Capitolul 3
– N-ai nici o şansă ca maică-ta şi Stanton să te lase
să vii aici noaptea de mai multe ori pe săptămână, zise
Cary, strângându-şi sacoul elegant de denim pe lângă
corp, deşi nu era foarte răcoare.
Depozitul transformat pe care Parker Smith îl fo-
losea ca sală de sport era o clădire de cărămidă roşie,
afl ată într-o zonă cândva industrială din Brooklyn, care
încerca acum să revină la viaă. Era un spaiu vast, iar
porile masive din metal pe unde cândva intra marfa nu
te lăsau nici măcar să bănuieşti ce se petrecea înăun-
tru. Eu şi Cary stăteam pe nişte gradenuri de aluminiu,
uitându-ne la vreo şase combatani care se înfruntau
pe saltele.
– Au! am tresărit, empatizând cu un tip care toc-
mai primise o lovitură în vintre.
Chiar dacă avea echipament de protecie, izbitura
tot trebuie să fi fost dureroasă.
– Şi cum o să afl e Stanton de asta, Cary?
50 Sylvia Day
– Pentru că o să ajungi la spital? îmi aruncă el o pri-
vire. Vorbesc serios. Krav Maga e un sport brutal. E cu
lovituri adevărate, tip full contact. Şi chiar dacă n-o să
te dea vânătăile de gol, taică-tu vitreg tot o să afl e în
vreun fel. Mereu afl ă.
– Din cauza mamei; ea-i spune totul. Dar n-o să-i zic
nimic despre asta.
– De ce?
– Pentru că n-o să îneleagă. O să creadă că vreau să
învă să mă apăr din cauza celor petrecute, o să se simtă
vinovată şi o să mă facă şi pe mine să mă simt prost din
cauza asta. N-o să creadă deloc că scopul meu principal
este să fac sport şi să scap de stres.
Cu bărbia sprijinită în palme, l-am privit pe Parker
Smith, care începea o partidă cu o femeie. Era un in-
structor bun, răbdător şi meticulos; explica într-un fel
simplu şi uşor de îneles. Sala lui nu se afl a într-un car-
tier prea bun, însă mi s-a părut că se potrivea cu ceea
ce preda el. Nimic nu te apropia mai mult de realitatea
dură decât un depozit mare şi gol.
– Tipul ăsta, Parker, chiar e mişto, şopti Cary.
– Şi poartă şi verighetă.
– Am observat. Ăia buni sunt mereu luai primii.
După terminarea orei, Parker veni la noi, întâmpi-
nându-ne cu ochii lui negri strălucitori şi cu un zâmbet
şi mai strălucitor.
– Ce zici, Eva?
Zâmbetul lui sexy îl făcu pe Cary să vină mai aproa-
pe de mine, strângându-mă de mână până s-o albească.
– Ia-o pe drumul ăsta!
Ziua de vineri a început excelent. Mark mi-a pre-
zentat procesul culegerii de informaii pentru o cerere
Atracfl ia 51
de ofertă şi mi-a povestit câte ceva despre Cross Indus-
tries şi despre Gideon Cross, punând accentul pe faptul
că el şi Cross sunt de aceeaşi vârstă.
– Trebuie să-mi amintesc mereu de asta, spuse şeful
meu. E foarte uşor să uii că e atât de tânăr când stă în
faa ta.
– Aşa este, am aprobat eu, dezamăgită în secret că
n-aveam să-l văd pe Cros în următoarele două zile. Deşi
îmi tot zisesem că n-are nici o importană, mă simeam
cam deprimată. Nu-mi dădusem seama că posibilitatea
de a da nas în nas cu el mă excita atât până când posi-
bilitatea asta dispăruse. Era absolut extraordinar să fi u
lângă el. Pe lângă faptul că era o adevărată încântare
pentru ochi să-l priveşti. Şi pentru sfârşitul de săptămâ-
nă nu aveam nici un plan care să fi e măcar pe jumătate
la fel de excitant.
Îmi luam notie în biroul lui Mark, când am auzit că
telefonul din biroul meu începe să sune. M-am scuzat
şi am alergat să răspund.
– Biroul lui Mark Garrity...
– Eva, drăguo! Ce mai faci?
M-am prăbuşit pe scaun la auzul vocii tatălui meu
vitreg. Stanton mi se păruse întotdeauna întruchiparea
omului de familie veche şi bogată: cultivat, foarte con-
ştient de drepturile sale şi trufaş.
– Bună, Richard! E totul în regulă? Mama e bine?
– Da, totul merge bine. Mama ta o duce minunat,
ca întotdeauna.
Tonul vocii i se făcea mai blând când vorbea des-
pre soia lui, iar eu îi eram recunoscătoare pentru asta.
De fapt, îi purtam recunoştină pentru multe, însă une-
ori mi-era greu să pun în balană cu senzaia că nu sunt
52 Sylvia Day
loială. Ştiam prea bine că tata suferea din cauza dife-
renei enorme dintre veniturile lor.
– Bine, am replicat, uşurată, mă bucur. Ai primit,
tu şi mama, biletul de mulumire pentru rochie şi fracul
lui Cary?
– Da, şi a fost drăgu din partea ta, dar ştii că noi
nu aşteptăm mulumiri de la tine pentru aşa ceva. Scu-
ză-mă o clipă!
L-am auzit vorbind cu cineva, probabil cu secre-
tara lui.
– Eva, drăguo, aş dori să luăm prânzul împreună azi.
O să-l trimit pe Clancy să te ia.
– Azi? Dar o să ne vedem mâine-seară. Nu putem să
aşteptăm până mâine?
– Nu, trebuie să ne vedem azi.
– Dar am doar o oră pauză pentru prânz.
O bătaie uşoară pe umăr mă făcu să mă întorc şi
am observat că Mark stătea în picioare lângă compar-
timentul meu.
– Ia-i două ore, şopti el. Le merii din plin.
Am oftat şi i-am mulumit pe muteşte.
– Richard, e în regulă la douăsprezece?
– Perfect. Aştept să ne vedem.
N-aveam nici un motiv să aştept cu nerăbdare între-
vederi private cu Stanton, dar am ieşit, conştiincioasă,
înainte de douăsprezece şi am găsit maşina care mă aş-
tepta, parcată lângă trotuar. Clancy, şoferul şi garda de
corp a lui Stanton, mi-a deschis portiera şi l-am salu-
tat. Pe urmă s-a urcat şi el la volan şi m-a dus în oraş.
La douăsprezece şi douăzeci, mă afl am la o masă de con-
ferine în birourile lui Stanton, uitându-mă la prânzul
pentru două persoane foarte bine aranjat.
Atracfl ia 53
Stanton a ajuns la puin timp după mine, arătând
dichisit şi distins. Avea părul complet alb şi faa brăz-
dată de riduri, însă continua să fi e foarte arătos. Ochii
îi erau de un albastru-deschis, ca denimul vechi, şi în ei
strălucea o inteligenă ascuită. Era bine legat şi atletic,
găsindu-şi timp pentru exerciii fi zice chiar şi în cele
mai aglomerate zile, chiar şi înainte să se însoare cu
soia lui trofeu – mama mea.
M-am ridicat la apropierea lui şi s-a aplecat ca să mă
sărute pe obraz.
– Arăi minunat, Eva.
– Mulumesc.
Eu semăn cu mama, care e tot blondă, însă ochii
cenuşii i-am moştenit de la tata.
Stanton s-a aşezat în capul mesei, cât se poate de
conştient de faptul că fundalul elegant al New Yorkului
îl încadra, iar el profi ta cât putea de impresia pe care
o făcea.
– Mănâncă, îmi spuse, cu o voce poruncitoare atât
de bine însuşită de bărbaii care sunt obişnuii cu pute-
rea. Bărbaii precum Gideon Cross.
O fi fost şi Stanton la fel de cuceritor când era de
vârsta lui Cross?
Am luat furculia şi am început să mănânc din sala-
ta cu pui, coacăze, nuci şi brânză feta. Era delicioasă şi
mi-era şi foame. M-am bucurat că Stanton n-a început
să vorbească imediat, ca să pot savura mâncarea, însă
pauza n-a durat prea mult.
