! s-a răstit el. Reuşeşti să

mă scoi din sărite mai rău decât oricine altcineva.

I-am aruncat o privire prin perdeaua părului ud.

Se plimba cu paşi mari prin baie; îşi aruncase sa-
coul cine ştie pe unde, iar cămaşa îi era scoasă din

pantaloni.

– Du-te acasă, Gideon!

El s-a oprit şi mi-a aruncat o privire de parcă nu-i

venea să creadă.

– Doar nu crezi c-o să te las aici! Cary şi-a pierdut

minile! Drogatul ăla nenorocit mai avea o secundă şi

punea mâna pe tine când am ajuns eu.

– Cary nu l-ar fi lăsat. Dar, în orice caz, nu pot să

vorbesc şi cu tine, şi cu el în acelaşi timp.

De fapt, nu voiam să vorbesc cu nici unul dintre ei.

Nu mai voiam decât să rămân singură.

– Atunci o să vorbeşti doar cu mine.

Mi-am dat la o parte părul de pe faă, cu o mişcare

plină de nerăbdare.

– A, da? Ar trebui ca tu să fi i prioritar?

El se dădu înapoi, ca şi cum l-aş fi lovit.

– Aveam impresia că amândoi suntem prioritari

unul pentru altul.

– Da, şi eu am crezut la fel. Până în seara asta.

– Dumnezeule! Mi-o arunci deja pe Corinne în cap?

făcu el, desfăcându-şi larg braele. Sunt aici cu tine,

nu-i aşa? Abia dacă mi-am luat la revedere de la ea,

pentru că alergam după tine. Din nou.

– Du-te dracului! Nu-mi face mie favoruri!

Gideon se repezi în duş aşa cum era, îmbrăcat, mă

ridică în picioare şi mă sărută. Cu putere. Gura lui o

devora pe a mea, iar mâinile mă strângeau cu putere de

brae, ca să nu cad.

Însă de data asta nu m-am mai înmuiat. N-am mai

capitulat. Nici măcar când a încercat să mă ademe-
nească lingându-mă sugestiv, plin de dorină.

– De ce? m-a întrebat, pe când buzele îi alunecau

de-a lungul gâtului meu. De ce mă faci să înnebunesc?

– Habar n-am ce-ai tu de împărit cu doctorul Lucas

şi, sincer, nu mă interesează nici cât negru sub unghie.

Dar avea dreptate. În seara asta, Corinne a primit mult

mai multă atenie din partea ta. Tu m-ai ignorat foarte

frumos în timpul cinei.

– Mi-e imposibil să te ignor, Eva, zise el, cu chipul

dur şi încordat. Dacă te afl i în aceeaşi încăpere cu mine,

nu mai văd pe nimeni altcineva.

– Ce ciudat! De fi ecare dată când m-am uitat la tine,

tu erai cu ochii la ea.

– Asta-i o prostie! Îmi dădu drumul şi-şi înlătură pă-

rul ud de pe faă. Ştii ce simt pentru tine.

– Chiar aşa? Mă doreşti. Ai nevoie de mine. Dar o

iubeşti pe Corinne?

– O, la dracu’! Nu!

Închise apa şi mă lipi de sticlă, inându-mă cu ambe-
le mâini.

– Vrei să-i spun că te iubesc, Eva? Despre asta este

vorba?

Stomacul mi se strânse de parcă mi-ar fi dat un

pumn cu toată puterea. Niciodată nu simisem o ase-
menea durere, nici măcar nu ştiusem că există. Mă us-
turau ochii şi m-am strecurat pe sub braul lui înainte

să mă fac singură de râs şi să încep să plâng.

434 Sylvia Day

– Du-te acasă, Gideon! Te rog!

– Sunt acasă, replică el şi mă prinse din spate, îngro-
pându-şi faa în părul meu ud. Sunt cu tine.

M-am zbătut ca să mă eliberez, însă eram mult prea

terminată, şi fi zic, şi emoional. Lacrimile au început

să-mi curgă şiroaie, fără să mă mai pot abine. Şi nu

suportam să plâng în faa cuiva.