– Eva, drăguă, voiam să discutăm despre interesul
tău pentru Krav Maga.
Am îngheat.
– Cum?
54 Sylvia Day
Stanton a sorbit din apa cu gheaă şi s-a lăsat pe spa-
te; rigiditatea maxilarului său mă avertiza că lucrurile
pe care eram pe cale să le aud n-aveau să-mi placă.
– Mama ta a fost foarte amărâtă aseară, când te-ai
dus la sala aceea din Brooklyn. Mi-a trebuit ceva timp
s-o liniştesc şi s-o asigur că pot să fac nişte aranjamen-
te, ca să-i continui antrenamentele într-un mod mai
sigur. Ea nu vrea...
– Stai! Am lăsat furculia jos, căci îmi dispăruse ori-
ce poftă de mâncare. De unde a ştiut unde sunt?
– i-a urmărit telefonul.
– Nu se poate! am exclamat, lăsându-mă moale în
scaun.
Naturaleea cu care îmi răspunsese, de parcă ar fi
fost cel mai normal lucru din lume, îmi provoca greaă.
Stomacul mi se răzvrătise, părând brusc mai doritor să
respingă prânzul decât să-l digere.
– De-asta a insistat să folosesc unul dintre tele-
foanele companiei voastre. N-avea nici o legătură cu
economia de bani.
– Bineîneles că avea legătură şi cu asta. Însă o şi
linişteşte.
– O linişteşte? Să-şi spioneze propria fi ică? Asta nu-i
normal, Richard. Trebuie să vezi ce se întâmplă. Mai
face terapie cu doctorul Petersen?
El a avut elegana să pară stânjenit.
– Da, bineîneles.
– Şi îi spune ce face?
– Nu ştiu, mi-a replicat el, băos. Acestea sunt pro-
blemele personale ale Monicăi. Eu nu mă amestec.
Nu, nu se amesteca. O cocoloşea. Îi făcea toate ca-
priciile. O răsfăa. Şi îi îngăduia s-o ia razna cu obsesia
pentru sigurana mea.
Atracfl ia 55
– Trebuie să meargă mai departe. Eu trebuie să merg
mai departe.
– Erai neştiutoare, Eva. Ea se simte prea vinova-
tă că nu te-a apărat. Trebuie să-i dăm posibilitatea
să acioneze.
– Să acioneze? Dar mă vânează!
Mintea mi se învârtea nebuneşte. Cum putuse ma -
ma să-mi încalce intimitatea în halul ăsta? De ce o făcu-
se? Se înnebunea singură şi mă târa şi pe mine după ea.
– Povestea asta trebuie să înceteze.
– Se rezolvă foarte uşor. Am vorbit deja cu Clancy.
Când vei mai dori să te aventurezi în Brooklyn, o să te
ducă el cu maşina. S-a aranjat totul. O să fi e mult mai
convenabil pentru tine.
– Nu încerca să faci ca toate astea să pară că sunt
pentru binele meu! Mă usturau ochii şi abia-mi rei-
neam lacrimile de enervare. Uram felul în care vorbea
despre Brooklyn, de parcă ar fi fost o ară din lumea a
treia. Sunt adultă. Iau singură hotărâri. Am şi afurisita
de lege de partea mea!
– Eva, nu-mi vorbi mie pe tonul ăsta! Eu nu fac
decât să am grijă de mama ta. Şi de tine.
M-am ridicat intempestiv de la masă.
– Tu îi îngădui asta. N-o laşi să se vindece şi mă îm-
bolnăveşti şi pe mine.
– Stai jos! Ai nevoie de mâncare. Monica e îngri-
jorată că nu mănânci destul de sănătos.
– Ea e îngrijorată pentru orice, Richard. Asta este
problema. Mi-am aruncat şervetul pe masă. E timpul să
mă întorc la lucru.
Şi i-am întors spatele, îndreptându-mă cu paşi mari
spre uşă, vrând să ies cât mai repede cu putină. Mi-am
luat geanta pe care o lăsasem la secretara lui Stanton
56 Sylvia Day
şi am lăsat telefonul mobil pe biroul ei. Clancy, care mă
aştepta în zona de recepie, m-a urmat, iar eu aveam
destul de multă minte încât să nu încerc să-l împiedic.
El nu primea ordine decât de la Stanton.
Clancy m-a dus înapoi la slujbă, în timp ce eu fi er-
beam pe bancheta din spate. Puteam să mă plâng oricât,
dar, în cele din urmă, nici eu nu eram mai bună decât
Stanton, pentru că eram pe punctul să cedez. Aveam
de gând să cedez şi s-o las pe mama să facă tot ce vrea,
pentru că mă durea sufl etul să mă gândesc că suferă mai
mult decât suferise deja. Era tare sensibilă şi fragilă şi
mă iubea cu o dragoste vecină cu nebunia.
Supărarea încă nu-mi trecuse când m-am întors la
Crossfi re. În momentul în care Clancy s-a îndepărtat,
m-am oprit pe trotuarul aglomerat, căutând din priviri
un magazin de unde să-mi iau o ciocolată sau unul de
unde să-mi cumpăr un telefon nou.
Până la urmă, am înconjurat toată clădirea şi mi-am
cumpărat şase batoane de ciocolată de la magazinul
Duane Read din colul străzii, după care m-am întors în
Crossfi re. Lipsisem doar o oră, însă n-aveam de gând să
folosesc ora în plus pe care mi-o dăduse Mark. Simeam
nevoia să mă apuc de lucru, ca să nu mă mai gândesc la
familia mea de nebuni.
Am găsit un ascensor gol, am rupt ambalajul unuia
dintre batoane şi am muşcat cu poftă din el. Mă stră-
duiam din greu să mă îndop cu raia de ciocolată pe
care mi-o stabilisem înainte să ajung la etajul două-
zeci, când, deodată, liftul s-a oprit la etajul patru. Iar eu
m-am bucurat de timpul în plus pe care oprirea aceasta
mi-o oferise, ca să profi t de senzaia pe care mi-o dădea
ciocolata neagră cu caramel care mi se topea în gură.
Atracfl ia 57
Uşile s-au deschis şi în faa mea a apărut Gideon
Cross, care vorbea cu ali doi bărbai.
Ca de obicei, mi-am pierdut răsufl area la vederea
lui, iar asta mi-a reactivat iritarea care începuse să se
estompeze. De ce avea efectul ăsta asupra mea? Când
aveam să mă imunizez la farmecul lui?
El aruncă o privire înăuntru şi, la vederea mea,
buzele i se arcuiră încet într-un surâs care mi-a oprit
inima în loc.
Mda. Norocul meu de doi bani. O să devin un fel
de provocare.
Zâmbetul lui Cross se şterse, lăsând loc unei uşoare
încruntări.
– O să terminăm mai târziu, le aruncă el însoitori-
lor săi, fără să-şi desprindă ochii de la mine.
Apoi intră în lift, ridicând mâna, ca să-i împiedice
să-l urmeze. Ei clipiră surprinşi, mutându-şi privirea de
la mine la Cross şi înapoi.
– Nu te grăbi, Eva!
Cross mă prinse de umăr, trăgându-mă înapoi. Uşile
se închiseră, iar ascensorul se puse iar lin în mişcare.
– Ce crezi că faci? l-am repezit eu. După discuia cu
Stanton, ultimul lucru de care aveam nevoie pe lume
era să mai dau peste încă un mascul dominator, care
să-mi comande ce să fac.
Cross mă prinse însă de antebra, scrutându-mi
chipul cu privirea intens de albastră.
– S-a întâmplat ceva. Ce e?
Electricitatea pe care deja o cunoşteam bine înce-
pu iar să-şi facă simită prezena între noi, iar starea în
care mă afl am mă împingea cu şi mai mare sălbăticie
înspre el.
– Tu.
58 Sylvia Day
– Eu?
Degetele lui îmi marcau parcă umerii. Apoi îmi
dădu drumul şi, scoând o cheie din buzunar, o intro-
duse în panoul liftului. Toate luminile se stinseră, cu
excepia celei din tavan.
Era iar într-un costum negru, cu dungulie gri.
Văzându-l din spate, am avut o revelaie. Avea umeri
destul de largi, fără să fi e mătăhăloşi, ceea ce îi punea
în evidenă talia zveltă şi picioarele lungi. Şuviele mă-
tăsoase de păr care i se revărsau peste guler mă ademe-
neau să-mi înfi g degetele în ele şi să trag. Să-l trag tare.
Chiar aşa, plină de nervi, tot îl voiam. Aveam nevoie
de o ceartă.
– N-am stare de tine acum, domnule Cross.
El aruncă o privire spre acul de modă veche de dea-
supra uşilor, care arăta etajele pe lângă care treceam.
– Pot să te ajut eu să ai.
– Nu mă interesează.
Cross îmi aruncă o privire peste umăr. Albastrul
cămăşii şi al cravatei avea aceeaşi nuană azurie ca
ochii săi, iar efectul era izbitor.
– Să nu mă mini, Eva. Niciodată.
– Asta nu-i o minciună. Ce dacă sunt atrasă de tine?
Probabil că aşa sunt majoritatea femeilor.
Am împachetat ultima bucăică de ciocolată şi am
pus-o la loc în pungua pe care o scosesem din geantă.
Din moment ce respiram acelaşi aer cu Gideon Cross,
nu mai aveam nevoie de ciocolată.
– Însă nu mă interesează să fac absolut nimic în pri-
vina asta.
El se răsuci pe călcâie, întorcându-se din nou cu faa
spre mine; un zâmbet şăgalnic îi îndulcea gura ce în-
demna la păcate.
Atracfl ia 59
– Atracie este un cuvânt prea blând pentru asta,
făcu el un gest către spaiul dintre noi.
– Poi să zici că sunt nebună, însă mie trebuie să-mi
placă un bărbat cu adevărat, înainte să mă trezesc goală
puşcă în patul lui.
– Nu eşti nebună, veni replica lui. Numai că eu
n-am nici timp, nici înclinaie să merg la întâlniri.
– Atunci amândoi gândim la fel. Mă bucur că am
stabilit cum stau lucrurile.
El se apropie şi mai mult, îndreptându-şi mâna spre
faa mea. M-am străduit să nu mă mişc ori să-i dau sa-
tisfacia să mă vadă intimidată. Îşi plimbă uşor degetul
mare pe colurile gurii mele, după care îşi duse mâna la
propriile buze. Îşi linse degetele, murmurând:
– Ciocolată şi tu. Delicios!
M-am simit brusc cutremurată de un frison, urmat
de o durere fi erbinte între coapse, fără să mă pot împie-
dica să-mi închipui că ling ciocolată de pe trupul lui
ucigător de atrăgător. Privirea lui devenise mai întune-
cată, iar glasul i se transformă într-o şoaptă intimă:
– N-am dulcegării în repertoriu, Eva. Dar cunosc o
mie de moduri în care să te aduc pe culmile plăcerii.
Lasă-mă să-i arăt.
Liftul începuse să încetinească. El scoase cheia din
panou, iar uşile se deschiseră. M-am dus într-un col şi
l-am concediat cu o fl uturare a mâinii.
– Pur şi simplu nu mă interesează.
– Mai vorbim noi. Şi Cross mă prinse de cot şi mă
trase cu blândee, dar ferm, afară din lift.
L-am urmat, căci îmi plăceau fi orii pe care-i sim-
eam când mă afl am în preajma lui, dar şi pentru că
eram curioasă să văd ce avea de spus dacă-i acordam
mai mult de cinci minute din timpul meu.
60 Sylvia Day
Uşa de securitate se deschise atât de repede, încât
nici nu trebuise să încetinească. Roşcata drăguă de la
recepie se ridicase în grabă în picioare, gata să-i dea
cine ştie ce informaie, însă el scutură din cap, nerăb-
dător. Fata închise gura uluită, holbându-se la mine, în
timp ce treceam pe lângă ea cu paşi grăbii.
Din fericire, drumul către biroul lui Cross era scurt.
Asistentul lui se ridică văzându-l că vine, însă nu rosti
nici un cuvânt când observă că şeful lui nu e singur.
– Scott, preia tu toate telefoanele mele, îi ceru
Cross, conducându-mă spre biroul lui, dincolo de uşile
duble de sticlă.
În ciuda enervării pe care o simeam, nu puteam
să nu fi u impresionată de centrul de comandă spaios
al lui Gideon Cross. Ferestre mari din tavan până în
podea deschideau o privelişte pe două pări asupra ora-
şului, iar un perete de sticlă lăsa deschis vederii restul
spaiului de birouri. Unicul perete opac, faă în faă
cu biroul masiv, era acoperit de ecrane plate, pe care
rulau canale de ştiri din toată lumea. Erau trei zone
diferite de discuii, fi ecare dintre ele mai mare decât
tot biroul lui Mark, şi un bar pe care tronau carafe de
cristal ornate cu pietre preioase, acestea fi ind singura
pată de culoare într-o paletă compusă din negru, ce-
nuşiu şi alb.
Cross apăsă un buton de pe biroul lui, închizând
uşile, iar apoi altul, care opaciză de îndată peretele de
sticlă, ascunzându-ne vederii angajailor săi. Acum, cu
încăperea scăldată în nuanele de safi r ale foliei refl ec-
torizante care acoperea ferestrele exterioare, intimita-
tea era asigurată. El îşi scoase sacoul, aşezându-l pe un
umeraş de crom, după care se întoarse spre locul unde
rămăsesem pironită, lângă uşă.
Atracfl ia 61
– Vrei să bei ceva, Eva?
– Nu, mulumesc.
Fir-ar să fi e! În vestă, îmi lăsa şi mai mult gura apă
după el. Puteam să-mi dau chiar mai bine seama cât
era de bine clădit. Ce umeri puternici avea. Cât de fru-
mos i se încordau bicepşii şi posteriorul când se mişca.
El îmi arătă o sofa de piele neagră.
– Ia loc!
– Trebuie să mă întorc la lucru.
– Şi eu am o întâlnire la două. Cu cât mai repede re-
zolvăm această problemă, cu atât mai repede ne putem
întoarce la treburile noastre. Acum ia loc!
– Ce crezi că trebuie să rezolvăm?
Oftând, el mă luă în brae ca pe o mireasă şi mă duse
astfel până la sofa, aşezându-mă pe ea, după care luă loc
lângă mine.
– Să rezolvăm obieciile tale. E timpul să discutăm
despre ce e nevoie ca să te aduc în braele mele.
– De un miracol.
M-am dat înapoi, mărind un pic spaiul dintre noi.
Am tras de marginea fustei de un verde smarald pe care
o purtam, dorindu-mi să mă fi îmbrăcat în pantaloni.
– Din punctul meu de vedere, felul în care m-ai
abordat este grosolan şi jignitor.
Şi îngrozitor de excitant, însă n-aveam să recunosc
asta niciodată.
El mă contemplă, cu ochi îngustai.
– Poate că sunt necioplit, dar sunt cinstit. Tu nu
pari deloc genul de femeie care preferă dulcegării şi
min ciuni în locul adevărului.
– Ceea ce vreau este să fi u considerată o persoa-
nă care are ceva mai mult de oferit decât o păpuşă
gonfl abilă.
62 Sylvia Day
Cross se încruntă.
– Bine.
– Am terminat? am întrebat eu, ridicându-mă în
picioare.
El însă mă apucă strâns de încheietură, făcându-mă
să mă aşez din nou.
– Mai deloc. Am stabilit câteva puncte de discuie.
Simim o atracie sexuală intensă, dar nici unul dintre
noi nu vrea să meargă la o întâlnire cu celălalt. Prin
urmare, spune-mi clar ce vrei, Eva. Vrei seducie? Vrei
să fi i sedusă?
Pe cât mă fascina această conversaie, pe atât mă şi
indigna. Şi, da, mă şi ispitea. Era şi greu să nu fi u ispiti-
tă, când în faa mea se afl a un mascul atât de fascinant
şi de viril, atât de doritor să se bucure de mine. În cele
din urmă, totuşi, exasperarea avu câştig de cauză.