– Pleacă, te rog!

– Te iubesc, Eva. Bineîneles că te iubesc.

– O, Doamne! Am început să-l lovesc cu pumnii,

numai să scap de omul care devenise pentru mine o

uriaşă sursă de chin şi de nefericire. N-am nevoie de

mila ta! Singurul lucru pe care-l vreau e să pleci!

– Nu pot. Şi ştii şi tu că nu pot. Eva, nu te mai zbate!

Ascultă-mă!

– Tot ce spui mă doare, Gideon.

– Ăsta nu-i cuvântul corect, continuă el, încăpăâ-

nat, cu buzele lângă urechea mea. De asta nu i l-am

spus. Cuvântul ăsta nu descrie corect ce eşti tu şi ce

simt pentru tine.

– Taci din gură! Dacă ii măcar un pic la mine, taci

din gură şi pleacă!

– Am fost iubit şi înainte – de Corinne, de alte fe-
mei... Dar ce dracu’ ştiu ele despre mine? Pe cine dracu’

iubesc ele când habar n-au cât sunt de distrus? Dacă

asta-i dragoste, n-are nici o legătură cu ceea ce simt

pentru tine.

Am rămas nemişcată, tremurând, cu privirea pier-
dută în refl exia din oglindă a chipului meu, mânjit de

rimel şi cu şuviele ude şi încurcate, lângă chipul frumos

şi răvăşit al lui Gideon. Trăsăturile îi erau devastate de

emoiile explozive, în timp ce mă strângea în brae cu

putere. Păream atât de nepotrivii unul cu altul!

Totuşi, am îneles sentimentul alienant de a te afl a

printre oameni care pur şi simplu nu pot să te vadă cu

adevărat sau nu vor s-o facă. Şi eu cunoscusem sila de

sine care venea din faptul că eşti un impostor, că le

arăi celorlali imaginea a ceea ce vrei să fi i, dar nu eşti.

Trăisem cu spaima că oamenii pe care îi iubeam mi-ar

fi putut întoarce spatele dacă ar fi ajuns vreodată să afl e

cine sunt cu adevărat.

– Gideon...

Buzele lui îmi dezmierdau tâmpla.

– Cred că m-am îndrăgostit de tine din clipa în care

te-am văzut pentru prima dată. După aceea am făcut

dragoste în limuzină şi totul s-a schimbat. S-a transfor-
mat în mult mai mult.

– Da, sigur! În seara aceea mi-ai dat papucii şi ai ple-
cat ca să te ocupi de Corinne. Cum ai putut, Gideon?

El îmi dădu drumul, dar numai ca să mă ridice în

brae şi să mă ducă spre uşă, pe care era agăat halatul

meu de baie. Mă înfăşură în el, după care mă puse să

stau pe marginea căzii, iar el se duse la chiuvetă ca

să scoată şerveelele demachiante din sertar. Apoi

se lăsă pe vine în faa mea şi începu să-mi şteargă ma-
chiajul de pe faă.

– La dineul acela, când a sunat Corinne, era cel mai

bun moment din lume ca să fac o tâmpenie. Se uita la

chipul meu umfl at de plâns cu o privire blândă şi cal-
dă. Tu şi cu mine abia făcuserăm dragoste şi nu eram

în stare să gândesc clar. I-am spus că sunt ocupat, că

sunt cu cineva, dar când am auzit durerea din glasul ei,

mi-am dat seama că trebuie să rezolv totul cu ea ca să

pot să continui cu tine.

– Nu pricep. M-ai lăsat acolo singură pentru ea.

Cum putea asta să te ducă mai departe cu mine?

436 Sylvia Day

– Eva, eu am dat-o în bară cu Corinne, zise el, în

timp ce-mi dădea capul pe spate, ca să-mi şteargă ochii,

care arătau ca ai unui raton. Am cunoscut-o când eram

în primul an la Universitatea Columbia. Evident că

am remarcat-o. Este frumoasă şi blândă şi nu a spus

niciodată ceva rău despre nimeni. Când a început să

se uite după mine, m-am lăsat prins şi am avut cu ea

prima experienă sexuală liber consimită.