– Dacă planifi ci sexul ca pe o afacere îmi trece ori-
ce chef.
– Stabilirea parametrilor încă de la început reduce
mult posibilitatea apariiei unor sperane exagerate şi a
dezamăgirilor, atunci când totul se va termina.
– Glumeşti? l-am provocat. Ia ascultă puin ce spui!
De ce i-ai spune sex, atunci? De ce să nu-l numim emi-
sie seminală într-un orifi ciu preaprobat?
El începu să râdă, dându-şi capul pe spate, fapt care
avu darul să mă înfurie şi mai tare. Sunetul care îi ieşea
din gâtlej mă învăluia parcă într-un duş cald. Conşti-
ina faptului că stăteam lângă el ajunsese să mă doară
de-a dreptul fi zic. Iar amuzamentul lui, cât se poate de
pământesc, îl detrona de pe piedestalul de zeu al sexu-
lui, umanizându-l. Făcându-l din carne şi sânge. Real.
M-am ridicat în picioare şi m-am dat înapoi, ca să nu
mă poată ajunge.
Atracfl ia 63
– Sexul fără sentimente nu trebuie să aibă la pachet
vin şi trandafi ri, dar, pentru numele lui Dumnezeu,
indiferent ce ar apărea, sexul trebuie să fi e ceva per-
sonal, chiar prietenesc. Să fi e făcut cu respect reciproc,
cel puin.
Zâmbetul i se şterse de pe faă, în timp ce se ridica,
iar chipul i se întunecă.
– În treburile mele personale nu există semnale
amestecate. Iar tu vrei să încalc această linie. Şi nu
găsesc nici un motiv pentru care aş face-o.
– Nu vreau să faci absolut nimic, doar să mă laşi să
mă întorc la lucru.
M-am îndreptat spre uşă cu paşi mari şi am pus mâna
pe mâner, înjurând în şoaptă când mi-am dat seama că
nu se mişcă.
– Dă-mi drumul, Cross!
L-am simit că se îndrepta spre mine. S-a sprijinit
cu palmele de uşa de sticlă, în jurul umerilor mei, luân-
du-mă astfel prizonieră. Cu el atât de aproape, nu mă
mai puteam gândi la autoconservare.
Puterea şi intensitatea voinei lui creau un câmp de
foră aproape tangibil, care m-a învăluit la apropierea
lui, închizându-mă ca într-un glob, împreună cu Cross.
Tot ceea ce se afl a dincolo de acel glob a încetat să
existe, în timp ce, în el, tot trupul meu se avânta către
al lui. Faptul că avea asupra mea un efect atât de pro-
fund, de visceral, deşi era atât de enervant, îmi făcuse
mintea s-o ia razna. Cum de puteam fi atât de exci-
tată de un bărbat ale cărui cuvinte ar fi trebuit să mă
dezumfl e total?
– Întoarce-te, Eva!
Am închis ochii, inundată de valul de excitare
care se pornise la auzul tonului său autoritar. Doamne,
64 Sylvia Day
ce bine mirosea! Corpul lui puternic radia fi erbinea-
lă şi foame, sporindu-mi şi mai mult pofta nebună de
el. Răspunsul meu incontrolabil era intensifi cat atât
de enervarea pe care mi-o provocase Stanton, cât şi de
iritarea produsă de Cross însuşi.
Îl voiam. Îl voiam cu disperare. Însă nu era deloc
bun pentru mine. Serios, puteam să-mi distrug viaa şi
singură, n-aveam nevoie de nici un ajutor.
Mi-am lipit fruntea înfi erbântată de sticla rece.
– Dă-mi drumul, Cross!
– Îi dau. Îmi faci prea multe probleme.
Buzele lui îmi gâdilau urechea. Cu o mână îmi apăsa
stomacul, mângâindu-mă, făcându-mă să mă lipesc de
el. Era la fel de excitat ca şi mine, iar penisul gros şi tare
ca piatra mi se freca de mijloc.
– Întoarce-te şi ia-i rămas-bun!
Dezamăgită şi măcinată de regrete, m-am întors sub
strânsoarea lui, sprijinindu-mă de uşă, ca să-mi răco-
resc spatele înfi erbântat. El stătea aplecat peste mine,
cu părul negru încadrându-i chipul minunat, sprijinin-
du-se cu antebraul de uşă, ca să fi e mai aproape de
mine. Mai că nu puteam să respir. Mâna pe care mi-o
pusese pe talie se odihnea acum pe un şold, înnebunin-
du-mă cu strânsoarea ei ritmică. El mă privea, pârjolin-
du-mă cu ochii arzători.
– Sărută-mă! îmi şopti cu voce răguşită. Dă-mi
măcar atât!
Mi-am lins buzele uscate, gâfâind uşor. Cu un gea-
măt, el se aplecă spre mine şi-şi lipi gura de a mea.
Eram uluită de cât de moi puteau să-i fi e buzele şi de
cât de blând le apăsau pe ale mele. Am scos un suspin,
iar limba lui îmi pătrunse în gură, gustându-mi aroma
cu mişcări încete. Sărutul lui era plin de sigurană,
Atracfl ia 65
experimentat, şi avea exact atâta agresivitate cât să mă
facă s-o iau razna.
Ca de la o mare depărtare, am observat că geanta
îmi cădea pe podea, iar mâinile mi se înfi geau în părul
lui. L-am tras de şuviele mătăsoase, ca să-i trag gura
spre mine. El scoase un mârâit, iar sărutul deveni şi mai
profund, în timp ce limba i se împletea excitant cu a
mea. Îi simeam bătăile nebuneşti ale inimii pe pieptul
meu, ca o dovadă palpabilă că nu era doar un ideal de
neatins, născut de imaginaia mea.
Apoi el se îndepărtă de uşă şi, cuprinzându-mi ceafa
şi fundul, mă ridică de la pământ.
– Te vreau, Eva. Indiferent câte probleme îmi faci,
nu mă pot opri.
Eram lipită de el cu tot trupul, aproape pârjolită de
fi ecare centimetru de muşchi tare al lui. L-am sărutat
şi eu, cu poftă, ca şi când aş fi vrut să-l devorez. Pielea
îmi era jilavă şi hipersensibilă, iar sânii se întăriseră şi
mă dureau. Clitorisul îmi zvâcnea în ritmul bătăilor
demente ale inimii.
Abia dacă îmi dădeam seama ce face. Apoi am
simit că sunt pironită de canapea. Cross era deasupra
mea, cu un genunchi lângă mine şi cu celălalt picior pe
podea. Se sprijinea în mâna stângă, iar cealaltă o pe-
trecuse după genunchiul meu, alunecând în sus, de-a
lungul coapsei, cu o mişcare fermă şi posesivă.
Când ajunse în dreptul locului unde jartiera se
prindea de ciorapii de mătase, respiraia îi deveni şuie-
rătoare. Îşi smulse privirea dintr-a mea, uitându-se în
jos, ridicându-mi fusta cât mai mult, ca să mă dezgo-
lească de la brâu în jos.
– Dumnezeule, Eva!
66 Sylvia Day
Vocea îi devenise aproape un muget, iar sunetul atât
de primitiv îmi făcea pielea să se înfi oare.
– Şeful tău are noroc că e gay.
Ameită, vedeam cum trupul lui Cross îl acoperă pe
al meu, în timp ce-mi depărtam picioarele ca să-i pri-
mesc şoldurile largi. Muşchii mi se încordau, tânjind să
se mişte spre el, să grăbească mai mult momentul con-
tactului dintre noi, după care tânjeam încă din clipa în
care îl zărisem pentru prima dată. El îşi aplecă din nou
capul, punând iar stăpânire pe gura mea, zdrobindu-mi
buzele cu o violenă bine inută în frâu.
Şi, deodată, se săltă de pe mine, sărind în picioare.
Am rămas întinsă, gâfâind şi udă toată, fremătând
de dorină, gata să-l primesc. După care mi-am dat sea-
ma de ce reacionase atât de ciudat.
În spatele lui se afl a cineva.
– N-ai nici o şansă ca maică-ta şi Stanton să te lase
să vii aici noaptea de mai multe ori pe săptămână, zise
Cary, strângându-şi sacoul elegant de denim pe lângă
corp, deşi nu era foarte răcoare.
Depozitul transformat pe care Parker Smith îl fo-
losea ca sală de sport era o clădire de cărămidă roşie,
afl ată într-o zonă cândva industrială din Brooklyn, care
încerca acum să revină la viaă. Era un spaiu vast, iar
porile masive din metal pe unde cândva intra marfa nu
te lăsau nici măcar să bănuieşti ce se petrecea înăun-
tru. Eu şi Cary stăteam pe nişte gradenuri de aluminiu,
uitându-ne la vreo şase combatani care se înfruntau
pe saltele.
– Au! am tresărit, empatizând cu un tip care toc-
mai primise o lovitură în vintre.
Chiar dacă avea echipament de protecie, izbitura
tot trebuie să fi fost dureroasă.
– Şi cum o să afl e Stanton de asta, Cary?
50 Sylvia Day
– Pentru că o să ajungi la spital? îmi aruncă el o pri-
vire. Vorbesc serios. Krav Maga e un sport brutal. E cu
lovituri adevărate, tip full contact. Şi chiar dacă n-o să
te dea vânătăile de gol, taică-tu vitreg tot o să afl e în
vreun fel. Mereu afl ă.
– Din cauza mamei; ea-i spune totul. Dar n-o să-i zic
nimic despre asta.
– De ce?
– Pentru că n-o să îneleagă. O să creadă că vreau să
învă să mă apăr din cauza celor petrecute, o să se simtă
vinovată şi o să mă facă şi pe mine să mă simt prost din
cauza asta. N-o să creadă deloc că scopul meu principal
este să fac sport şi să scap de stres.
Cu bărbia sprijinită în palme, l-am privit pe Parker
Smith, care începea o partidă cu o femeie. Era un in-
structor bun, răbdător şi meticulos; explica într-un fel
simplu şi uşor de îneles. Sala lui nu se afl a într-un car-
tier prea bun, însă mi s-a părut că se potrivea cu ceea
ce preda el. Nimic nu te apropia mai mult de realitatea
dură decât un depozit mare şi gol.
– Tipul ăsta, Parker, chiar e mişto, şopti Cary.
– Şi poartă şi verighetă.
– Am observat. Ăia buni sunt mereu luai primii.
După terminarea orei, Parker veni la noi, întâmpi-
nându-ne cu ochii lui negri strălucitori şi cu un zâmbet
şi mai strălucitor.
– Ce zici, Eva?
Zâmbetul lui sexy îl făcu pe Cary să vină mai aproa-
pe de mine, strângându-mă de mână până s-o albească.
– Ia-o pe drumul ăsta!
Ziua de vineri a început excelent. Mark mi-a pre-
zentat procesul culegerii de informaii pentru o cerere
Atracfl ia 51
de ofertă şi mi-a povestit câte ceva despre Cross Indus-
tries şi despre Gideon Cross, punând accentul pe faptul
că el şi Cross sunt de aceeaşi vârstă.
– Trebuie să-mi amintesc mereu de asta, spuse şeful
meu. E foarte uşor să uii că e atât de tânăr când stă în
faa ta.
– Aşa este, am aprobat eu, dezamăgită în secret că
n-aveam să-l văd pe Cros în următoarele două zile. Deşi
îmi tot zisesem că n-are nici o importană, mă simeam
cam deprimată. Nu-mi dădusem seama că posibilitatea
de a da nas în nas cu el mă excita atât până când posi-
bilitatea asta dispăruse. Era absolut extraordinar să fi u
lângă el. Pe lângă faptul că era o adevărată încântare
pentru ochi să-l priveşti. Şi pentru sfârşitul de săptămâ-
nă nu aveam nici un plan care să fi e măcar pe jumătate
la fel de excitant.
Îmi luam notie în biroul lui Mark, când am auzit că
telefonul din biroul meu începe să sune. M-am scuzat
şi am alergat să răspund.
– Biroul lui Mark Garrity...
– Eva, drăguo! Ce mai faci?
M-am prăbuşit pe scaun la auzul vocii tatălui meu
vitreg. Stanton mi se păruse întotdeauna întruchiparea
omului de familie veche şi bogată: cultivat, foarte con-
ştient de drepturile sale şi trufaş.
– Bună, Richard! E totul în regulă? Mama e bine?
– Da, totul merge bine. Mama ta o duce minunat,
ca întotdeauna.
Tonul vocii i se făcea mai blând când vorbea des-
pre soia lui, iar eu îi eram recunoscătoare pentru asta.
De fapt, îi purtam recunoştină pentru multe, însă une-
ori mi-era greu să pun în balană cu senzaia că nu sunt
52 Sylvia Day
loială. Ştiam prea bine că tata suferea din cauza dife-
renei enorme dintre veniturile lor.
– Bine, am replicat, uşurată, mă bucur. Ai primit,
tu şi mama, biletul de mulumire pentru rochie şi fracul
lui Cary?
– Da, şi a fost drăgu din partea ta, dar ştii că noi
nu aşteptăm mulumiri de la tine pentru aşa ceva. Scu-
ză-mă o clipă!
L-am auzit vorbind cu cineva, probabil cu secre-
tara lui.
– Eva, drăguo, aş dori să luăm prânzul împreună azi.
O să-l trimit pe Clancy să te ia.
– Azi? Dar o să ne vedem mâine-seară. Nu putem să
aşteptăm până mâine?
– Nu, trebuie să ne vedem azi.
– Dar am doar o oră pauză pentru prânz.
O bătaie uşoară pe umăr mă făcu să mă întorc şi
am observat că Mark stătea în picioare lângă compar-
timentul meu.
– Ia-i două ore, şopti el. Le merii din plin.
Am oftat şi i-am mulumit pe muteşte.
– Richard, e în regulă la douăsprezece?
– Perfect. Aştept să ne vedem.
N-aveam nici un motiv să aştept cu nerăbdare între-
vederi private cu Stanton, dar am ieşit, conştiincioasă,
înainte de douăsprezece şi am găsit maşina care mă aş-
tepta, parcată lângă trotuar. Clancy, şoferul şi garda de
corp a lui Stanton, mi-a deschis portiera şi l-am salu-
tat. Pe urmă s-a urcat şi el la volan şi m-a dus în oraş.
La douăsprezece şi douăzeci, mă afl am la o masă de con-
ferine în birourile lui Stanton, uitându-mă la prânzul
pentru două persoane foarte bine aranjat.
Atracfl ia 53
Stanton a ajuns la puin timp după mine, arătând
dichisit şi distins. Avea părul complet alb şi faa brăz-
dată de riduri, însă continua să fi e foarte arătos. Ochii
îi erau de un albastru-deschis, ca denimul vechi, şi în ei
strălucea o inteligenă ascuită. Era bine legat şi atletic,
găsindu-şi timp pentru exerciii fi zice chiar şi în cele
mai aglomerate zile, chiar şi înainte să se însoare cu
soia lui trofeu – mama mea.
M-am ridicat la apropierea lui şi s-a aplecat ca să mă
sărute pe obraz.
– Arăi minunat, Eva.
– Mulumesc.
Eu semăn cu mama, care e tot blondă, însă ochii
cenuşii i-am moştenit de la tata.
Stanton s-a aşezat în capul mesei, cât se poate de
conştient de faptul că fundalul elegant al New Yorkului
îl încadra, iar el profi ta cât putea de impresia pe care
o făcea.
– Mănâncă, îmi spuse, cu o voce poruncitoare atât
de bine însuşită de bărbaii care sunt obişnuii cu pute-
rea. Bărbaii precum Gideon Cross.
O fi fost şi Stanton la fel de cuceritor când era de
vârsta lui Cross?
Am luat furculia şi am început să mănânc din sala-
ta cu pui, coacăze, nuci şi brânză feta. Era delicioasă şi
mi-era şi foame. M-am bucurat că Stanton n-a început
să vorbească imediat, ca să pot savura mâncarea, însă
pauza n-a durat prea mult.