– O urăsc.

Gura lui se arcui uşor.

– Nu glumesc, Gideon. În clipa asta sunt bolnavă

de gelozie.

– Cu ea făceam doar sex, îngeraş. Noi doi facem

dragoste, indiferent cât de tare ne-o tragem. De fi ecare

dată, încă din primul moment. Tu eşti unica fi ină din

lume care m-a făcut să mă simt aşa.

– În regulă. Mă simt vag mai bine, am oftat eu

din greu.

El mă sărută.

– Cred că se poate spune că eram prieteni. Relaia

noastră era exclusiv sexuală şi de multe ori mergeam în

diferite locuri ca un cuplu. Cu toate acestea, când mi-a

spus că mă iubeşte, am fost surprins. Şi fl atat. ineam

la ea. Îmi plăcea să-mi petrec timpul cu ea.

– Şi se pare că încă îi mai place, am mormăit.

– Ascultă-mă în continuare! mă admonestă el, lo-
vindu-mă uşor cu degetul pe vârful nasului. M-am

gândit că poate şi eu o iubesc, în felul meu... în unicul

fel pe care îl cunoşteam. Nu voiam ca ea să fi e cu

altcineva. Aşa că, atunci când mi-a cerut să ne căsă-

torim, am spus da.

Am tresărit şi m-am dat puin în spate ca să-l văd

mai bine.

– Ea i-a cerut să vă căsătorii?

– Nu mai fi aşa de şocată, răspunse el laconic. Îmi

răneşti orgoliul.

Eu eram inundat de un val de uşurare care mă ame-

ea. M-am aruncat în braele lui, strângându-l cât de

tare puteam, iar el mi-a răspuns cu aceeaşi sălbăticie.

– Te simi bine acum?

– Da. Da, îmi revin.

M-am dat înapoi şi i-am luat faa în palme.

– Continuă!

– Am acceptat dintr-o mulime de motive greşi-
te. În cei doi ani cât am fost cu ea, noi nu am dormit

nici măcar o noapte împreună. Nu am vorbit despre

nici unul dintre lucrurile despre care vorbesc cu tine.

Ea nu mă cu noştea cu adevărat, dar, cu toate astea,

m-am autoconvins că faptul că sunt iubit e ceva de care

merită să mă agă. Cine altcineva avea s-o facă aşa cum

trebuia, dacă nu ea?

Îşi mutase atenia acum spre celălalt ochi al meu,

curăând dârele negre.

– Cred că ea spera că faptul că suntem logodii ne va

duce către un alt nivel. Că poate o să mă deschid mai

mult. Că poate o să rămânem noaptea la hotel – apro-
po, ei i se părea romantic –, în loc să plecăm devreme,

din cauză că avem ore de dimineaă. Nu ştiu.

Din tot ceea ce-mi spunea, părea îngrozitor de sin-
gur. Bietul meu Gideon! Fusese singur atâta vreme!

Poate chiar toată viaa.

– Şi poate că, după un an, când s-a despărit de

mine, continuă el, ea spera că în felul acesta o să dea

un brânci relaiei, pentru un nou început. Că o să mă

străduiesc mai mult s-o păstrez. Eu, în schimb, m-am

simit uşurat, pentru că începusem să-mi dau seama

438 Sylvia Day

că mi-e imposibil să întemeiez un cămin cu ea. Ce pre-
texte aveam să găsesc ca să dormim în camere separate

şi să aibă fi ecare spaiul lui?

– Nu te-ai gândit niciodată să-i spui?

– Nu, dădu el din umeri. Până la tine nu am con-
siderat că trecutul meu e o problemă. Ce-i drept, îmi

afecta comportamentul în unele privine, dar totul era

la locul lui şi nu eram nefericit. De fapt, chiar credeam

că duc o viaă confortabilă şi fără complicaii.

– O, Doamne! am strâmbat eu în glumă din nas.

Salut, Domnule Confortabil. Eu sunt Domnişoara

Complicată.

– Nici o clipă de plictiseală cu noi, zâmbi el

strălucitor.