– Eva, drăguă, voiam să discutăm despre interesul
tău pentru Krav Maga.
Am îngheat.
– Cum?
54 Sylvia Day
Stanton a sorbit din apa cu gheaă şi s-a lăsat pe spa-
te; rigiditatea maxilarului său mă avertiza că lucrurile
pe care eram pe cale să le aud n-aveau să-mi placă.
– Mama ta a fost foarte amărâtă aseară, când te-ai
dus la sala aceea din Brooklyn. Mi-a trebuit ceva timp
s-o liniştesc şi s-o asigur că pot să fac nişte aranjamen-
te, ca să-i continui antrenamentele într-un mod mai
sigur. Ea nu vrea...
– Stai! Am lăsat furculia jos, căci îmi dispăruse ori-
ce poftă de mâncare. De unde a ştiut unde sunt?
– i-a urmărit telefonul.
– Nu se poate! am exclamat, lăsându-mă moale în
scaun.
Naturaleea cu care îmi răspunsese, de parcă ar fi
fost cel mai normal lucru din lume, îmi provoca greaă.
Stomacul mi se răzvrătise, părând brusc mai doritor să
respingă prânzul decât să-l digere.
– De-asta a insistat să folosesc unul dintre tele-
foanele companiei voastre. N-avea nici o legătură cu
economia de bani.
– Bineîneles că avea legătură şi cu asta. Însă o şi
linişteşte.
– O linişteşte? Să-şi spioneze propria fi ică? Asta nu-i
normal, Richard. Trebuie să vezi ce se întâmplă. Mai
face terapie cu doctorul Petersen?
El a avut elegana să pară stânjenit.
– Da, bineîneles.
– Şi îi spune ce face?
– Nu ştiu, mi-a replicat el, băos. Acestea sunt pro-
blemele personale ale Monicăi. Eu nu mă amestec.
Nu, nu se amesteca. O cocoloşea. Îi făcea toate ca-
priciile. O răsfăa. Şi îi îngăduia s-o ia razna cu obsesia
pentru sigurana mea.
Atracfl ia 55
– Trebuie să meargă mai departe. Eu trebuie să merg
mai departe.
– Erai neştiutoare, Eva. Ea se simte prea vinova-
tă că nu te-a apărat. Trebuie să-i dăm posibilitatea
să acioneze.
– Să acioneze? Dar mă vânează!
Mintea mi se învârtea nebuneşte. Cum putuse ma -
ma să-mi încalce intimitatea în halul ăsta? De ce o făcu-
se? Se înnebunea singură şi mă târa şi pe mine după ea.
– Povestea asta trebuie să înceteze.
– Se rezolvă foarte uşor. Am vorbit deja cu Clancy.
Când vei mai dori să te aventurezi în Brooklyn, o să te
ducă el cu maşina. S-a aranjat totul. O să fi e mult mai
convenabil pentru tine.
– Nu încerca să faci ca toate astea să pară că sunt
pentru binele meu! Mă usturau ochii şi abia-mi rei-
neam lacrimile de enervare. Uram felul în care vorbea
despre Brooklyn, de parcă ar fi fost o ară din lumea a
treia. Sunt adultă. Iau singură hotărâri. Am şi afurisita
de lege de partea mea!
– Eva, nu-mi vorbi mie pe tonul ăsta! Eu nu fac
decât să am grijă de mama ta. Şi de tine.
M-am ridicat intempestiv de la masă.
– Tu îi îngădui asta. N-o laşi să se vindece şi mă îm-
bolnăveşti şi pe mine.
– Stai jos! Ai nevoie de mâncare. Monica e îngri-
jorată că nu mănânci destul de sănătos.
– Ea e îngrijorată pentru orice, Richard. Asta este
problema. Mi-am aruncat şervetul pe masă. E timpul să
mă întorc la lucru.
Şi i-am întors spatele, îndreptându-mă cu paşi mari
spre uşă, vrând să ies cât mai repede cu putină. Mi-am
luat geanta pe care o lăsasem la secretara lui Stanton
56 Sylvia Day
şi am lăsat telefonul mobil pe biroul ei. Clancy, care mă
aştepta în zona de recepie, m-a urmat, iar eu aveam
destul de multă minte încât să nu încerc să-l împiedic.
El nu primea ordine decât de la Stanton.
Clancy m-a dus înapoi la slujbă, în timp ce eu fi er-
beam pe bancheta din spate. Puteam să mă plâng oricât,
dar, în cele din urmă, nici eu nu eram mai bună decât
Stanton, pentru că eram pe punctul să cedez. Aveam
de gând să cedez şi s-o las pe mama să facă tot ce vrea,
pentru că mă durea sufl etul să mă gândesc că suferă mai
mult decât suferise deja. Era tare sensibilă şi fragilă şi
mă iubea cu o dragoste vecină cu nebunia.
Supărarea încă nu-mi trecuse când m-am întors la
Crossfi re. În momentul în care Clancy s-a îndepărtat,
m-am oprit pe trotuarul aglomerat, căutând din priviri
un magazin de unde să-mi iau o ciocolată sau unul de
unde să-mi cumpăr un telefon nou.
Până la urmă, am înconjurat toată clădirea şi mi-am
cumpărat şase batoane de ciocolată de la magazinul
Duane Read din colul străzii, după care m-am întors în
Crossfi re. Lipsisem doar o oră, însă n-aveam de gând să
folosesc ora în plus pe care mi-o dăduse Mark. Simeam
nevoia să mă apuc de lucru, ca să nu mă mai gândesc la
familia mea de nebuni.
Am găsit un ascensor gol, am rupt ambalajul unuia
dintre batoane şi am muşcat cu poftă din el. Mă stră-
duiam din greu să mă îndop cu raia de ciocolată pe
care mi-o stabilisem înainte să ajung la etajul două-
zeci, când, deodată, liftul s-a oprit la etajul patru. Iar eu
m-am bucurat de timpul în plus pe care oprirea aceasta
mi-o oferise, ca să profi t de senzaia pe care mi-o dădea
ciocolata neagră cu caramel care mi se topea în gură.
Atracfl ia 57
Uşile s-au deschis şi în faa mea a apărut Gideon
Cross, care vorbea cu ali doi bărbai.
Ca de obicei, mi-am pierdut răsufl area la vederea
lui, iar asta mi-a reactivat iritarea care începuse să se
estompeze. De ce avea efectul ăsta asupra mea? Când
aveam să mă imunizez la farmecul lui?
El aruncă o privire înăuntru şi, la vederea mea,
buzele i se arcuiră încet într-un surâs care mi-a oprit
inima în loc.
Mda. Norocul meu de doi bani. O să devin un fel
de provocare.
Zâmbetul lui Cross se şterse, lăsând loc unei uşoare
încruntări.
– O să terminăm mai târziu, le aruncă el însoitori-
lor săi, fără să-şi desprindă ochii de la mine.
Apoi intră în lift, ridicând mâna, ca să-i împiedice
să-l urmeze. Ei clipiră surprinşi, mutându-şi privirea de
la mine la Cross şi înapoi.
– Nu te grăbi, Eva!
Cross mă prinse de umăr, trăgându-mă înapoi. Uşile
se închiseră, iar ascensorul se puse iar lin în mişcare.
– Ce crezi că faci? l-am repezit eu. După discuia cu
Stanton, ultimul lucru de care aveam nevoie pe lume
era să mai dau peste încă un mascul dominator, care
să-mi comande ce să fac.
Cross mă prinse însă de antebra, scrutându-mi
chipul cu privirea intens de albastră.
– S-a întâmplat ceva. Ce e?
Electricitatea pe care deja o cunoşteam bine înce-
pu iar să-şi facă simită prezena între noi, iar starea în
care mă afl am mă împingea cu şi mai mare sălbăticie
înspre el.
– Tu.
58 Sylvia Day
– Eu?
Degetele lui îmi marcau parcă umerii. Apoi îmi
dădu drumul şi, scoând o cheie din buzunar, o intro-
duse în panoul liftului. Toate luminile se stinseră, cu
excepia celei din tavan.
Era iar într-un costum negru, cu dungulie gri.
Văzându-l din spate, am avut o revelaie. Avea umeri
destul de largi, fără să fi e mătăhăloşi, ceea ce îi punea
în evidenă talia zveltă şi picioarele lungi. Şuviele mă-
tăsoase de păr care i se revărsau peste guler mă ademe-
neau să-mi înfi g degetele în ele şi să trag. Să-l trag tare.
Chiar aşa, plină de nervi, tot îl voiam. Aveam nevoie
de o ceartă.
– N-am stare de tine acum, domnule Cross.
El aruncă o privire spre acul de modă veche de dea-
supra uşilor, care arăta etajele pe lângă care treceam.
– Pot să te ajut eu să ai.
– Nu mă interesează.
Cross îmi aruncă o privire peste umăr. Albastrul
cămăşii şi al cravatei avea aceeaşi nuană azurie ca
ochii săi, iar efectul era izbitor.
– Să nu mă mini, Eva. Niciodată.
– Asta nu-i o minciună. Ce dacă sunt atrasă de tine?
Probabil că aşa sunt majoritatea femeilor.
Am împachetat ultima bucăică de ciocolată şi am
pus-o la loc în pungua pe care o scosesem din geantă.
Din moment ce respiram acelaşi aer cu Gideon Cross,
nu mai aveam nevoie de ciocolată.
– Însă nu mă interesează să fac absolut nimic în pri-
vina asta.
El se răsuci pe călcâie, întorcându-se din nou cu faa
spre mine; un zâmbet şăgalnic îi îndulcea gura ce în-
demna la păcate.
Atracfl ia 59
– Atracie este un cuvânt prea blând pentru asta,
făcu el un gest către spaiul dintre noi.
– Poi să zici că sunt nebună, însă mie trebuie să-mi
placă un bărbat cu adevărat, înainte să mă trezesc goală
puşcă în patul lui.
– Nu eşti nebună, veni replica lui. Numai că eu
n-am nici timp, nici înclinaie să merg la întâlniri.
– Atunci amândoi gândim la fel. Mă bucur că am
stabilit cum stau lucrurile.
El se apropie şi mai mult, îndreptându-şi mâna spre
faa mea. M-am străduit să nu mă mişc ori să-i dau sa-
tisfacia să mă vadă intimidată. Îşi plimbă uşor degetul
mare pe colurile gurii mele, după care îşi duse mâna la
propriile buze. Îşi linse degetele, murmurând:
– Ciocolată şi tu. Delicios!
M-am simit brusc cutremurată de un frison, urmat
de o durere fi erbinte între coapse, fără să mă pot împie-
dica să-mi închipui că ling ciocolată de pe trupul lui
ucigător de atrăgător. Privirea lui devenise mai întune-
cată, iar glasul i se transformă într-o şoaptă intimă:
– N-am dulcegării în repertoriu, Eva. Dar cunosc o
mie de moduri în care să te aduc pe culmile plăcerii.
Lasă-mă să-i arăt.
Liftul începuse să încetinească. El scoase cheia din
panou, iar uşile se deschiseră. M-am dus într-un col şi
l-am concediat cu o fl uturare a mâinii.
– Pur şi simplu nu mă interesează.
– Mai vorbim noi. Şi Cross mă prinse de cot şi mă
trase cu blândee, dar ferm, afară din lift.
L-am urmat, căci îmi plăceau fi orii pe care-i sim-
eam când mă afl am în preajma lui, dar şi pentru că
eram curioasă să văd ce avea de spus dacă-i acordam
mai mult de cinci minute din timpul meu.
60 Sylvia Day
Uşa de securitate se deschise atât de repede, încât
nici nu trebuise să încetinească. Roşcata drăguă de la
recepie se ridicase în grabă în picioare, gata să-i dea
cine ştie ce informaie, însă el scutură din cap, nerăb-
dător. Fata închise gura uluită, holbându-se la mine, în
timp ce treceam pe lângă ea cu paşi grăbii.
Din fericire, drumul către biroul lui Cross era scurt.
Asistentul lui se ridică văzându-l că vine, însă nu rosti
nici un cuvânt când observă că şeful lui nu e singur.
– Scott, preia tu toate telefoanele mele, îi ceru
Cross, conducându-mă spre biroul lui, dincolo de uşile
duble de sticlă.
În ciuda enervării pe care o simeam, nu puteam
să nu fi u impresionată de centrul de comandă spaios
al lui Gideon Cross. Ferestre mari din tavan până în
podea deschideau o privelişte pe două pări asupra ora-
şului, iar un perete de sticlă lăsa deschis vederii restul
spaiului de birouri. Unicul perete opac, faă în faă
cu biroul masiv, era acoperit de ecrane plate, pe care
rulau canale de ştiri din toată lumea. Erau trei zone
diferite de discuii, fi ecare dintre ele mai mare decât
tot biroul lui Mark, şi un bar pe care tronau carafe de
cristal ornate cu pietre preioase, acestea fi ind singura
pată de culoare într-o paletă compusă din negru, ce-
nuşiu şi alb.
Cross apăsă un buton de pe biroul lui, închizând
uşile, iar apoi altul, care opaciză de îndată peretele de
sticlă, ascunzându-ne vederii angajailor săi. Acum, cu
încăperea scăldată în nuanele de safi r ale foliei refl ec-
torizante care acoperea ferestrele exterioare, intimita-
tea era asigurată. El îşi scoase sacoul, aşezându-l pe un
umeraş de crom, după care se întoarse spre locul unde
rămăsesem pironită, lângă uşă.
Atracfl ia 61
– Vrei să bei ceva, Eva?
– Nu, mulumesc.
Fir-ar să fi e! În vestă, îmi lăsa şi mai mult gura apă
după el. Puteam să-mi dau chiar mai bine seama cât
era de bine clădit. Ce umeri puternici avea. Cât de fru-
mos i se încordau bicepşii şi posteriorul când se mişca.
El îmi arătă o sofa de piele neagră.
– Ia loc!
– Trebuie să mă întorc la lucru.
– Şi eu am o întâlnire la două. Cu cât mai repede re-
zolvăm această problemă, cu atât mai repede ne putem
întoarce la treburile noastre. Acum ia loc!
– Ce crezi că trebuie să rezolvăm?
Oftând, el mă luă în brae ca pe o mireasă şi mă duse
astfel până la sofa, aşezându-mă pe ea, după care luă loc
lângă mine.
– Să rezolvăm obieciile tale. E timpul să discutăm
despre ce e nevoie ca să te aduc în braele mele.
– De un miracol.
M-am dat înapoi, mărind un pic spaiul dintre noi.
Am tras de marginea fustei de un verde smarald pe care
o purtam, dorindu-mi să mă fi îmbrăcat în pantaloni.
– Din punctul meu de vedere, felul în care m-ai
abordat este grosolan şi jignitor.
Şi îngrozitor de excitant, însă n-aveam să recunosc
asta niciodată.
El mă contemplă, cu ochi îngustai.
– Poate că sunt necioplit, dar sunt cinstit. Tu nu
pari deloc genul de femeie care preferă dulcegării şi
min ciuni în locul adevărului.
– Ceea ce vreau este să fi u considerată o persoa-
nă care are ceva mai mult de oferit decât o păpuşă
gonfl abilă.
62 Sylvia Day
Cross se încruntă.
– Bine.
– Am terminat? am întrebat eu, ridicându-mă în
picioare.
El însă mă apucă strâns de încheietură, făcându-mă
să mă aşez din nou.
– Mai deloc. Am stabilit câteva puncte de discuie.
Simim o atracie sexuală intensă, dar nici unul dintre
noi nu vrea să meargă la o întâlnire cu celălalt. Prin
urmare, spune-mi clar ce vrei, Eva. Vrei seducie? Vrei
să fi i sedusă?
Pe cât mă fascina această conversaie, pe atât mă şi
indigna. Şi, da, mă şi ispitea. Era şi greu să nu fi u ispiti-
tă, când în faa mea se afl a un mascul atât de fascinant
şi de viril, atât de doritor să se bucure de mine. În cele
din urmă, totuşi, exasperarea avu câştig de cauză.
– Dacă planifi ci sexul ca pe o afacere îmi trece ori-
ce chef.
– Stabilirea parametrilor încă de la început reduce
mult posibilitatea apariiei unor sperane exagerate şi a
dezamăgirilor, atunci când totul se va termina.
– Glumeşti? l-am provocat. Ia ascultă puin ce spui!
De ce i-ai spune sex, atunci? De ce să nu-l numim emi-
sie seminală într-un orifi ciu preaprobat?
El începu să râdă, dându-şi capul pe spate, fapt care
avu darul să mă înfurie şi mai tare. Sunetul care îi ieşea
din gâtlej mă învăluia parcă într-un duş cald. Conşti-
ina faptului că stăteam lângă el ajunsese să mă doară
de-a dreptul fi zic. Iar amuzamentul lui, cât se poate de
pământesc, îl detrona de pe piedestalul de zeu al sexu-
lui, umanizându-l. Făcându-l din carne şi sânge. Real.
M-am ridicat în picioare şi m-am dat înapoi, ca să nu
mă poată ajunge.
Atracfl ia 63
– Sexul fără sentimente nu trebuie să aibă la pachet
vin şi trandafi ri, dar, pentru numele lui Dumnezeu,
indiferent ce ar apărea, sexul trebuie să fi e ceva per-
sonal, chiar prietenesc. Să fi e făcut cu respect reciproc,
cel puin.
Zâmbetul i se şterse de pe faă, în timp ce se ridica,
iar chipul i se întunecă.
– În treburile mele personale nu există semnale
amestecate. Iar tu vrei să încalc această linie. Şi nu
găsesc nici un motiv pentru care aş face-o.
– Nu vreau să faci absolut nimic, doar să mă laşi să
mă întorc la lucru.
M-am îndreptat spre uşă cu paşi mari şi am pus mâna
pe mâner, înjurând în şoaptă când mi-am dat seama că
nu se mişcă.
– Dă-mi drumul, Cross!
L-am simit că se îndrepta spre mine. S-a sprijinit
cu palmele de uşa de sticlă, în jurul umerilor mei, luân-
du-mă astfel prizonieră. Cu el atât de aproape, nu mă
mai puteam gândi la autoconservare.
Puterea şi intensitatea voinei lui creau un câmp de
foră aproape tangibil, care m-a învăluit la apropierea
lui, închizându-mă ca într-un glob, împreună cu Cross.
Tot ceea ce se afl a dincolo de acel glob a încetat să
existe, în timp ce, în el, tot trupul meu se avânta către
al lui. Faptul că avea asupra mea un efect atât de pro-
fund, de visceral, deşi era atât de enervant, îmi făcuse
mintea s-o ia razna. Cum de puteam fi atât de exci-
tată de un bărbat ale cărui cuvinte ar fi trebuit să mă
dezumfl e total?
– Întoarce-te, Eva!
Am închis ochii, inundată de valul de excitare
care se pornise la auzul tonului său autoritar. Doamne,
64 Sylvia Day
ce bine mirosea! Corpul lui puternic radia fi erbinea-
lă şi foame, sporindu-mi şi mai mult pofta nebună de
el. Răspunsul meu incontrolabil era intensifi cat atât
de enervarea pe care mi-o provocase Stanton, cât şi de
iritarea produsă de Cross însuşi.
Îl voiam. Îl voiam cu disperare. Însă nu era deloc
bun pentru mine. Serios, puteam să-mi distrug viaa şi
singură, n-aveam nevoie de nici un ajutor.
Mi-am lipit fruntea înfi erbântată de sticla rece.
– Dă-mi drumul, Cross!
– Îi dau. Îmi faci prea multe probleme.
Buzele lui îmi gâdilau urechea. Cu o mână îmi apăsa
stomacul, mângâindu-mă, făcându-mă să mă lipesc de
el. Era la fel de excitat ca şi mine, iar penisul gros şi tare
ca piatra mi se freca de mijloc.
– Întoarce-te şi ia-i rămas-bun!
Dezamăgită şi măcinată de regrete, m-am întors sub
strânsoarea lui, sprijinindu-mă de uşă, ca să-mi răco-
resc spatele înfi erbântat. El stătea aplecat peste mine,
cu părul negru încadrându-i chipul minunat, sprijinin-
du-se cu antebraul de uşă, ca să fi e mai aproape de
mine. Mai că nu puteam să respir. Mâna pe care mi-o
pusese pe talie se odihnea acum pe un şold, înnebunin-
du-mă cu strânsoarea ei ritmică. El mă privea, pârjolin-
du-mă cu ochii arzători.
– Sărută-mă! îmi şopti cu voce răguşită. Dă-mi
măcar atât!
Mi-am lins buzele uscate, gâfâind uşor. Cu un gea-
măt, el se aplecă spre mine şi-şi lipi gura de a mea.
Eram uluită de cât de moi puteau să-i fi e buzele şi de
cât de blând le apăsau pe ale mele. Am scos un suspin,
iar limba lui îmi pătrunse în gură, gustându-mi aroma
cu mişcări încete. Sărutul lui era plin de sigurană,
Atracfl ia 65
experimentat, şi avea exact atâta agresivitate cât să mă
facă s-o iau razna.
Ca de la o mare depărtare, am observat că geanta
îmi cădea pe podea, iar mâinile mi se înfi geau în părul
lui. L-am tras de şuviele mătăsoase, ca să-i trag gura
spre mine. El scoase un mârâit, iar sărutul deveni şi mai
profund, în timp ce limba i se împletea excitant cu a
mea. Îi simeam bătăile nebuneşti ale inimii pe pieptul
meu, ca o dovadă palpabilă că nu era doar un ideal de
neatins, născut de imaginaia mea.
Apoi el se îndepărtă de uşă şi, cuprinzându-mi ceafa
şi fundul, mă ridică de la pământ.
– Te vreau, Eva. Indiferent câte probleme îmi faci,
nu mă pot opri.
Eram lipită de el cu tot trupul, aproape pârjolită de
fi ecare centimetru de muşchi tare al lui. L-am sărutat
şi eu, cu poftă, ca şi când aş fi vrut să-l devorez. Pielea
îmi era jilavă şi hipersensibilă, iar sânii se întăriseră şi
mă dureau. Clitorisul îmi zvâcnea în ritmul bătăilor
demente ale inimii.
Abia dacă îmi dădeam seama ce face. Apoi am
simit că sunt pironită de canapea. Cross era deasupra
mea, cu un genunchi lângă mine şi cu celălalt picior pe
podea. Se sprijinea în mâna stângă, iar cealaltă o pe-
trecuse după genunchiul meu, alunecând în sus, de-a
lungul coapsei, cu o mişcare fermă şi posesivă.
Când ajunse în dreptul locului unde jartiera se
prindea de ciorapii de mătase, respiraia îi deveni şuie-
rătoare. Îşi smulse privirea dintr-a mea, uitându-se în
jos, ridicându-mi fusta cât mai mult, ca să mă dezgo-
lească de la brâu în jos.
– Dumnezeule, Eva!
66 Sylvia Day
Vocea îi devenise aproape un muget, iar sunetul atât
de primitiv îmi făcea pielea să se înfi oare.
– Şeful tău are noroc că e gay.
Ameită, vedeam cum trupul lui Cross îl acoperă pe
al meu, în timp ce-mi depărtam picioarele ca să-i pri-
mesc şoldurile largi. Muşchii mi se încordau, tânjind să
se mişte spre el, să grăbească mai mult momentul con-
tactului dintre noi, după care tânjeam încă din clipa în
care îl zărisem pentru prima dată. El îşi aplecă din nou
capul, punând iar stăpânire pe gura mea, zdrobindu-mi
buzele cu o violenă bine inută în frâu.
Şi, deodată, se săltă de pe mine, sărind în picioare.
Am rămas întinsă, gâfâind şi udă toată, fremătând
de dorină, gata să-l primesc. După care mi-am dat sea-
ma de ce reacionase atât de ciudat.
În spatele lui se afl a cineva.
